Reîntruparea nu este o noţiune contrară credinţei creştine!

Unii afirmă că reîntruparea este o noţiune contrară credinţei creştine. Oare de unde au scos acest argument? Când despre ea se face aluzie chiar şi în Sfânta Scriptură. Mai întâi trebuie să ştim că această credinţă a revenirii spiritului la viaţa terestră este veche de când lumea. In primii două sute de ani după Christos, creştinii credeau în această revenire necontenită pe pământ, şi numai de atunci s-a început înlăturarea acestei credinţe, prin votul celor ignoranţi, ca fiind o părere eretică.

S-a mai zis că ideea reîntrupării nu înalţă spiritul. Părerea aceasta e cât se poate de necugetată. Cum poate fi înălţătoare ideea că după moarte spiritul omului pleacă în cer şi acolo duce o viaţă de visare extrafizică, nefăcând nimic, stând alene mii şi milioane de secole?! Unde şi cum mai avansează el când a părăsit viaţa terestră din fragedă copilărie sau direct de la coarnele plugului? Adevărul este că după ce spiritul şi-a analizat toată viaţa pământească şi a tras învăţămintele folositoare, este cuprins de o iubire nesfârşită faţă de cei lăsaţi pe pământ, faţă de întreaga umanitate, în credinţa că – prin experienţa dobândită în suferinţele şi greşelile sale trecute – le poate fi de folos, doreşte să revină pe pământ, cu scopul de a-i îndruma şi sfătui să nu repete răul făcut de el altădată, îndemnându-i să se ridice la fapte bune, care i-au procurat fericire în spaţiu, provocând astfel, după puterea lui, progresul fraţilor săi pământeni.

Dorinţa duhurilor evoluate de a reveni pe pământ, pentru sprijinirea şi povăţuirea celor înapoiaţi nu este oare un act sublim, ce concordă cu iubirea la care ne-a îndemnat strălucitul Spirit, sublimul nostru Domn şi Dumnezeu Iisus Christos? Care concepţie este mai nobilă? Să trăieşti etern într-un paradis, în mod inactiv şi numai pentru tine, egoist, ori să revii periodic pe pământ şi să participi la progresul omenirii, să-i ajuţi pe fraţii tăi mai tineri, care şovăie ori cad în drumul evoluţiei lor?

Dezbrăcaţi de povara dogmelor create omeneşte de conducătorii bisericii creştine, dezbrăcaţi de orice prejudecată, vom descoperi că ideea reîntrupării răspunde unui plan sublim în evoluţia universului, planul Celui infinit în înţelepciune, Creatorul nostru – binecuvântat fie Numele Său. Dacă viaţa noastră terestră a fost presărată cu mai multe împrejurări şi evenimente de o importanţă deosebită, durata şederii în sfera cerească este mai mare, pentru ca prin examinarea vieţii terestre să putem analiza şi extrage învăţătura morală sau ştiinţifică, înregistrată în noi sub formă de aptitudini, înclinaţii ori facultăţi cu care vom reveni în viitoarea reîntrupare.

…

In decursul vieţii noastre terestre, muncim, ne hrănim, ne distrăm, dar, în lunga sau scurta ei scurgere, contractăm datorii fizice şi morale. Părinţii ne-au crescut cu mari sacrificii fizice şi sufleteşti. Prietenii ne-au împrumutat şi mângâiat la boală sau necaz. Am adus pe lume copii pe care nu i-am educat destul de atent şi de multe ori i-am chinuit, şi aşa mai departe. Mereu obligaţii, de dimineaţa până seara. Anii trec, şi, după ce firul vieţii s-a rupt, unde şi când vom mai putea plăti toate aceste datorii de ordin material şi moral? Am mâhnit, am furat si am omorât şi nimeni nu ne-a ştiut.

Când şi unde reparăm toate aceste ticăloşii ale vieţii noastre? în cerul propovăduit de biserică? Nu. în spaţiile infinite, în viaţa spirituală de dincolo de moarte, nu mai este posibilă repararea faptelor săvârşite în lumea fizică. Am făcut aceste acte necugetate deoarece n-am avut discernământul moral dezvoltat. Spiritul, ajuns în lumea spaţială, vede incorectitudinea vieţii sale, vede viciul în care s-a afundat ori crima comisă, şi atunci, fireşte, fiind mai conştient, se căieşte; ar vrea să-şi ceară scuze, dar nu o mai poate face; ar vrea să repare greşeala fizică, dar nu are mijloacele fizice, trăind într-un mediu spiritual.

Atunci, entitatea spirituală revine la o nouă viaţă terestră, pentru a plăti şi repara răul produs. Consecinţa greşelii fizice este durerea fizică, şi când o suferim, învăţăm să nu mai repetăm în viitor greşeala respectivă. O greşeală morală, o datorie morală neachitată se va plăti printr-o durere morală, devenind din ce în ce mai luminaţi. Astfel ne dăm seama că orice faptă se plăteşte, orice rău săvârşit altuia se va întoarce împotriva noastră, fie în aceeaşi viaţă, fie în viaţa următoare. Prin urmare, numai prin legea reîntrupării înţelegem situaţiile noastre fizice şi morale, destinul nostru, numai ea menţine şi pune în evidenţă Justiţia divină.

Extras din cartea Profesorului Scarlat Demetrescu, „Din Tainele Vietii si ale Universului”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s