Duminica mergem obligatoriu la biserica!

Duminica trebuie sa mergem la biserica, obligatoriu sa asistam la Sfânta Liturghie. Cu toții am auzit acest indemn, mai degrabă ordin cu umbre de amenințare decat indemn sau sfat. In liceu, am avut o profesoara de psihologie care mi-a spus ca atunci cand vrei sa scapi de o obligatie, o transformi intr-un drept. Asa s-a intamplat cu obligația de a munci, a devenit dreptul la munca.

Mersul la biserica a urmat drumul invers, dreptul a devenit obligatie. Dintr-un mare privilegiu de a participa la taina Euharistiei s-a nascut obligația de a merge la biserica. Preoților ar trebui sa li se spună ca atâta vreme cât vor transforma mersul la biserica intr-o obligație, audienta lor va fi formata din aceleași respectabile doamne in vârsta care ocupa locurile din fata. Daca doresc sa vada fete noi la slujba, trebuie sa isi reformuleze mesajul catre credinciosi, parca tot mai multi se avanta in cautari spirituale in ultimul timp.

In cazul meu, am inceput sa merg la biserica in ultimul an de liceu militar când   un ofiter student la teologie ne ducea la biserica duminica dimineata. Era o oportunitate sa mai ies din liceul cazarma dar asa am descoperit incetul cu incetul ortodoxia. Cand eram mic, de Craciun, mergeam cu Steaua si cantam Fecioara Maria naste pe Mesia, dar abia in acel ultim an de liceu am aflat cine este Mesia si cine Fecioara Maria. A urmat o perioada scurta in care a inceput chiar sa imi placa sa merg la biserica si  imi amintesc ca intr-o duminica de decembrie cand am implinit 18 ani, am fost in biserica si l-am rugat pe Dumnezeu sa imi puna in inima credinta adevarata. Nu am stiut ca asta insemna imbarcarea intr-un carusel, cu suisuri si coborasuri, de fapt un montagne-rouse (asa se scrie oare?).

A urmat o perioada in care faceam intelegeri cu Dumnezeu: eu mergeam la biserica, El trebuia sa aiba grija de mine. Partea frumoasa este ca pentru o perioada, sistemul asta de intelegere: eu fac ceva pentru Tine, Tu faci ceva pentru mine a functionat. Dumnezeu isi facea parta Lui din intelegere de fiecare data. Apoi am terminat liceul si am dat examen de admitere la Medicina. Era marele test si pentru Dumnezeu, sa vad daca isi face partea lui din nou. Fireste, am picat examenul putin sub linie moment in care ma decis sa il pedepsesc pe Dumnezeu ca nu isi facuse partea lui de intelegere cu mine. Asa ca L-am informat ca nu voi mai calca prin biserica, daca vrea sa ma mai vada in biserica, sa ma ajute sa intru anul viitor la medicina.

A mai urmat o admitere la care am picat din nou, si apoi inca una. Mai aveam perioade in care ma mai rugam si mai mergeam de Inviere sa iau lumina dar tot suparat eram pe Dumnezeu, la vremea aceea nu concepeam sa fac nimic altceva in afara de Medicina. Apoi, prin 1995 a aparut PRO TV si intr-o seara ma uitam la emisiunea lui Pruteanu, Doar o vorba sa-ti mai spun. In acea emisiune, Pruteanu, Dumnezeu sa-l ierte, a spus povestea aceea cu urmele pasilor pe nisip. Daca nu o stiti, o sa o postez curand aici. La finalul ei, eram in lacrimi instantaneu, toata furia mea si toata supararea mea pe Dumnezeu se topisera, mi-am dat seama ca in acei ani grei pentru mine, cand eu credeam ca fug de Dumnezeu, Dumnezeu ma tinea in brate mai mult ca niciodata.

A urmat un alt examen, al patrulea, de data asta am intrat la Medicina chiar cu medie de bursa cand nu mai credeam ca este posibil, ma dusesem la examen doar ca sa nu mai stau acasa, sa nu zic ca nu m-am dus. Insa, imediat cum am intrat mi-am dat seama ca nu sunt facut pentru medicina. Imi dorisem atat de mult medicina si nu concepeam nimic altceva in afara de medicina, iar cand am intrat nu stiam cum sa ies mai repede. Cel mai greu a inceput sa imi fie prin anul III cand am inceput sa mergem mai mult prin spitale si a inceput sa imi creasca empatia. Cum intram in spital, incepeam cu palpitatii iar in saloane de abia intram si nu puteam sa privesc pacientii in ochi, nu puteam sa ii privesc cum stau neputinciosi pe paturile de spital. Ceva era in neregula cu acele imagini, aveam sa aflu peste multi ani ce anume.

Incepusem sa scriu despre mersul la biserica si m-am luat cu „amintiri din tinerete”. Au fost perioade in care ma apucau pusee de habotnicie si mergeam la biserica in fiecare duminica insa nu ma simteam satisfacut de ceea ce simteam acolo. Apoi incet, incet am virat spre interiorizare, am inceput sa lucrez la interiorul meu. Insa atunci cand te desprinzi de mersul la biserica, in fiecare duminica dimineata auzi vocea habotnicului din tine care iti spune sa te duci la biserica. Sunt perioade cumplite de lupta interioara. Ai vrea sa ramai acasa sa te rogi in liniste dar constiinta iti spune sa te duci la biserica.

De multe ori am cedat, m-am dus la biserica si ma priveam in mijlocul oamenilor si ma intrebam ce caut acolo. Ce nivel de vibratie a atins rugaciunea mea? La al catelea cer m-am ridicat? Cat de puternica a fost rugaciunea mea acolo? Sa imi fie iertata comparatia, dar de multe ori la finalul slujbei m-am simtit ca o femeie al carei partener a terminat prematur si a ramas nesatisfacuta. Parca fiecare slujba este o pregatire de decolare, si cand sa ne luam zborul, se termina. Imi este greu sa pun in cuvinte ceea ce simteam insa nu imi era suficient. Asa ca am hotarat sa incep sa fiu sincer cu mine si sa nu ma mai tarasc in biserica duminica decat atunci cand voi simti ca vreau sa particip la acea mare taina.

Iisus ne-a invatat ca atunci cand ne rugam sa intram in camara noastra si sa ne rugam cu cuvintele noastre. Camara aceea poate fi si o camera fizica, insa  adevarata camara este inima noastra, sau inima inimii. Daca tu poti sa intri in aceasta camara fiind in biserica, totul este perfect, daca simti ca trebuie sa fii singur ca sa poti intra in camara ta, atunci stai acasa. Nu sunt impotriva mersului la biserica, este o etapa in urcusul spiritual al fiecarei entitati. Sunt pentru sinceritate cu tine insuti, sa mergi cu drag acolo unde iti este drag!

Pacea incepe cu mine,

Viorel

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ml spune:

    Da, cam asta e esenta problemei.

    „…nu puteam sa privesc pacientii in ochi, nu puteam sa ii privesc cum stau neputinciosi pe paturile de spital. Ceva era in neregula cu acele imagini, aveam sa aflu peste multi ani ce anume.” Ce anume?

    Monica L.

    1. viorelmihai spune:

      Ar fi o intreaga discutie despre prespectiva medicinei alopate asupra pacientului. Regula generala este ca pacientul isi asuma un rol eminamente pasiv in vindecare. Boala este o chestie care i s-a intamplat lui si nu poate face nici o legatura cu cine este, ce gandeste, ce simte. Toti stau pe paturi si asteapta sa li se repare trupurile asa cum proprietarii asteapta sa li se repare masinile la service. Chestia cu rolul pasiv e cea mai grava din punctul meu de vedere si neasumarea responsabilitatii. Iar medicul ii da dreptate, nu este vina ta, este intotdeauna un virus, o bacterie, o gena, un accident orice mai putin vina ta. Tu poate ai gresit putin la dieta, la fumat, la baut, la excese dar altfel, nimic nu e din vina ta…

  2. vanessa spune:

    Am gasit acest articol din greseala…:D.Simt k ma regasesc si eu intr-o anumita masura printre aceste randuri, am dat si eu la medicina si nu am intrat din pacate, prima data intr-adevar nu m-am pregatit si meritam sa nu intru…. am inceput facultatea de jurnalism am stat o luna dar ma urmarea mereu gandul de a devenii medic stomatolog.Am renuntat la jurnalism si am decis sa ma pregatesc din nou pentru admitere… la inceput a fost mai greu dar apoi in ultimele luni m-am concentrat si invatam de dimineata pana seara
    ….imi era asa de frica .eram stresata , ma ingrozea gandul k voi da si voi pica examenul ,,desi anul acesta eram mai pregatita.Dezamagita afirm k si anul acesta am picat examenul :(…simt k nu mai am rost in viata..mi-am pierdut toata increderea in mine….am aflat apoi k in urmatoarele zile la oradea urma sa fie admiterea la medicina..de fapt singura facultate care se da in alta zi in comparatie cu toate umf si era ultima zi de inscriere am plecat cu trenul de la cluj la oradea m-am inscris si apoi am dat admitere acolo doar din biologie …dar nici aici nu am intrat fiindca au fost notele mari , ultima nota fiind 8,31 iar eu o aveam mai mica…o alta lovitura si cu aceasta ma simteam prabusita ….desi ceva in interiorul meu imi spunea k nu trebuie sa renunt sa mai dau si la anul sa stau inca un an acasa de data aceasta sa iau si ore si asa poate voi intra.Nu stiu ce sa fac..sa mai incerc , sa ma inscriu la alta facultate (dar nu am idee ce altceva as vrea sa mai fac….k mi-am facut acuma parca o obsesie :medicina dentara), sa ma stau un an si apoi cand intru sa imi dau seama k nu asta vreau sa fac…..nu stiu ce hotarare sa iau ma simt distrusa .O parte buna e k sora si mama mea ma sustin ..si mi-au zis sa dau si la anul ..da mi-e frica …am picat de atatea ori ..incat ma simt incapabila😦 ..mai imi zic si unii k poate nu medicina e drumul meu ..dar parca nu le pot da dreptate.M-am gandit zilele astea ce as putea face dar intr-o zi hotarata k trebuie sa mai dau si la anul si in alta zi k nu are rost ….:((…nu stiu ce as putea sa fac???.

    1. viorelmihai spune:

      buna vanessa,
      evident, traversezi o furtuna, citind comentariul tau m-au luat amintirile despre ce am simtit eu atunci cand am trecut prin ceea ce treci tu acum. Chiar daca au trecut atat de multi ani de atunci, a ramas destul de multa durere si in mine, semn ca nu mi-am vindecat ranile trecutului.

      pentru mine, nu au existat alternatice atunci, eu nu concepeam nimic altceva in afara de medicina, imi pusesem ochelarii de cal si am fost atat de incapatanat incat nu am vrut sa ma multumesc cu nimic altceva in afara de medicina. Privind acum, regret ca alegand doar medicina, mi-am inchis toate celelalte drumuri, toate celelalte posibilitati profesionale. Eu am depasit, am parcurs acei ani muncind, am avut diverse joburi, de la agent de paza, agent comercial, ospatar, barman pana la director de salon de bingo. Am muncit mult insa am evitat anturajele de la acele joburi ca sa nu renunt la visele mele. Care vise, atunci cand s-au indeplinit au fost destul de aproape de cosmaruri.

      Daca as trece din nou prin ceea ce treci tu acum dar cu mintea de acum as incerca sa traiesc momentul de acum si as reflecta mai mult. Un principiu hermetic, spune ca tot ceea ce ni se intampla este neutru, noi ii acordam valente pozitive sau negative. Faptul ca ai picat la medicina poate fi privit si ca un esec si ca o izbanda, ideal ar fi sa fii detasata si sa nu te afecteze.

      Zilele trecute discutam cu o prietena despre problema ei cu soacra, singura persoana care scoate tot ce e mai rau din ea, singura fiinta pe care o uraste, uneori pana la blestem. Ma intreba de ce nu se poate abtine, de ce nu se poate purta normal cu ea. I-am spus ca nu e atat de important cine este persoana care scoate puroiul din noi ci cum invatam sa acceptam ca puroiul exista in noi.

      ca sa trec la subiect, te concentrezi prea mult pe exterior, pe ideea de esec de la medicina, insa, adevaratul esec este ca nu observi balastrul emotional negativ pe care il porti cu tine: ai o parere foarte proasta despre tine, stai foarte jos la capitolul incredere personala, sau cel putin asa imi lasi impresia din ceea ce ai scris. la ce ti-ar folosi sa fii la medicina cu asemenea bagaj emotional?? cred ca Universul ti-a dat inca o sansa sa cureti aceste emotii negative inainte de a porni o adevarata reconstructie personala. totul incepe cu respectul de sine, daca nu te respecti pe tine, nu te poti astepta ca ceilalti sa o faca .

      castaneda vorbeste intr-una din cartile lui despre „punctul de re-ansamblare”, conceptia centrala in jurul careia iti construiesti exitenta in fiecare minut. in acest moment, punctul tau de ansamblare este ideea ca traversezi un esec, ca nu esti buna de nimic, ca nu stii incotro sa o mai iei, etc. Acum, imagineaza-ti ca ai iesit dintr-o coma, nu are importanta de cat timp, si incepi si re-apreciezi totul din jurul tau. Atunci, vei intelege ca nu ai voie sa risipesti nici un moment in care iti este permis sa traiesti.
      Pe scurt, sfatul meu este sa nu stai in casa prea mult, plimba-te, mediteaza, asculta muzica. Nu te pedepsi. Nu te flagela. Cumpara-ti un cadou, ai nevoie de un cadou ca sa depasesti aceste momente grele. demonstreaza-ti tie ca esti de partea ta. Nu iit face griji ce urmeaza sa faci, lasa viata sa vina la tine, imbratiseaza viata asa cum vine la tine, cu tot ceea ce aduce, bune si rele, sunt lectiile tale.

      capul sus si cu Dumnezeu inainte,
      nu esti singura niciodata,

      Viorel

      1. vanessa spune:

        Va multumesc din suflet pentru cuvintele de mai sus si timpul acordat de a raspunde.

      2. alex spune:

        🙂 foarte bun sfat.

        Lumea este o proiectie a unei stari interioare…

  3. Daniela spune:

    Eu mergeam la biserica ca sa pup icoane🙂. Cam asta era explicatia celor care ma tarau prin biserici, iar cand m-am facut eu mare si ma taram singura pe acolo, am inceput sa ma simt penibila pupand icoane si facand plecaciuni in fata popilor si am inceput sa ma intreb daca Dumnezeu are timp de mataniile mele sau daca nu cumva se amuza copios. Ma uitam in jur si incercam sa inteleg multimea de oameni care il divinizau pe popa de fapt si ma simteam ca la un teatru ieftin privind cucoanele cu 3 straturi de ruj care se uitau in jur inainte de a pupa icoanele sa se asigure ca sunt toate provirile atintite asupra actului artistic. Ce cautam eu acolo? M-am intrebat de multe ori. Il cautam pe Dumnezeu, dar nu-l simteam cand eram acolo, il simteam doar cand eram eu cu mine singura in liniste si pentru mine Dumnezeu era doar linistea mea, asta era de fapt rugaciunea mea pretioasa care-mi tinea sufletul cald continuu. Si m-am trezit cu frustrari si incercam sa-mi dau pedepse, canoane, crezand ca poate intr-o zi o sa-L simt acolo in biserica cum vine dinspre altar si poate o sa-L si vad. Nu intelegeam semnele. M-am trezit intr-o zi ca vroiam sa spun o rugaciune, tanjeam dupa o rugaciune si am realizat ca nu stiu, dupa toate vizitele mele la biserica, carti si orele de religie de prin scoli, popii din familia mea care ma bateau la cap continuu, in capul meu destept nu se intiparise macar o rugaciune. Comunicarea cu Dumnezeu nu sta intotdeauna in vizitele la biserica, in pupatul icoanelor, plecaciuni, matanii cu popa, rugaciuni recitate fara greseli din carti…Dar unii dintre noi avem nevoie sa descoperim informatia asta doar trecand pe acolo.

  4. viorelmihai spune:

    Da, e o provocare sa mergi la slujba si sa reusesti sa te concentrezi la continutul slujbei si nu la decor si personaje. Ii felicit pe cei care reusesc acest lucru! Incearca sa mergi din nou la biserica, incearca sa faci abstractie de tot ceea ce te inconjoara, concentreaza-te doar pe slujba. Toate cele bune,
    Viorel

    1. viorelmihai spune:

      Salut,

      Mi-am facut timp si m-am uitat la toate trei pildele, prima mi-a placut foarte mult, nu o stiam, a treia era foarte previzibila, a doua pune ortodoxia intr-o lumina nu tocmai favorabila. De fapt, a doua arata foarte clar motivul pentru care lumea s-a indepartat intr-atat de mult de Biserica: preotii nu mai au raspunsuri pentru problemele oamenilor. Este foarte frumoasa imaginea preotului inconjurat de oameni care isi spun problemele si marele duhovnic nu stie decat sa ii intrebe daca si-au spus rugaciunile, daca au fost la biserica, etc. Chiar si actorii de mana a treia care joaca in acest filmulet exprima destul de bine pe fata dezamagirea pe care traiesc personajele lor atunci cand primesc acele jalnice raspunsuri de la duhovnic. Totul culmineaza cu rugaciunea duhovnicului care devine de fapt o insulta: Doamne, de ce nu ne asculti rugaciunile? Eu as sterge acea „pilda”, e de-a dreptul jenanta. Plus, ce era atat de greu de imaginat ca habotnicii care vin la biserica precum fariseii nu isi tin mintea la rugaciune ci la cele lumesti? Ce sa asculte Dumnezeu de acolo?

  5. hcamelia spune:

    Vorbele tale sunt un pansament pentru suflet, si sa stii ca reusesti sa oblojesti rani urate, chiar daca la exterior nu se vede nimic.
    Ma bucur ca te pot citi, asa o sa reusesc sa inteleg mult mai clar un fel de a fi si a gandi doar in „acum si aici” dar cel mai mult ma bucur ca am avut onoarea sa invat pe viu ceva de la tine. Sa ai viata pe care ti-o construiesti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s