Ghid de eliberare de furia din trafic

Moshe Mordechai publica un articol despre problemele din trafic. Citind articolul lui, mi-am adus aminte de procesul meu de vindecare de ura in trafic. Incep prin a recunoaste ca mi-am luat permisul la Pitesti. Pe bune!

In ultimii 7 ani, am condus aproape cel putin o data pe saptamana dus-intors autostrada Bucuresti-Pitesti, uneori chiar si de doua ori pe saptamana. Perioada cea mai grea a fost intre anii 2005-2006 cand faceam aceste curse la volanul unui bolid Daewoo Tico iar intre kilometrii 18 si 32, banda intai disparuse pe sub niste cratere, caci gropi nu se mai puteau numi, erau pur si simplu imense. Compania de autostrada din Romania monta indicatoare de limitare a vitezei, care ajunsesera sa scada pana la 30 kmh pe sectorul respectiv. Singura solutie era sa conduci pe banda a doua. Ceea ce nu era simplu: ajuns la kilometrul 18 de unde incepeau brusc gropile, forjam bolidul meu la ametitoarea viteza de 120-130 kmh si incercam sa il parcurg cat mai repede posibil, ceea ce in majoritatea cazurilor nu se intampla pentru ca in spatele meu aparea imediat unul mai grabit ca mine, pentru care 130 kmh inseamna stat pe loc.

In acel moment, bineinteles ca respectivul simtea nevoia sa ma incurajeze cu flash-uri si claxoane si sa ma indemne sa ma sinucid in craterele de pe banda intai. In functie de starea mea sufleteasca, uneori alegeam sa ignor flashurile, alteori, puneam luminile de avarie si imi vedeam de drum, alteori, semnalul de stanga, sperand ca cel din spatele meu sa prinda sugestia ca eu raman pe banda din stanga, daca vrea, poate el sa o ia prin gropile din dreapta. De multe ori, am avut norocul sa am in spate si oameni intelegatori, care nu mi-au pus flashuri, nici claxoane. Sau, in spatele meu a venit un TIR protector, insensibil la flashuri.

De multe ori, am comis si chestiuni de care nu sunt tocmai mandru: spre exemplu: am franat brusc atunci cand fiind in depasirea unui tir, cel din spatele meu se apropia de mine cu flashuri. Sau am redus viteza fara sa calc frana, doar ne mai apasand pedala de acceleratie, o chestie foarte aiurea, pentru ca cel din spatele tau nu isi poate da seama ca tu franezi prin ne-accelerare. Alteori, tot ca „sa ii invat minte” pe cei care imi dadeau flashuri, dupa ce ma depaseau, ma puneam pe banda a doua in spatele lor si incepeam si eu cu flashurile pe ei. Asta era sa ma poarte in niste batai in trafic cumplite, dar cand lucrurile se agravau, reuseam sa evit conflictele.

Ideea de baza este ca acum nu ma mai enervez la fel de mult in trafic, am reusit sa imi calmez nervii la volan. In 2005-2006 si chiar in 2007, sotia mea nu putea sa mearga langa mine iar daca aveam si fetita in spate era un dezastru pentru urechile ei. Acum, privind in urma, cand imi amintesc cum ma comportam la volan, imi vine sa intru in pamant de rusine, mi-am torturat auditiv si emotional propria familie la greu. Partea cea mai grea era ca incercam sa ma abtin de la injuraturi dar la primul sofer care imi taia calea, imi ieseam din pepeni. Il urmaream in trafic, ma bagam in fata lui, il depaseam, il bagam in bordura, incercam sa ii dau o lectie, sa tina minte sa nu mai taie calea nimanui, sau cel putin nu mie. Orice drum cu mine era un cosmar pentru sotia mea, care mergea tot drumul cu stomacul strans si implorandu-ma sa nu ma mai enervez, sa nu mai injur… Nu de putine ori, a coborat pur si simplu din masina pentru ca nu mai putea indura ceea ce imi iesea mie pe gura. E greu de descris dar de trait…

Trebuia sa fac ceva si nu stiam de unde sa incep. Trebuia sa gasesc o cale sa imi calmez nervii si sa nu mai vars furie in preajma. Am incercat mai multe abordari de genul „fii calm, Viorel” dar nu au functionat. Apoi, am citit definitia nebuniei, parca formulata de Einstein: este nebunie sa incerci sa faci acelasi lucru in acelasi mod si sa astepti rezultate diferite. Asa ca am cautat sa inteleg ce se intampla cu mine. Pentru asta, incercam sa privesc fetele celor care imi taiau calea sau care imi dadeau flashuri. Atunci, cand reuseam sa prind din urma unul dintre ei, incercam sa il privesc in ochi fara sa spun nimic. Ii studiam reactiile, comportamentul, atitudinea la volan. Asa am inceput sa-i inteleg pe ei si apoi pe mine. De cele mai multe ori, teribilistii la volan sunt pusti care au ceva de dovedit, lor in primul rand si apoi altora. Apoi sunt teribilistii de varsta a doua sau chiar a treia. Interesant este ca atunci cand se dau jos din masina, respectivii sunt oameni normali, respectabili insa ajunsi in spatele volanului lucrurile se schimba dramatic.

In spatele volanului, ai ocazia sa te depasesti pe tine insuti. Apoi, si mai interesant, ai ocazia sa ii depasesti pe ceilalti. Iata ca ceea ce este atat de greu de facut in viata de zi cu zi, devine banal de la volan. De ce sa dusmanesti sau sa urasti un suflet care se hraneste cu satisfactia ca te-a depasit in trafic, doar ca sa ajunga inaintea ta cu 15 secunde la semafor? Atunci cand intelegi situatia, sau cand castigi profunzime ca observator, lucrurile devin mult mai clare. Brusc nu vei mai simti nevoia sa injuri sau sa te consideri insultat ca un altul te-a depasit. Oare chiar atat de usor este sa fii „depasit”?

In definitiv, totul este o lupta pentru energie. In cartea Profetii de la Celestine, scrisa de James Redfield este consacrat un capitol intreg acestui aspect: lupta pentru energie si teatrul de control. Acolo sunt descrise patru roluri majore, diametral opuse. Intimidatorul-dominatorul iti fura energia prin atacuri dure in timp ce Bietul de Mine, incearca sa iti fure energia din tine plangandu-si de mila. Mai sunt Distantul, care mentine tot timpul o distanta mare fata de tine iar tu ii dai energia ta incercand sa te apropii de el, si Interogatorul, care nu mentine distanta, ci dimpotriva te vampirizeaza cu intrebari care nu se mai opresc.

Atunci cand esti angajat in lupta pentru energie, indiferent de rolul pe care il joci, afirmi ca nu esti conectat la Sursa Universala de Iubire. Daca ai fi, nu ai simti nevoia sa furi energie de la altii. Si inca ceva, o mare greseala frecventa este sa raspunzi la atacuri energetice, indiferent de la cine vin si ce rol joaca agresorul. Cand intelegi ca cineva incearca sa iti fure energia ta, ridica-te din pozitia de victima! Nu lovi inapoi! Dimpotriva, daruieste Iubire neconditionat! Atunci cand agresorul incearca sa iti ia energie, se asteapta la o anumita cantitate, la un anumit flux. Dar atunci, cand decizi sa oferi tu, ceea ce trimiti spre el este mult mai mult decat poate el sa primeasca, atat cantitativ, cat si calitativ. Atunci cand incerci sa te inchizi, sa te aperi ceea ce afirmi este: „La fel ca tine, si eu sunt deconectat de la Sursa Universala de Iubire, daca iti permit tie sa imi iei din energia mea, eu voi ramane fara nimic, deci trebuie sa ma apar de tine”

In schimb, atunci cand dupa ce ai identificat agresorul ca fiind un frate al tau deconectat de la Sursa, tu decizi sa ii oferi energie, iubire, afirmatia ta devine in acest caz: „Eu sunt conectat la Sursa de iubire, poti sa iei de la mine oricat doresti. De fapt, eu nu mai exist, acum prin mine, te conectezi si tu la Sursa. Te invit sa experimentezi si tu Abundenta Divina. Cand aceasta experienta iti va fi de ajuns, vei intelege ca si tu ai dreptul sa te conectezi la Sursa Divina. Atunci, nu vei mai simti nevoia sa ataci si sa furi de la nimeni. Ce rost are sa furi cand totul este disponibil si inepuizabil? Doar un orb care nu poate vedea de cate bogatii este inconjurat ar fura maruntisul din buzunarul altui orb. Intr-adevar, orb spiritual este cel care nu intoarce si celalalt obraz atunci cand este palmuit”.

Deci, ce poti face atunci cand esti provocat in trafic? In primulm rand, aminteste-ti ca ai venit pe Pamant la scoala. Tot ceea ce experimentezi este o lectie, fiecare situatie dificila prin care treci este un examen. Ce examen dai atunci cand un alt sofer iti taie calea sau comite un act de nesimtire care te afecteaza? Este un simplu examen al ego-ului, al orgoliului tau. Atunci cand te lasi condus de orgoliu, nu vei putea inghiti umilinta de „a fi depasit”. Vei simti nevoia de razbunare, vei simti nevoia sa ii dai o lectie acelui nesimtit, cand de fapt tu esti cel care are mai mare nevoie de o lectie. Multi se numesc crestini, deci urmatori ai lui Hristos, dar in timp ce Hristos a putut indura umilinte si suferinte tu nu suporti nici macar „sa fii depasit” in trafic! Iisus se ruga pentru cei care il rastigneau, tu injuri si doresti sa ii vezi in primul pom pe cei care „te depasesc”.

Data viitoare cand „te depaseste cineva”, in loc sa il injuri incearca sa te rogi pentru el: „Doamne, fratele meu se grabeste azi, te rog trimite Sfintii tai ingeri sa il pazeasca sa ajunga acasa cu bine. Amin”.

Anunțuri

Sfaturi pentru sanatatea ochilor tai

Am primit de la Lucian un email despre exercitii pentru sanatatea ochilor, din pacate, sursa s-a pierdut. Trimitem oricum un gand bun autorului sau autoarei acestui material excelent.

A. Doua exercitii simple si eficiente care te vor ajuta :
– ca dioptriile tale să nu mai crească (nu vei avea nevoie de o nouă pereche de ochelari cu dioptrii mai mari);

– să tratezi senzaţia de ochi uscaţi;

– să renunţi definitiv la lacrimile artificiale;

– să îţi simţi ochii odihniţi, chiar dacă petreci ore în şir la calculator. Hai sa incepi exercitiile, bineinteles, fara ochelari sau fara lentile de contact, atunci cand le faci…

Exerciţiul 1: „Joacă Dur Cu Ochii Tăi”

Acest prim exerciţiu ajută la vascularizarea musculaturii ochilor tăi. Cu cât muşchii sunt mai irigaţi cu sânge, cu atât aceştia vor fi mai bine hrăniţi prin nutrienţii aduşi de către sânge. Astfel, muşchii îşi vor recăpăta flexibilitatea de care au nevoie ochii tăi. Acest exercţiu are 3 părţi şi efectuează-le fără pauze. Începe acum, si…

– Ţine ochii închişi, cât de tare poţi, pentru 7 secunde

 

 

 

 

 

– Ţine ochii închişi normal pentru 7 secunde –

 

 

 

 

Deschide ochii cât de LARG poţi, pentru 7 secunde

 

 

 

 

 

În momentul în care nu mai simţi o eliberare a tensiunii din ochii tăi după cele 7 secunde, repetă exerciţiul pentru 15 secunde. Îţi recomand să foloseşti acest exerciţiu

– seara înainte de somn (astfel eliberezi tensiunea oculară acumulată în timpul zilei)

– şi dimineaţa, imediat după ce te trezeşti (ca sa eliberezi tensiunea oculară reziduală din ziua anterioară).

Foloseşte acest exerciţiu de cel putin 2 ori pe zi, când simţi că ochii tăi sunt obosiţi. Este acelaşi lucru ca şi atunci când îţi este sete şi vrei să bei apă; irigarea musculaturii ochilor tăi este primul pas pentru îmbunătăţirea vederii tale.

Exerciţiul 2 : “Opt Puncte”

Exerciţiu “Opt Puncte” ajută la tonifierea musculaturii ochilor tăi.

O musculatură antrenată va permite vederii tale sa fie mai bună. Repetă acest exerciţiu de măcar 4 ori pe zi, pentru rezultate bune. Stai drept fără să mişti capul şi priveşte pentru 7 secunde în punctele extreme ale ochiului, astfel:

– Priveşte în punctul maxim din dreapta pe care îl poţi vedea

 

 

 

 

 

– Priveşte punctul din colţul din stânga sus a ochiului tău

 

 

 

 – Priveşte punctul din colţul din dreapta sus a ochiului tău –

 

 

 

 

Priveşte punctul din colţul din stânga jos a ochiului tău

 

 

 

 

 

 

– Priveşte punctul din colţul din dreapta jos a ochiului tău

 

 

 

 

 

– Priveşte în punctul maxim de jos pe care îl poţi vedea

 

 

 

 

 

– Priveşte în punctul maxim de sus pe care îl poţi vedea

 

 

 

 

 

– Priveşte în punctul maxim din stânga pe care îl poţi vedea

 

 

 

 

 

Foloseste zilnic aceste exercitii si vei observa primele semne ale imbunatatirii vederii tale: în prima etapă vei avea uşoare dureri musculare, apoi atunci când nu porţi ochelarii, oboseala din ochii tăi nu va mai fi prezentă. O altă îmbunătăţire care o vei observa, este că vei vedea mai bine cu ochelarii tai.

B. Despre ergonomia vederii la calculator
În primul rând vederea nu scade din cauza calculatorului, ci este o simplă adaptare a ochilor la mediul de lucru. Într-un studiu efectuat asupra a doi căţei, ţinuţi 2 luni de zile doar într-o cutie de 2 metri pătraţi, s-a observat la final că nu se puteau descurca când trebuiau să fugă după lucruri aflate la distanţă. Aşa se întâmplă şi atunci când lucrezi la calculator, pentru că ochii tăi se adaptează pentru distanţe scurte.

De asta ochelarii cu protecţie la calculator sunt de prisos. Aşadar, atunci când lucrezi la calculator mai mult timp, apare oboseala oculară şi senzaţia de ochi uscaţi. Acestea fiind doar semne transmise de ochii tăi că sunt supuşi unui “tratament” impropriu.Ce să faci pentru a stopa efectele secundare?

 1. O dată la 10 minute efectuează o pauză de 10 secunde şi priveşte la cea mai mare distanţă din cameră. Ideal ar fi să te uiţi pe geam la un corp/obiect viu colorat care îţi place. Astfel vederea ta nu se va deteriora.

2. Efectuează exerciţiul de strângerea ochilor pentru 5 secunde, o dată la 20 minute.

3. Crează un ambient luminos adecvat atunci când lucrezi la PC. Chiar şi în timpul zilei poţi folosi o lampă care să lumineze în spatele monitorului. În acest mod este creat un ambient odihnitor pentru ochii tăi, pentru că în mediul de lucru nu va exista doar o singură sursă de lumină, şi aceea (cea de la monitor) direct în ochii tăi.

Aminteşte-ţi că majoritatea problemelor de sănătate, chiar şi cele de vedere, nu sunt BOLI –sunt doar lipsuri ale alimentaţiei sau ale activităţilor la care este supus corpul tau.

C. Cu fiecare zi cu care vei amana sa iti imbunatatesti vederea, aceasta se va deteriora

Si ai sa ajungi sa porti ochelari groase ca „fundul de borcan”…. Astfel vei cheltui mai mult timp, mai multa energie si bani ca sa iti corectezi problemele de vedere. Formează-ţi 5 obiceiuri zilnice pentru a-ti imbunatati vederea. Atunci cand folosesti aceste obiceiuri, renunta temporar la ochelari sau lentile de contact pentru minim 30 minute dupa ce le aplici.

OBICEIUL #1: „Expune-te la lumina solară”

Expune-te la soare (lumina naturala) în fiecare dimineaţă, imediat după ce te trezeşti pentru 5-10 minute. Acest lucru te va ajuta să ai mai multă energie pentru acea zi. Vei avea energie în acea zi echivalentă unei cani de cafea, careia îi ştim cu toţii efectele adverse. Vitamina D este produsă de organism prin expunere la soare. Vitamina D este stâlpul sănătăţii tale. Prin vitamina D calciul, de care are nevoie intregul organism, se fixează mai bine în organism.

Astfel vei avea şi ochi mai energizaţi şi mai buni. Te va mai ajuta să nu mai fii atât de sensibil la lumina puternică. Ca să beneficiezi din plin de energia de la soare, foloseşte ochelarii de soare doar vara între orele 12-14, în medii cu reflectii (zapada sau nisip), şi atunci când conduci.

OBICEIUL #2: „Clipeşte cât mai des

Clipeşte conştient de 10-20 ori la fiecare 5 minute. De fiecare dată când exersezi, clipeşte din ce în ce mai repede. Acest obicei ajută la eliberarea tensiunii din ochii tăi şi le va permite să se relaxeze. În momentul în care clipeşti, doar pleoapa superioară se mişcă, iar muşchii pleoapelor vor regla glandele lacrimale.

Dacă în timp ce clipeşti vei începe să lăcrimezi, este foarte bine. Lichidul lacrimal va umezi ochii, ii va hrani şi îi va curăţa de praful acumulat în timpul zilei.

OBICEIUL #3: „Odihneşte-ţi ochii”

Peste 70% din informaţiile pe care le captăm zilnic sunt obţinute prin ochi. Chiar dacă nu suntem conştienti în majoritatea momentelor ce informaţii transmit ochii la creier, ochii sunt foarte folosiţi. În momentul în care sesizezi cea mai mică prezenţă a oboselii, ţine ochii închişi pentru 10-20 de secunde. Îţi recomand ca o dată la 10 minute să ţii ochii închişi pentru 10 secunde, mai ales daca lucrezi la calculator de mult timp. Ai să-ţi simţi ochii mult mai relaxaţi şi mult mai odihniţi dacă îţi vei odihni frecvent ochii.

Poţi acoperi ochii cu palmele, dacă lumina din mediul tău este prea puternică. Ochii se odihnesc cel mai bine în întuneric total, ca şi atunci când dormi. Odihneşte-ţi ochii si ei vor avea grijă să vezi bine.

OBICEIUL #4: „Hrăneşteţi organismul cu… apă”

Apa… cea mai întâlnită substanţă de pe pământ, are propietăţi vindecătoare pentru întreg organismul uman. Ochii tăi sunt umpluţi cu apă – umoare apoasă, care este responsabilă cu aproximativ 15-20% din capacitatea de refracţie a ochiului. Pentru a păstra rata de refracţie a umoarei apoase, în fiecare dimineaţă când te trezeşti primul lucru pe care să îl faci este să bei jumătate de litru de apă. Da… jumătate de litru de apă, pentru că întregul tău organism este însetat după o noapte de somn şi trebuie să fie hidratat. Un factor important este ca globul ocular să fie mereu umed, pentru a avea mobilitate de mişcare.

Pentru acest lucru sunt responsabile lacrimile. Îţi recomand să îţi clăteşti ochii oricât de des poţi, mai ales dimineaţa şi seara, cu apă rece şi/sau caldă. Astfel vei beneficia de miracolele terapiei cu apă.

OBICEIUL #5: „Mişcă-ţi corpul şi ai să vezi bine.”

Un studiu efectuat la Universitatea din Columbia, a relevat că efectuarea zilnică a activităţilor sportive ajută la îmbunătăţirea vederii. Nu trebuie să fii sportiv de performanţă, dar efectuarea zilnică a 10-15 minute de mişcare sunt suficiente pentru eliberarea tensiunii din musculatura oculară. Mişcarea zilnică pentru un minim de 10 minute pe zi reduce tensiunea oculară cu 20%.Astfel riscul ca problemele de vedere să apară sunt cu 20% mai mici. În felul acesta şansele de apariţie a problemelor de ochi sau mai ales a glaucomului sunt mai aproape de nule.

Foloseste aceste obiceiuri simple, alaturi de cele 2 exercitii,pentru a-ti imbunatati vedereA. Ai grija de ochii tai!

Promovarea discreta a homosexualitatii prin imagini

Privesti, dar stii ce vezi? Stii cum ti se promoveaza homosexualitatea chiar sub ochii tai fara sa iti dai seama?

Nu sunt homofob, dar nici nu imi place sa imi fie insultata inteligenta. De aceea, am selectat cateva imagini care ilustreaza modalitati de promovare discreta a homosexualitatii prin imagini care insotesc articole despre meciuri de fotbal sau din alte sporturi.  Imaginile redau „imbratisari nevinovate” intre doi coechipieri sau grramezi ale bucuriei dupa inscrierea unui gol, insa raman cateva intrebari:

1. sunt acestea cele mai reprezentative imagini?

2. de ce sunt alese aceleasi pozitii sau acelasi tip de cadre?

Priviti imaginile de mai jos si decideti voi pentru voi

1. Eto’o + Chivu = Love
Evz alege aceasta imagine ca ilustratie la un articol despre plecarea lui Eto’o in campionatul Rusiei si in partea de jos: Cristi Chivu si Eto’o se intelegeau de minune la Inter! Imaginea il arata pe Eto’o intr-o postura in care parca il saruta pe gat pe Chivu. Ce rol avea Chivu in acest articol despre Eto’o? Nu se puteau gasi alte imagini cu Eto’o?

etoo plus chivu egal love

2. Sportul – Pandurii 0-0 dar imagini cu sarbatorirea golului inexistent printr-o orgie implicita.
Meciul se termina 0-0 dar autorul decide ilustrarea articolului cu o poza „de grup” cu baieti peste baieti, cel de jos fiind clar „la receptie”. Se putea ceva mai clar?

Meci de 0-0, ilustrat cu o orgie sexuala implicita!

3. Rapid – Astra. Meci de nocturna, ilustrat intamplator cu o imagine diurna tot cu o imbratisare inocenta, unul dintre parteneri pare in extaz la bucuria reintalnirii:)
 

Despre dictatura ratiunii

Cele trei laturi: ratiunea, emotiile si instinctele
De la Osho am aflat despre cele trei laturi ale fiintei umane: ratiunea, emotiile si instinctele. Ele trebuiesc sa fie dezvoltate armonios, proportional, trebuiesc integrate in personalitatea noastra pentru a putea functiona in parametri „normali”. Daca le-am reprezenta grafic, cele trei laturi ar trebui sa construiasca un triunghi echilateral, sau sectiunea unei prisme perfecte. Atunci cand cele trei laturi ale prismei sunt in armonie si echilibru perfect, fascicolul alb de lumina care intalneste oricare dintre cele trei laturi este descompus in secventa arhicunoscuta, rogvaiv.

Este o mare provocare sa reusesti sa armonizezi aceste trei laturi, pentru ca fiecare din cele trei laturi isi doreste sa le domine pe celelalte doua. Conflictele care apar intre aceste trei laturi trebuiesc remediate rapid, altfel consecintele pot fi dramatice. In ultimii ani, am fost conditionati tot mai puternic prin mass media, prin educatia primita in scoala sau prin interactiunile cu semenii nostri sa ne dezvoltam false stari conflictuale interne intre latura noastra rationala si celelalte doua laturi, emotionala si instinctuala.

Mai jos voi scrie despre dictatura ratiunii care ne-a fost „vanduta” foarte agresiv in ultimii ani, dar, si noi suntem responsabili pentru ca am „cumparat-o” fara sa stam prea mult pe ganduri. „Divide et impera”, divide si cucereste, celebrul slogan este atat de adevarat in acest caz! Manipulatorii abili au reusit cu mare finete sa ne convinga sa acceptam starea conflictuala interna, trebuie sa ne plecam in fata lor pentru maiestria cu care au reusit acest obiectiv. In acelasi timp, trebuie sa ne trezim si sa ne facem curatenie in propria ograda, sa curatam programele negative care ne fac divizati inauntrul nostru si astfel mai usor de manipulat pentru cei cunoscatori. 

Dictatura ratiunii dauneaza grav artei conversatiei
Ratiunea pare sa aiba cea mai mare inclinatie catre dictatura si este cel mai frecvent latura dominanta intalnita azi pe Pamant, cel putin printre oamenii pe care ii intalnesc eu. Oamenii care sunt sub sclavia ratiunii sunt foarte usor de recunoscut, in primul rand dupa felul in care poarta un dialog: orice intrebare le adresezi, nici nu termini de formulat intrebarea si ei au deja un raspuns formulat. Nu conteaza ce ii intrebi, raspunsul iese automat pe gura lor. Probabil ca te-ai astepta ca in dictatura ratiunii sa ai de-a face cu un individ cerebral si bine calculat dar nu este cazul. Ratiunea care nu este echilibrata de instincte si emotii este vulnerabila si extrem de instabila.

Atunci cand dialoghezi cu individ armonios, echilibrat, intrebarea care pleaca de la tine este trecuta de interlocutor prin toate cele trei filtre, al ratiunii, al emotiilor si al instinctelor. Raspunsurile formulate sunt scurte, calme bine gandite. Daca vreti este ca la sah: incepatorii muta pripit, se grabesc, nu isi acorda timp sa calculeze consecintele actiunilor lor. Jucatorii experimentati analizeaza cu mare atentie mutarea adversarului, investigheaza optiuni de aparare si oportunitati de contra-atac. Mutarile lor par banale dar in cursul jocului, constructia strategiei va deveni evidenta.

Astfel, acolo unde ai de-a face cu dictatura ratiunii, raspunsurile iti vor veni rapid, pripit si iti va fi foarte usor sa depistezi nesiguranta in intelocutorul tau pentru ca motivele solide care l-au determinat sa sustina o cauza devin fragile in cateva secunde. Mintea gaseste argumente si pro si contra in orice discutie, de aceea se poate deplasa cu usurinta in ambele tabere. Astfel, persoanele la care s-a instalat dictatura ratiunii pot fi foarte nehotarate si sa se confrunte cu stari conflictuale interne atunci cand trebuie sa ia decizii majore. Atunci cand cred ca s-au hotarat definitiv asupra unei alegeri, foarte rapid isi schimba pozitia si aleg varianta opusa pentru ca in cateva minute sa revina din nou asupra deciziei. Nehotararea este un calvar care epuizeaza resursele mentale rapid. Cel mai adesea, latura instinctuala joaca feste ratiunii si ea este de fapt cea care ia decizia finala. Fiind reprimata, laturile emotionala si instinctuala au rabufniri ocazionale care se pot exterioriza prin pusee de plans, sau de ras uneori.

Conflictul dintre latura rationala si laturile emotionala si instinctuala
Spre exemplu, atunci cand avem un puseu de plans, o rabufinire a laturii emotionale puternic reprimata, latura rationala din noi este foarte revoltata si exasperata ca nu poate controla aceasta manifestare „nedemna” de ea. Ii spune ca o face de ras si ca este o rusine si puseul de plans este o dovada in plus ca merita sa fie reprimata pentru ca este nedemna. Cu alte cuvinte, latura rationala isi gaseste mereu argumente si justificari pentru dictatura pe care a instaurat-o: cum poti sa accepti sa convietuiesti cu latura emotionala care te poate face oricand sa lacrimezi sau cu latura instinctiva care ia decizii „fara o baza stiintifica adecvata”, fara nici un studiu prealabil. Latura noastra rationala a fost conditionata, instruita sa priveasca latura noastra impulsiva tot ca pe un afront. Am fost invatati sa cerem studii stiintifice pentru a ne justifica toate deciziile. Latura noastra rationala nu poate tolera alegerile facute pe baze sentimentale sau instinctive. Totul trebuie calculat, totul trebuie sa fie riguros, stiintific.

Dictaura ratiunii si latura sprituala
Este unul din domeniile mele preferate de observatie. Problema este pusa intermeni foarte simpli: avem un Dumnezeu, avem o viata de trait, la capatul ei avem doua optiuni: raiul sau iadul. Ce trebuie sa facem ca sa evitam iadul? Ce trebuie sa facem ca sa castigam raiul? Ce ii place lui Dumnezeu? Ce nu ii place lui Dumnezeu? La toate aceste intrebari, se gasesc raspunsuri bine fundamentate scripturistic incat totul devine clar. Dumnezeu devine o ecuatie cu nici macar o necunoscuta, individul cunoaste exact ce are de facut pentru a castiga raiul si mantuirea sufletului. Probabil ca moare convins ca raiul i se cuvine pe deplin iar cei care ii supravietuiesc nu ezita sa il catalogheze drept sfant pentru ca individul in cauza  a bifat toate obligatiile pe care le avea ca om trupesc.

Este o mare nebunie sa incerci sa il cuprinzi pe Dumnezeu cu mintea si una cel putin la fel de mare sa iti fundamentezi tarierea spirituala exclusiv pe scripuri, oricat de sfinte ar fi. Facand asta, iti anulezi orice experimentare autentica a maretiei divine care ti se reveleaza la un rasarit de soare sau prin bucuria unei ploi de vara. Incercand sa il cuprinzi pe Dumnezeu cu mintea si sa il inchizi intre paginile scripturilor vei reusi doar sa iti creezi un Dumnezeu fals, mort, lipsit de bucuriile vietii. Intalnesc frecvent oameni care par destul de convinsi ca au reusit sa gaseasca in Biblie raspunsuri la toate intrebarile despre Dumnezeu. Ei au aflat deja tot ce au de facut, pentru ei Dumnezeu reprezinta un capitol inchis, cu care nu isi mai bat capul cu intrebari existentiale. Au o relatie personala cu Iisus, l-au acceptat ca Mantuitor, l-au invitat in sufletul lor si problema mantuirii s-a rezolvat automat.

Situatia descrisa seamana cu cazul tipic al unui „sectar”, protestant, neoprotestant, penticostal sau orice cult crestin mai recent format, insa sablonul poate fi reprezentativ si pentru crestinii ortodocsi sau catolici.  In esenta, este o nevoie excesiva de control a laturii noastre rationale care incearca sa domine inclusiv trairea spirituala: cum ar putea sa lase o chestiune atat de importanta ca locul in care isi va petrece vesnicia sa fie decis de „nedemna” latura emotionala sau si mai grav, cum ar putea permite „murdariei” laturii instinctive sa puna in pericol castigarea raiului! Total inacceptabil!

Ghid de evadare din dictatura ratiunii
Chestiunea este simpla sau ar trebui sa fie cat mai simpla. Totul se reduce la reconciliere intre ratiune si emotii, intre ratiune si instincte. Invata sa faci loc in viata ta tuturor, si emotiilor, si instinctelor dar si ratiunii. Analizeaza-te permanent si observa raporturile dintre ratiunea, emotiile si instinctele tale. Observa cum fiecare dintre ele vine si pleaca de la panoul de control lasand locul alteia. Invata sa cultivi acceptarea, invata sa eviti condamnarea oricarei laturi din tine, oricat de nedemna sau de murdara iti poate parea. In acest fel, vei invata sa fii intreg, sa traiesti in armonie cu tine insuti si apoi cu intregul Univers.

 

 

 Pe locul doi, as plasa instinctele ca inclinatie spre dominant

Despre profunzime si claritate

Cand lucrurile sunt neclare, inseamna ca profunzimea observatorului nu este suficienta. Asta am descoperit saptamana trecuta, cu cat devin mai profund, cu atat lucrurile devin mai clare. Daca lucrurile in viata ta par neclare, asa cum par sa fie acum in viata mea, inseamna ca nu esti suficient de profund. Ca sa devin mai profund, eu incerc sa ma detasez de detalii si sa obtin o imagine cat mai ampla a situatiei actuale.

Atunci cand nu esti profund, iti lipseste perspectiva iar tot ceea ce ti se intampla iti lasa impresia ca esti „jucaria unor forte necunoscute”. Te concentrezi prea mult pe detalii si nu reusesti sa vezi padurea de copaci. Probabil ca asta e una din tactica manipulatorilor, sa ne tina atat de ocupati cu detalii incat sa ne fie tot mai greu sa reusim sa vedem „the big picture”.  Trebuie sa gasesti butonul pentru „zoom out”.

Despre cruzime si sacrificiu

Cruzime orientala pe plaiuri chinezesti
Acum cateva saptamani am gasit pe blogul lui saccsiv, un videoclip de pe YouTube ce continea scene groaznice de cruzime impotriva unor caini, petrecute undeva in China. Protagonistii acelor scene, pe care nu prea pot sa ii numesc oameni, jupuiau de vii cainii pentru blana lor. Probabil ca daca i-ar fi ucis inainte sa ii jupuiasca, blana s-ar fi patat cu sange si ar fi fost mai greu de vandut ulterior. Inca ma mai urmareste durerea din ochii acelor fiinte despuiate de blana, lasate sa sufere. Cuvintele nu pot sa descrie suferinta acelor animale dar nici cruzimea acelor indivizi.

Am ignorat avertismentul cu imagini socante si am vizionat pana la capat videoclipul, ceea ce nu va doresc si voua. Eu am un stomac mai tare, am reusit sa urmaresc acele scene incercand sa inteleg si victimele si agresorii, dar in special, comportamentul agresorilor. Ma intrebam atunci si ma intreb si acum, cum poate ajunge un duh uman la asemenea grad de salbaticie, cum isi sterge din suflet sensibilitatea la suferinta.

Cruzimea crestineasca de pe plaiurile mioritice
Apoi, m-am gandit la scenele premergatoare Craciunului, perioada Ignatului, cand in majoritatea ograzilor „crestinesti” din Romania se intampla scene de o cruzime aproape egala cu cele din videoclipul de care vorbeam.

Cand eram copil am participat la mai multe „sacrificii” ale lui Ghitza. Imi amintesc cum ne formam un grup de 3-5 oameni cu funii si cutite si incercuiam bietul animal care isi traia ultimele clipe de viata in groaza. Imi amintesc zgomotele si chinurile in care mureau bietele animale, imi amintesc sangele rosu curgand pe zapada. Tatal meu nu putea suporta zgomotele si tipetele animalului muribund si pleca pe jos prin sat, motiv pentru care il luam cu totii peste picior. Mai tarziu, ni se alatura si el la „pomana porcului”, la un sorici cald si la un paharel de tuica. Apropo, placerea mea deosebita era sa tai un petec cald de sorici si sa il rumeg cu putina tuica fiarta. Era singura ocazie din an in care puteam gusta tuica fiarta. Asta se intampla de obicei dupa ce unul dintre participanti [a se citi ucigasi] la sacrificiu [a se citi crima] inconjura cadavrul animalului ucis un vas cu tamaie aprinsa, de parca toata tamaia din lumea asta ar putea sa stearga suferinta si cruzimea prin care fusese ucis bietul porc.

Apoi urmeaza scenele arhicunoscute cu transarea porcului, topirea unturii, fabricarea mezelurilor de casa … imi amintesc cum statea mama langa soba pe care ardeau doua cazane imense in care se topea untura, iar pe jos erau doua copai in care zaceau coapse, gambe, muschi, coaste. Imaginile ne sunt atat de obisnuite incat nu ne mai dam seama de peisajul sinistru din casele noastre in preajma unei sarbatori care trebuie sa insemne Nasterea Mantuitorului, cand totul trebuie sa redevina alb si curat, iar noi ne manjim mainile, casele, constiintel cu sange nevinovat de animal.

Cel mai mare regret acum il am atunci cand imi amintesc ca intr-un an, parintii mei nu au putut sa creasca un porc si nu am avut ce sa taiem de Craciun. Aveam o pofta nebuna de carne si din vecini venea miros de gratar de porc. In supararea mea de atunci am spus cu o gravitate pe care nu o pot cuprinde in cuvinte: „Anul asta parca nu am avut Craciun, Craciunul nu are nici un farmec daca nu tai un porc”. Tonul pe care am spus-o m-a speriat profund, undeva, atunci s-a schimbat ceva in mine. Nu am devenit vegetarian atunci, au trebuit sa mai treaca multi ani.

Cruzimea proprie si personala din dotare
Cand eram copil, imi propusesem sa fiu exact opusul tatalui meu si ma ambitionam sa fac lucrurile care nu ii plac lui sau nu poate el sa le faca. Unul dintre ele era „sacrificarea” animalelor, de aceea m-am pus pe treaba. Imi amintesc ca veneau vecine pe la noi care il rugau pe tatal meu sa le taie o gaina sau un cocos, alteori o rata. Tata le refuza, spunand ca nu poate, ca ii este mila. Nu imi amintesc ce anume m-a determinat pe mine, un mucos de vreo 10 ani sa pun mana pe cutit si sa execut „sacrificiul”.

In curand am devenit expert in „sacrificarea” animalelor, in special a pasarilor. Imi dezvoltasem o tehnica personala: desfaceam aripile pasarilor cate una, ma urcam cu picioarele pe aripile lor, le prindeam gatul cu mana stanga si cu dreapta taiam rapid gatlejul. Apoi, trebuia sa astept sa curga cat mai mult sange pentru ca daca ii dadeam drumul pe loc, m-as fi umplut de sange de la zbaterile bietei pasari ramase fara cap. Ma departam lejer si aruncam pasarea care inca se mai zvarcolea in ghearele mortii.

Parca eram anesteziat atunci, nu simteam nimic din durerea animalului pe care il ucideam, dimpotriva, salivam de pofta cu gandul la sorici, la gratar, la bucata de muschi cu putina grasime, la copanul de pasare. Ori de cate ori imi amintesc de cruzimea si nepasarea cu care ucideam animale, raman trist, fara cuvinte.

Asemanari si deosebiri intre cruzimea „paganeasca” si cea crestina
As incepe cu deosebirile ca sunt mai putine. Ele sunt legate poate de context, una in China, alta in Romania, una de un asiatic, alta de un caucazian, adica nu vad aspecte esentiale care sa diferentieze cruzimea orientala de cea autohtona. I schimb la asemanari sunt intr-o reala dificultate, pentru ca nu stiu de unde sa incep. Cea mai puternica asemanare cred ca ramane „anestezierea” umanitatii la autorul cruzimii. Spun asta din proprie experienta, atunci cand comiti un act de cruzime nu cred ca esti deplinatatea facultatilor tale „umane”.

Simtul uman din tine doarme un somn adanc. Societatea, cultura societatii in care traiesti ti-a spus ca gestul tau este ok, nici nu a fost prea greu sa te convinga pentru ca cruzimea deja exista in tine, cauta doar o supapa pentru a rabufni. Cruzimea isi trage seva din ura. Ura pe care o transporti cu tine zilnic, de care s-ar putea sa nici macar sa nu fii constient. Ura care se ascunde cu atat de multa perfidie in spatele unor scopuri nobile. Ura care te macina pe dinauntru, incetul cu incetul se va transforma in cruzime. In fiecare din noi doarme un animal gata sa ucida, care se hraneste cu ura noastra, asteptand orice prilej pentru a iesi la vanatoare. Si de aceea e atat de important sa facem curatenie adanc in fiinta noastra, nu doar sa stergem praful cu un zambet pe fata, ci sa coboram cu uneltele de curatare tot mai adanc printr-o interiorizare intensa.

Cand esti capabil de acte de cruzime, nu cred ca mai conteaza prea mult daca esti ateu, buddhist, yoghin sau crestin. Toti suntem pe aceeasi treapta, indiferent de religia pe care o marturisim. Din pacate, singura sau cea mai eficienta cale prin care Dumnezeu ne poate trezi simtul uman din noi este prin suferinta. Trebuie sa simtim suferinta lor ca sa putem sa o intelegem. 

Cruzimea cu gandul, cu vorba sau cu fapta
Daca as construi o scala a cruzimii, scenele de cruzime din China ar fi in top ten-ul meu personal cu siguranta. Insa cruzimea din acele scene este una grosiera, imensa pe care o sesizam cu totii. Este o cruzime sa ucizi un animal, dar nu este oare tot o cruzime sa tai un copac? Sau sa calci pe un fir de iarba? Oare cat de departe putem merge cu analogia dintre producerea de suferinta si cruzime? Ori de  cate ori producem suferinta, oricui si oriunde comitem un act de cruzime. Cruzimea cu faptele impotriva unui semen sau impotriva unui animal este usor de sesizat dar cum ramane cu cruzimea pe care o producem cu ganduri sau cu vorbe?

Aici intram pe un teritoriu foarte delicat, cruzimea mentala este cel mai greu de detectat, si, din pacate de cele mai multe ori este auto-adresata, chiar daca in aparenta, gandurile noastre de cruzime au alt destinatar, locul lor de preparare ramane impregnat de cruzime. Asa cum zapada imaculata ramane patata de sangele porcului „sacrificat” de Craciun, la fel si adancul fiintei noastre ramane contaminat de cruzime si de aici pleaca cele mai mari pericole pentru sanatatea noastra. Asta pentru ca atunci cand cruzimea, furia si ura pun stapanire pe adancurile noastre ele se indreapta tot impotriva noastra, si din pacate asta este atat de greu si totodata atat de usor de inteles.

Cea mai frumoasa poveste: dragoste dincolo de moarte!

Am gasit articolul acesta pe Jurnalul National.

În luna martie, Stacie Crimm, o americancă în vârstă de 41 de ani, primea două veşti contradictorii. Afla că a rămas însărcinată cu primul său copil, după aproape 20 de ani care o făcuseră să-şi piardă orice speranţă, însă analizele efectuate imediat după confirmarea sarcinii au scos la iveală un cancer la gât, care îi mai dădea şase luni de viaţă.

Medicii au dat atunci verdictul: chimioterapia îi poate prelungi viaţa cu câteva luni, însă păstrarea sarcinii era imposibilă în aceste condiţii. Stacie nu a ezitat nicio clipă şi a ales să se sacrifice pentru ca bebeluşul să trăiască. Lunile au trecut, însă veştile erau din ce în ce mai proaste pentru femeia însărcinată: cancerul s-a extins şi la creier, iar în luna august, medicii din Oklahoma City au decis să grăbească naşterea copilului, în condiţiile în care Stacie intrase deja în ultima fază a bolii.

Pe 18 august, micuţa Dottie Mae venea pe lume prematur, cântărind doar puţin peste un kilogram. S-a încăpăţânat însă să trăiască, pentru a răsplăti, parcă, sacrificiul mamei. Erau internate în secţii separate ale aceluiaşi spital, iar pe 8 septembrie o asistentă medicală a luat bebeluşul de la terapie intensivă şi l-a dus în braţele mamei, care nu se mai putea mişca.

Doar ochii i s-au umplut de lacrimi în timpul primei şi, din păcate, ultimei întâlniri cu copilul pe care şi-l dorise atât de mult. Trei zile mai târziu avea să moară, lăsându-şi fiica în grija fratelui său, tată a patru copii.

Fisier video: http://www.newsok.com/article/3613629.