Iartă greşeala semenului tău!

Extras din cartea „Din Tainele Vietii si ale Universului”, de Scarlat Demetrescu:

„Legea fiind călcată, urmează condamnarea; dar iertarea este şi spre folosul celui greşit dar şi a victimei. Să mă explic. Dintr-un motiv oarecare, un om îşi omoară aproapele. Victima se pomeneşte sus, în lumea spaţială, unde curând îşi dă seama că a fost destrupată din motiv de ură, răzbunare sau pentru a fi jefuită. Atunci, ea se prezintă în faţa Juriului şi se plânge de actul suferit şi cere aplicarea legii divine. Juriul recunoaşte că s-a încălcat legea şi cheamă la judecată pe ucigaş, noaptea, când trupul său doarme. în faţa faptului de netăgăduit, se dă o sentinţă prin care ucigaşul este condamnat la o anumită suferinţă în viitoarea sa viaţă terestră. Apoi duhul coboară în trup şi îşi desfăşoară viaţa trupească, mai departe, conform destinului său înscris înainte de a se naşte.

Dar odată cu pronunţarea condamnării, Juriul intervine pe lângă victimă – entitatea spirituală ce a suferit destruparea prin ucidere – şi o roagă să-l ierte pe nesocotitul său frate. Fiind un duh de un grad mai mic, victima nu înţelege să aplice comandamentul recomandat de Guvernatorul solar: „Să ierţi greşeala aproapelui tău!”  

 Ca atare ea se încăpăţânează şi refuză să ierte pe cel ce i-a curmat viaţa terestră. Juriul îi atrage atenţia că destruparea s-a făcut conform destinului său, că avea înscris în destin această destrupare – prin uciderea trupului său – deoarece şi ea a ucis în altă viaţă, şi că ucigaşul a fost doar instrumentul, aplicatorul sentinţei Forului Judecătoresc. Prin urmare, nu a fost destrupată la întâmplare şi nici înainte de vreme. Victima răspunde Tribunalului de bătrâni

  – Nu-l pot ierta, pentru că m-a ucis. Voi m-aţi condamnat la moarte prin ucidere, pentru faptele mele din trecut; dar pe el nu-l pot ierta, deoarece, dacă nu făcea fapta aceasta, voi nu aveaţi pr incine să aplicaţi hotărârea voastră de atunci. Nu-l pot ierta, pentru că, în definitiv, şi el a încălcat legea divină.

 -Iartă, nefericitule – îi spune Tribunalul de bătrâni – pentru că neiertarea ta va crea un fir fluidic între tine şi el şi astfel, în viitor, destinul tău va fi mereu legat de destinul său.

 – Nu vreau, nu-l pot ierta – spune destrupatul.

 -Atunci, sărmane duh, vei suferi, veţi suferi unul lângă altul, pentru că el se va naşte ca frate sau copil al tău, şi te va amărî şi viaţa ta va fi un iad. Tu îl vei persecuta, iar el şi mai rău îţi vatulbura existenţa trupească. Amândoi veţi suferi, deoarece amândoi sunteţi ucigaşi. El te-a ucis pe tine, iar tu ai ucis pe un altul. Iartă-1 nefericitule ca să nu fii condamnat să te naşti lângă el şi să fiţi întrupaţi unul lângă altul. Să ştii, fiule, eu, bătrânul acestui divin Tribunal, îţi spun că până nu vei ierta, cât timp îl vei urmări cu ura ta, legea solară te condamnă să te naşti vieţi nenumărate tot în preajma lui. Iertarea te dezleagă şi te desparte de el. Ura te va lega de el până ce sufletul tău copleşit de suferinţe va fi silit de legea solară să ierte. Iartă-1 de pe acum, ca să nu mai fie nimic comun între voi. Legea divinului Creator cere condamnare pentru ucidere, iar divinul Său Fiu cere iertare pentru fapta nesocotită a aproapelui tău, pentru a putea evolua mai repede. Ideea de ură şi venin – combătută de noi, conform ordinelor primite de la Fiul solar – nu este o idee de înfrăţire, cerută de legile cereşti. Alege iertarea – îndepărtarea voastră unul de altul, ori neiertarea – şi atunci veţi fi tot împreună, în amarnice vieţi terestre, veacuri nenumărate, până la iertarea voastră definitivă. Nu vezi atâtea exemple în lumea trupească? Nu înţelegi că dacă nu te împaci acum te vei împăca cu el peste veacuri înşirate, căci nu există altă ieşire, deoarece ura uneşte mai puternic chiar decât iubirea? Pe cel ce îl iubeşti îl părăseşti, dacă afli că va fi mai fericit aiurea, dar pe cel ce-1 urăşti îl atragi la tine sau te duci după el, oriunde, chiar şi în iad de-ar fi. Fiule, trebuie să-1 ierţi, pentru că acum ştii că nu  este vinovat, el fiind numai instrumentul hotărârii noastre, iar tu acum îţi aminteşti destinul la care ai fost condamnat înainte de a te coborî la reîntrupare; destin acceptat când ai rostit cuvântul divin: Amin. Aşadar, pentru că el nu te-a ucis din voinţa lui şi ţie nu ţi s-a făcut nici o nedreptate, regula cere să vă iertaţi, pentru a se întrona fericirea pe pământ.

 -Aş vrea, dar nu pot, pentru că el a primit misiunea de a încălca legea Tatălui, care spune să nu ucidem.

-Ei bine, duh îndărătnic şi nepriceput, află că tu, în altă viaţă, l-ai ucis pe acest destrupător al tău. Aşadar, prin fapta lui, s-a împlinit acum legea divină. In final, înfrânt de argumente, duhul este nevoit să ierte şi astfel s-a rupt lanţul uciderilor reciproce iar prin aceasta s-a făcut încă un pas înainte, spre pace şi progres în viaţa omenirii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s