Cateva cuvinte la articolul „Incident serios la Dimitsana cu Mitropolitul Ieremia de Gortina”

Saccsiv preia articolul Incident serios la Dimitsana cu Mitropolitul Ieremia de Gortina. Un iererh grec este invitat sa paraseasca o intrunire laica. Reactia Sfinteniei sale pe care o puteti vedea in videoclip, provoaca mare bucurie in randul cititorilor blogului saccsiv, care o privesc ca pe o marturisire de credinta, marturisire a lui Hristos, inca o demonstratie ca in Grecia exista ierarhi de valoare.

Argumentele Sfinteniei sale sunt atat de puternice incat mi-au trebuit cateva ore ca sa imi dau seama de ce nu eram convins in intregime de reactia sa. Am facut o baie fierbinte si reflectam la scena cu Episcopul batand manios in podea cu crucea incercand sa imi dau seama ce anume nu era in regula in acea imagine. Apoi mi-au venit in minte cuvintele lui N. Steinhardt:

„Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart … este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu…”

Eu am mai scris pe blog intr-unul din primele articole ca totul este de la Dumnezeu si nu ma dezic de ceea ce am scris atunci, raman la parerea mea, interpretati cum doriti.

Ce as fi facut eu daca as fi fost in locu, Sfinteniei sale? In cazul „extrem de imposibil” in care mi-as pune o caciula imensa pe cap ca sa stie lumea ca fac parte din „sfantul cler” care s-a luptat pentru libertatea de miscare in Grecia cred ca as fi reactionat complet diferit. As fi binecuvantat adunarea si m-as fi retras. La iesire, mi-as fi scuturat talpile de praful din acea sala si as fi disparut gratios dintre acei semeni.

Iisus vindecase doi demonizati in tinutul Gadarenilor, iar demonilor le-a permis sa intre intr-o turma de porci care s-au aruncat de pe stanca in mare. Cand au aflat, gadarenii i-au cerut lui Iisus sa plece dintre ei, la care Mantuitorul s-a conformat si a plecat din acel tinut. Acum, incerc sa imi imaginez scena in care Mantuitorul s-ar fi facut rosu de manie si s-ar fi apucat sa se certe cu gadarenii: „Tatal meu a facut cerul si pamantul din care voi va hraniti si voi imi cereti sa plec?”.

Scena protestului Sfintiei ale este o scena clasica de manual de ilustrare a egoului si de renuntare la smerenie. Ti se cere sa pleci, o chestie la care nu s-ar fi asteptat niciodata Sfintia sa. Egoul rabufneste dar este las. Nu poate sa recunoasca sincer ca egoul este cel care sufera si creeaza perdeaua de fum. Se arunca argumente-fumigene: ierarhii au luptat pentru Grecia, pentru libertatea de miscare, Sfintul Grigorie a fost spanzurat pe acea insula pentru libertate, tatal sau s-a jertfit in luptele cu albanezii… Toate sunt argumente perfect reale, documentate istoric, totul este rational. Pur 100% ratiune.

Dar 0% iubire pentru aproape.

Ceea ce vad in videoclip nu imi arata nimic care sa semene a iubire. In textul articolului scrie ca audienta a fost electrizata si miscata de mesajul episcopului. Nu sunt un expert in citirea limbajului corpului sau a mimicii faciale, nici nu inteleg greaca. Dar ceea ce vad in acea sala este doar jena. Oamenii sunt jenati sa vada un ierarh care isi pierde cumpatul si incearca sa isi vand nebunia sa ca nebunie pentru Hristos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s