Probele reincarnarii: Dacă noi am mai trăit pe pământ, de ce nu ne amintim de acele vieţi trecute?

Am arătat în paginile trecute argumentele logice care pledează pentru înţelegerea şi admiterea principiului reîntrupării. Deşi ele singure ar putea constitui o dovadă a revenirii la viaţa terestră, totuşi s-a ridicat un argument, care în aparenţă pare foarte puternic.

S-a afirmat: „Dacă noi am mai trăit pe pământ, de ce nu ne amintim de acele vieţi trecute? Faptul că nu ne amintim dovedeşte că nu am mai trăit şi deci ideea reîntrupării este o simplă fantezie sau o ipoteză lipsită de fundament.

Pentru ce să suferim acum, din cauza unor fapte pretinse că le-am fi săvârşit în alte vieţi, dacă nu păstrăm nici o amintire de aceste acţiuni greşite ale noastre? Cum putem să stabilim o legătură între cauză şi efect, între faptele, sentimentele şi vorbele noastre din trecut şi suferinţele din prezent, când nu ştim ce am făptuit, cugetat sau vorbit în altă viaţă? Ce învăţătură putem trage, dacă nu ne amintim de ele, ca să înţelegem că suferinţele, starea noastră fizică sau morală de azi sunt urmările acelei vieţi? Da. Această doctrină ar deveni clară şi orice minte cugetătoare o va accepta, dacă ne-am putea aminti câte ceva din vieţile trecute.”

In aparenţă argumentul este puternic, dar în realitate – foarte slab, pentru că nu se cunosc tainele divine. Mai întâi să ne lămurim asupra memoriei noastre actuale. Până la dovedirea existenţei noastre din alte timpuri, să vedem cât de bine memorăm faptele, ideile şi vorbele noastre, chiar în viaţa prezentă. Căutând în trecutul nostru, încercând să ne amintim de anii copilăriei constatăm că nu mai ştim ce-am făcut, ce idei am avut, ce sentimente am încercat. Răsar unele fapte, întrezărim unele împrejurări ca prin ceaţă, ne amintim unele vorbe sau idei. Dar atât! Constatăm că nu suntem în stare să reînviem întru totul anii dulci ai copilăriei.

Amănuntele au dispărut, nu ne-au rămas decât crâmpeie din faptele şi evenimentele înregistrate mai puternic în fiinţa noastră. Acum nu mai avem decât un rezumat al anilor trecuţi. Dar nu ne amintim nici faptele, vorbele şi ideile noastre din anul trecut. Aş îndrăzni să afirm că nu ne putem reface mental nici sentimentele şi faptele petrecute ieri,alaltăieri. Rog pe cititor să încerce să-şi amintească gândurile, vorbele şi tot ce a făcut ieri, şi se va convinge de cele afirmate mai sus. In aceste condiţii, cum avem pretenţia să ne amintim acţiunile noastre, starea socială, suferinţele şi nedreptăţile îndurate sau produse în alte vieţi?

Azi ştim să citim, să învăţăm dintr-o carte, dar oare mai ştim noi cum am păşit de la literă la literă, cum am înnodat literele’şi cuvintele ca să exprimăm o cugetare? Constatăm doar că urmărim ideile exprimate într-o carte, înţelegem esenţa cuprinsă în ea, rezultat al primilor ani de şcoală. Detaliile prin care am trecut pentru a ne însuşi cititul şi scrisul s-au uitat, amănuntele faptelor noastre din copilărie s-au şters din mintea noastră. Ne-au rămas însă anumite capacităţi, un învăţământ general, restul scufundându-se în întuneric.

Când eram mici, ne-am băgat degetele în apa fiartă şi ne-am opărit. Anul, luna, ziua, nu ni le mai amintim, dar avem în memorie rezumatul, învăţătura: nu e bine să bagi mâna în apă fiartă că te opăreşti şi doare. De aici esenţa acelei lecţii: să fii prudent.Toată conduita noastră actuală, întreaga noastră înţelepciune este suma concluziilor, rezumatul învăţămintelor din existenţele noastre trecute.

Când eram mici, de frică sau de ruşine, spuneam minciuni. După dovedirea minciunii, ne ruşinam şi eram pedepsiţi pentru fapta noastră. Mai târziu, către maturitate, am uitat amănuntele acestor cazuri, dar am rămas cu însuşirea de a spune adevărul. Acest caracter splendid l-am dobândit ca rezultat al mai multor greşeli din copilărie, urmate de pedepse. Astfel am ajuns la starea morala de a fi loiali în spusele noastre. La fel am creat şi celelalte calităţi ale noastre. Cum, prin ce greutăţi şi suferinţe am trecut, care este preţul lor – nu mai ştim. Ceea ce ştim e că avem o concepţie de viată, anumite tendinţe şi facultăţi.

Creatorul le-a aranjat astfel ca, din toate învăţămintele, observaţiile şi durerile noastre sa extragem numai esenţa lor. Bietul nostru sistem cerebral nici n-ar fi în stare să reţină din copilărie până la moartea sa toate amănuntele existenţei noastre. Oare cum am mai putea scrie o scrisoare dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră toate fazele prin care am trecut pentru învăţarea scrisului? In spiritul nostru s-a imprimat, ca rezumat, ca extract, ca germen, tot ce am văzut, auzit şi simţit,în diferitele noastre vieţi. Dar totuşi, într-un colţ al sufletului nostru se găsesc înscrise – infinit de minuscule – toate informaţiile şi faptele vieţilor trecute. Dacă printr-un mijloc oarecare – regresie hipnotică – le trezim în conştiinţa noastră, toate evenimentele vieţilor noastre trăite pe pământ se vor derula, asemenea imaginilor unui film panoramic, până în cele mai mici detalii. Uneori aceste imagini’ ascunse în profunzimea fiinţei noastre, revin la suprafaţă spontan şi produc, prin expunerea lor mirare celor din jurul nostru. Dar acest fenomen se întâmplă foarte rar şi mai ales la copiii sub vârsta de şapte ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s