A venit vremea ca după 1.800 de ani de întuneric, biserica creştină să cunoască adevărurile înalte pe care le-a pierdut!

Viitorul va aduce multe prefaceri. Eu mă voi reîntrupa în această ţară şi voi găsi o mentalitate diferită de cea actuală. Avem posibilitatea să vedem tot trecutul unui neam şi, din examinarea lui, ştim ce fel de! entităţi se vor reîntrupa în el şi ce formă de viaţă va avea, în general. Când voi reveni aici, jos, voi citi aceste rânduri dictate de mine. Vreau ca, venind în lumea trupului, să nu fiu un om de rând şi nici neştiutor în misterele naturii. Scopul vieţii mele viitoare este să desfăşor o activitate intens spirituală, să primesc de la fraţii mei de sus o iniţiere integrală. O asemenea iniţiere nu o posedă pe pământ decât foarte puţini oameni şi râvnesc să mă număr printre ei. Cred că la vremea când mă voi reîntrupa, biserica creştină ortodoxă nu va mai fi dependentă de stat. Atunci ea va ieşi din letargia actuală şi din exoterismul simplist de azi.

Noi, mirenii, vom desfăşura mai cu spor ştiinţa revelată, iniţiatică, ajutând la ridicarea bisericii ortodoxe şi străduindu-ne să iniţiem pe fraţii noştri preoţi în adevăratele taine – învăţături ezoterice sau secrete ale lumii spaţiilor şi a vieţii de pretutindeni. La lumina acestor adevăruri, preotul şi biserica vor redobândi prestigiul avut în veacurile apuse ale vechii Indii, Asiriei şi Egiptului. Tu ştii, frate, că Tatăl ceresc guvernează în centrul sferei cu creaţii, divinul nostru Solar îşi are tronul conducerii în Soare, iar tronul Guvernatorului suprem al Pământului este în Lună. Azi, biserica ortodoxă nu mai posedă asemenea cunoştinţe, cu toate că ele erau deţinute de preoţii egipteni timp de aproape douăsprezece mii de ani. Conştiinţa stării de veghe a omului e de o miopie de necrezut. El nu vrea să ştie decât ceea ce cunoaşte sau a citit în lucrările religioase. Luminarea acestui întuneric al omului şi, în special, al preoţimii mă interesează pe mine. Acesta va fi programul meu de activitate. Noi, duhurile, vedem marea lipsă a bisericii creştine. Ea nu posedă cunoştinţele iniţiaţilor altor neamuri. Din diferite motive şi interese, vechile sinoade au înlăturat partea ezoterică a învăţăturilor creştine. E drept că înlăturarea părţilor secrete ale creştinismului a atras preoţimii o mai mare libertate de acţiune omenească, dar acest fapt s-a întors în contra ei, azi nemaicunoscând nimic. De la Constantin cel Mare, preoţia a devenit o carieră, pe când în veacurile îndepărtate preotul era un învăţător, un luminător, care trăia din munca sa, dintr-o meserie oarecare, iar nu din capitalul de taine dobândite prin revelaţii, din Cer.

Lipsa legăturii bisericii creştine de azi cu lumea duhurilor, cunoaşterea numai a cultului şi literelor celor câtorva cărţi religioase au contribuit ca religia să rămână în urma datelor ştiinţifice, asupra cărora se îndreaptă atenţia întregii omeniri. Omul trupesc are nevoie de templu, de biserică. Ce s-ar face bietul om fără această mângâiere şi speranţă? Ce ne-am face dacă întrupându-ne, am fi lipsiţi de căldura sfintelor învăţături ale Solarului nostru? In spaţiu, unde am rangul de arhiereu ceresc, sunt în ceata celor ce posedă multe taine. Când voi fi jos, pentru toate comorile pământului nu voi abjura de la ceea ce am făgăduit sus: Să propovăduiesc cunoştinţele ezoterice în lumea slujitorilor altarului. Ca să am un îndreptar al acţiunii mele, am dictat aceste rânduri pe care, citindu-le, să am tăria de a forma şi în lumea creştină asociaţii de iniţiere, după modelul preoţilor egipteni, asirieni şi indieni – pe unde am trăit odată –şi aşa cum au evreii în zilele de azi. Cunoaşterea lumilor superioare, această activitate producătoare de fericire, nu o voi pierde din vedere cât voi trăi. Evoluţia mea cere această activitate, spre fericirea mea, a fraţilor mei creştini şi chiar necreştini.

A venit vremea ca după 1.800 de ani de întuneric, biserica creştină să cunoască adevărurile înalte pe care le-a pierdut. De acum înainte, faţă de progresul ştiinţific, de prefacerile naţionale şi sociale aflate în perspectivă, şi acest colţ al pământului, ţara aceasta, va deveni un loc prielnic pentru întruparea entităţilor spirituale superioare, putând să se hrănească cu mana Cerului, cu tainele mărturisite de lumea invizibilă.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Ierarhia în lumea duhurilor albe. Lumea spiritelor albe se împarte în: preoţi, călugări şi sfinţi.

 Observaţi viata semenilor voştri şi luaţi în considerare şi respectaţi pe cei ce cred în Divinitate şi au o conduită morală ireproşabilă. Nu vă’impresionaţi de averea unora, de rangul social al altora. Cel ce va crede în Divinitate, în lumea sfinţilor, în existenţa lumii noastre, va fi împodobit cu fericirea cerească. Pe frontispiciul cimitirelor voastre scrie: „Gloria pământească, fericirea cereasca”. E un mare adevăr, neînţeles nici de cel ce l-a scris acolo. Gloria pământească este una, fericirea cerească este alta. Una se’ dobândeşte pe pământ şi este efemeră, iar cealaltă – în Cer şi este veşnică. Cei mici doresc gloria pământească, cei evoluaţi – fericirea cerească.

Cele mai multe entităţi spaţiale doresc ca atunci când se vor reîntrupa, să se bucure de toate bunurile pământului şi de gloria omenească, căci, deocamdată, pentru ele este foarte greu de dobândit fericirea cerească. Cine se poate bucura, chiar întrupat fiind, de fericirea cerească? Numai cel ce a atins rangul de sfânt. La exterior, sfântul e un om ca toţi oamenii, dar toate gesturile, vorbele, dorinţele, întreaga lui conduită dovedesc că e din ceata marilor Lumini ale spaţiilor. El va trăi modest şi retras, pentru că rangul său nu se poate împăca cu agitaţia şi goana după averi, onoruri, plăceri materiale. Să nu faceţi confuzie între situaţia unui sfânt, şi noţiunea ce o aveţi voi despre sfinţi. Prin sfânt, noi înţelegem un spirit care a urcat trepte peste trepte în existenţa lui plurimilenară pe această planetă sau pe alta. El a atins sau obţinut de la Stăpânul sistemului – după recomandarea Guvernatorului planetar – rangul de sfânt. Rangul de sfânt este un titlu care conferă în Cerul acestei planete dreptul la anumite atribute. Dar acest rang nu înseamnă că el a devenit infailibil. Nicidecum. E posibil ca într-o întrupare, să-1 prindă mrejele vieţii pământeşti, şi într-un moment de slăbiciune, de întunecare a conştiinţei sale, să greşească. Dar, într-o altă întrupare, îşi va plăti amarnic greşeala, pentru că el nu este un spirit oarecare din lumea acestei planete, ci este o entitate care posedă unul din titlurile supreme ale ierarhiei umane.

Lumea spiritelor albe se împarte în: preoţi, călugări şi sfinţi. Primul grad este preotul ceresc, dar el nu trebuie confundat cu preotul pământesc. Poţi fi preot în Cer şi să nu fii niciodată preot pe pământ. Urmează călugărul spaţial, un spirit ce nu are nimic comun cu călugărul de prin mănăstirile voastre. Deasupra rangului de călugăr urmează diferitele grade de sfinţi părinţi. Fiecare din aceste trei trepte are o mulţime de subtrepte.

‘” Noi căutăm să influenţăm pe fratele nostru sfânt în Cer, îl supraveghem când este pe pământ, ca nu cumva să cadă. Nu’-l părăsim un minut, deoarece o greşeală a lui atrage automat o stare sufletească deplorabilă pentru întregul grup de sfinţi. Ne silim ca viaţa lui să fie un model de viaţa. Interesul şi solidaritatea ne împing să apărăm pe fratele din grupul nostru. Viaţa noastră e urmărită de mai-marii noştri, atât în Cer, cât mai ales când suntem întrupaţi. De dimineaţă până seara un membru al ordinului nostru stă de gardă pe lângă întrupat, mspirându-l spre bine şi oprindu-l de la greşeală. Când, prin neatenţie, cade un membru de-al nostru, o jale nemaipomenită îi cuprinde pe toţi din gruparea noastră. Sfântul nostm a renunţat de mult la fericirea materială. Când ne întrupăm, nu ne mai preocupam de fericirea asigurării unui trai în mare belşug. Dar demnitatea ordinului nostru cere ca unul dintre ai noştri, când se află jos printre întrupaţi, să nu ducă o viaţă mizerabilă, neavând nici măcar strictul necesar. El va avea ce-i trebuie, fără să fie bogat. Numai când i se dă o misiune importantă, i se impune o sărăcie completă, dar va fi pe deplin sănătos.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Adevărul propovăduit de Domnul nostru Iisus Christos – greseala nu se iarta!

Acum mă întorc la adevărul propovăduit de Domnul nostru Isus Christos. El a comunicat ucenicilor Săi rugăciunea dominicală Tatăl nostru. Dar să vedem cum au fost predicate învăţăturile SaleA cum le-au propovăduit apostolii şi cum au fost ele scrise. Invăţăturile Mântuitorului nostru au fost date apostolilor potrivit gradului lor de evoluţie. Nici apostolii n-au fost de aceeaşi evoluţie. Mântuitorul a vorbit cu fiecare în parte şi mereu le-a spus unora un adevăr mai dezvoltat, şi altora un adevăr mai restrâns. Misterul acesta l-au cunoscut şi evangheliştii, şi ei au scris evangheliile potrivit gradului de evoluţie al omenirii de pe atunci, ca să se poată creştina sau boteza în ideile Domnului nostru, preamărita Lumină a sistemului nostru. Tot ce s-a spus a fost conform mentalităţii de atunci.

Celor de azi – şi, mai ales, celor cu o evoluţie personală mai avansată – li se poate spune conţinutul superior al ideilor, deoarece evoluţia lor le permite să afle fără nici un pericol de a se tulbura şi fără nici o responsabilitate, pentru entitatea care le-a prezentat conţinutul respectiv. Adevăr grăiesc, când vă spun că greşeala nu se iartă. Dar de acest adevăr nu trebuie să afle omul de rând. Nu există iertare când s-a făcut o greşeală. Legea e lege, e dreaptă şi veşnică, nici Tatăl ceresc neputând-o încălca. Autorul legii nu poate încălca propria Sa lege. Cine a făcut o greşeală trebuie să plătească, până la ultima centimă.

Dar cui poţi să-i spui mai pe larg acest adevăr? Negreşit, celui care nu mai are înclinare de a mai greşi. Cel ce nu mai poate greşi poate să afle că greşeala nu există şi deci Dumnezeu n-are ce ierta. Acest adevăr este cunoscut de noi, dar nu îndrăznim să-l afirmăm în orice cerc şi oricărei persoane venită acolo, deoarece nu ne permite evoluţia lor. Voi generaţi suferinţe şi dureri aproapelui vostru. Creatorul nu e vinovat de acţiunea voastră. El, ştiind cât de reduşi sunteţi, vă iartă, prin infinita Sa bunătate, dar de suferinţa produsă cum vreţi să vă dezlege?

Cineva a ucis. Creatorul îl iartă, pentru că îi ştie nepriceperea. Să presupunem că, venind sus la noi, victima iartă şi ea, dar cu suferinţa produsă victimei cum rămâne? Se poate ierta? Da, ar fi posibil, dacă s-ar distruge efectul greşelii, dar nu s-a făcut o greşeală, ei o acţiune ce are un efect. Acţiunea – în chip de cauză – poate fi iertată, dar cum rămâne cu efectul acestei acţiuni? Tatăl şi victima iartă pe ucigaş, dar trupul ucis se mai poate reface? Nu. Dacă ucigaşul nu poate învia trupul distrus, efectul aşa-zisei greşeli nu mai poate fi anulat. Atâta vreme cât efectul acţiunii nu poate fi distrus, prin nici o forţă din lume, iertarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh nu poate produce nici un efect, pentru că între victimă şi autorul crimei s-a interpus efectul, care nu poate fi distrus în vecii vecilor. Efectul trupului ucis a rămas întipărit în memoria autorului. Nu va fi uitată, ştearsă din memoria sa spirituală decât în cazul când autorul ar fi distrus ca spirit, ceea ce nu o poate face nimeni în lume.

Aşadar, efectul neputându-se distruge dm memoria entităţii care a produs suferinţa, rezultă că ea trebuie să repare – prin iubire – suferinţa aplicată semenului său. Să presupunem că Tatăl şterge din memoria autorului efectul acţiunii comise de ei. Ca urmare ucigaşul comite crime la infinit şi nu va mai evolua niciodată. Omul care a greşit – producând aproapelui său o pagubă, insultă, durere, crimă – trebuie să repare greşeala sa. între victimă şi autor s-a stabilit din acel moment un raport, o legătură spirituală. Nici autorul, nici victima nu se pot dezlega de legătura nevăzută, fluidică stabilită între ei.Domnul nostru Isus Christos a recomandat să ierţi mereu, de şapte zeci de ori câte sapte. Pentru ce? Pentru că tu, victimă, iertând pe cel ce ţi-a greşit, prin însăşi acest fapt ai rupt legătura stabilită între tine şi autorul greşelii. Nu mai eşti nevoit să vii, în altă viaţă, în preajma autorului, pentru a-i da ocazia să repare paguba, durerea, acţiunea produsă asupra ta. Destinul tău e liber de acest raport. Se schimbă situţia în ceea ce-1 priveşte pe autor. El va căuta mereu să urmărească reîntruparea victimei sale, pentru ca într-o altă viaţă să repare acţiunea sa. El trebuie să repare, ca să şteargă din arhiva sa scrisul faptei sale. Reparând greşeala comisă, el se eliberează de înregistrarea în memorie a imaginii acţiunii sale, care, altfel, îl va apăsa în veşnicie. O dată ce va face un act oarecare de iubire, se va şterge din arhiva lui fluidică orice urmă a faptei sale şi de acum înainte \ destinul său îşi va urma calea. Legea Tatălui a fost satisfăcută. Ura, paguba, durerea s-au transformat în iubire – temelia existenţei tuturor lumilor.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Adevărul deplin şi adevărul redus

După cum învăţământul terestru îşi are gradele sale progresive, de la clasa a I-a primară, până la cea universitară, tot astfel cunoaşterea Adevărului are gradele sale.  Adevărul cuprinde în sine o sumă de noţiuni sau cunoştinţe cu atât mai înalte, cu cât înaintezi în lumea spirituală. Acelaşi adevăr poţi să-1 dezvolţi cuiva diluat sau concentrat, dezvoltat sau restrâns.

Cine se roagă în Tatăl nostru: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, spune un adevăr, dar un adevăr restrâns, potrivit omului simplu. Dacă ai urcat multe trepte ale vieţii spirituale, faci cunoştinţă cu legile de neînfrânt ale Tatălui ceresc şi din ele vezi că o greşeală comisă nu se poate ierta, oricâte rugăciuni ai face; ea trebuie ispăşită. Atunci afli acelaşi adevăr asupra greşelii în mod mai dezvoltat, mai amplificat. Din această cauză trebuie să studiem fiecare idee. Studiind, constatăm că fiecare idee are o evoluţie, adică un conţinut numit cunoştinţă. Or tocmai acest conţinut evoluează.

Am spus că totul evoluează în univers – deci şi ideile, Bineînţeles, unele mai încet, altele mai repede; evoluţia nu este uniformă. Spiritul mineral, vegetal, animal şi uman evoluează, dar fiecare într-un ritm diferit, unul faţă de altul. De asemenea, şi suportul spiritului sau trupul mineralului, plantei, animalului sau omului evoluează în timp inegal. Chiar entităţile umane evoluează în perioade de timp diferite. Duhurile roşii necesită un timp de evoluţie diferit de cele albastre şi aşa mai departe. Evoluţia valului nostru ţine aproximativ 25-30.0,00 de ani. Evoluţia sistemului nostru planetar va dura peste zece miliarde de ani. Fiecare corp – mare sau mic – îşi are termenul său de evoluţie. Spiritul mineral va fi încătuşat în corpul mineralului atâtea miliarde de ani cât va dura această planetă. Durata evoluţiei plantelor este cu mult mai scurtă; unele şi-au terminat evoluţia pe această planetă,’ dispărând ca forme. Terminându-şi traiul pe această planetă, unele animale au plecat, lăsând tiparul formei lor în straturile pământului sub formă de fosile.

Aşadar fiecare regn îşi are durata de evoluţie. în afară de ce este viu pentru voi – impropriu spus, căci totul este viu – în spaţiu circulă vietăţi numite idei. Am spus că ideea are o formă şi un conţinut, iar conţinutul ei se numeşte cunoştinţă. Dacă m-ai întreba ce este o idee, ţi-aş răspunde: o formă vie. Ce conţine forma? O cunoştinţă. Ideile sunt la fel? îţi voi răspunde că nu. Fiecare idee îşi are forma sa. Duhul va interpreta conţinutul unei idei după gradul său de evoluţie. Să mă explic.

Iau ideea casă. Toate ideile de casă sunt identice ca formă, dar conţinutul lor va diferi, după gradul de evoluţie al entităţii spirituale şi, în general, al mediului său înconjurător. Casa este o construcţie în care omul se adăposteşte de intemperii. Bordeiul ţiganului e tot o casă; locuinţa gospodarului de la oraş e o casă mai confortabilă, mai civilizată; palatul marilor milionari e tot o casă. Dacă ar veni un om de pe o planetă inferioară Pământului şi l-ai întreba ce este o casă, el îţi va descrie o construcţie asemănătoare unui bordei. O entitate de pe planeta noastră, întrebată de ideea casă, îţi va descrie construcţiile frumoase din marile oraşe. însă există planete unde casa este o construcţie cu mult mai artistică, cu dispozitive ce asigură un confort necunoscut încă aici. întrebată ce înţelege prin ideea casă, entitatea de pe planeta respectivă ar descrie o locuinţă prin idei al căror conţinut noi, cei de aici, nu l-am cuprinde, deoarece nu am ajuns încă la gradul cunoaşterii.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Revolutia pasnica islandeza sau ceea ce nu vi se spune la televizor!

Am primit pe mail un rezumat al unui articol apărut în Spania, despre veritabila revoluție din Islanda. La știri bineințeles că nu a ”transpirat” nimic, căci nu se dorește ca modelul islandez să se propage. În Islanda, tara in care guvernul a fost demis in totalitate, marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia. Şi toate acestea paşnic!

O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani? Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplul lor? Iata pe scurt istoria evenimentelor:

– 2008. Se nationalizeaza cea mai mare banca din tara. Se prăbuşeşte moneda, bursa isi suspenda activitatea. Ţara este în stare de faliment.

– 2009. Protestele populare din fata parlamentului fac sa fie convocate alegeri anticipate si provoaca demisia primului-ministru şi a membrilor guvernului in bloc.

– Continuă situaţia economica nefavorabila. Printr-o lege se propune rambursarea datoriei catre GB şi Olanda avand de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze ar fi urmar sa o plateasca lunar, pentru următorii 15 ani la, 5,5% interese.

– 2010. Oamenii ajung să iasa în stradă şi cer ca aceasta lege sa fie supusa referendumului. În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţa că se va consulta poporul. La referendumul organizat în luna martie 93% din voturi au fost impotriva acestei legi.

– Pentru toate acestea, guvernul incepe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin şi toti bancherii implicati pleaca din ţară.

– În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a o înlocui pe cea curenta, o copie a constituţiei daneze.

– Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care si-au depus candidaturile, care era necesar sa fie majori şi sa aiba sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constituţională isi începe activitatea în februarie 2011 si prezinta un proiect de constituţie bazată pe recomandările poporului facute in urma a numeroase reuniuni din întreaga ţară.

Noua constitutie trebuie să fie aprobata de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.

 Aceasta este o scurtă istorie a Revoluţiei Islanda:

– demisia guvernului în bloc;

– naţionalizarea băncilor;

– un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice;

– închisoare pentru cei responsabili pentru criza şi rescrierea constituţiei de către cetăţeni.

S-a menţionat acest lucru în mass-media europeană? S-a comentat cu privire la acest lucru in talksourile politice? S-au văzut imaginile de la evenimente la televizor? Bineînţeles că nu…  Islandezii au fost în măsură să dea o lecţie intregii Europe, să se impotriveasca intregului sistem şi sa ofere o lecţie de democraţie intregii lumi.

Poporul îsi are în toate privintele povãtuitorii pe care îi meritã!

Sunteti nemultumiti de preoti, dar care ce ati fãcut pentru preoti, ca sã fiti mai multumiti? Cerut-ati de la Dumnezeu un copil mãcar pe care sã-l închinati slujirii lui Dumnezeu? Credeti cã vina o poartã numai ei, preotii ? Si sunt fii vostri. Cum i-ati nãscut, asa-i aveti. Ce le bãgati de vinã? Tot poporul e rãspunzãtor cã nu are slujitori mai strãvezii spre Dumnezeu. Poporul îsi are în toate privintele povãtuitorii pe care îi meritã! Nu mai stati cu gânduri ucigase împotriva copiilor, cã nu stiti în calea cãrui dar de la Dumnezeu te-ai gãsit împotrivã, si ai sã dai seamã, ci nasteti copii cu gândul sã fie slujitorii lui Dumnezeu între oameni.

Arsenie Boca

Durerea nu e obiect sãnãtos de meditatie

Durerea nu e obiect sãnãtos de meditatie. De durere trebuie sã scapi, sã o depãsesti, sã fii deasupra ei. Dar trebuie sã vinã cineva sã te scoatã din cercul tãu chinuitor de îngust. Cãci durerea ta te ia în vârtejul ei si te închide dinspre toatã lumea si dinspre orice lume. E parcã o prelungire a iadului dupã tine. Cu cât orizontul tãu e mai îngust si mai îngust de durerea ta, cu atât nelinistea e mai mare – si poate sã fie mai mare ca la toatã lume.

Arsenie Boca