Cinci mere pentru cinci galbeni

Am primit pe email o super-poveste:

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. 


Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.


Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Homoerotismul la ortodocsii de astazi

Am citit intr-una din cartile lui Osho ca fiecare individ parcurge patru faze ale dezvoltarii erotice: auto-erotismul, homo-erotismul, hetero-erotismul urmata de transcendere, ultima faza, rezervata se pare numai pentru foarte putini dintre noi. Auto-erotismul este cel mai usor de observat la nou nascut care isi descopera cu mare placere manutele si mai tarziu piciorusele pe care le suge cu mare placere. Am auzit de unele cazuri in care parinti pudici interzic deja bebelusilor sa isi bage manutele in gurita ca nu e frumos 🙂

Homo-erotismul se declanseaza in perioada copilariei, cand suntem atrasi de persoane de acelasi sex. Fetitele se joaca cu fetite iar baieteii se simt mai in largul lor tot intre baietei, pentru ca pe masura ce crestem, sa incepem sa fim atrasi si spre personaje de sex opus, despre care descoperim ca nu sunt chiar atat de greu de inteles si acceptat. Ultima faza este cea in care transcendem erotismul, sublimam si consacram energia sexuala spre planuri mai inalte.

Aceleasi faze evolutive se aplica si capacitatii de iubire, bineinteles la alte proportii. Inainte sa poti sa iti iubesti aproapele, trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine insuti. Osho are mare dreptate cand spune ca cine spune ca isi iubeste aproapele sau chiar pe Dumnezeu dar nu se iubeste pe sine este un mare mincinos. „Autoerotismul” este prima faza, este treapta de baza si pana nu trecem de ea, pana nu invatam sa ne iubim si sa ne acceptam, nu putem invata sa iubim pe nimeni altcineva, om sau Dumnezeu.

Cand am invatat sa ne iubim pe noi insine, trecem la faza in care ii iubim mai intai pe cei din familiile noastre, apoi pe cei care sunt din acelasi neam cu noi, apoi pe cei care sunt din aceeasi credinta cu noi. Cuvantul cheie este „acelasi” sau „aceeasi”. Asta mi-a venit in minte cand citesc inca un articol pe blogul lui Saccsiv impotriva ecumenismului. Acum incep sa inteleg de ce ii revolta atat de mult homosexualitatea pe ortodocsi, pentru ca homo-erotismul lor religios se reflecta in homo-erotismul carnal, sexual. As merge chiar putin mai departe, imi amintesc un articol in care Saccsiv denunta practicile homosexuale, in special, scatofagia, care ii provoca, bineinteles, greata. E de inteles, ceea ce respectivii comit fizic, el comite spiritual, adica mananca rahat, destul de des.

Oameni si sconcsi

Saptamana trecuta am vazut la Teleenciclopedia un documentar scurt despre sconcsi din care am retinut doua chestii tari. Prima chestie tare e ca atunci cand sconcsii se sperie, se ridica pe labele din fata si improasca cu secretia lor faimoasa, despre care nu stiam ca e produsa de glande anale. A doua chestie tare despre sconcsi pe care nu o stiam este ca sufera la fel ca oamenii de exces de incredere in propriile forte. Am vazut sconcsi care se au reusit sa indeparteze pume, coioti si chiar lei doar ridicandu-se pe labele din fata. Insa in California, chestia asta cu over-self-confidence s-a intors impotriva lor. Sunt atat de siguri ca nimeni nu poate sa le faca nimic incat nici macar cand se afla in lumina farurilor de la masinile de autostrada nu catadicsesc sa se dea la o parte.

In chestiile astea doua cred ca ne asemenam puternic cu sconcsii. Atunci cand ne este frica, poate ca nu reusim tot timpul sa stam in maini dar intotdeauna improscam cu otrava urat mirositoare. Cu cat mai tare ne cuprinde frica, cu atat mai urat mirositoare este otrava cu care contaminam mediul in care traim. Cat despre partea cu excesul de incredere in fortele proprii, cuvintele par de prisos de-adreptul. 

Stiu, nu sunt chestii deosebite, dar am zis sa mai scriu un mic articol la blog pentru ca in ultima saptamana nu am ratat nici o ocazie sa tac.

Fericirea sta sub o gaura de canal!

Acum cateva zile, intr-o dimineata de inceput de martie am fost martorul unei chestii deosebite, care a avut-o in prim plan pe fetita mea mea mijlocie. Trebuie sa spun ca ei ii place foarte mult sa alerge, e modul ei preferat de deplasare. Fiindca a fost racita si am tinut-o in casa destul de mult in ultima luna, cred ca i-a fost destul de dor sa alerge. Asa incat, in dimineata in care am fost la consult la medicul de familie, am petrecut cateva minute in curtea dispensarului. Eram pierdut pe ganduri cand o aud cum ma intreaba: „Tati, am voie sa alerg?”. Nu am apucat sa ii spun ca ii dau voie ca deja luase ceva distanta de mine. Curtea dispensarului era destul de mica, asa incat nu avea loc decat de cateva curse inainte-inapoi de cativa metri. Apoi se intampla chestia cea mai tare: descopera o gura de canal si incepe sa alerge in jurul ei. Nu pot sa va descriu bucuria de pe fata ei in timp ce alerga in jurul acelei guri de canal si nici nu o pot compara cu nici o alta bucurie, pur si simplu, a fost un moment foarte frumos.

Mi-a data mult de gandit si de reflectat aceasta intamplare. Ce chestii marunte ne produceau bucurii atat de mari cand eram copii. Poate ca de aceea ne spune Mantuitorul ca trebuie sa nde nastem din nou, sa redevenim copii, sa invatam din nou sa ne bucuram de placerile simple ale vietii. Am fost conditionati si am acceptat aceasta conditionare ca bucuria, fericirea vin mai mult din a avea decat din a fi si probabil ca aici e una din radacinile nefericirii noastre, tot timpul ne lipseste ceva ca sa fim fericiti, amanam fericirea cand ea e atat de aproape, ascunsa sub lucruri atat de marunte, cum ar fi o gaura de canal care ne asteapta sa alergam in jurul ei.

Managementul stresului inainte si dupa „Biology of perception” [2]

Ramasesem dator cu completari la articolul initial „Managementul stresului inainte si dupa „Biology of perception”.

Prelegerea lui Bruce Lipton mi-a deschis ochii asupra importantei care trebuie acordata perceptiei, a felului in care interpretam, citim, decodam mediul extern in care traim. Totul se reduce la perceptie, la sistemul nostru de credinte, sau mai simplu la adevaratul sistem de credinte de care poate ca nici nu suntem constienti, dar asta nu il impiedica sa actioneze ca creator al realitatilor pe care le experimentam zilnic.

Pe scurt, ar fi doua mari variante.

Prima varianta: Sunt un suflet prins in lupta intre bine si rau, vrajmasul ma pandeste la tot pasul, ma uraste de moarte. Dumnezeu ma va judeca si daca vrajmasul ma pacaleste, voi arde intr-un foc vesnic, nu voi avea nici o scapare. Vrajmasul e viclean, nu are liniste, permanent imi pregateste capcane, trebuie sa fiu in permanenta cu garda ridicata, trebuie sa fiu atent la orice detaliu ca sa nu cad prada inselaciunii. ….

Cand acesta e sistemul tau de credinta, tu traiesti deja in iad, iadul unei frici permanente, unei stari conflictuale fara oprire intre tine si mediul exterior. Energia ta este distribuita in special pentru mentinerea unei stari permanente de vigilenta, care te epuizeaza prematur. Aceeasi energie ar putea fi la fel de bine cheltuita pentru dezvoltare, crestere, evolutie spirituala, dar inca nu a sosit momentul. Momentul va veni cand vei fi complet epuizat si te vei preda neconditionat Iubirii.Dar, pana atunci, poate mai este cale lunga.

A doua varianta. Stii ca esti in permanenta protejat, stii ca traiesti in armonie cu legile Universului. Traiesti constient de faptul ca esti inconjurat de Iubire. Orice ti se intampla, orice experimentezi ti se intampla in cel mai inalt sens. Orice experimentezi este permis de Dumnezeu. Niciodata nu ti se va da sa duci nici macar un gram mai mult decat poti sa duci. Orice incercare prin care treci sau vei trece este pe masura puterii tale si a capacitatilor tale. In nici o incercare prin care treci acum sau vei trece nu vei fi singur. Intregul Univers, ingerii, arhanghelii, toti Sfintii sunt de partea ta. Toti sunt gata sa te ajute, trebuie doar sa deschizi mintea si apoi gura sa ceri si sa accepti ajutorul divin. Daca vei cadea, daca vei fi invins, intregul Univers, ingerii, arhanghelii, toti Sfintii raman de partea ta, te vor ajuta sa te ridici, din nou, trebuie doar sa-ti deschizi mintea, inima si gura si sa ceri si sa accepti ajutorul divin. Religiile ti-au descris un Dumnezeu meschin si nedrept care va permite ca tu sa arzi in iad vesnic daca vei cadea la examenele vietii, insa eu inclin sa cred ca  lucrurile nu stau deloc asa.

Cand stii toate astea, nu te mai temi. Cand stii cine este de partea ta, teama dispare. Inaintezi cu incredere prin incercarile vietii, prin examenele pe care le-ai ales sa le treci in aceasta viata. Da, cu totii ne-am dat acordul ca sa ne nastem in locurile in care ne-am nascut, in mijlocul familiilor pe care le-am ales. Suntem la scoala, la scoala spirituala a vietii. Am venit aici sa evoluam, sa trecem prin situatii in care sa dam examene de moralitate. Daca eu nu imi trimit copiii la scoala cu burta goala si dezbracati, cum o sa cred ca Dumnezeu ne trimite la scoala flamanzi si goi? Fara nici o exceptie, toate duhurile care si-au facut si isi fac scoala vietii au avut si au intotdeauna tot ceea ce le este necesar, desi, poate nu intotdeauna au stiut cum sa acceseze dreptul lor divin, asta este o alta discutie.

 

Pe scurt, atunci cand stii ca esti protejat permanent, cand stii ca esti inconjurat de Lumina si Iubire, teama va disparea din tine. Atunci vei folosi energia pentru crestere, dezvoltare, evolutie in loc sa o irosesti pe o stare permanenta de vigilenta, angoasa, conflict. Cuvantul cheie este „stii”. Precum in scena din Matrix, cand Morpheus ii spune lui Neo:

„Don’t think that you are, know that you are!”