Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa socială, cu toate însuşirile fiinţei sale pământeşti, sufleteşti şi spirituale, este rezultatul unei serii nesfârşite de cauze, produse de el în alte vieţi. In existenţa omului nu intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare”

Extras din cartea: Din Tainele Vietii si Ale Universului, de Scarlat Demetrescu

Tot ce există are o cauză creatoare. Orice faptă produsă de un om are un mobil, o cauză determinantă. Prin urmare, fapta este efectul unei cauze. In anumite împrejurări efectul poate deveni o cauză, generând la rândul său un alt efect. Cu alte cuvinte, în scurgerea timpului fără sfârşit, cauzele şi efectele se înlănţuiesc la infinit. Originea tuturor cauzelor este Creatorul. Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa socială, cu toate însuşirile fiinţei sale pământeşti, sufleteşti şi spirituale, este rezultatul unei serii nesfârşite de cauze, produse de el în alte vieţi. In existenţa omului nu intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare„.

Lumea neştiutoare crede că întâmplarea face ca unul să fie norocos şi altul nefericit. Omul face asemenea afirmaţii pentru că nu-şi cunoaşte vieţile trecute, nu ştie ce conduită a avut în acele existenţe, nu poată să facă o legătură între viaţa actuală şi faptele, sentimentele şi gândirea ce i-au frământat fiinţa în alte existenţe. Din acest motiv, când întâlnim un eveniment în calea noastră, avem impresia că întâmplarea a făcut să trecem prin acel eveniment, că puteam să-l evităm dacă în timpul acela nu eram acolo.

Dacă am deţine facultatea spirituală stăpânită de foarte puţini oameni – de a vedea în urma veacurilor şirul nesfârşit de locuri, familii, naţiuni în care am trăit altădată – am putea examina fiecare viaţă, cu faptele noastre, cu dorinţele ce ne-au mânat existenţa, cu sentimentele ce ne-au călăuzit, cu gândurile ce ne-au determinat toate acţiunile, am vedea că am produs când bucurii, când mâhniri, am comis când fapte juste, când nedreptăţi – păgubindu-i pe alţii, că în unele vieţi am comis comploturi, crime şi ne-am torturat semenii; cu alte cuvinte, am generat o mulţime de cauze care acum, în această viaţă, sau în cele viitoare, îşi produc efectul. Prin aceste fapte, gânduri şi sentimente ne-am creat un destin bun sau rău, care trebuie plătit neapărat, asemenea unei datorii.

Numai astfel ajungem la cunoaşterea perfectă că suntem ceea ce am cauzat altădată, că suferim pentru că i-am făcut pe alţii să sufere, că ne bucurăm pentru că am mângâiat altădată, şi aşa la infinit. Vălul ce acoperă trecutul ascunde cauzele stării noastre din prezent. Insă toate vor fi descoperite la vremea lor. In planul creaţiei Tatălui este cuprins ca lucrurile să fie aşa cum sunt acum, adică să plutim în neştiinţă, până când, prin suferinţă şi dureri, pârghia cunoaşterii ne va ridica la o viaţă înţeleaptă.

Trăim azi – în ceea ce priveşte problemele spirituale – asemenea sălbaticului care nu cunoaşte nimic din legile lumii fizice. El considera ploaia, vântul, fulgerul, cutremurul etc, ca fiind fenomene produse la întâmplare, fără cauze. Pe parcursul timpului, trecând prin numeroase vieţi terestre, el se ridică la cunoaşterea fenomenelor fizice, ajunge să cunoască materia fizică şi legile care o conduc. Din acest moment, când va sta în faţa unui efect va cunoaşte cauza care a generat-o, ori văzând o cauză, va şti ce va urma – efectul ei. După cum din neştiutor, omul a păşit încetul cu încetul spre cercetarea naturii, câştigând mereu cunoştinţe şi stabilind, pe parcursul a mii şi mii de veacuri, legile şi condiţiile care determină un anumit fenomen fizic, tot astfel, ridicându-se din ce în mai sus, pe scara spiritualităţii, omul va ajunge, în veacurile ce vor urma, să cunoască în lumea metafizică, în lumea invizibilă, materiile şi forţele care le pun în activitate, va şti să mânuiască aceste materii şi forţe.

Atunci va fi conştient că în domeniul moralei şi al vieţii spirituale, lucrurile se petrec ca şi în lumea fizică. După ce va înţelege că orice acţiune este urmată de o reacţiune, va duce o viaţă mai cumpănită, mai iconştientă, ţesându-şi în mod conştient destinul. Işi va sădi o viaţă viitoare mai fericită; nu va mâi fi jucăria naturii, ci îşi va aservi natura scopurilor sale. Trăind mai înţelept, iubind şi ajutându-i pe cei nefericiţi, rugându-se Celui Atotputernic, omul nu va mai avea un destin greu, iar ca urmare a acestui fel de viaţă, curând va rări pelerinajul de la pământ la Cer şi de la Cer la pământ.

Roata morţii şi a naşterii se va învârti mai departe, dar nu pentru a-l readuce la suferinţă. El va deveni un spirit luminos, ducându-şi de atunci în veci o existenţă spirituală, ajutând — de sus din spaţiu, şi jos pe pământ – pe cei slabi şi neştiutori, pentru ca şi ei să-şi sfârşească evoluţia pământească. Insă până atunci omenirea îşi va târî existenţa din greşeli în greşeli, suferind pentru a se îndrepta şi învăţa. Până atunci, bietul om crede că totul îi vine din lumea înconjurătoare, că el nu este decât un biet fulg purtat de vânt, la voia împrejurărilor, că în faţa destinului nu se poate face nimic.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ml spune:

    Avem arhiva! Avem arhiva! Party!! (vorba vine caci eu pana la sfarsitul lui iulie lucrez la bilant🙂 )

    Intrasem sa aduc vestea despre Arsenie Papacioc: azi s-a ridicat !

  2. viorelmihai spune:

    Dumnezeu sa il odihneasca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s