Povestea cersetorului

Un imparat era foarte indispus de modul de viata ales de fiul sau. Era singurul sau fiu, dar destrabalarea lui l-a scos intr-o asemenea masura din minti pe tatal sau, incat acesta l-a expulzat din imparatie. Fiind un fiu de imparat, nu stia sa faca nimic, nu avea nicio calificare – cai aceasta este specialitatea imparatilor. Nu a invatat niciodata nimic pragmatic, caci toate dorintele ii erau indeplinite pe loc.  Nici macar nu isi daduse seama ca pana atunci tot confortul sau era asigurat prin munca altor persoane.

De aceea, fiul de imparat s-a apucat sa cereseasca. Canta la sitar si cersea. Daca un imparat isi pierde tronul, el nu poate face altceva decat sa cerseasca. Acest contrast are un anumit farmec, caci arata ca in adancul fiintei lor, toti imparatii sunt niste cersetori. Ei nu isi dau seama de acest lucru din cauza imparatiei lor, care ii orbeste. Daca aceasta le-ar fi luata, ei nu ar sti sa faca altceva. asadar, fiul de imparat a cersit timp de zece ani. Zece ani este o perioada lunga de timp, asa ca el a uitat ca este fiu de imparat. Daca trebuie sa cersesti in fiecare zi, de dimineata pana seara, cum sa-ti mai amintesti cine esti?

El a devenit un cersetor si a uitat complet de sine. Chiar si amintirile din copilarie i-au disparut. Mintea doreste intotdeauna sa scape de amintirile care nu-i convin, ca sa uite complet de suferinta pe care o incumba acestea. Cine ar suporta sa isi repete la infinit: „Sunt fiul unui imparat, dar sunt nevoit sa cersesc?” Viata ar deveni prea dureroasa in aceste conditii. De aceea, el a preferat sa uite complet de viata sa de dinainte, identificandu-se cu cersitul. Dupa zece ani, tatalui a inceput sa i se faca dor de copilul sau. Chiar daca aveau diferite viziuni asupra vietii, era totusi unicul sau fiu. De altfle, imbatranea, iar moartea i se parea din ce in ce mai aproape. Fiul sa era unicul mostenitor al tronului, asa ca trebuia adus inapoi cu orice pret. De aceea, imparatul si-a trimis vizirul in cautarea fiului sau.

Cand vizirul a ajuns in piata in care cersea fiul imparatului, el l-a recunoscut imediat. Chiar daca acesta uitase complet de sine, chiar daca se identificase cu cersitul sau, el avea ceva distinct, o anumita noblete interioara, care nu facea parte din memoria sa, ci din fiinta sa. Chiar si cand cersea, arata exact ca un imparat. Oamenii se simteau obligati sa ii dea de pomana, caci avea ceva poruncitor in privire. Mersul sau era regal. Hainele sale erau ponosite si rupte, dar erau aceleasi haine pe care le purtase odinioara ca print. Era murdar, dar sub acea murdarie, se ascundea o fata frumoasa. Dar cel mai mult il trada privirea. Chiar daca mintea sa constienta uitase complet cine este, subconstientul sau nu uitase si se reflecta in privirea sa.

Asadar, vizirul l-a recunoscut imediat. Cand alaiul sau s-a oprit in piata, printul cersea. Langa el se aflau cativa oamenu care jucau carti. Era o dupa-amiaza calda, iar el nu avea incaltari in picioare. Era scaldat in sudoare si cersea cu voce umila: „Dati-mi un gologan, caci nu am mancat nimic de doua zile!”. Vizirul l-a recunoscut, s-a dat jos din caruta sa si i s-a inchinat la picioare. Printul l-a privit  si l-a intrebat:

– Ce s-a intamplat?

– Tatal tau, imparatul, te cheama inapoi, caci te-a iertat, i-a raspuns vizirul.

Intr-o singura clipa, cersetorul a disparut. Printul s-a trezit din nou in el, asa ca i-a spus vizirului cu o voce poruncitoare:

– Du-te la piata, cumpara-mi haine si incaltari si aranjeaza-mi sa fac o baie.

S-a urcat apoi in trasura si i-a poruncit vizitiului:

– Du-ma la cel mai bun hotel din oras!

Vizirul a fost nevoit sa-l urmeze pe jos.

Aceasta este o poveste sufita si seamana ca doua picaturi de apa cu situatia in care va aflati voi. De indata ce va veti recunoaste tatal, pe Dumnezeu, cersetorul din voi va disparea instantaneu. In rest, nu va mai trebui sa invatati sau sa faceti nimic, pentru ca intotdeauna ati fost fiii Lui. La suprafata, in partea cea mai superficiala a mintii voastre, voi ati uitat de adevrata voastra identitate, dar partea profunda a fiintei voastre nu a uitat. In adancuri, voi stiti ca sunteti fiii lui Dumnezeu. Acest lucru se va intampla insa numai daca va vet i cunoaste pe voi insiva. Atunci intregul univers va va recunoaste. Iar Iisus spune: „Daca nu va veti cunoaste insa pe voi insiva, atunci veti ramane in saracie si veti fi una cu aceasta saracie”.

Extras din cartea Samanta de mustar, volumul II de Osho.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Cristina spune:

    „Citeste mai degraba ceea ce atinge inima,decat ceea ce departeaza mintea ! ” Arsenie Boca
    Acolo e adevarata identitate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s