Misiunea evreului – să fie ghimpele, imboldul celorlalte neamuri – să mintă, să înşele, să trădeze, dar să fie model de solidaritate şi credinţă adâncă.

Extras din cartea: Din Tainele Vietii si ale Universului de Scarlat Demetrescu.

Evreii au trăit şi evoluat ca noi, pe o altă planetă.La terminarea ciclului lor pe acea planetă, au fost supuşi unui examen pe care nu l-au trecut. Pentru a întări oarecum spiritul lor, au fost readuşi în Sfera divină, unde mediul şi cuvântul Celor de acolo le-au reamintit de Tatăl şi de ordinele Lui, după care – o parte din ei – au fost trimişi pe Pământ, în veacurile îndepărtate au purtat diferite nume, iar acum sunt cunoscuţi sub numele de evrei, iudei sau israeliţi. In veacuri, evreii au trăit prin diferite ţări şi în vremurile existenţei marii civilizaţii egiptene s-au reîntrupat şi în Egipt, unii dintre ei fiind chiar preoţi egipteni. Ingerii Pământului s-au întrupat şi ei în sânul poporului egiptean, ca mari preoţi. Unul dintre cei mai străluciţi dintre ei a fost Guvernatorul planetei noastre, întrupat sub numele de Moise, care s-a mai întrupat în Egipt, în alte epoci şi sub diferite nume: Hermes, Osimandias şi altele.

Istoria ne prezintă poporul iudeu ca fiind format din oameni îndărătnici, neştiutori, siliţi să muncească sub loviturile biciului, ca robi. Adevărul este că evreii n-au fost mereu robi în Egipt. Ei au venit în grupuri din Orient, au trăit o vreme independenţi de egipteni, formând elemente aparte şi reîntrupându-se chiar printre conducătorii egipteni. Atâta timp cât ţara Egiptului a fost condusă de preoţi, viaţa socială era cuminte, bogată şi armonioasă, evreii au trăit foarte liniştiţi în sânul poporului egiptean. Ei aveau dreptul să trăiască unde voiau şi să-şi exercite orice ocupaţie. Dar spiritele superioare, care conduceau ca preoţi poporul egiptean, au părăsit planeta. Intrupându-se spirite inferioare celor plecate, puterea a căzut în mâna oamenilor profani, a faraonilor neiniţiaţi.

 Din acel moment, începe silnicia şi viaţa grea a evreilor, evoluţia cerând ca poporul evreu să se separe de noile spirite întrupate în poporul egiptean. Duhurile vin rând pe rând, în grupuri foarte mari, la reîntrupări pe această planetă. In timp ce grupul îşi face evoluţia, sosesc şi semigrupele. Grupul este o mare ceată de duhuri venite din alt sistem solar. Semigrupele sunt asociaţii de duhuri venite de pe altă planetă a acestui sistem solar, în afară de aceste două categorii, există în sistemul nostru solar o grupare sosită direct de la Tatăl, dm Sfera divină. Ei vin direct pe planeta inferioară a sistemului nostru, deci niciodată direct pe Pământ. Prin urmare, există un grup de duhuri sosite direct de la Centru – începătorii evoluţiei planetare în sistemul nostru solar, există grupul de duhuri care evoluează din planetă în planetă şi grupul celor veniţi din alte sisteme. Selecţionarea lor se face de îngerii solari, în numele Guvernatorului solar.

Sosind din alt sistem planetar, noi, albii am fost repartizaţi pe Pământ de îngerii solari. Duhurile albastre trebuie să-şi facă şcoala rând pe rând pe toate planetele acestui sistem solar. Duhurile roşii îşi fac şcoala numai .pe anumite planete ale sistemului nostru. Aşadar trei categorii de duhuri vin să evolueze în acest sistem solar: virginii, planetarii şi solarii. Albii sunt de evoluţie solară, albaştrii – de evoluţie planetară, iar duhurile roşii – de evoluţie subplanetară, întrupându-se pe planete tinere. Evoluţia noastră, a duhurilor albe, se face din sistem în sistem. Evoluţia albaştrilor se face rând pe rând, prin toate planetele unui sistem, exceptând pe cele ale virginilor, iar duhurile roşii, după ce vor face şcoala pe anumite planete ale acestui sistem, trebuie să se întoarcă la Centru, de unde vor veni ca albaştri, pentru a-şi continua şcoala planetară.

Numai terminând toată gama de planete a unui sistem vor trece şi duhurile albastre la Centru, de unde vor trece pe un alt sistem. Noi, albii, după ce vom termina studiile pe această planetă, ne vom duce pe o altă planetă a unui alt sistem planetar. Prin urmare, evoluţia noastră, a albilor, se face din planeta unui sistem solar în planeta unui alt sistem solar, iar nu din planetă în planetă, în cadrul aceluiaşi sistem solar. Ingerii planetari conduc lumile întrupate pe fiecare planetă. Ei evoluează din planetă în planetă, ca oricare duh planetar. Grupuri mari de duhuri albe au sosit pe această planetă. înainte de naşterea lui Moise, o mare parte din ei a părăsit acest sistem solar. înainte de plecarea lor, poporul evreu a ajuns să se confunde cu cel egiptean.

La o vreme, aceste duhuri albe se concentraseră, reîntrupându-se în ţara Egiptului. Cât timp au durat întrupările lor în Egipt, evreii trăiau fericiţi şi se întreceau cu egiptenii în credinţă şi ştiinţă. După terminarea ciclului şederii lor, acest grup a părăsit planeta noastră, reîntrupându-se duhuri albe începătoare şi duhuri albastre, care au preluat conducerea poporului egiptean. Din acest moment, evreii încep să fie înlăturaţi, boicotaţi, asupriţi, încep amarurile vieţii lor. Tu te-ai întrupat de multe ori în ţara Egiptului, atât în timpul primului grup, cât şi în ceata celor rămaşi. Templele de la Theba şi Memfis au răsunat de glasul multora dintre voi.

Odată întronată domnia faraonilor neiniţiaţi şi slăbind conducerea preoţilor, s-a produs o separare între evrei şi egipteni. Atunci s-a hotărât asuprirea evreilor. Primele semne ale tendinţei egiptenilor de a subjuga evreii s-au remarcat cu o mie de ani înainte de naşterea lui Moise. Cu cât numărul reîntrupărilor din primul grup, al duhurilor albe evoluate, se împuţina, şi evreii se întăreau în credinţa lor, egiptenii au început să-i persecute până la supunerea la munci grele.

Cu mii de ani înaintea acelor evenimente, evreii au fost desconsideraţi şi de albii primului grup întrupat în ţara Egiptului. Dar odată cu trecerea veacurilor, aflând taine de sus, au început să le respecte viaţa, avutul, credinţa şi treptat i-au făcut amicii lor. Când persecuţiile ajung la culme, spiritele albe fac apel la conducerea planetei, la Guvernatorul planetar. El se întrupează sub numele de Moise, coboară, se sacrifică, fâcându-se om şi se iniţiază în templele egiptene. Apoi îi scoate pe evrei din Egipt şi îi aşează în ţara Canaanului. De atunci evreul a fost separat de restul lumii şi o nouă grupare de albi îşi face apariţia pe această planetă, iar evoluţia – faţă de evrei – se reia de la început.

Vor trece din nou aproximativ treizeci de mii de ani până când se va stabili din nou o armonie între evrei şi celelalte popoare. Ciclul evoluţiei raporturilor dintre evrei şi celelalte neamuri este următorul: la început – un antagonism puternic; apoi – separarea evreilor de restul populaţiei globului; specularea şi înşelarea de către evrei a tot ce e neevreu, ca un resentiment născut în urma neîncrederii şi urii cu care evreii sunt trataţi. Atunci coboară divinul Solar, restabilind armonia, prin noua credinţă a iubirii de semen. Acum tu trăieşti epoca de luptă dintre duhurile albe nou sosite şi grupul duhurilor albe ale evreilor. Această epocă este antemergătoare armonizării.

Va veni vremea încetării acţiunii lor contrarii şi înlăturarea sentimentelor voastre contra evreilor, ca autori ale unor fapte nesocotite. O armonie frăţească se va instaura între aceste două grupări. Atunci, duhurile albe ale Pământului, terminându-şi şcoala acestei planete, vor pleca şi ciclul se va relua. Soarta duhurilor albe depinde într-o oarecare măsură de a duhurilor albastre şi în foarte mică măsură de a duhurilor roşii. Duhurile roşii formează vulgul, iubit de evreu. Evreul vede cu un ochi mai blajin pe muncitor şi ţăran, şi din instinct nu este contra, lor, fiindu-le duşman numai din interes şi pentru moment. De aceea evreul se arată ca apărător al ţăranilor şi muncitorilor. Conflictul începe într-o oarecare măsură cu duhurile albastre. Dar duşmanii declaraţi ai evreilor sunt duhurile albe şi viceversa. Cu toate acestea, la sfârşitul ciclului, când se apropie timpul plecării, duhul alb nu mai are nici un resentiment, evreul bucurându-se de prietenia albului şi astfel se împacă cei doi adversari seculari. Apoi ciclul începe de la cap. Aceasta este misiunea evreului – să fie ghimpele, imboldul celorlalte neamuri – să mintă, să înşele, să trădeze, dar să fie model de solidaritate şi credinţă adâncă.

Anunțuri

6 gânduri despre „Misiunea evreului – să fie ghimpele, imboldul celorlalte neamuri – să mintă, să înşele, să trădeze, dar să fie model de solidaritate şi credinţă adâncă.

  1. O dată pe an, lumea duhurilor albe este convocată de Sfânta Treime a Pământului la o sfântă
    liturghie ce are loc pe Lună. – Scarlat D.

    Mi-ar place sa stiu cand e acea zi unica in an. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s