Mândria e contrara legilor divine.Orgoliul este cea mai mare injurie adusă infinitei Puteri şi înţelepciunii Tatălui ceresc.

Extras din cartea: „Din Tainele Vietii si ale Universului”, de Prof. Scarlat Demetrescu

Mândria e contrara legilor divine, pentru că ea alunecă uşor pe o pantă şi mai rapidă, care-l duce pe bietul suflet în abisurile întunecate ale orgoliului. Omul orgolios se crede mai presus de toţi, prin fizicul, inteligenţa, darul vorbirii, puterea de a subjuga voinţa oamenilor, prin averea sau rangul său social. Orgoliul este cea mai mare injurie adusă infinitei Puteri şi înţelepciunii Tatălui ceresc. Această încredere a omului – un vierme, un fir de praf, pierdut în infinitatea spaţiilor şi miliardelor de uriaşe corpuri cereşti – duce la rezultate incalculabile, în marele angrenaj al mecanismului vieţii de pretutindeni.

In asemenea cazuri, de porniri spre abisuri înfiorătoare şi ucigătoare, Divinitatea a hotărât o lege – înfrângerea orgoliului chiar de la începutul afirmării sale. Legea cere ca în viaţa următoare, omul mândru de propria-i frumuseţe să ia o formă urâtă, să-şi ducă traiul într-un trup schilod, la care lumea să privească cu compătimire, ori să-şi întoarcă cu dezgust capul.

Trăind în acest trup, sufletul va fi secundă de secundă amărât că e un diform, că nu e şi el ca toţi oamenii. Are un cap mare sprijinit pe un trup de copil, ori poartă în spate o cocoaşă ce inspiră repulsie etc. Din cauza diformităţii nu poate obţine o situaţie socială deosebită şi câteodată e chiar lipsit de mângâierea de a avea o soţie şi copii în jurul său. Această diformitate va produce în mintea sa ideea: „Ce rău e ca omul să fie schilod, deosebit de ceilalţi!”

Or noaptea, când spiritul său evadează din corpul fizic, când îşi trăieşte viaţa de spirit, cunoaşte cauza acestei deformaţii, ştie că e consecinţa mândriei din viaţa precedentă, căci el a voit-o şi acceptat-o, la judecata cea mare, când i s-a alcătuit destinul. Din analiza situaţiei sale, a legăturii dintre mândria sa din altă viaţă şi diformitatea actuală a trupului, ajunge la următoarea concluzie: mândria nu e bună pentru că duce la suferinţă fizică şi sufletească. Această idee, această învăţătură, se întipăreşte adânc în mentalul său, înfăţişându-se mereu înaintea sa, în întrupările viitoare, ori de câte ori va avea tendinţa să se admire, să se creadă deosebit de ceilalţi oameni, să fie mândru de sine.

Iată înţelesul prezenţei unor forme hidoase printre oameni. Nu întâmplarea a creat aceste forme, ci o lege spirituală a fost pusă în aplicare, pentru îndreptarea celui pornit spre păcat. Dacă pentru un defect oarecum mic se aplică o asemenea corecţie – atrasă în mod automat de cel mândru de sine – cu atât mai grea va fi viaţa viitoare pentru sufletul orgolios. După ce a fost puterea şi averea sa, în viaţa imediat următoare vine grozavul corector, ştergând pentru totdeauna din sufletul acestui om orgoliul, care dacă ar domni în lume, s-ar prăbuşi sori şi universuri, prefacându-se în haos.

Acestui spirit i se recomandă un plan de viaţă, pe care, cu greu, dar îl acceptă ştiind că nu e posibilă altă cale, şi anume ca în următoarea viaţă trupească să fie un cretin, să vrea să se exprime şi să nu poată. Spiritul însoţit de această reducere cerebrală, este nevoit să trăiască într-un mediu umil, într-un cătun şi în sânul unei familii sărace şi izolate, unde nu va mai avea putinţa dominării; şi pentru ca opera de corijare să fie deplină, i se dă şi o formă trupească respingătoare. Imbecil, diform, izolat şi evitat, va duce o viaţă obscură, departe de învălmăşeala marilor centre urbane. In timpul nopţii, spiritul îşi vede starea nenorocită în care îşi duce traiul trupesc. O durere nesfârşită cuprinde sufletul său şi iarăşi, ca spirit ştie că el a voit acest fel de viaţă umană, fiind urmarea unei stări nenorocite, când a crezut, ca om, că este perfecţiunea întruchipată, ori că puternic ca el nu este altul.

Legătura între trecut şi prezent, înnodarea între cauză şi efect naşte ideea că orgoliul nu e bun, căci ce eşti tu, omule, pe pământ? Trupul tău, averea, titlurile şi puterile tale sunt efemere şi ca fumul vor trece toate. Cât de mic e trupul omului faţă de globul terestru! Dar la rândul său, pământul, este de 1.300.000 ori mai mic decât soarele. Soarele nostru e mai mic decât steaua Antares de 474 de milioane de ori. Ca steaua Antares există mii de corpuri cereşti în universul de care aparţinem.

Dar Divinitatea a creat un cosmos care conţine patru universuri. Cât de mic eşti tu, omule, faţă de sfera infinită a creaţiei! Cu ce drept te crezi puternic, înţelept, de ce eşti orgolios de fiinţa ta? Frate, fii cu capul plecat în faţa lumii, căci eşti infinit de mic, în mijlocul creaţiei. Trăieşte cu modestie şi curaj – dar fără îngâmfare, încrezător – dar nu în puterile tale, ci în ajutorul venit de la Tatăl, infinit de puternic şi atotştiutor!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s