Botezul Domnului. Se intrupeaza ingerii vreodata?

-Se întrupează îngerii vreodată?

-Bineînţeles, şi îngerii se întrupează, când li se încredinţează misiuni de către Alfa nivelului lor intruparea lor constituie un eveniment planetar, căci ei nu au venit aici să-şi facă evoluţia prin experimentul întrupării, acest experiment fiind rezervat, în general, ca o şcoală numai duhurilor umane.

-Atunci ce este un om?

-Un om este un duh ajuns la rangul evolutiv numit om.

-Pretutindeni sunt oameni?

-Nu. Există planete lipsite de fiinţe trupeşti umane, deoarece nu au spirite ajunse la rangul de om. Cele mai înalte fiinţe de acolo sunt fiinţe subumane.

Acum înţelegeţi că în biserici se fac rugăciuni la imaginea sfintei Născătoare de Dumnezeu, deoarece Ea este o Forţă supremă solară. S-ar crede că duhurile solare, fiind în Soare, vor fi supusele oarbe ale Domnului. Nu, nici ele nu sunt în mod absolut servii Domnului, deoarece sunt îngeri, şi îngerii din tot universul ţin direct de Tatăl şi observă aplicarea Legilor Tatălui, în care, bineînţeles, se cuprind şi cele ale Fiului. Deşi nu-I stau sub ordine, îl recunosc ca Guvernator, deoarece este Fiul lui Dumnezeu.

-Sfântul Ioan Botezătorul este înger al Pământului; de ce s-a întrupat? De ce I s-a supus?

-Pentru că A” (Alfa secund) este reprezentantul Fiului pe Pământ, şi – în mod fictiv – e supus Lui. Ca înger, El aplică Legile Tatălui, dar ca reprezentant al Solarului, trebuie să aplice şi Legile Fiului. Aşadar Fiul, deşi este mai mare decât îngerii planetari şi solari, totuşi sub El, nu se află în mod direct decât lumea oamenilor şi a suboamenilor din sistemul Său solar. Lumea îngerilor nu-i aparţine, ei sunt trimişii chiar ai Tatălui, Guvernatorul central, pentru aplicarea Legilor Tatălui şi ajutarea la evoluţia totului, din orice sistem solar.

Nimeni nu poate critica înţelepciunea Divinului Creator, a Guvernatorului central, doar cel care nu cunoaşte alcătuirea lumilor şi sublima lor conducere. Totul este perfect, chiar dacă bietul om este sortit durerii. Durerea este urmarea faptelor sale greşite, ele însăşi fiind consecinţa ignoranţei sale. De multe ori, durerea este urmarea greşelii domniilor îngereşti din cele douăsprezece nivele spirituale. Făcând şi ele şcoala lor evolutivă şi aplicând-o greşit asupra umanităţii, omenirea va suferi. Îngerii sunt îngeri, dar perfecţi nu sunt nici ei.

Ingerii conduc, dar aplicarea nu o pot face ei direct. Tatăl ceresc nu le-a dat puterea de a sili direct pe om să acţioneze într-un anumit fel sau altul. Executivul, intermediarul între îngeri şi umanitatea întrupată sau spaţială, sunt forţele umane cordonizate, treimizate. îngerii primesc instrucţiuni de la cei trei A (Alfa) planetari şi apoi le fac cunoscute omenirii treimizate. Forţele omeneşti treimice îi ascultă, convinşi de dragostea îngerilor, devin adepţi fideli ai vederilor lor, pe care vin să le propage lumii botezate cu botezul de foc al creştetului.

Dar pentru că liberul arbitru domneşte pretutindeni, uneori forţele omeneşti treimice nu împărtăşesc punctul de vedere al îngerilor şi se opun executării anumitor instrucţiuni. De aici rezultă experienţe uneori fericite, iar alteori nefericite. Toate aceste încercări făcându-se pe spinarea oamenilor întrupaţi, urmează suferinţa lor în masă. Din cele expuse, se vede că Fiul solar nu comandă îngerilor, iar îngerii nu pot comanda direct oamenilor. însă îngerii caută să convingă pe oameni, arătându-le fericirea cerească, făcând experienţa acestei fericiri cu ei, dar neputându-le impune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s