Reîntruparea explică şi diferitele facultăţi ale omului

Un copil se naşte în sânul unei familii obscure, uneori vicioase, imorale, şi cu toate acestea, copilul – deşi fizic seamănă cu unul din părinţii săi – este foarte cuminte, inteligent şi mai târziu devine un om de valoare. Nimic din anturajul său nu i-a dezvoltat calităţile sufleteşti. De unde inteligenţa, de unde moralitatea, de unde însuşirile lui spirituale? Răspunde Cerul: Spiritul le-a adus cu sine din alte vieţi. El a venit în sânul acestei familii ignorante, imorale cu scopul împlinirii unei datorii, din cauza unei legături cu aceşti părinţi dintr-o altă viaţă, ori pentru împlinirea unei hotărâri a Celor de sus, care au voit ca prin el să urce şi părinţii săi pe scara spiritualităţii.

Există şi cazuri, când în familii onorabile, culte, bine sub toate raporturile, se nasc copii care amărăsc bieţii părinţi tot restul existenţei lor. Seamănă fizic cu unul din generatori, dar nu seamănă prin înclinările morale şi intelectuale cu nici unul dintre părinţi. Din aceste exemple reiese existenţa eredităţii fizice, fiind pus în evidenţă faptul că vehicolul fizic al copilului poate semăna cu părinţii săi, i se pot transmite ereditar anumite însuşiri fizice de la părinţi, dar nu sunt ereditare însuşirile sufleteşti şi mai ales cele spirituale. Părinţii nu au făcut decât să-i procure un trup – fetusul, iar spiritul ce se întrupează în acest corp fizic este străin, este o altă creaţie a Tatălui, sosit prin aceşti părinţi în lumea fizică, pentru îndeplinirea destinului său. Uneori el se ridică, alteori totul a fost de prisos, rămânând acelaşi ca înainte de naştere.

Este adevărat că eul suprem, spiritul, este limitat până la un anumit punct de instrumentul pe care îl va utiliza, de corpul fizic în care se va întrupa. Astfel, omul este un complex format din calităţile fizice ale trupului său – moştenite în parte de la părinţi, şi din însuşirile spirituale -câştigate în vieţile trecute.

In general, copiii născuţi din părinţi slabi de spirit sau vicioşi sunt şi ei reduşi şi imorali, ca şi părinţii lor, pe de o parte pentru că elementele generatoare procurate de la părinţi sunt de o calitate inferioară, grosolană, iar pe de altă parte spiritele dispuse să se întrupeze în aceste familii sunt în general slab dezvoltate.

Fără admiterea reîntrupării nu este posibilă explicarea diferenţei de inteligenţă, cuminţenie, voinţă, caracter şi temperament între copiii aceleiaşi familii. Fiecare vine în lumea fizică cu bagajul sau de moralitate, spiritualitate, din vieţile trecute. Prin urmare reîntruparea ne explică diferenţele dintre oameni, diferenţe care nu sunt urmarea unor întâmplări fără sens, ci ele se datoresc vârstei spiritului omenesc, gradului său evolutiv.

Extras din cartea profesorului Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s