Unul e Tatăl. Unul e începutul tuturor creaţiilor şi a noastră. Numai Unuia i se cuvine toată slava şi ruga voastră. Nu e permisă închinare şi slăvire decât unicului Creator.

Credinţa se bazează pe cunoştinţe, dar planeta – cu tot ce e în jurul ei – se perfecţionează, astfel încât şi câmpul cunoştinţelor se lărgeşte. Cât o să rămână biserica împietrită în afirmaţii care nu mai sunt în concordanţă cu ştiinţa terestră, dar nici cu cea cerească? O singură scuză au preoţii tuturor religiilor: neputându-se ridica până la înălţimea ideilor ştiinţifice, mulţimea are nevoie de o religie simplă şi materialistă. Din acest punct de vedere preoţii au dreptate, dar totuşi, nu le mai este permis să facă afirmaţii contrare cunoştinţelor generale, determinând pe omul cult să râdă şi să se îndepărteze de casa Domnului, transformându-l în ateu.

Constatând această situaţie, Guvernatorii planetari au hotărât trimiterea de profeţi care să lumineze preoţii templelor. Omenirea acestui glob fiind pornită spre o mare spiritualitate, s-au creat numeroase verigi între Cer şi pământ, mediumi prin care Cerul îşi spune cuvântul şi cheamă inteligenţa şi bunul-simţ al mulţimii către ştiinţa spirituală a Eternităţii şi Infinitului.

Din centrul creaţiilor, corul miliardelor de Creatori sună din trâmbiţa lor mentală în tot cosmosul: Unul e Tatăl. Unul e începutul tuturor creaţiilor şi a noastră. Numai Unuia i se cuvine toată slava şi ruga voastră. Toate religiile trebuie să aducă slăvire şi cântări unicului Creator al tuturor Creatorilor de lumi. Numai El e în măsură să facă totul şi să ne ajute în -mersul nostru. Nu e permisă închinare şi slăvire decât unicului Creator. Astfel se procedează întotdeauna şi faţă de orice duh.

Nu ne închinăm  Guvernatorului planetar, adică superiorului îngerilor acestui glob. Nu ne închinăm Guvernatorului solar, marelui Spirit, fost Iisus, pentru că suntem fraţi, copiii Tatălui ceresc. Toate duhurile, mari şi mici, lucrăm la opera Unicului şi cu toţii îi datorăm smerenie şi supunere. Nici unul dintre noi, orice grad ar avea, nu poate face nimic de la el, ci numai din ordinul Tatălui şi pentru opera Sa.

O religie minoră ar putea argumenta în forma ei materialistă astfel: „Pe Unul nu L-a văzut nimeni. Eu cunosc pe Cel care a fost concret, şi deci vizibil. Cum El nu face nimic cu de la sine putere, ci numai autorizat de Tatăl pe cale descendentă, înseamnă că mă pot ruga Lui.” Dar o religie superioară recomandă închinare numai Unului, iar nu celor ce slujesc pe Unul. Ruga noastră este auzită şi dată spre împlinire slujitorilor Tatălui. Din treaptă în treaptă, descendent, până la mine, sunt ajutat prin reprezentantul Tatălui, un superior al meu, care-mi împlineşte aspiraţiile în numele Tatălui ceresc.

Deşi nu te adresezi Reprezentantului Unului, totuşi El este responsabil de opera ce i-a încredinţat-o Unicul. El conduce nebuloasa ce I s-a încredinţat, conform planului prezentat la plecarea din Sfera divină. Totul a fost prevăzut în acel plan, chiar şi evoluţia celui mai mic duh. în zadar te-ai ruga să ţi se îngăduie să faci altceva decât ceea ce e prevăzut în acel plan. Opera şi evoluţia ei nu pot fi oprite din mersul lor, dar poate fi întârziată sau grăbită. Tu, praf mic pierdut în adâncul universului, ce vrei să mai ceri? Pentru ce lucru să te mai rogi, când totul a fost prevăzut în evoluţia ta? Poţi totuşi să te rogi pentru grăbirea evoluţiei tale spirituale. Ruga noastră trebuie adresată Unicului, singurul în drept să primească ruga duhurilor de pe miliardele de corpuri cereşti.

Iisus şi Moise, Slujitorii Tatălui, nu au cerut să li se aducă Lor închinăciune, căci sunt Lumini prea strălucite şi cunoscătoare, ca să fi cerut ceea ce nu li se cuvine. După două veacuri de la plecarea Domnului, religia creştină a suferit o alterare care a redus-o la imagini şi statui, dar ceva şi mai grav: la uitarea închinării la Unicul. Aşa s-a născut pluralitatea rugăciunii la toate statuile şi, pe rând, la toate icoanele. Dintr-o simplă ornamentare a templului, s-a ajuns la ruga făcută în dreptul acestor podoabe. Din spirituală, cum a fost pe timpul apostolilor, religia creştină a devenit materialistă.

Din dorinţa primilor creştini de a atrage păgânii, romanii şi grecii, obişnuiţi cu temple luxoase, s-a ajuns la starea actuală. Din această cauză, lumea cultă nu mai acordă atenţie templului, sau o face din ipocrizie, mobilizată de curentul mulţimii, nu din convingere. De aici s-au născut materialismul şi ateismul de azi.

Scarlat Demetrescu, Din tainele vietii si ale universului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s