Vrajmasul mantuirii mele

La articolul despre iubire, Adina a fost intrebata cine este „vrajmasul” mantuirii ei, la care a raspuns: „Cel dintâi şi cel mai mare duşman al mântuirii noastre este eul nostru, dupa care diavolul, iar al treilea duşman e lumea”

Daca vreau sa merg dintr-o camera la baie, trebuie sa ma ridic, sa ocolesc un scaun, sa aprind lumina, sa deschid usa sa ies din camera si apoi sa deschid usa de la baie. Asta ar fi pe scurt un algoritm pentru a ajunge din punctul A in punctul B. Scaunul de ocolit, lumina de aprins, usa de deschis sunt doar etape sau jaloane de care trebuie sa trec.

Daca sunt nervos si neatent, ma pot impiedica de scaun, nu pot gasi intrerupatorul si ma lovesc de usa. Atunci, totul devine personal, jaloanele devin obstacole, sau daca preferati un limbaj colorat arhaic, vrajmas.

Ceea ce vreau sa spun este ca nu exista vrajmasi in calea mantuirii nimanui, probabil sunt doar jaloane care trebuiesc depasite.

Ca o observatie la comentariul Adinei: raspunsul este rapid, scurt, bine formulat, nu lasa loc de indoieli. Pare raspunsul tipic pentru persoanele cerebrale, in care ratiunea domina emotiile si instinctele. Foarte probabil ma insel, nu poti spune adevaruri despre o persoana doar pe baza a cateva randuri, dar m-am riscat la o speculatie.

Evanghelizarea Romaniei in 2011????

Am dat o privire aici http://mariuscruceru.ro/2011/03/26/scripturile-si-puterea-lui-dumnezeu-pseudoraport-de-activitate/ si am vazut ca mai sunt unii care ori ne cred tampiti ori sunt orbi complet. Sa ma explic.

Prin 1997, eram student in Timisoara si intr-o zi  am ramas surprins sa vad chiar in fata Catedralei Mitropolitane un banner care chema lumea la evanghelizare intr-un cinematograf. Am crezut ca nu vad bine, mi se parea si mi se pare si acum o enorma lipsa de respect pentru o comunitate care a dat martiri crestini sa vii sa arunci oferte de „evanghelizare”. E ca si cum ai spune: voi sunteti niste cretini care habar nu aveti cum sa va rugati, care nu stiti cum sa cititi scripturile, credinta voastra e varza, veniti bai tampitilor sa va explicam noi cum se face o evanghelizare adevarata nu cum v-a invatat pe voi Apostolul Andrei!

Acestor mari crestini care ne vor binele si vor sa ne evanghelizeze le ofer bilete de avion pentru tarile musulmane, acolo este loc de evanghelizare, daca au sange in instalatii, acolo pot merge cu adevarat in „misiuni”. Cata vreme in Romania se respira crestineste de peste 2000 de ani si cata vreme nu este sat fara biserica, daramite oras, acestor vajnici evanghelizatori nu pot sa le spun decat ca au ajuns putin cam tarziu. Nu mult, doar vreo doua mii de ani.

Aveti tot dreptul sa va propovaduiti viziunea voastra despre Evanghelie, insa cuvantul evanghelizare este mult deplasat in Romania. Puteti spune ca evanghelizati daca ati merge in sate de aborigeni, in triburi africane sau daca aveti tupeu, intr-o tara musulmana. Aici puteti discuta doar despre „racolare” de noi membri.

Andrei Criteanul – ieri si azi

In anii trecuti, imi placea sa ascult canonul cel mare al Sf. Andrei Criteanul, anul asta ceva s-a schimbat, de cand sunt mai atent la versuri. Cu tot dragul si cu toata bunavointa, nu ma mai regasesc in acest canon, nu ma mai grabesc sa ma biciuiesc nici sa imi spun sufletului meu ticalosule la fiecare trei randuri. Pocainta adevarata este o stare emotionala puternica, profunda in care abundenta cuvintelor nu pare foarte potrivita.

Cum sa accesezi puterile pe care le ai la nivel spiritual cand iti condamni sufletul in asemenea hal? Cum sa afli puterile lasate in tine de Dumnezeu Tatal cand iti biciuesti esenta fiintei tale?

Ascultam un mare ierarh care citea foarte frumos canonul si care isi numea sufletul pacatos si ticalos la fiecare trei randuri. In pauze si la finalul slujbei, diaconii il numeau prea-sfintitule! Treaba asta miroase usor a inconsecventa: ori e ticalos ori e prea-sfintit! Hotarati-va!

Ganduri despre post

A inceput din nou Postul Mare si aud din nou aceleasi motive pentru care e bine sa tii post dar atat de rar pe cele care conteaza cu adevarat. Postul are rolul de a te desprinde din fizic, sa te invete sa te hranesti cu lumina, cu Cuvantul lui Dumnezeu. Aici ma refer la sensul literal al cuvantului hranire. Greu de facut, dar nu imposibil. Posturile sunt ca rampe de lansare in zbor, tot decolezi, decolezi pana cand te desprinzi si nu te mai intorci la pamant

Masinutele de la balciuri!

Azi am trecut pe langa niste masinute vechi, si m-au cuprins mai multe amintiri din copilaria mea, despre bucuria pe care o simteam cand parintii ma puneau sa calaresc un calutz de plastic sau o masinuta in Oraselul Copiilor. Simteam ca toata lumea este a mea cand platforma se punea in miscare, priveam luminile, fetele zambitoare, atmosfera aceea feerica de sarbatori. Nu pot sa pun in cuvinte bucuria pe care o simteam in acele momente si asta mi-a dat de gandit astazi. Ce bucurie iti poate provoca o anumita situatie la un anumit moment al vietii tale sau al evolutiei ca spirit. Apoi timpul intra in joc si trecand din nou prin aceeasi experienta, nu mai poti trai aceleasi emotii, la aceeasi parametri. Ma si imaginam astazi cum ar fi sa ma urc din nou pe calusei, sau in masinute…

Apoi mi-a venit in minte comparatia cu evolutia spirituala, ieri mersul la biserica mi se parea suficient si minunat, astazi parca incep sa nu mai fiu atat de sigur de acest lucru. Comparatia cu caluseii si cu masinutele nu mi se mai pare deloc deplasata in acest context.

Intelepciune chinezeasca in iarna romaneasca

Yin devine Yang si Yang devine Yin, curgerea dintr-un aspect in celalt este continua, permanenta. Un intelept chinez spunea ca in miezul celei mai cumplite ierni, sub stratul de zapada, primavara incepe sa vina la viata prin radacinile firului de iarba, prin mugurii ce stau sa inverzeasca in copaci.

Extrapoland, traim o cumplita iarna spirituala, mai puternica decat iarna de afara. Ma intreb unde sunt mugurii primaverii spirituale, nu ma indoiesc de existenta lor, doar ma intreb…

Nu mai vine odata primavara??!

Iarna grea si lunga ce pare a nu se mai termina, nu imi amintesc o iarna atat de puternica la sfarsit de februarie si inceput de martie. Parca a devenit o regula, ninge noaptea si dimineata de aproape o saptamana. Aseara ningea atat de frumos, am iesit cateva minute din casa ca sa ma plimb printr-o ninsoare atat de linistita… era de vis. Asta daca s-ar fi intamplat intre 21 si 31 Decembrie. Se pare ca noi ne-am format o dorinta inconstienta, ne dorim sa ninga de Craciun cateva zile, ca sa avem un White Christmas pentru ca incepand cu 01 Ianuarie sa ne intrebam de ce nu mai vine primavara asta odata! Nu stiu cum se face dar de Craciun am cam tot avut pas la zapada, insa zapada a venit din abundenta in perioadele ce au urmat Craciunului.

Peste tot intalnesti aceeasi intrebare: cand vine primavara? Mai vine anul asta primavara? Mare nerabdarea, in fiecare an, dar ca anul acesta si ca anul precedent nu imi aduc aminte sa mai fi fost vreodata atat de asteptata primavara!

Doi pasi inapoi si privind tabloul, totusi, ceva nu e chiar cusher. Atitudinea de neacceptare a prezentului asa cum curge el este o respingere a Vointei Divine. Cand nu te poti integra in Aici si Acum, opui rezistenta Existentei asa cum decide ea sa se manifeste. Te impotrivesti, dar cui te impotrivesti?