Despre cruzime si sacrificiu

Cruzime orientala pe plaiuri chinezesti
Acum cateva saptamani am gasit pe blogul lui saccsiv, un videoclip de pe YouTube ce continea scene groaznice de cruzime impotriva unor caini, petrecute undeva in China. Protagonistii acelor scene, pe care nu prea pot sa ii numesc oameni, jupuiau de vii cainii pentru blana lor. Probabil ca daca i-ar fi ucis inainte sa ii jupuiasca, blana s-ar fi patat cu sange si ar fi fost mai greu de vandut ulterior. Inca ma mai urmareste durerea din ochii acelor fiinte despuiate de blana, lasate sa sufere. Cuvintele nu pot sa descrie suferinta acelor animale dar nici cruzimea acelor indivizi.

Am ignorat avertismentul cu imagini socante si am vizionat pana la capat videoclipul, ceea ce nu va doresc si voua. Eu am un stomac mai tare, am reusit sa urmaresc acele scene incercand sa inteleg si victimele si agresorii, dar in special, comportamentul agresorilor. Ma intrebam atunci si ma intreb si acum, cum poate ajunge un duh uman la asemenea grad de salbaticie, cum isi sterge din suflet sensibilitatea la suferinta.

Cruzimea crestineasca de pe plaiurile mioritice
Apoi, m-am gandit la scenele premergatoare Craciunului, perioada Ignatului, cand in majoritatea ograzilor „crestinesti” din Romania se intampla scene de o cruzime aproape egala cu cele din videoclipul de care vorbeam.

Cand eram copil am participat la mai multe „sacrificii” ale lui Ghitza. Imi amintesc cum ne formam un grup de 3-5 oameni cu funii si cutite si incercuiam bietul animal care isi traia ultimele clipe de viata in groaza. Imi amintesc zgomotele si chinurile in care mureau bietele animale, imi amintesc sangele rosu curgand pe zapada. Tatal meu nu putea suporta zgomotele si tipetele animalului muribund si pleca pe jos prin sat, motiv pentru care il luam cu totii peste picior. Mai tarziu, ni se alatura si el la „pomana porcului”, la un sorici cald si la un paharel de tuica. Apropo, placerea mea deosebita era sa tai un petec cald de sorici si sa il rumeg cu putina tuica fiarta. Era singura ocazie din an in care puteam gusta tuica fiarta. Asta se intampla de obicei dupa ce unul dintre participanti [a se citi ucigasi] la sacrificiu [a se citi crima] inconjura cadavrul animalului ucis un vas cu tamaie aprinsa, de parca toata tamaia din lumea asta ar putea sa stearga suferinta si cruzimea prin care fusese ucis bietul porc.

Apoi urmeaza scenele arhicunoscute cu transarea porcului, topirea unturii, fabricarea mezelurilor de casa … imi amintesc cum statea mama langa soba pe care ardeau doua cazane imense in care se topea untura, iar pe jos erau doua copai in care zaceau coapse, gambe, muschi, coaste. Imaginile ne sunt atat de obisnuite incat nu ne mai dam seama de peisajul sinistru din casele noastre in preajma unei sarbatori care trebuie sa insemne Nasterea Mantuitorului, cand totul trebuie sa redevina alb si curat, iar noi ne manjim mainile, casele, constiintel cu sange nevinovat de animal.

Cel mai mare regret acum il am atunci cand imi amintesc ca intr-un an, parintii mei nu au putut sa creasca un porc si nu am avut ce sa taiem de Craciun. Aveam o pofta nebuna de carne si din vecini venea miros de gratar de porc. In supararea mea de atunci am spus cu o gravitate pe care nu o pot cuprinde in cuvinte: „Anul asta parca nu am avut Craciun, Craciunul nu are nici un farmec daca nu tai un porc”. Tonul pe care am spus-o m-a speriat profund, undeva, atunci s-a schimbat ceva in mine. Nu am devenit vegetarian atunci, au trebuit sa mai treaca multi ani.

Cruzimea proprie si personala din dotare
Cand eram copil, imi propusesem sa fiu exact opusul tatalui meu si ma ambitionam sa fac lucrurile care nu ii plac lui sau nu poate el sa le faca. Unul dintre ele era „sacrificarea” animalelor, de aceea m-am pus pe treaba. Imi amintesc ca veneau vecine pe la noi care il rugau pe tatal meu sa le taie o gaina sau un cocos, alteori o rata. Tata le refuza, spunand ca nu poate, ca ii este mila. Nu imi amintesc ce anume m-a determinat pe mine, un mucos de vreo 10 ani sa pun mana pe cutit si sa execut „sacrificiul”.

In curand am devenit expert in „sacrificarea” animalelor, in special a pasarilor. Imi dezvoltasem o tehnica personala: desfaceam aripile pasarilor cate una, ma urcam cu picioarele pe aripile lor, le prindeam gatul cu mana stanga si cu dreapta taiam rapid gatlejul. Apoi, trebuia sa astept sa curga cat mai mult sange pentru ca daca ii dadeam drumul pe loc, m-as fi umplut de sange de la zbaterile bietei pasari ramase fara cap. Ma departam lejer si aruncam pasarea care inca se mai zvarcolea in ghearele mortii.

Parca eram anesteziat atunci, nu simteam nimic din durerea animalului pe care il ucideam, dimpotriva, salivam de pofta cu gandul la sorici, la gratar, la bucata de muschi cu putina grasime, la copanul de pasare. Ori de cate ori imi amintesc de cruzimea si nepasarea cu care ucideam animale, raman trist, fara cuvinte.

Asemanari si deosebiri intre cruzimea „paganeasca” si cea crestina
As incepe cu deosebirile ca sunt mai putine. Ele sunt legate poate de context, una in China, alta in Romania, una de un asiatic, alta de un caucazian, adica nu vad aspecte esentiale care sa diferentieze cruzimea orientala de cea autohtona. I schimb la asemanari sunt intr-o reala dificultate, pentru ca nu stiu de unde sa incep. Cea mai puternica asemanare cred ca ramane „anestezierea” umanitatii la autorul cruzimii. Spun asta din proprie experienta, atunci cand comiti un act de cruzime nu cred ca esti deplinatatea facultatilor tale „umane”.

Simtul uman din tine doarme un somn adanc. Societatea, cultura societatii in care traiesti ti-a spus ca gestul tau este ok, nici nu a fost prea greu sa te convinga pentru ca cruzimea deja exista in tine, cauta doar o supapa pentru a rabufni. Cruzimea isi trage seva din ura. Ura pe care o transporti cu tine zilnic, de care s-ar putea sa nici macar sa nu fii constient. Ura care se ascunde cu atat de multa perfidie in spatele unor scopuri nobile. Ura care te macina pe dinauntru, incetul cu incetul se va transforma in cruzime. In fiecare din noi doarme un animal gata sa ucida, care se hraneste cu ura noastra, asteptand orice prilej pentru a iesi la vanatoare. Si de aceea e atat de important sa facem curatenie adanc in fiinta noastra, nu doar sa stergem praful cu un zambet pe fata, ci sa coboram cu uneltele de curatare tot mai adanc printr-o interiorizare intensa.

Cand esti capabil de acte de cruzime, nu cred ca mai conteaza prea mult daca esti ateu, buddhist, yoghin sau crestin. Toti suntem pe aceeasi treapta, indiferent de religia pe care o marturisim. Din pacate, singura sau cea mai eficienta cale prin care Dumnezeu ne poate trezi simtul uman din noi este prin suferinta. Trebuie sa simtim suferinta lor ca sa putem sa o intelegem. 

Cruzimea cu gandul, cu vorba sau cu fapta
Daca as construi o scala a cruzimii, scenele de cruzime din China ar fi in top ten-ul meu personal cu siguranta. Insa cruzimea din acele scene este una grosiera, imensa pe care o sesizam cu totii. Este o cruzime sa ucizi un animal, dar nu este oare tot o cruzime sa tai un copac? Sau sa calci pe un fir de iarba? Oare cat de departe putem merge cu analogia dintre producerea de suferinta si cruzime? Ori de  cate ori producem suferinta, oricui si oriunde comitem un act de cruzime. Cruzimea cu faptele impotriva unui semen sau impotriva unui animal este usor de sesizat dar cum ramane cu cruzimea pe care o producem cu ganduri sau cu vorbe?

Aici intram pe un teritoriu foarte delicat, cruzimea mentala este cel mai greu de detectat, si, din pacate de cele mai multe ori este auto-adresata, chiar daca in aparenta, gandurile noastre de cruzime au alt destinatar, locul lor de preparare ramane impregnat de cruzime. Asa cum zapada imaculata ramane patata de sangele porcului „sacrificat” de Craciun, la fel si adancul fiintei noastre ramane contaminat de cruzime si de aici pleaca cele mai mari pericole pentru sanatatea noastra. Asta pentru ca atunci cand cruzimea, furia si ura pun stapanire pe adancurile noastre ele se indreapta tot impotriva noastra, si din pacate asta este atat de greu si totodata atat de usor de inteles.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s