O cenzură veşnică şi severă există în Cer. Nu poţi vorbi orice. Nu poţi comunica oricând şi oricui.

Sublimul Iisus spunea: „Eu cu Tatăl una suntem”. Cum era să spună altfel acest strălucitor Duh, când El a plecat din Sfera divină şi când în noaptea miliardelor de ani ce vor veni se va întoarce la Tatăl şi va fi una cu El. Treptat, entitatea spirituală se deşteaptă din somnul în care a fost adâncită de primul zeu din Mamar, iar prin muncă amarnică, ce pare o eternitate, îşi dobândeşte ştiinţa ce-i fusese voalată.

Toţi îngerii afirmă: „Mi s-a luat şi mie odată ştiinţa, dar Tatăl a sădit-o în lume şi noi am citit-o din operele Sale şi am aflat-o de la marii Săi Slujitori”. Adevărul adevărat a fost, este şi va fi următorul: Duhului nu i se ia nimic, ci numai i se întunecă, i se adoarme memoria cunoştinţelor sale, i se produce o amnezie, şi ca urmare uită pentru un timp tot ce ştia de pe când era în sânul Tatălui central. Văzând şi studiind operele Tatălui său ceresc, ceaţa uitării se ridică treptat de pe memoria duhului, amintindu-şi, rând pe rând, ştiinţa cu care s-a născut. Trebuie muncă aprigă, de o veşnicie, pentru ca perfecţionându-se, să se simtă fericit de câte ştie şi poate, faţă de infinitatea de duhuri ignorante sau inferioare din jurul său. Dacă duhul era perfect, ştiutor din capul locului, ar fi fost tentat să divulge din secretele Tatălui. Dacă în baza cunoştinţelor sale ar fi posedat marea forţă a divinilor Creatori, bazându-se pe ştiinţa şi atotputernicia sa, ar fi procedat la creaţii fără prealabila învoire a Tatălui, după cum s-a întâmplat cu marile şi strălucitoarele Forţe cereşti căzute din Gloria lor, scufundându-se în abisul uitării, de nu mai ştiu cine au fost şi ce puteri au avut.

Lumile au fost create pe baza misterelor. Tot cosmosul a fost organizat în tăcere de Tatăl central. O muţenie absolută era în jurul Tatălui central. După mult timp, treptat şi într-o foarte mică măsură, Tatăl destăinuie din secretul operelor Sale marilor Săi Fii, Guvernatori de sori şi planete. Această atitudine a Fiinţei prime, această tăcere a fost adoptată de marile Forţe conducătoare de stele şi –pe cale descendentă – de toate duhurile cunoscătoare a ceea ce se află prin spaţiu. Duhurile cunosc mai mult decât întrupaţii, dar legea tăcerii şi a prealabilei învoiri le împiedică, sub sancţiunea pedepsei, să vorbească întrupatului despre ce a fost, este şi va fi. O cenzură veşnică şi severă există în Cer. Nu poţi vorbi orice. Nu poţi comunica oricând şi oricui. Dacă n-ar fi această  regulă, totul ar fi fost discutat, criticat sau lăudat, şi forţele externe, din univers, poate s-ar fi opus Forţei centrale din Sfera divină. Totul trebuie să fie organizat, ierarhizat şi solidar. Dacă nu ar exista legea solidarităţii şi legea evoluţiei, s-ar fi putut întâmpla ca multe creaţii să se întoarcă la Centru, înainte de timpul terminării şcolii respective, din care cauză Centrul s-ar fi dezorganizat şi el.

Dragul meu frate, noi vă iubim nu dintr-un interes personal, ci mânaţi de principiile legii evoluţiei prin solidaritate. Cu cât avansăm, cu atât sentimentul acestei solidarităţi este mai puternic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s