Şi cu asta ce-am făcut?

„Constantin Tănase, 
“Şi cu asta ce-am făcut?”
 
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:

Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?   Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut? 

Constantin Tănase, născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti, în 1945. Există zvonuri potrivit cărora ar fi fost ucis de Armata Roşie invadatoare, deşi alte surse indică faptul că moartea sa s-a datorat unui blocaj renal.Constantin Tănase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică şi se spune că ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi)

Rău era cu “der, die, das”
Da-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo tovărăşie!  

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.
Două zile mai târziu, marele actor era mort.”
 

Nu e deloc usor sa fii Dumnezeu

Poate credeati ca slujba lui Dumnezeu e cea mai tare, sa fie in control pentru toate, sa aiba tot ce vrea, cand vrea, sa faca tot ce vrea. Ei bine, nu e chiar asa. Azi mi-am dat seama ca nu deloc usor sa fii Dumnezeu, exista multe parti grele ale acestui job. Una dintre ele ar fi sa trebuiasca sa asculti toate cantarile de inchinare care ti se aduc, chiar si atunci cand nu sunt foarte reusite, cum ar fi cea de mai jos:

Da-ne Doamne un Mesia, fabricat in Romania!

Saccsiv preia un articol de pe Apologeticum, o rugaciune catre Dumnezeu pemtru a ridica barbati vrednici! Textul il preiau si eu mai jos, si pentru ca sunt bagat la spam pe ambele bloguri, o sa imi „depun” comentariile imediat dupa:

„Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!”

In primul rand, fireste ca „e” mai mult de un du rau care pluteste asupra tarii noastre, care fireste ca vrea raul tarii noastre. Noi suntem Alba-ca-Zapada si vrajmasii „ne vrea” numai raul. In cel mai bun caz, partea cu vrajmasii care „ne vrea” raul suna a manea ieftina iar in cel mai rau caz de inceput avansat de schizofrenie. In fine, e destul de greu de explicat partea cu binele si raul sunt relative, vorba bancului: „nu oricine te baga in rahat iti vrea raul si nu oricine te scoate din rahat iti vrea binele”, poate cu o alta ocazie, prefer sa ma concentrez pe restul textului deocamdata.

precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dragi prieteni, aici mai tem ca voi incepeti sa nu mai intelegeti nimic din ceea ce se intampla cu acest popor: nimanui nu ii este permis sa duca crucea altcuiva, sa ridice greutatile poporului pe umerii lui. Acum e momentul sa invatati „poporul” sa devina responsabil, sa inceapa sa isi duca singuri greutatile. Vremea pomenilor a trecut, suntem de mult trecuti de ceasul al doisprezecelea, nu mai cereti Mesia autohtoni, mai bine cereti-va iertare pentru indobitocirea „poporului”, pentru mentinerea lui in stadiul de turma, de oi proaste de la care nu va asteptati sa inteleaga nimic din Evanghelie.

Dar cum sa responsabilizezi poporul cand „ierarhii” tai vorbesc de milostenie imbracati in haine de aur si cu lanturi de aur la gat mai groase ca ale manelistilor! Unde va mai numiti voi biserica lui Hristos? In ce directie a simplitatii mai urmati voi lui Hristos? Nu mai visati la barbati vrednici care sa se sacrifice pentru „popor”, invatati „poporul” ca fiecare este responsabil pentru evolutia lui personala. Nu il mai chema sa stea in genunchi sa asculte aceeasi liturghie veche de doua mii de ani in care se preaslavesc de o suta de ori pe ora titlurile preafericitului manager la BOR! Offfff…..

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor 

Pai dragi prieteni, acest Mesia made in Romania pe care il asteptati, daca trebuie sa aiba „binecuvantarea” ierarhilor, ma tem ca il va costa prea mult. In spiritul transmiterii neschimbate a Sfineti Traditii Apostolice, Iubitii vostri ierarhi nu dau nici macar bataie pe gratis ca sa faca targetul la vanzari impus de PF Daniel. Nici nu am curaj sa ma gandesc cat ar costa „binecuvantarea” ierarhilor daca o amarata de parohie de tara se da cam la 3000 de euroi! Deci, „binecuvantarea ierarhilor” ma tem ca e cam scumpa, as prefera daca se poate fara, plus ca daca ma uit la gusturile PS Sinod al BOR, nu prea imi place pe cine au ales sa ii pastoreasca din VW Phantom!

Iata deci portretul robot pentru Mesia de Romania: in primul rand barbat, exclus femeie! Apoi, fireste, ortodox si obligatoriu cu binecuvantarea ierarhilor si iubiti de popor! Pe mine personal, nu m-ar deranja deloc daca Mesia de Romania ar fi o femeie spre exemplu, cum a fost Ioana D’arc in Franta. Ups, femeia aia era „eretica”… pe mine nu m-ar deranja nici faza asta. Oricine se ridica si scoate poporul din starea de imbecilitate, de turma si restaureaza responsabilitatea merita deplin titlul de Mesia de Romania!

Daca ati vazut filmul „Unora le place Jazzul”, poate va amintiti scena savuroasa cu Marilyn Monroe in care isi imagina ca iubitul ei trebuie sa fie un milionar, cu iaht, care sa citeasca ziare financiare si sa fumeze pipa. Cu alte cuvinte, Marilyn isi proiecta propriile ei asteptari asupra celui care trebuia sa fie iubirea vietii ei, fara sa stie ca de fapt, in acest fel, centrandu-se pe un stereotip, risca sa piarda sansa reala de o intalni.

Cam aceeasi greseala face acum Apologeticum, cheama un Mesia pentru Romania dar impune si cum trebuie sa arate: obligatoriu barbat, obligatoriu ortodox, obligatoriu binecuvantat de ierarhi. Ceea ce nu au inteles acesti mari teologi este ca smerenia inseamna printre altele si renuntarea la asteptari, adica, mai simplu spus: „Doamne, Faca-se Voia Ta!”. Partea asta lipseste din „proiectul” lor dar era obligatorie de inserat la final! Dumnezeu poate alege sa „salveze” acest popor cu ajutorul oricarui suflet, barbat sau femeie, ortodox sau „papistas, sau chiar eretic” cu sau fara aprobarea ierrahilor. Daca imi amintesc bine, nici Mantuitorul nu a avut binecuvantarea ierarhilor vremii…

SSURD – Serviciul Spiritual de Urgenta Resuscitare si Descarcerare

Precum in cer, asa si pe Pamant. Daca exista un SMURD, un serviciu medical de urgenta resuscitare si descarcerare, trebuie sa existe si un SSURD, un serviciu spiritual de urgenta resuscitare si descarcerare. Cel mai frecvent, SMURD e chemat de observatori ai accidentului si nu de victime, in timp ce SSURD trebuie sa fie chemat chiar de victime, altfel se socoteste a fi incalcare a liberului arbitru.

Cand soseste la victima, personalul SSURD verifica daca respectivul mai are puls, daca mai traieste spiritual, daca mai stie ce inseamna bucuriile simple ale vietii. Daca exista un puls minim, oricat de slab, mai sunt sperante, daca nu, se trece la resuscitare, care inseamna aplicarea de socuri. Atunci, cand traversezi ceea ce noi oamenii numim „un soc” sa stii ca ambulanta SSURD e langa tine.

Cel mai greu de ajuns e insa la victimele incarcerate in propriile convingeri, pentru ca victima e cea care construieste propriile paradigme care ii limiteaza evolutia spirituala. Credintele noastre decorate pompos cu rugaciuni, acatiste, cantece de inchinare, liturghii, molifte, masluri sunt de fapt propriile noastre limitari. Ele devin zidurile noastre in Calea Luminii. Zi dupa zi, duminica dupa duminica, an de an, parcurgem aceleasi ritualuri moarte in care sufletul nostru moare pios in spatele zidurilor pe care tocmai noi le-am cladit.

Dar, vine momentul in care cutremure puternice vor distruge aceste ziduri. Cutremurele sunt de fapt forte ale naturii care vor sa ne scoata la Lumina, sa iesim din adaposturile confortabile pe care ni le-am construit si sa iesim sa dormim pe iarba, sa privim cerul instelat. Cutremurele tot un fel de socuri sunt, ele pot fi situatii „dramatice” prin care trecem, pe care nu ni le putem explica din spatele zidurilor. Atunci cand simti ca sistemele tale de credinta se prabusesc, cand simti ca nimic din tot ceea ce ti se intampla nu mai poate fi incadrat, etichetat, interpretat din prisma convingerilor tale, inseamna ca SSURD-ul e langa tine.

Este o lume a barbatilor, dar ar fi nimic fara o fata sau fara o femeie!

Articolul acesta am vrut sa il scriu acum cateva zile, la cald, dupa o seara de curs foarte frumoasa. Se crease o atmosfera foarte frumoasa, statusem de vorba cu „fetele mele” de la Bucuresti. Spusesem glume, am ras mult, ne-am simtit foarte bine la un ceai sau la o cafea, am invatat si tehnica. Pur si simplu, a fost o atmosfera calda, placuta, cum este de fapt in majoritatea cazurilor cu serile mele de curs [recunosc, sunt foarte modest…]. Am plecat de la Bucuresti, si pe autostrada, noaptea tarziu, am tot „rumegat” la diverse discutii purtate la curs si gandurile mi-au fugit catre Sf. Munte Athos, acolo unde cursantele mele nu au voie sa intre.

Mi-a venit sa le spun calugarilor athoniti sloganul lui DD: nu ratati, ca nici nu stiti ce pierdeti!

Oricum o intorc, interdictia de a intra pe Sf. Munte pe baza strict de sex tot „biiiiiiiiiiiip” mi se pare. Cu alte cuvinte, e mai important ce ai intre picioare decat ce ai in cap, in suflet, in inima! Adica e OK sa te intretii cu Gigi Becali dar nu poti discuta cu Angela Gheorghiu sau cu orice alta doamna, mai mult sau mai putin cunoscuta.

Pana la urma, pierderea este a lor, daca nu ma credeti pe mine, asculati-l pe James Brown.