Saccsiv intreaba, poporul raspunde

Saccsiv se intreaba: Cum procedam pentru INTERZICEREA AVORTULUI IN ROMANIA? Sa scriem Ierarhilor, sa strangem semnaturi … Si mai ce?

Problema e pusa putin gresit. Nu trebuie sa interzicem avortul. Trebuie sa educam cat mai multe femei ce drama inseamna  un avort. Ce inseamna un avort. Care sunt consecintele unui avort. Nu pot decat sa sper ca intr-o buna zi vom trai intr-o lume in care nici nu se va pune problema avortului.

Afara e vopsit gardul, inauntru-i leopardul

Acum cateva dimineti, am trecut pe langa o domnisoara care mirosea atat de tare a parfum/deodorant/antiperspirant de mi-a intors nasul, sau mai bine zis, mi-a facut nasul KO fara drept de apel. Daca nasul meu ar fi avut maini, s-ar fi aruncat la podea si ar fi cerut indurare cu disperare, nu exagerez. Dupa ce domnisoara in cauza s-a mai indeparatat si am putut sa imi repun nasul in functiune, am inceput sa ma gandesc la motivele care pot determina o femeie sa foloseasca atat de mult … parfum/deodorant/antiperspirant. Prima intrebare care mi-a venit in gand: „Oare cat de tare crede ca pute pielea ei de a facut atat exces de zel cu bietul deodorant?” Da, un barbat cam asa gandeste, sau cel putin asa gandesc eu. Apoi ma mai intreb daca ea mai stie care e mirosul ei natural, daca iubitul ei mai stie cum miroase pielea ei?

Oare exista un model universal: acolo unde ceva pute, acopera cu chestii „frumos” mirositoare? Primul exemplu care imi vine in minte sunt sediile de banca, cu cat sunt mai frumoase pe dinafara si pe dinauntru pe atat de multe murdarii se intampla acolo. Ce-i drept, au atins un nivel de rafinament care merita aprecierea. In fine, trecem si peste asta.

Dupa o vreme, gandurile imi fug de la mirosul domnisoarei la parfumurile/deodorantele /antiperspirantele mentale cu care ne cosmetizam egourile noastre. De multe ori, evitam sa vedem cand ceva pute in subconstientul nostru si preferam sa ne camuflam putoarea cu gandire pozitiva. Ne sufocam cu frica, panica si teama pe dinauntru dar la exterior ne punem masca de duri, de persoane sigure pe sine, confidente. Ne confruntam cu necredinta, indoiala dar pe afara ne prezentam credinciosi. Partea frumoasa este ca de multe ori, nici nu ne mai dam seama ce probleme avem pe dinauntru pentru ca suntem experti in cosmetizarea deseurilor emotionale si spirituale pe care le caram cu noi. De cand ne trezim, de la prima ora daca e prea obositor sa incepem sa ne cosmetizam, ca sa evitam sa privim inauntru, cautam ceva in afara noastra care sa ne capteze atentia. am multi prieteni care imi spun ca nu mai pot sa evolueze dimineata daca nu dau drumul la televizor pe Pro sau pe Antena ca sa auda stirile. Seara cand ajung acasa nu pot adormi fara televizor. Cu alte cuvinte, sunt oameni atat de speriati sa priveasca inauntrul lor, incat ar face orice, mai degraba ar privi orice porcarie la televizor. Sunt ca acele personaje de prin filme care stau ori pe buza prapastiei, ori pe acoperisul unui zgarie nori si cineva la spune permanent: <fa ce vrei, numai sa nu privesti in jos!> Cam asa stau lucrurile si cu acesti prieteni, o voce interioara le spune: <fa ce vrei, numai sa nu privesti inauntru. Altfel, avem probleme si nimanui nu ii plac problemele. De ce sa nu te uiti la televizor? De ce sa nu…>

Toate aceste mecanisme le dezvoltam ca sa ne sprijinim egourile si ca sa evitam sa privim inauntrul nostru. Insa, Dumnezeu are obiceiul sa ne darame aceste constructii false. De fapt, noi suntem cei care „cersim” aceste lectii dure de viata care atunci cand le traversam, ne darama identitatile false si ne obliga sa privim inauntrul nostru. Atunci incepe plangerea si scrasnirea dintilor, cand trebuie sa infruntam leopardul din spatele gardului. Ani buni la randul l-am hranit din spatele gardului, nu ne-am preocupat de el, dar, iata ca vine clipa in care trebuie sa dam ochii cu el.

Sfintia ta, ce este egoul?

„Odata, un mare politician, un prim-ministru, s-a dus la un maestru zen. El l-a intrebat: <Sfintia ta, ce este egoul?> Maestrul s-a invinetit la fata,  ca si cum ar fi fost  foarte deranjat de aceasta intrebare. Pe un ton plin de dispret, el i-a raspuns primului-ministru: <Ce intrebare idioata mai e si asta, tembelule?>

Acest raspuns neasteptat l-a socat pe primul ministru, pe a carui fata a inceput sa se citeasca mania. Zambind, maestrul Zen i-a spus: <Excelenta voastra, asta inseamna egoul!>

Maestrii Zen sunt foarte realisti, foarte pragmatici, foarte cu picioarele pe pamant. Ei cred in realitatea imediata, nu in explicatii desarte. Te lovesc in moalele capului, dar numai cu scopul de a te trezi. Daca primul ministru s-ar fi dus la un sfant hindus sau jainist [sau ortodox, nota mea], acestia s-ar fi lnsat probabil in explicatii interminabile. I-ar fi explicat tot felul de teorii, filozofia care se ascunde in spatele conceptului. Ar fi disecat totul pana la cele mai mici amanunte.

Maestrul zen a preferat sa nu se lungeasca prea mult, punand direct punctul pe i. In loc sa-i explice primului ministru teoretic ce este egoul, el a preferat sa ii demonstreze faptic. A creat o situatie in care acesta s-a enervat. Dintr-odata, egoul nu mai era o chestiune teoretica, ci una care tine de realitatea imediata. Egoul si-a itit capul, acoperind cu fumul sau claritatea constiintei acelui om. Tot ce i-a mai ramas de facut maestrului a fost sa-i spuna primului ministru: <Excelenta voastra, asta inseamna egoul!>”

Extras din cartea lui Osho, „Calea Zen”

Ah, cât de fericiţi şi norocoşi suntem noi, creştinii!

Pe 30 Iulie, Saccsiv publica pe blog articolul: Parintele Ilie Cleopa despre idolul NOROC. Nu mai ziceti „noroc”, caci va inchinati la dracul cumplit MOLOH, in care infiera ideea de noroc, pe baza unei povestiri scrise de Parintele Cleopa.

Astazi, Saccsiv publica un alt articol: IISUS HRISTOS catre Cuviosul Siluan Athonitul: “Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui”. La acest articol, am postat un comentariu in care ceream parerea lui Saccsiv despre un pasaj din cartea Cuviosului:

„Cine va descrie bucuria de a cunoaşte pe Domnul şi de a năzui neîncetat spre El ziua şi noaptea? Ah, cât de fericiţi şi norocoşi suntem noi, creştinii! Nu e nimic mai preţios decât a cunoaşte pe Domnul şi nu e nimic mai rău decât a nu-L cunoaşte pe El.”

Saccsiv a ales cea mai simpla cale de a-mi raspunde la aceasta intrebare: a sters comentariul! Normal, cand esti batut cu propriile argumente, nu iti mai ramane decat sa spui ca mai gresesc si cuviosii, chiar daca au cruce rosie in calendar cum nu au nici Sfintii Evanghelisti, chiar daca au vietuit si s-au nevoit pe Sfantul Munte? [Apropo, e vreun munte care nu e sfant?]

Cuviosul Siluan trebuie s afi aflat acum ca nu exista intamplare, ca nu exista noroc: Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa socială, cu toate însuşirile fiinţei sale pământeşti, sufleteşti şi spirituale, este rezultatul unei serii nesfârşite de cauze, produse de el în alte vieţi. In existenţa omului nu intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare

 

Manelele si Ortodoxia – asemanari si deosebiri

La prima vedere, s-ar parea ca singura asemanare sau legatura intre manele si ortodoxie poate fi gasita la petrecerile de botez si mai ales la nunti, insa, dupa cum veti vedea in acest articol, in unele aspecte esentiale, manelistii s-au inspirat mai mult sua mai putin constient din ortodoxie.

1. Teza centrala: Sa moara toti dusmanii mei!”

Mi-am stors de multe ori creierii sa gasesc sursa inversunarii cu care manelistii canta in ciuda si in disperarea dusmanilor lor. Cred ca aceasta sursa este in dogma ortodoxa referitoare la vrajmasi. Daca veti deschide orice carte ortodoxa, vrajmasia cu diavolul este la loc de cinste. Tot ce face manelistul face in ciuda vrajmasiilor, in ciuda dusmanilor

2. Decoratiunile: Aur, cat mai mult, cat mai greu, cat mai ostentativ

Din pacate, aici constat cu regret ca traditia apostolica s-a transmis total neschimbata in Biserica Ortodoxa. Priviti manelisti de top si arhierei ortodocsi, oare nu este evidenta ostentatia cu care se poarta aurul masiv la gat atat pe grumazul profan cat si pe cel al preacuviosului, preasfintitului, al inalt preasfintitului? Oare Sf. Apostol Pavel si Petru purtau cruci grele de aur la gat? Ori ma insel eu ori ceva s-a modificat in aceasta Sfanta Traditie.

3. Dedicatii vs pomelnice

Credinciosii ortodocsi platesc pomelnice, adica platesc preotul sa citeasca numele de botez al celor apropiati, vii sau adormiti. Aici manelistii incearca ceva asemanator, vezi dedicatiile de la petreceri. Sacru si profan.

4. Venituri neimpozabile

Nu sunt eu fara de vina, nu sunt demn sa arunc piatra, doar mai constat o asemanare, atat veniturile din dedicatii cat si cele dein pomelnice contribuie cam in aceeasi masura la PIB-ul Romaniei.

Ma voi trezi cand somnul nu imi va mai fi necesar, ma voi duce la culcare cand ma va ajunge oboseala

Doi ani traisem in familie, si toti stiau ca ma trezesc la trei dimineata ca sa alerg cativa kilometri buni, dupa care faceam baie in rau. Totul era o rutina ferm stabilita. Aveam febra sau eram bolnav, nu conta, faceam mereu acelasi lucru. Meditam timp de ore intregi. Nu mancam prea mult, nu beam ceai sau cafea; eram foarte strict cu hrana pe care o consumam. In dimineata primei zile din cele sapte, m-am trezit la ora noua si am baut ceai. Toti au ramas uimiti. Au spus: ” Ce s-a intamplat? Ai renuntat?” Ma credeau un mare yoghin.

Aveam o singura fasie de material cu care ma imbracam. Ziua mi-o infasuram pe trup, iar noaptea dormeam invelit cu ea. Dormeam pe o rogojina de bambus. Acesta era unicul confort pe care mi-l ingaduiam. Nici nu aveam altceva in proprietatea mea… Toti s-au mirat cand m-am sculat la noua. Au spus: „Ceva nu-i in ordine. Esti bolnav?”.

Am spus: „Nu, acum nu mai sunt. Am fost bolnav mai multi ani, dar acum sunt perfect sanatos. Ma voi trezi cand somnul nu imi va mai fi necesar, ma voi duce la culcare cand ma va ajunge oboseala. Nu vreau sa mai fiu sclavul unui ceas. Voi manca ce doresc, voi bea ce doresc… Ce-i prea mult, nu-i sanatos”

OSHO – despre experienta iluminarii in cartea Biografia unui mistic non-conformist