Afara e vopsit gardul, inauntru-i leopardul

Acum cateva dimineti, am trecut pe langa o domnisoara care mirosea atat de tare a parfum/deodorant/antiperspirant de mi-a intors nasul, sau mai bine zis, mi-a facut nasul KO fara drept de apel. Daca nasul meu ar fi avut maini, s-ar fi aruncat la podea si ar fi cerut indurare cu disperare, nu exagerez. Dupa ce domnisoara in cauza s-a mai indeparatat si am putut sa imi repun nasul in functiune, am inceput sa ma gandesc la motivele care pot determina o femeie sa foloseasca atat de mult … parfum/deodorant/antiperspirant. Prima intrebare care mi-a venit in gand: „Oare cat de tare crede ca pute pielea ei de a facut atat exces de zel cu bietul deodorant?” Da, un barbat cam asa gandeste, sau cel putin asa gandesc eu. Apoi ma mai intreb daca ea mai stie care e mirosul ei natural, daca iubitul ei mai stie cum miroase pielea ei?

Oare exista un model universal: acolo unde ceva pute, acopera cu chestii „frumos” mirositoare? Primul exemplu care imi vine in minte sunt sediile de banca, cu cat sunt mai frumoase pe dinafara si pe dinauntru pe atat de multe murdarii se intampla acolo. Ce-i drept, au atins un nivel de rafinament care merita aprecierea. In fine, trecem si peste asta.

Dupa o vreme, gandurile imi fug de la mirosul domnisoarei la parfumurile/deodorantele /antiperspirantele mentale cu care ne cosmetizam egourile noastre. De multe ori, evitam sa vedem cand ceva pute in subconstientul nostru si preferam sa ne camuflam putoarea cu gandire pozitiva. Ne sufocam cu frica, panica si teama pe dinauntru dar la exterior ne punem masca de duri, de persoane sigure pe sine, confidente. Ne confruntam cu necredinta, indoiala dar pe afara ne prezentam credinciosi. Partea frumoasa este ca de multe ori, nici nu ne mai dam seama ce probleme avem pe dinauntru pentru ca suntem experti in cosmetizarea deseurilor emotionale si spirituale pe care le caram cu noi. De cand ne trezim, de la prima ora daca e prea obositor sa incepem sa ne cosmetizam, ca sa evitam sa privim inauntru, cautam ceva in afara noastra care sa ne capteze atentia. am multi prieteni care imi spun ca nu mai pot sa evolueze dimineata daca nu dau drumul la televizor pe Pro sau pe Antena ca sa auda stirile. Seara cand ajung acasa nu pot adormi fara televizor. Cu alte cuvinte, sunt oameni atat de speriati sa priveasca inauntrul lor, incat ar face orice, mai degraba ar privi orice porcarie la televizor. Sunt ca acele personaje de prin filme care stau ori pe buza prapastiei, ori pe acoperisul unui zgarie nori si cineva la spune permanent: <fa ce vrei, numai sa nu privesti in jos!> Cam asa stau lucrurile si cu acesti prieteni, o voce interioara le spune: <fa ce vrei, numai sa nu privesti inauntru. Altfel, avem probleme si nimanui nu ii plac problemele. De ce sa nu te uiti la televizor? De ce sa nu…>

Toate aceste mecanisme le dezvoltam ca sa ne sprijinim egourile si ca sa evitam sa privim inauntrul nostru. Insa, Dumnezeu are obiceiul sa ne darame aceste constructii false. De fapt, noi suntem cei care „cersim” aceste lectii dure de viata care atunci cand le traversam, ne darama identitatile false si ne obliga sa privim inauntrul nostru. Atunci incepe plangerea si scrasnirea dintilor, cand trebuie sa infruntam leopardul din spatele gardului. Ani buni la randul l-am hranit din spatele gardului, nu ne-am preocupat de el, dar, iata ca vine clipa in care trebuie sa dam ochii cu el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s