Cuvinte frumoase pentru suflet partea a doua

 

Nici nu mai stiu de la cine am primit acest email, imi cer scuze celor care m-au pus pe piedestal crezand ca eu as putea sa scot din mine chestii atat de frumoase:

„Dacă alegi siguranţa în locul fericirii, o vei avea, însă cu acest preţ.    
Credinţa eronată este să accepţi reguli fără să fi reflectat întâi asupra lor, când mergi înainte pentru că ştii că asta  aşteaptă alţii de la tine. Vei aduna milioane de astfel de credinţe pe parcursul vieţii dacă nu eşti atent. 

Câţi îşi trăiesc vieţile fără să descopere vreodată ceea ce ştiu sau ce iubesc? Mulţi.

Este datoria ta să nu îţi îngădui să ajungi ca ei. 

Nu e nimic de iertat când ştii că ai chemat la tine toate experienţele din viaţa ta. De ce te-ai încrunta la cei care îţi aduc ceea ce ai cerut? 

Cel mai mult ai de învăţat când joci împotriva cuiva care te poate învinge.    
Eşti maestru în ceea ce ai trăit, artizan în ceea ce trăieşti şi amator în ceea ce urmează a fi trăit.    
  
Când trăieşti cu maximă intensitate, nu mai contează deznodământul jocului. Orice s-ar întâmpla, este bine. 
     
 O viaţă este şansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant şi creativ mod cu putinţă.   
     
Ţi-ai reglat capacitatea de percepţie la o anumită frecvenţă, şi numeşti tot ceea ce poţi vedea „lumea”. Te poţi acorda, oricând, la frecvenţe noi.      
   
O viaţă creativă şi plină de iubire pentru ceva, orice, este o viaţă sănătoasă. Când faci ceea ce te face fericit, ai parte de vindecare şi siguranţă.    

Primul pas pentru a te elibera de sub hipnoză este să conştientizezi că ai fost în stare de hipnoză.     
Nu există paradisuri, nici infernuri, ci doar aceste lumi nesfârşite pe care tu însuţi le creezi, până în momentul când vei găsi soluţia.       
   
 Nu există lucru căruia să nu-i poţi da consimţământul. Nu există nimic din care să nu te poţi retrage.  
      
 Garanţie pentru o viaţă grea şi fericită:
   1.Află ce iubeşti să faci mai mult pe acest pământ.
    2.Fă-l indiferent de ce îţi stă în cale.
    3.Dăruieşte ceea ce ai câştigat în urma acestei iubiri, acelora care se arată interesaţi.   

Împărtăşindu-ţi iubirea, vei fi purtat către o viaţă magică, a fericirii interioare, pe care alţii, neîmpărtăşind-o cu tine, nu o pot cunoaşte. Dacă darurile îţi sunt mici, recompensa îţi va fi pe măsură. Dacă dăruieşti universuri întregi, recompensa îţi va fi imensă.    
      
 Învaţă ceea ce ştie magicianul şi nu ţi se va mai părea magie.    
      
 Orice rău ar fi să-i faci altcuiva, fă-ţi-l întâi ţie însuţi.     
  
 Fă ceea ce ai visat întotdeauna să faci şi nu va mai rămâne loc pentru regrete.   
      
 Pentru orice întrebare imaginează-ţi cel mai ciudat răspuns, total opus celui la  care te-ai putea aştepta. Oare este valabil?    
      
 Unii spun să înduri, unii spun să slujeşti, unii să te detaşezi. Dar cine îţi spune să găseşti ceea ce este cu adevărat bine pentru tine?      
   
 Să înveţi înseamnă să descoperi ceea ce ştiai deja. Să faci înseamnă să demonstrezi că, într-adevăr, ştii. Să-i înveţi pe alţii înseamnă să le aminteşti că şi ei ştiu, la fel de bine ca şi tine. Sunteţi, cu toţii, învăţăcei, muncitori, învăţători.    
     
 Fiecare persoană, întâmplările vieţii tale, toate sunt cu tine pentru că tu le-ai atras înspre tine. Ceea ce alegi să faci cu ele este treaba ta.      
   
 Cel mai bine ştii să îi înveţi pe ceilalţi lucrurile pe care tu însuţi trebuie să le înveţi cât mai bine.    
      
 Sinele este Viaţă, Iiubire, acel Ceva Magnific din centrul fiinţei tale.
 Sinele nu cunoaşte limitările impuse de spaţiu-timp, la fel cum nu cunoaşte tot ce înseamnă griji, temeri sau credinţe în viaţa ta.
   
 AcelCeva nu te priveşte ca pe o fiinţă bipedă de pe suprafaţa celei de-a treia  planete a unui mic soare de la marginea unei micuţe galaxii dintr-un univers neînsemnat, înghesuit, pentru o clipită, între miliarde şi miliarde de alte universuri.
   
 Acel Ceva te vede pe tine oglindindu-I propria imagine şi îţi oferă libertatea totală de a face tot ce îţi doreşti, în afară să mori.    
      
 Pentru a aduce ceva în viaţa ta, imaginează-ţi că este deja acolo.      
  
 Un dezastru înseamnă o schimbare. Este o şansă deghizată, în straie prea largi.    
      
 Eşti liber să îţi schimbi dimensiunea conştiinţei la întâmplare, prin învăţături sau la voinţă. Nu îţi este însă permis, să refuzi să exprimi viaţa.    
      
 Nu există o problemă care să nu îţi lase un dar după ce trece. Cauţi problemele  pentru că ai nevoie de darurile lor.       
   
 Destinul nu te forţează să mergi într-o direcţie pe care nu vrei să o urmezi. Tu eşti cel care alegi. Destinul tău este în mâinile tale.
         
 Eşti o fiinţă a luminii. Ai venit din lumină, te vei întoarce în lumină; la fiecare pas te înconjoară lumina fiinţei tale nelimitate.     
   
 Imaginează-ţi universul minunat şi desăvârşit. Apoi fii sigur de următorul lucru: Sinele şi l-a imaginat puţin mai bine decât ai făcut-o tu.     
   
 Continuă să eviţi problemele, şi nu vei fi niciodată cel care le-a depăşit.    
      
 Nu ţi se va trimite niciodată o dorinţă fără să-ţi fie dăruită şi puterea de a o realiza. S-ar putea însă să fie nevoie să depui efort pentru aceasta.    
      
 Nu există greşeli. Întâmplările pe care le atragi asupra ta, oricât de neplăcute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu să înveţi ceea ce trebuie să ştii. Fiecare pas pe care îl faci este necesar pentru ca tu să ajungi la ţelul pe care ţi l-ai propus.   
     
 Ţi-ai dat propria viaţă ca să ajungi cine eşti astăzi. A meritat?   
      
 Viaţa EXISTĂ. Acolo te duci atunci când ai nevoie de vindecare, alinare, energie,  perspectivă.      
   
 Nimeni nu poate ajuta la rezolvarea unei probleme dacă problema este că persoana ce trebuie ajutată nu vrea să găsească rezolvarea. 
     
 Nu este nevoie să te lupţi ca să trăieşti potrivit dorinţelor tale.. Trăieşte cum vrei şi plăteşte preţul necesar.     
   
 Motivul esenţial pentru care nu ai primit răspunsuri este că nu ai pus întrebările.

Cuvinte frumoase pentru suflet

Richard Bach – Învăţături pentru suflete avansate 

Cum se împacă ceilalţi cu ceea ce îţi este dat ţie nu este treaba ta, ci a lor.       
Pentru a putea începe să înveţi orice, trebuie să laşi la o parte siguranţa pe care ţi-o dă ignoranţa.
Tu eşti cel care a cerut să fie lăsat aici, pe acest pământ, astfel încât să poţi face ceva remarcabil, ceva care contează pentru tine, pe care nu ai fi putut să-l faci nicăieri altundeva şi nici altcândva.
   
  Singurele lucruri care contează cu adevărat la sfârşitul sejurului tău pe acest pământ, sunt:
 – Cât de frumos ai iubit?
 – Care a fost calitatea iubirii tale?    
  
 Semnul de recunoaştere al ignoranţei tale este tăria cu care crezi în nedreptate şi în tragic. Ceea ce omida numeşte sfârşitul lumii, adevăratul maestru numeşte fluture.  
      
 Cum anume vrei să fii în urma acestei experienţe – în ce fel vrei să te fi schimbat în urma ei?   
    
 Nimeni nu te obligă să înveţi. Ai să înveţi când ai să vrei chiar tu. Pentru ca tu să te schimbi, e nevoie de o miză mare. 
   
 Păcatul originar este limitarea Sinelui. Să nu o faci.  Ia aminte la ce îţi spune viaţa. Ea îţi arată tot ce trebuie să ştii despre ceea ce poţi să devii. Ceea ce te inspiră, te şi ghidează şi te şi apară. 

Argumentează în favoarea propriilor limitări şi, fără îndoială, le vei avea.   
Singura datorie pe care o ai, oricând, în cursul oricărei vieţi, este să-ţi fii loial ţie însuţi.    

Iartă greşeala semenului tău!

Extras din cartea „Din Tainele Vietii si ale Universului”, de Scarlat Demetrescu:

„Legea fiind călcată, urmează condamnarea; dar iertarea este şi spre folosul celui greşit dar şi a victimei. Să mă explic. Dintr-un motiv oarecare, un om îşi omoară aproapele. Victima se pomeneşte sus, în lumea spaţială, unde curând îşi dă seama că a fost destrupată din motiv de ură, răzbunare sau pentru a fi jefuită. Atunci, ea se prezintă în faţa Juriului şi se plânge de actul suferit şi cere aplicarea legii divine. Juriul recunoaşte că s-a încălcat legea şi cheamă la judecată pe ucigaş, noaptea, când trupul său doarme. în faţa faptului de netăgăduit, se dă o sentinţă prin care ucigaşul este condamnat la o anumită suferinţă în viitoarea sa viaţă terestră. Apoi duhul coboară în trup şi îşi desfăşoară viaţa trupească, mai departe, conform destinului său înscris înainte de a se naşte.

Dar odată cu pronunţarea condamnării, Juriul intervine pe lângă victimă – entitatea spirituală ce a suferit destruparea prin ucidere – şi o roagă să-l ierte pe nesocotitul său frate. Fiind un duh de un grad mai mic, victima nu înţelege să aplice comandamentul recomandat de Guvernatorul solar: „Să ierţi greşeala aproapelui tău!”  

 Ca atare ea se încăpăţânează şi refuză să ierte pe cel ce i-a curmat viaţa terestră. Juriul îi atrage atenţia că destruparea s-a făcut conform destinului său, că avea înscris în destin această destrupare – prin uciderea trupului său – deoarece şi ea a ucis în altă viaţă, şi că ucigaşul a fost doar instrumentul, aplicatorul sentinţei Forului Judecătoresc. Prin urmare, nu a fost destrupată la întâmplare şi nici înainte de vreme. Victima răspunde Tribunalului de bătrâni

  – Nu-l pot ierta, pentru că m-a ucis. Voi m-aţi condamnat la moarte prin ucidere, pentru faptele mele din trecut; dar pe el nu-l pot ierta, deoarece, dacă nu făcea fapta aceasta, voi nu aveaţi pr incine să aplicaţi hotărârea voastră de atunci. Nu-l pot ierta, pentru că, în definitiv, şi el a încălcat legea divină.

 -Iartă, nefericitule – îi spune Tribunalul de bătrâni – pentru că neiertarea ta va crea un fir fluidic între tine şi el şi astfel, în viitor, destinul tău va fi mereu legat de destinul său.

 – Nu vreau, nu-l pot ierta – spune destrupatul.

 -Atunci, sărmane duh, vei suferi, veţi suferi unul lângă altul, pentru că el se va naşte ca frate sau copil al tău, şi te va amărî şi viaţa ta va fi un iad. Tu îl vei persecuta, iar el şi mai rău îţi vatulbura existenţa trupească. Amândoi veţi suferi, deoarece amândoi sunteţi ucigaşi. El te-a ucis pe tine, iar tu ai ucis pe un altul. Iartă-1 nefericitule ca să nu fii condamnat să te naşti lângă el şi să fiţi întrupaţi unul lângă altul. Să ştii, fiule, eu, bătrânul acestui divin Tribunal, îţi spun că până nu vei ierta, cât timp îl vei urmări cu ura ta, legea solară te condamnă să te naşti vieţi nenumărate tot în preajma lui. Iertarea te dezleagă şi te desparte de el. Ura te va lega de el până ce sufletul tău copleşit de suferinţe va fi silit de legea solară să ierte. Iartă-1 de pe acum, ca să nu mai fie nimic comun între voi. Legea divinului Creator cere condamnare pentru ucidere, iar divinul Său Fiu cere iertare pentru fapta nesocotită a aproapelui tău, pentru a putea evolua mai repede. Ideea de ură şi venin – combătută de noi, conform ordinelor primite de la Fiul solar – nu este o idee de înfrăţire, cerută de legile cereşti. Alege iertarea – îndepărtarea voastră unul de altul, ori neiertarea – şi atunci veţi fi tot împreună, în amarnice vieţi terestre, veacuri nenumărate, până la iertarea voastră definitivă. Nu vezi atâtea exemple în lumea trupească? Nu înţelegi că dacă nu te împaci acum te vei împăca cu el peste veacuri înşirate, căci nu există altă ieşire, deoarece ura uneşte mai puternic chiar decât iubirea? Pe cel ce îl iubeşti îl părăseşti, dacă afli că va fi mai fericit aiurea, dar pe cel ce-1 urăşti îl atragi la tine sau te duci după el, oriunde, chiar şi în iad de-ar fi. Fiule, trebuie să-1 ierţi, pentru că acum ştii că nu  este vinovat, el fiind numai instrumentul hotărârii noastre, iar tu acum îţi aminteşti destinul la care ai fost condamnat înainte de a te coborî la reîntrupare; destin acceptat când ai rostit cuvântul divin: Amin. Aşadar, pentru că el nu te-a ucis din voinţa lui şi ţie nu ţi s-a făcut nici o nedreptate, regula cere să vă iertaţi, pentru a se întrona fericirea pe pământ.

 -Aş vrea, dar nu pot, pentru că el a primit misiunea de a încălca legea Tatălui, care spune să nu ucidem.

-Ei bine, duh îndărătnic şi nepriceput, află că tu, în altă viaţă, l-ai ucis pe acest destrupător al tău. Aşadar, prin fapta lui, s-a împlinit acum legea divină. In final, înfrânt de argumente, duhul este nevoit să ierte şi astfel s-a rupt lanţul uciderilor reciproce iar prin aceasta s-a făcut încă un pas înainte, spre pace şi progres în viaţa omenirii.

Rugăciunea poate înlătura legea divină?

Omul nu poate afla Adevărul decât prin destrupare, ori noaptea, când iese puţin din trupul său. Noi, duhurile superioare, cunoaştem adevărurile Tatălui, după cum voi cunoaşteţi că cerul e înnorat sau senin, dar nu le putem spune omului, pentru că am veni în conflict cu ideile lui terestre .Legile Tatălui sunt universale. Oriunde ne întoarcem privirea nu vedem nici o excepţie, nici o abatere de la legile Sale. Atunci cum o să credeţi că legea are să fie suspendată, prin faptul că voi vă rugaţi! Dar cu toate acestea, rugăciunea este necesară, pentru că  trăind în neştiinţa vieţii trupeşti, nu cunoaşteţi cauza suferinţei voastre. Constituie o adevărată fericire faptul că se naşte în om speranţa că Tatăl îi va asculta rugăciunea şi îşi va suspenda legea. Efectul real al acestei speranţe este că bietul om simte de parcă suferinţa i s-a mai alinat. E o simplă părere sau iluzie, dragul meu frate, pentru că legea e lege şi cauza trebuie să-şi aibă efectul.Tatăl nostru.

Cum viaţa terestră este plină de spini, presărată mai mult cu zile negre decât cu bucurii, bietul om neştiutor de legile divine, se roagă şi iar se roagă, ore întregi. Marele nostru Divin, fost Iisus, văzând că iudeii înşiră rugăciuni, rostite mecanic, numai din buze, iar nu din adâncul sufletului, a recomandat apostolilor să facă cunoscută oamenilor o scurtă şi concisă rugăciune:

După plecarea divinului Guvernator solar, la această simplă rugăciune s-a mai adăugat câte ceva şi astfel ea a fost  alterată. Vedeţi de ce nu vă putem comunica Adevărul? Pentru că venim în conflict cu ideile voastre religioase. Dar vă pot spune, în numele Adevărului, că au fost create mai târziu, din interes material, multe alte rugăciuni, căci interesul predomină în toată viaţa omului trupesc. Astfel, preceptele divine – simple şi clare – au fost înlocuite cu un pomelnic nesfârşit de rugăciuni. Noi nu am recomandat niciodată asemenea înşiruiri de vorbe fără rost. Lumea duhurilor de pretutindeni nu se roagă Tatălui ca să-şi suspende legea. Noi nu rostim în rugăciunile noastre cereri, ci aducem Creatorului cuvinte de laudă şi ne exprimăm adorarea şi fericirea procurată de studiul tainelor Sale. Noi nu îi putem cere nimic, deoarece atotînţelepciunea Sa ne-a dat totul ca să vieţuim şi să învăţăm.

Prin rugăciune vă înălţaţi sufletul la un înalt nivel vibratoriu, coborând din Cer energii binefăcătoare prin care restabiliţi pacea şi armonia pe pământ. Rugăciunea este comuniunea omului cu Divinitatea, este o relaţie intimă a omului cu Creatorul său. Cu cât duhul este mai’jos pe scara evoluţiei, cu atât este mai neştiutor de legile divine. După cum un om nu poate cunoaşte toate legile ţării sale, tot astfel duhul inferior nu poate cunoaşte toate legile Tatălui, şi încălcându-le din neştiinţă, constată mai apoi că îşi atrage asupra sa, în mod automat, pedeapsa.

Legea este scrisă în materia-memorie a universului, dar duhul-copil – ignorant – nu ştie să citească în această pravilă cerească. El încalcă legea, neştiind de urmarea ei – pedeapsa. După mii şi sute de mii de ani, după o serie nesfârşită de reîntrupări în suferinţe, duhul ajunge să prindă teamă şi respect faţă de Divinitate şi legile Sale.

Cei mai mari ai noştri le spun: „Copii, siliţi-vă să nu mai greşiţi şi rugaţi-vă Tatălui să vă lumineze conştiinţa.” Nu li se spune că Divinul Tată a făcut legea, că El nu se mai ocupă de cei ce greşesc şi că pedeapsa se aplică automat. Duhul trebuie să ştie doar să implore mila Creatorului.

Venit în lumea trupească, el repetă ceea ce a făcut în Cer şi se roagă fierbinte în casele Domnului, ca să-i ierte greşelile. însă va veni vremea când conştiinţa îi va spune că oricâte rugăciuni va face, greşeala comisă nu se poate ierta şi că trebuie plătită cândva.

Extras din Cartea Din tainele vietii si ale Universului, de Scarlat Demetrescu

A treia judecata a duhului – Marea si Infricosatoarea judecata a lui Hristos!

în fine, a treia şi cea mai înfricoşătoare judecată are loc când s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la şcoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ după 26.000 de ani de existenţă pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituală şi-a dus existenţa când pe pământ – ca om trupesc, când în Cer – ca om ceresc sau duh spaţial. în scurgerea acestui timp, omul a trăit sute şi mii de vieţi. Unele din ele au fost mai bune, altele mai zbuciumate, unele mai înţelepte, altele pline de ticăloşii’. Dar, în fine, legea evoluţiei 1-a împins mereu mai sus. Timpul trece încet, dar secolele se înşiră, şi iată că a sosit finalul şcolii planetare. Acum se face marea alegere, acum are loc marele examen al acestei existenţe ciclice de aproximativ 26.000 de ani.

Pentru acest examen, amănunţit şi nepărtinitor, însuşi Guvernatorul solar se coboară din Tronul măririi Sale şi înconjurat de Juriul Său solar, compus din sfintele duhuri angelice solare, vine spre Pământ şi îşi stabileşte Judecata în atmosfera fluidică a Lunii noastre. La această Judecată divină asistă fără consultare Juriul Pământului, format din marile entităţi conducătoare ale planetei noastre, care de acum nu mai au nici un cuvânt, ele asistând doar ca simpli martori la sfânta şi divina Judecată. Unul câte unul, duhurile Pământului, care au terminat ciclul şederii lor pe această planetă, trec pe dinaintea Domnului şi a îngerilor Săi. Negrăita ştiinţă a Divinului solar vede meritele fiecăruia, şi cei buni şi drepţi sunt trecuţi la dreapta Lui, iar cei nevrednici la stânga.

Entităţile spirituale tremură din toată fiinţa lor, stând în faţa Divinului solar, la Judecata făcută în numele Tatălui ceresc. Infricoşate sunt sufletele lor, căci ştiu că dreaptă e Judecata Celui care străluceşte cu o lumină orbitoare în faţa lor. Acum văd toată grozăvia conduitei lor, cât au stat pe acest glob. Cei care au dus o existenţă din bine în mai bine, vor fi conduşi de îngerii solari pe o altă planetă, mai avansată, iar cei care au stagnat, din existenţă în existenţă – opunându-se curentului evolutiv,prin liberul lor arbitru, rău aplicat – vor fi luaţi de alţi îngeri şi duşi pe o planetă inferioară a sistemului nostru. Aici duhul leneş se va trezi din toropeala sa şi nu va mai ignora legile cereşti şi omeneşti. Insă, de multe ori, aceste duhuri sunt duse pe un alt soare, daţi în primire Guvernatorului altui sistem, pentru a fi repartizaţi pe una din planetele acelui sistem, de o evoluţie asemănătoare cu a Pământului nostru.

Entităţile spirituale rămase în urmă cu evoluţia lor nu mai pot fi reţinute în jurul Pământului, pentru că în locul valului de spirite de care aparţin şi care trebuie să plece, soseşte un alt val de duhuri, de pe o altă planetă, inferioară Pământului, val sosit aici să-şi facă noua şcoală ciclică, planetară, superioară celei precedente. Astfel, val după val, pleacă, şi alte valuri de duhuri sosesc. Acest ciclu se va repeta miliarde de ani, până ce planeta noastră va ajunge la finele existenţei sale. Aproximativ la fiecare 26.000 de ani are loc, în faţa divinului nostru Stăpân, marea Judecată, de care vorbeşte şi Sfânta Scriptură.

Prin urmare, pe acest glob terestru, omul trece prin trei feluri de judecăţi:

1. judecăţile din timpul unei întrupări;
2. judecăţile de după fiecare întrupare;
3. Judecata divină de la finele şcolii planetare.

Doamne, dă tărie sufletului meu să nu mai greşesc, şi astfel să nu mă ruşinez, de faptele mele, în faţa gloriei Tale! Fă Doamne, ca sufletul meu să fie conştient de Legile Tale, ca astfel să mă întorc cât mai curând în sânul Tău, de unde am purces cândva, în noaptea adâncă a miliardelor de ani.Amin.

Judecata duhului la sfarsitul vietii

Dar în fine, aţa de pe mosorul vieţii s-a terminat, ziua plecării a sosit şi duhul trebuie să-şi părăsească locuinţa de lut. După încetarea vieţii terestre, duhul e luat de ghidul său, urcat în faţa celor trei superiori ai grupului său, care examinându-l sumar, dau o sentinţă provizorie, ordonând în ce nivel va locui pe durata şederii sale în spaţiu. După aceea e luat de ghid şi coborât la suprafaţa pământului, pentru a sta o vreme în preajma celor dragi, consolându-i, conducându-le paşii, corectându-i şi încurajându-i. Cu această ocazie, el asistă la înmormântarea trupului său, observându-si trupul pe care l-a animat şi cu care a gustat toate plăcerile lumii trupeşti.

După aproximativ 42 de zile — timp în care se purifică în sferele inferioare – duhul îşi ia zborul şi se înalţă în nivelul desemnat, conform hotărârii superiorilor grupului său. După o şedere mai scurtă sau mai îndelungată in spaţiu, timp în care a luat cunoştinţă de tot trecutul său, superiorii săi decid coborârea la o nouă întrupare.

In vederea stabilirii noii forme de viaţă, duhul va fi prezentat înaintea Forului suprem al Pamantului. Pentru desfăşurarea acestei judecăţi, ghidul său îl prezintă în faţa celor trei superiori ai Pământului, superiorii îngerilor care conduc evoluţia globului, cu tot ce se află pe el. Acest Juriu Suprem al Pământului este prezidat, de la distanţă, de Stăpânul sistemului solar.  Juriul Pământului examinează toată viaţa duhului candidat la reîntrupare – binele şi răul făcut de el, şi examinarea sa este văzută, auzită şi ştiută, chiar în acel moment, de Guvernatorul solar. In fine, Domnul, stând pe tronul Său solar, pronunţă sentinţa care este transmisă mental, de la distanţă.

După gradul de evoluţie al duhului putem spune că există două moduri în care decurge judecata. Dacă duhul ce se va întrupa este de un ordin inferior, cei trei superiori ai grupului său expun fulgerător viaţa lui umană, faptele luminoase şi petele întunecate ale existenţei sale. Judecata este audiată de Domnul din tronul Său solar, şi de Juriul suprem al Pământului. Sentinţa se dă de Domnul şi este pronunţată de preşedintele Juriului suprem al Pământului format din trei entităţi angelice, înconjurat de 9 asesori şi 27 delegaţi, toţi îngeri, aparţinând Forului suprem al Pământului, compus din 39 de sfinte duhuri angelice.

Entitatea candidată la întrupare care aparţine unei trepte evolutive superioare, fiind conştientă de puterea legilor cereşti şi cunoscându-şi’ acum, ca duh – după o analiză îndelungată – toate greşelile, îşi alcătuieşte singură planul noii vieţi terestre, prin care să-şi achite datoriile sau să-şi repare greşelile, din alte vieţi. înfăţişându-se în faţa Forului suprem – format din 39 de îngeri, sfinte duhuri ale Adevărului şi Domnului suprem şi nevăzut – duhul decis să se întrupeze îşi prezintă planul întocmit pentru noua sa viaţă trupească. Stăpânul sistemului solar, examinând planul şi găsindu-l bun îşi dă binecuvântarea, iar Juriul suprem al Pământului, prin preşedintele său, în numele Celui de sus, pronunţă Amin, adică:  Să fie aşa precum tu ai dorit.

Spiritele inferioare nu au discernământul necesar întocmirii unui destin nou prin care să-şi achite datoriile şi să repare greşelile comise împotriva părinţilor, copiilor, fraţilor, semenilor. Nu e uşor să alcătuieşti o formă nouă de existenţă pământească, în care angrenajele să fie astfel făcute încât să satisfacă, dintr-o dată, mai multe exigenţe, şi să realizeze mai multe reparaţii. De aceea; în asemenea cazuri, cele trei sfinte duhuri supreme ale grupului de care aparţine duhul examinează trecutul vieţii sale, adună faptele, le elimină pe unele, le preferă pe altele, pentru a fi reparate cât mai multe din datorii sau supărări, şi în fine, din totalul lor alcătuiesc un nou destin, pe care duhul inferior îl primeşte, i se supune, cunoscând înalta înţelepciune a celor care au examinat şi hotărât.

Judecata fiind făcută, duhul e coborât de ghidul său în nivelul cuvenit gradului său evolutiv, şi de acum, până la viitoarea sa întrupare, face următoarele trei lucruri capitale:

1.îndeplineşte misiunea primită de la superiorul grupului său;

2.asistă la conferinţele-lecţii ale superiorilor săi, pentru a învăţa noi taine cereşti;

3.pregăteşte viitoarea sa viaţă pământească, căutând duhurile împreună cu care se va întrupa,

încheind cu ele anumite înţelegeri.

Prin urmare a doua judecată se face între două întrupări ale duhului.

Judecata duhului in timpul vietii

Extras din cartea Profesorului Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si Ale Universului.

Judecata duhului

lntrupându-se ca om pe pământ, entitatea spirituală sau duhul îşi duce viaţa săvârşind uneori fapte bune, dar, de cele mai multe ori – fapte necugetate. în înţelepciunea Ei, Divinitatea a socotit că nu e bine ca greşelile comise de un duh în decursul întrupării sale să i se înscrie mereu în cartea vieţii, pentru că el are deja acumulate destule crime, minciuni, pasiuni şi alte greşeli din vieţile trecute. Duhul s-a întrupat să lichideze sau să corijeze o parte din ele, dar dacă se adună greşeli noi în cartea vieţii sale, nu va mai putea să le achite niciodată. Prin urmare, Divinitatea a hotărât ca multe din greşelile comise de un om trupesc, în decursul unei vieţi, să fie plătite chiar în acea viaţă.

Prima judecată a duhului are loc în timpul vieţii sale terestre. La câteva ceasuri sau zile de la greşeala comisă, duhul este chemat sus, în faţa unui Tribunal compus din cei trei superiori ai marelui grup din care face parte – grupul german, latin, slav etc. în faţa acestui For de prim grad, apare spiritul culpabil şi acuzatorul său. Acuzatorul îşi formulează plângerea contra fratelui său, care i-a adus o critică nedreaptă, o pierdere nemeritată, o suferinţă nemotivată etc, şi cere ca Justiţia divină să-i dea satisfacţie. Inculpatul este însoţit de dreptaşul său, care a văzut şi auzit tot, asistând ca martor al Divinităţii. Vinovatul nu-şi poate nega fapta, ci cel mult caută să o motiveze, pentru că patru martori glăsuiesc împotriva sa. Astfel fapta este înscrisă în perispiritul greşitului, este cunoscută de dreptaşul său, de dreptaşul victimei, şi, în plus, e fotografiată în arhiva eterică a Pământului. Aşadar, negarea este imposibilă, cel mult acuzatul caută să se scuze. Examinând împrejurările, judecătorii apreciază gravitatea faptei, iar Legea divină, cerând ca nimeni să nu se facă judecătorul semenului său, dictează o pedeapsă mai mare ori mai mică.

Către dimineaţă, duhurile se coboară în trupurile lor şi nici unul dintre ele nu ştie ce s-a petrecut în acea noapte, sus în spaţiu. Dar în zilele următoare, anumite forţe execută sentinţa asupra culpabilului şi el cade greu bolnav, are o pierdere oarecare, ori suferă moralmente din cauza unei acţiuni făcută contra persoanei sale. Cu alte cuvinte, omul trece prin zile grele, în care sufletul îi este zdruncinat din seninătatea, pacea şi mulţumirea lui.

In general, aceste pedepse nu sunt de lungă durată şi nici atât de drastice, încât să schimbe prea mult destinul. Este ca şi cum s-ar ţese o pânză şi, din timp în timp, un nod apare în urzeală sau bătătură şi pânza iese cu mici noduri. Cu alte cuvinte, viaţa îşi urmează firul trasat, orânduit dinaintea întrupării duhului, dar în decursul ei intervin lacrimi şi suferinţe, care sunt fructul greşelilor actuale ale duhului. Aşadar, în decursul vieţii trupeşti, duhul se prezintă de multe ori în faţa Juriului suprem al marii colectivităţi din care face parte, plătind greşelile comise în această viaţă.