A venit vremea ca după 1.800 de ani de întuneric, biserica creştină să cunoască adevărurile înalte pe care le-a pierdut!

Viitorul va aduce multe prefaceri. Eu mă voi reîntrupa în această ţară şi voi găsi o mentalitate diferită de cea actuală. Avem posibilitatea să vedem tot trecutul unui neam şi, din examinarea lui, ştim ce fel de! entităţi se vor reîntrupa în el şi ce formă de viaţă va avea, în general. Când voi reveni aici, jos, voi citi aceste rânduri dictate de mine. Vreau ca, venind în lumea trupului, să nu fiu un om de rând şi nici neştiutor în misterele naturii. Scopul vieţii mele viitoare este să desfăşor o activitate intens spirituală, să primesc de la fraţii mei de sus o iniţiere integrală. O asemenea iniţiere nu o posedă pe pământ decât foarte puţini oameni şi râvnesc să mă număr printre ei. Cred că la vremea când mă voi reîntrupa, biserica creştină ortodoxă nu va mai fi dependentă de stat. Atunci ea va ieşi din letargia actuală şi din exoterismul simplist de azi.

Noi, mirenii, vom desfăşura mai cu spor ştiinţa revelată, iniţiatică, ajutând la ridicarea bisericii ortodoxe şi străduindu-ne să iniţiem pe fraţii noştri preoţi în adevăratele taine – învăţături ezoterice sau secrete ale lumii spaţiilor şi a vieţii de pretutindeni. La lumina acestor adevăruri, preotul şi biserica vor redobândi prestigiul avut în veacurile apuse ale vechii Indii, Asiriei şi Egiptului. Tu ştii, frate, că Tatăl ceresc guvernează în centrul sferei cu creaţii, divinul nostru Solar îşi are tronul conducerii în Soare, iar tronul Guvernatorului suprem al Pământului este în Lună. Azi, biserica ortodoxă nu mai posedă asemenea cunoştinţe, cu toate că ele erau deţinute de preoţii egipteni timp de aproape douăsprezece mii de ani. Conştiinţa stării de veghe a omului e de o miopie de necrezut. El nu vrea să ştie decât ceea ce cunoaşte sau a citit în lucrările religioase. Luminarea acestui întuneric al omului şi, în special, al preoţimii mă interesează pe mine. Acesta va fi programul meu de activitate. Noi, duhurile, vedem marea lipsă a bisericii creştine. Ea nu posedă cunoştinţele iniţiaţilor altor neamuri. Din diferite motive şi interese, vechile sinoade au înlăturat partea ezoterică a învăţăturilor creştine. E drept că înlăturarea părţilor secrete ale creştinismului a atras preoţimii o mai mare libertate de acţiune omenească, dar acest fapt s-a întors în contra ei, azi nemaicunoscând nimic. De la Constantin cel Mare, preoţia a devenit o carieră, pe când în veacurile îndepărtate preotul era un învăţător, un luminător, care trăia din munca sa, dintr-o meserie oarecare, iar nu din capitalul de taine dobândite prin revelaţii, din Cer.

Lipsa legăturii bisericii creştine de azi cu lumea duhurilor, cunoaşterea numai a cultului şi literelor celor câtorva cărţi religioase au contribuit ca religia să rămână în urma datelor ştiinţifice, asupra cărora se îndreaptă atenţia întregii omeniri. Omul trupesc are nevoie de templu, de biserică. Ce s-ar face bietul om fără această mângâiere şi speranţă? Ce ne-am face dacă întrupându-ne, am fi lipsiţi de căldura sfintelor învăţături ale Solarului nostru? In spaţiu, unde am rangul de arhiereu ceresc, sunt în ceata celor ce posedă multe taine. Când voi fi jos, pentru toate comorile pământului nu voi abjura de la ceea ce am făgăduit sus: Să propovăduiesc cunoştinţele ezoterice în lumea slujitorilor altarului. Ca să am un îndreptar al acţiunii mele, am dictat aceste rânduri pe care, citindu-le, să am tăria de a forma şi în lumea creştină asociaţii de iniţiere, după modelul preoţilor egipteni, asirieni şi indieni – pe unde am trăit odată –şi aşa cum au evreii în zilele de azi. Cunoaşterea lumilor superioare, această activitate producătoare de fericire, nu o voi pierde din vedere cât voi trăi. Evoluţia mea cere această activitate, spre fericirea mea, a fraţilor mei creştini şi chiar necreştini.

A venit vremea ca după 1.800 de ani de întuneric, biserica creştină să cunoască adevărurile înalte pe care le-a pierdut. De acum înainte, faţă de progresul ştiinţific, de prefacerile naţionale şi sociale aflate în perspectivă, şi acest colţ al pământului, ţara aceasta, va deveni un loc prielnic pentru întruparea entităţilor spirituale superioare, putând să se hrănească cu mana Cerului, cu tainele mărturisite de lumea invizibilă.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s