Jurnal A.

Îți mai aduci aminte ziua

când mi-ai săpat un izvor în suflet?

Se întunecă devreme. Zilele se schimbă mai repede decât le-ai tăia pe calendarul de pe masa de birou. Inevitabilul ciclu al naturii. Inevitabila toamnă.

Închid ochii şi-i deschid în grădina ta, plină de flori, miresme, culori, sunete, așteptări, lumină. Lumină pâlpâitoare şi fină, raze calde ce trec haotic prin corpurile frunzelor în aur.

Mă aștern în grădina ta, peste dorurile tale somnoroase.

Te aproprii fără să mă trezești. Ușor ca o ploaie de septembrie. Îmi spui la ureche că ştii că nu dorm – mă prefac doar, sorbindu-ți în taină mișcările. Aștept răbdător să mă crezi şi să reiau jocul.

Îmi atingi creștetul şi-mi îndepărtezi firele de păr de pe frunte, aşa cum ţi-ai trece degetele peste corzile unei mandoline. Îmi mângâi obrazul țepos. Mă învelești cu o păturică ţesută din nopțile tale singuratice.

Te apleci la…

Vezi articol original 70 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s