De unde vine ura împotriva evreilor?

Am citit pe blogul lui Marius Cruceru o marturie impresionanta asupra Progromului din Iasi aici: http://mariuscruceru.ro/2011/06/29/de-ce-duminica-domnule-cruceru-de-ce-de-sfintii-apostoli-prof-dr-lucia-wald-sau-cum-mi-am-petrecut-eu-pogromul/#comment-66755.

Cu multi ani in urma, ma uitam la Lista lui Schindler, un alt film foarte puternic despre suferința evreilor. Într-una din scene, un copil de 7-8 ani, singur pe camp vede trecând aceste trenuri ale morții cu evrei si din propria ura, ridica degetul mijlociu către evrei. De atunci, am tot cautat sa aflu de unde a pornit ura împotriva evreilor, pot sa admit ca Hitler a fost un nebun, dar de ce au subscris atât de multi la ura lui împotriva evreilor. Am rămas cu sentimentul ca în toate aceste drame evreiești, ni se spune doar versiunea victimei însa nu știu ce anume din comportamentul victimei i-a atras o asemenea ura din partea agresorilor.

Cam in toate filmele despre Holocaust, ne sunt prezentați niște familii de evrei foarte decenți, cumpătați, oameni pe care nu ai cum sa nu ii iubești si apoi dintr-odată le apare steaua in piept si sunt trimiși cu trenurile morții spre lagăre. Întrebarea mea este de unde vina ura împotriva evreilor? Daca nu aflam răspunsul la aceasta întrebare, înseamna ca nu învățam lecțiile istoriei. Orice drama aduce cu sine doua tipuri de lecții, pentru victima și pentru agresor. Victima trebuie sa afle de ce si-a atras o asemenea ura, agresorul trebuie sa învețe cum de a fost posibil sa i se întunece mintea de ura. Daca vom prezenta aceste drame insistând ca numai agresorul are ceva de învățat, ma tem ca asemenea drame se pot repeta din nou.

Actualizare 10.09.2011: in seara asta mi-am dat seama ca stiam raspunsul la aceasta intrebare. Orice tip de ura, indiferent catre cine sau ce este indreptata, intotdeauna vine din suflet.

Geocentrism? Ia priviți aici!

Imi propusesem sa tin acest blog fara imagini, insa in unele cazuri chestia aceea cu imaginea e cat o mie de cuvinte e mai mult decat adevarata. Sfintii parinti afirma ca Pamantul este centrul universului si ca soarele se invarte in jurul pamantului. Da, ati citit bine! Cum poti sa combati asemenea dogme mai bine decat prin imagini?

Ei, privind aceasta imagine, iti creste respectul fata de Planeta noastra, suntem cineva, mai mari decat Venus, Marte, Mercur si Pluto.

 

 

 

 

 

 

Ups, ia uite cat de mari suntem noi, adica Earth fata de Jupiter si Saturn!

 

 

 

 

 

 

Chestia aceea mare se numeste Sun, adica Soare si Sfintii Parinti ne spun ca ea se invarte in jurul Pamantului, adica Earth, adica acel punct 🙂 din imagine! Va imaginati asta cu usurinta, nu-i asa?

 

 

 

 

 

 

Doamnelor si Domnilor, in aceasta imagine observati planeta Pamant, centrul universului reprezentat cu un pixel fata de planeta Arcturus de care nu mai auzisem pana acum, fata de care Soarele nostru pare doar o margica.

 

 

 

 

 

 

 

Iar, daca Antares, vi se parea imensa, va invit sa o comparati cu Betelguese si Dumnezeu stie ce alte planete a mai creat in acest Univers.

 

 

 

 

 

 

 

Deci, cum sta treaba cu Pamantul ca centru al Universului? Cum se invarte imensul soare in jurul Pamantului? Mai ganditi-va.

Pacea incepe cu mine,

Viorel

Update: Pentru corectitudine, dau link spre un site care sustine stiinfic si teologic geocentrismul: http://hexaimeron.ro/

Duminica mergem obligatoriu la biserica!

Duminica trebuie sa mergem la biserica, obligatoriu sa asistam la Sfânta Liturghie. Cu toții am auzit acest indemn, mai degrabă ordin cu umbre de amenințare decat indemn sau sfat. In liceu, am avut o profesoara de psihologie care mi-a spus ca atunci cand vrei sa scapi de o obligatie, o transformi intr-un drept. Asa s-a intamplat cu obligația de a munci, a devenit dreptul la munca.

Mersul la biserica a urmat drumul invers, dreptul a devenit obligatie. Dintr-un mare privilegiu de a participa la taina Euharistiei s-a nascut obligația de a merge la biserica. Preoților ar trebui sa li se spună ca atâta vreme cât vor transforma mersul la biserica intr-o obligație, audienta lor va fi formata din aceleași respectabile doamne in vârsta care ocupa locurile din fata. Daca doresc sa vada fete noi la slujba, trebuie sa isi reformuleze mesajul catre credinciosi, parca tot mai multi se avanta in cautari spirituale in ultimul timp.

In cazul meu, am inceput sa merg la biserica in ultimul an de liceu militar când   un ofiter student la teologie ne ducea la biserica duminica dimineata. Era o oportunitate sa mai ies din liceul cazarma dar asa am descoperit incetul cu incetul ortodoxia. Cand eram mic, de Craciun, mergeam cu Steaua si cantam Fecioara Maria naste pe Mesia, dar abia in acel ultim an de liceu am aflat cine este Mesia si cine Fecioara Maria. A urmat o perioada scurta in care a inceput chiar sa imi placa sa merg la biserica si  imi amintesc ca intr-o duminica de decembrie cand am implinit 18 ani, am fost in biserica si l-am rugat pe Dumnezeu sa imi puna in inima credinta adevarata. Nu am stiut ca asta insemna imbarcarea intr-un carusel, cu suisuri si coborasuri, de fapt un montagne-rouse (asa se scrie oare?).

A urmat o perioada in care faceam intelegeri cu Dumnezeu: eu mergeam la biserica, El trebuia sa aiba grija de mine. Partea frumoasa este ca pentru o perioada, sistemul asta de intelegere: eu fac ceva pentru Tine, Tu faci ceva pentru mine a functionat. Dumnezeu isi facea parta Lui din intelegere de fiecare data. Apoi am terminat liceul si am dat examen de admitere la Medicina. Era marele test si pentru Dumnezeu, sa vad daca isi face partea lui din nou. Fireste, am picat examenul putin sub linie moment in care ma decis sa il pedepsesc pe Dumnezeu ca nu isi facuse partea lui de intelegere cu mine. Asa ca L-am informat ca nu voi mai calca prin biserica, daca vrea sa ma mai vada in biserica, sa ma ajute sa intru anul viitor la medicina.

A mai urmat o admitere la care am picat din nou, si apoi inca una. Mai aveam perioade in care ma mai rugam si mai mergeam de Inviere sa iau lumina dar tot suparat eram pe Dumnezeu, la vremea aceea nu concepeam sa fac nimic altceva in afara de Medicina. Apoi, prin 1995 a aparut PRO TV si intr-o seara ma uitam la emisiunea lui Pruteanu, Doar o vorba sa-ti mai spun. In acea emisiune, Pruteanu, Dumnezeu sa-l ierte, a spus povestea aceea cu urmele pasilor pe nisip. Daca nu o stiti, o sa o postez curand aici. La finalul ei, eram in lacrimi instantaneu, toata furia mea si toata supararea mea pe Dumnezeu se topisera, mi-am dat seama ca in acei ani grei pentru mine, cand eu credeam ca fug de Dumnezeu, Dumnezeu ma tinea in brate mai mult ca niciodata.

A urmat un alt examen, al patrulea, de data asta am intrat la Medicina chiar cu medie de bursa cand nu mai credeam ca este posibil, ma dusesem la examen doar ca sa nu mai stau acasa, sa nu zic ca nu m-am dus. Insa, imediat cum am intrat mi-am dat seama ca nu sunt facut pentru medicina. Imi dorisem atat de mult medicina si nu concepeam nimic altceva in afara de medicina, iar cand am intrat nu stiam cum sa ies mai repede. Cel mai greu a inceput sa imi fie prin anul III cand am inceput sa mergem mai mult prin spitale si a inceput sa imi creasca empatia. Cum intram in spital, incepeam cu palpitatii iar in saloane de abia intram si nu puteam sa privesc pacientii in ochi, nu puteam sa ii privesc cum stau neputinciosi pe paturile de spital. Ceva era in neregula cu acele imagini, aveam sa aflu peste multi ani ce anume.

Incepusem sa scriu despre mersul la biserica si m-am luat cu „amintiri din tinerete”. Au fost perioade in care ma apucau pusee de habotnicie si mergeam la biserica in fiecare duminica insa nu ma simteam satisfacut de ceea ce simteam acolo. Apoi incet, incet am virat spre interiorizare, am inceput sa lucrez la interiorul meu. Insa atunci cand te desprinzi de mersul la biserica, in fiecare duminica dimineata auzi vocea habotnicului din tine care iti spune sa te duci la biserica. Sunt perioade cumplite de lupta interioara. Ai vrea sa ramai acasa sa te rogi in liniste dar constiinta iti spune sa te duci la biserica.

De multe ori am cedat, m-am dus la biserica si ma priveam in mijlocul oamenilor si ma intrebam ce caut acolo. Ce nivel de vibratie a atins rugaciunea mea? La al catelea cer m-am ridicat? Cat de puternica a fost rugaciunea mea acolo? Sa imi fie iertata comparatia, dar de multe ori la finalul slujbei m-am simtit ca o femeie al carei partener a terminat prematur si a ramas nesatisfacuta. Parca fiecare slujba este o pregatire de decolare, si cand sa ne luam zborul, se termina. Imi este greu sa pun in cuvinte ceea ce simteam insa nu imi era suficient. Asa ca am hotarat sa incep sa fiu sincer cu mine si sa nu ma mai tarasc in biserica duminica decat atunci cand voi simti ca vreau sa particip la acea mare taina.

Iisus ne-a invatat ca atunci cand ne rugam sa intram in camara noastra si sa ne rugam cu cuvintele noastre. Camara aceea poate fi si o camera fizica, insa  adevarata camara este inima noastra, sau inima inimii. Daca tu poti sa intri in aceasta camara fiind in biserica, totul este perfect, daca simti ca trebuie sa fii singur ca sa poti intra in camara ta, atunci stai acasa. Nu sunt impotriva mersului la biserica, este o etapa in urcusul spiritual al fiecarei entitati. Sunt pentru sinceritate cu tine insuti, sa mergi cu drag acolo unde iti este drag!

Pacea incepe cu mine,

Viorel

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi – Augusto Cury – partea a doua

PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.

Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată. Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi. Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa.

Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil. Trăim vremuri grele. Părintii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai complexă decât cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI

1. A corecta în public

2. A exprima autoritatea cu agresivitate

3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat

4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii

5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie

6. A nu te ţine de cuvânt

7. A distruge speranţa şi visele

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană. Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi – Augusto Cury

Părinti străluciţi, profesori fascinanţi – Augusto Cury

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.

Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit, iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

1. Blocarea inteligenţei Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit, iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa. Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

3. Informăm şi nu formăm Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi. Care este rezultatul? O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.

CE ESTE DE FĂCUT? Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele: Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă.

Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.

Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor. Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea. Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator.

Pregătiţi copilul pentru ” a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru ” a avea”. Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele. Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească. Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează.

Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor. A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.

Părinţii buni spun: ” Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”

Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri. Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala. Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni. A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale. Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun.

Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra. Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare. Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.

Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respinsă. După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea.

Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.

Si maine scăpam de ploaie!

Acum multi ani, sudul tarii traversa o perioada secetoasa si într-o seara ma aflam in casa unui țăran. Omul avea multe terenuri cultivate cu porumb și se înțelege ca astepta ploaia sau macar vestile de ploaie cu mare nerăbdare. Asa ca in seara aceea da drumul la televizor ca sa „vadă vremea” pe PRO TV. Era perioada dinaintea erei Busu, cand PRO TV experimenta rubrica meteo cu tot felul de fotomodele aproape dezbracate. Asa se face ca la momentul potrivit, apare pe ecran o domnisoara decoltata generos care incepe rubrica cu un zambet larg si scuturând putin decolteul spune cu mare bucurie: „Vesti bune! Si maine scăpam de ploaie!”