De ce s-a intrupat Mantuitorul Nostru, Iisus Hristos

Extras din cartea: Din tainele vietii si ale Universului, de Scarlat Demetrescu

De ce a venit pe Pământ marele Guvernator solar

Intrupându-se sub numele de Iisus Christos, marele nostru Păstor solar nu a coborât pentru prima oară pe planeta noastră, care-i aparţine împreună cu multe altele. Evoluţia planetei şi evoluţia Domnului nostru au necesitat întruparea Sa printre oameni. Precum tu, dragă frate, ne întrebi dacă Guvernatorul solar s-a întrupat de mai multe ori pe planetele Sale – am pus şi noi această întrebare Domnului solar, atunci când a fost în Cerurile noastre.

 „ Copii! – ne-a răspuns Domnul, în rarele Sale prelegeri – şi Eu am evoluat ca voi. Să nu uitaţi că şi Eu am fost odată asemeni vouă.”

 Atunci sufletele noastre s-au umplut de fericire şi de speranţa că trecând şcoala lumilor planetare vom ajunge şi noi în strălucirea preaslăvitului nostru Păstor solar. De aceea când ne întrupăm, toată speranţa noastră este în El, în Tatăl nostru ceresc, căruia ne adresăm: Doamne binecuvântează-ne şi ajută-ne să îndeplinim misiunea cu care ne-ai învrednicit.

Văzându-ne şi auzindu-ne, materialiştii noştri râd de noi spunând: „Bigoţilor, nu se ocupă Creatorul de fleacurile voastre. Slujitorii altarelor îşi bat joc de voi şi vă speculează credinţa.” Cu toate acestea noi şi voi am îngenunchiat mereu în faţa altarelor, şi necăjiţi şi amărâţi am implorat ajutorul Părintelui ceresc. Noi, cei de aici, în convorbirile nocturne purtate cu voi, când părăsiţi trupurile voastre, vă povăţuim în ciuda materialiştilor noştri cereşti să cereţi cu spunere şi umilinţă ajutorul Domnului.

Materialiştii şi spiritualiştii.
In lumea noastră la fel ca în a voastră există două tabere: materialiştii şi spiritualiştii. Materialistul nostru când se va întrupa, jos pe pământ, nu va vedea şi crede decât în cele ce oferă pământul; va mânca, bea şi petrece, considerând că viaţa terestră e dată pentru a fi trăită cât mai intens prin trup. Spiritualistul, oricât de umilit şi amărât va fi, îşi va ridica ochii către Cer şi se va ruga, iar viaţa sa terestră va fi înţeleaptă şi plină de milă faţă de durerea altora.

Evolutie si grad de misiune
Omul neştiutor spune că unii oameni sunt norocoşi, iar alţii ghinionişti. Cunoscătorii tainelor cereşti ştiu că nu există favoruri şi întâmplări în lume, ci plată şi răsplată, evoluţie şi grad de misiune. Omul nu-şi datorează starea sa nimănui, ci numai lui însuşi. Aşa-numiţii dezmoşteniţi ai soartei nu sunt decât întârziaţi în mersul evoluţiei sau cei care au încălcat legile cereşti. Ei sunt victima greşelilor lor.

Evolutia morala si evolutia intelectuala
Există două feluri de evoluţii: morală şi intelectuală, fără de care nici un duh nu poate avansa. Unii indivizi au fost foarte harnici pe scara evoluţiei intelectuale, dar au rămas înapoi cu înţelegerea moralităţii, cu evoluţia morală. Când duhul rămâne în urma ritmului general de progres, i se aplică suferinţa, ca să se deştepte din toropeală şi să-şi grăbească înaintarea.

Termometrul moralităţii
Pe’planeta noastră se face o anumită evoluţie, care cere suferinţă şi se prezintă sub diferite aspecte şi grade. Hai să gradăm scara evoluţiei morale asemenea unui termometru. La un moment dat, spiritele de aici devin pe scara evoluţiei morale mai înaintate, fenomen petrecut după coborârea şi întruparea marelui nostru Solar. Invăţătura Lui a provocat un salt moral de 100°. După aceea, încetul cu încetul, termometrul moralităţii a scăzut, până ce în zilele noastre a ajuns la 10° şi merge scăzând spre 0°, când viaţa va deveni o povară şi traiul un iad.

Atunci va fi nevoie să coboare din nou marele nostru Păstor pentru a lumina lumea cu lumina Iubirii Sale. Domnul va coborî din nou, pentru că suferinţa va deveni atât de mare încât suspinele şi strigătele de durere vor umple spaţiile acestui sistem planetar, vor ajunge până în Soare, copleşind cu întristare lumea îngerilor solari.In faţa acestei cumplite jelanii, îngerii solari vor spune:

„Doamne, jale mare este pe planeta Pământ. Au plecat de acolo duhurile evoluate şi au sosit valuri de duhuri înapoiate, viaţa celor rămaşi acolo devenind de nesuferit.”

Atunci marele Păstor va zice:

„Mă voi duce din nou acolo, pentru ca prin sacrificiul Meu trupesc, prin învăţătura Mea şi prin exemplul răbdării Mele fizice şi psihice să-i întăresc, să-i ridic din ignoranţa în care se zbat„. Aşadar venirea Guvernatorului nostru suprem a fost şi va fi determinată de scăderea moralităţii, nestânjenită de conducătorii omeneşti.

Duhul poate să avanseze pe plan intelectual până la gradul de duh alb, dar dacă nu este moral, va avea haina fluidică albă plină de pete negre. Evoluţia morală este mai severă, mai grea decât evoluţia intelectuală. Evoluţia intelectuală este lăsată la liberul arbitru al duhului, pe când cea morală este absolut obligatorie. Ori de câte ori greşim – fie ca duh întrupat, fie ca duh destrupat – ni se pune o nouă pată pe albul imaculat al gradului nostru.

Marele Păstor – cunoscând mersul vieţii terestre, provocată de emigrări de duhuri, ştiind cu mii de ani înainte ce are să se petreacă printre oamenii trupeşti – anunţă din vreme, prin profeţii Săi, noua Sa venire. Toţi din spaţiu îl admiră, îl adoră pentru sacrificiul Său, de a coborî din Gloria Cerurilor în noroiul vieţii umane, pentru a da o nouă direcţie morală, mântuind lumea pentru o bună perioadă de timp de suferinţa produsă de ignoranţă.

Când într-o parte a pământului conducerea ajunge pe mâna duhurilor roşii – cum a fost Imperiul Roman, condus de împăraţi, duhuri roşii, care se întreceau prin cruzimi şi crime – este necesar să coboare Guvernatorul solar pentru a fonda o nouă religie, trecând puterea duhurilor roşii în mâna albaştrilor, şi chiar a albilor, când s-a înscăunat religia creştină. Când timpul va veni din nou – şi nu e prea departe – Domnul nostru va reveni pe norii Săi simbolici şi se va întrupa din nou.

Cei mari de la noi, sub prestare de jurământ, afirmă că Guvernatorul solar a mai fost pe pământ sub numele de marele Krishna şi, mai înainte de acesta Rama. Binecuvântat fie numele infinitului Tată divin că ne trimite asemenea străluciţi Slujitori ca să mântuiască sufletele noastre. Amin.

Anunțuri

Cu voia Tatălui ceresc, a Fiului şi a Sfântului Duh s-au întemeiat diferitele religii pe acest pământ.Toate s-au făcut cu voia Solarului nostru şi tot El a permis, prin apostolii Săi, răspândirea religiei creştine.

Extras din cartea „Din Tainele Vietii si ale Universului”, de Scarlat Demetrescu

Insă Adevărul este ca untdelemnul; de îl torni în apă, în oţet sau în spirt, el iese la suprafaţă. Adevărul Cerurilor noastre conduce lumile. Cu voia Tatălui ceresc, a Fiului şi a Sfântului Duh s-au întemeiat diferitele religii pe acest pământ. In templul brahmanului, al budhistului, al evreului, ca şi în giamia musulmană, se află adevărurile cereşti, mai mult sau mai puţin dezvăluite. Toate s-au făcut cu voia Solarului nostru şi tot El a permis, prin apostolii Săi, răspândirea religiei creştine.

Noi, reprezentanţii Tatălui central, propovăduim religia care domneşte în univers, una şi aceeaşi pretutindeni: Religia-ştiinţă, predicată în templele viitoare, unde ruga va porni din inima fiecărui om, înălţându-se prin mentalul său, sub formă de unde-gânduri, până la Creator; temple unde nu vor exista statui, icoane şi semne. Noi vom predica Adevărul în vecii vecilor, dar fără silnicie.

Vom vorbi în sfântul Templu al Adevărului, iar cel ce se va face nedemn, speculând Adevărul nostru, va fi înlăturat şi altul mai vrednic va fi chemat. Preoţii templelor noastre vor fi profeţii noştri, care fără să primească plată, vor fi în grija noastră, ca să aibă cele necesare vieţii lor. Aşa, treptat, toate religiile se vor hrăni din Adevărurile noastre şi toate se vor închina Templului universal.

Sunt fericit că se vor răspândi aceste Adevăruri cereşti, pentru că mâine şi noi vom coborî în trup şi dorim să găsim casele unde vom auzi aceste Adevăruri eterne. Mă bucur de pe acum că voi găsi poate chiar aceste rânduri ale mele şi citindu-le, sufletul meu se va întări şi cu vrednicie voi străbate prin valurile vieţii trupeşti. Atunci tu, îndatoratul meu de azi, îmi vei vorbi, fiind în Cer duh, ca mine acum. îmi vei spune Adevărurile cereşti, cunoscute de mine ca duh liber, dar neştiute ca duh întrupat, acoperit de hainele fizice. Peste 50-60 de ani voi fi iarăşi jos, om întrupat şi sper să mă adap cu aceste Adevăruri, aşa după cum Cerul a hotărât şi cu tine. Vrând-nevrând, lumea se îndreaptă către Adevărul ceresc. Adevărul va lovi încet, dar sigur, în sfera socială şi în prejudecăţile religioase, învechite şi alterate.

S-a strecurat şi neghină printre slujitorii bisericii. Prin viaţa şi faptele lor, aceştia au pierdut legătura cu Cerul şi neavând lumina de sus, au scris, înlocuit sau introdus idei inexistente în textul original al sfinţilor apostoli evanghelişti

Extras din cartea „Din Tainele Vietii si Ale Universului”, de Scarlat Demetrescu

Fiecare duh râvneşte să cunoască din toate ramurile cugetării omeneşti, dar îi place să se dedice înurmărirea şi adâncirea unui anumit domeniu. Prin urmare, există specializare şi la noi. Să nu crezi că specializându-se într-o anumită direcţie, marile duhuri rămân neştiutoare în alte domenii.

Ca exemplu l-aţi avut chiar pe Divinul nostru Solar. Ce inteligenţă! Ce cunoştinţe! Ce putere! Prin ordinul Său,’duhurile atomilor aerului se supuneau şi furtuna înceta. Prin ştiinţa Sa înaltă, inimaginabilă vouă, El lucra asupra apei şi o transforma în vin. Prin gândirea şi voinţa Sa, crea pâini din eterul spaţiilor şi umplea sute de coşuri, hrănind mii de oameni şi rămâneau câteva coşuri cu firimituri. Pe toate le-a făcut cu puterea Sa divină, cu puterea Sa creatoare.

Cu imensa Lui putere, Domnul nostru Iisus Christos comanda materiei şi duhurilor. Din ordinul Său suprem, de neînvins, comanda duhurilor umane să se întoarcă în trupurile lor părăsite, pentru a le reda viaţa. Astfel a înviat pe cei morţi. Cazurile de învieri au fost cu mult mai numeroase decât cele pomenite în Sfânta Scriptură. Pentru El nu exista nici un secret, citind gândul omului ca într-o carte. Ştiu că vă este greu să înţelegeţi asemenea fenomene şi în sufletul celor mulţi relatările din Sfânta Scriptură par simple poveşti.

Dar noi, care vrem să vă ridicăm, să vă luminăm, nu avem nici un interes să vă minţim. Pe Tatăl central nu L-a văzut nimeni. Pe Fiul L-a văzut toată suflarea de duhuri a Pământului în două ipostaze: ca Om trupesc şi ca Duh. Pe Sfintele Duhuri le vedem mereu cei ajunşi la gradul de a sta în faţa lor. Ele sunt aici, lângă noi, şi au scaunul lor de judecată şi învăţătură pe Lună. Noi ne plecăm şi’ le executăm ordinele, căci ştim vechimea, înţelepciunea şi puterea lor.

Smeriţi ne adresăm şi ascultăm ordinele Fiului, căci cunoaştem Gloria Sa divină. Dar nu ne închinăm nici Sfintelor Duhuri, nici Solarului nostru, ci numai Unicului Tată, ce domină peste toată creaţia Sa. Dragul meu frate, să mă ierţi dacă prin vorbele mele zdruncin oarecum părerile tale.

Asemenea adevăruri nu se pot spune celor plini de prejudecăţi, pentru că prejudecăţile îi limitează şi îi ţin pe oameni scufundaţi în întuneric. Cu câteva sute de ani în urmă, omul se ruga şi făcea mătănii crezând că fulgerul şi tunetul exprimă mânia lui Dumnezeu. In zadar i s-ar fi spus să nu se mai roage pentru că sunt simple fenomene ale cerului, a trebuit să vină ştiinţa de azi, cu demonstraţiile ei, ca omul să fie pus pe calea adevărului. Nici un duh din lumea Cerului n-ar cădea în naivitatea omului simplu de jos, de a se ruga Divinităţii să-l apere de fulgere şi tunete, ci va căuta să evite zona electrică pentru a nu se vedea dezbrăcat de haina sa planetară.

Multe păreri greşite, ale oamenilor neştiutori, vor fi înlăturate de ştiinţa umană de mâine. Tot graţie ştiinţei, lumea va înţelege şi cunoaşte eterul, undele, sufletul şi spiritul, dorind să intre în legătură cu noi. Omul de ştiinţă va fi un Sfânt Ioan, antemergătorul, pregătind calea noastră, a oamenilor spaţiali, care vom lumina şi laicul, şi preotul religiei viitoare.

Bietul vostru preot învaţă în seminar despre atâtea fenomene psihice, biologice, fizice şi chimice, descrise în Sfânta Evanghelie. I s-a explicat cum s-au făcut acele „minuni”? Nu, deoarece nici profesorii săi nu cunosc Adevărul. Va veni omul de ştiinţă, un mare spirit din ceata preoţilor şi arhiereilor cereşti, care fiind întrupat, le va da toate explicaţiile, cunoştinţele primite de la noi, cerienii, şi comunicate lor ca oameni, cu învoirea Sfântului Duh şi a Divinului nostru Solar.

Nu acuz pe nimeni, dar pot spune că de-a lungul veacurilor s-a strecurat şi neghină printre slujitorii bisericii. Prin viaţa şi faptele lor, aceştia au pierdut legătura cu Cerul şi neavând lumina de sus, au scris, înlocuit sau introdus idei inexistente în textul original al sfinţilor apostoli evanghelişti.

Astfel au plăsmuit falsul referitor la învierea morţilor în trupurile lor. în care? Căci duhul uman a îmbrăcat mii de trupuri, făcute praf şi ţărână. Astfel au introdus ideea învierii şi înălţării Domnului la Cer, cu trupul Său. Pentru ce? Ce să facă cu un trup în Cerurile Lui?

Şi astfel s-au născut foarte multe erori, aflate azi în evidentă contradicţie cu datele ştiinţifice umane. Noi citim limpede, în inimile multora, îndoială în fenomenele scrise în Sfânta Evanghelie. Mulţi, care n-ar mai trebui să întineze cu mâinile lor sfânta Carte, îşi zic în sinea lor: „Toate cele scrise aici sunt bune numai pentru popor, pentru inculţii noştri. Să mulţumim domnului – dacă o mai fi şi el pe undeva – că mai sunt unii care să ne ceară să le citim cele ce noi, ca înţelepţi, ştim că nu au fost”. Vai de sufletul lor! Pentru ce au mai îmbrăcat sutana, dacă sufletul lor n-a simţit chemarea cea sfântă?

A venit vremea ca după 1.800 de ani de întuneric, biserica creştină să cunoască adevărurile înalte pe care le-a pierdut!

Viitorul va aduce multe prefaceri. Eu mă voi reîntrupa în această ţară şi voi găsi o mentalitate diferită de cea actuală. Avem posibilitatea să vedem tot trecutul unui neam şi, din examinarea lui, ştim ce fel de! entităţi se vor reîntrupa în el şi ce formă de viaţă va avea, în general. Când voi reveni aici, jos, voi citi aceste rânduri dictate de mine. Vreau ca, venind în lumea trupului, să nu fiu un om de rând şi nici neştiutor în misterele naturii. Scopul vieţii mele viitoare este să desfăşor o activitate intens spirituală, să primesc de la fraţii mei de sus o iniţiere integrală. O asemenea iniţiere nu o posedă pe pământ decât foarte puţini oameni şi râvnesc să mă număr printre ei. Cred că la vremea când mă voi reîntrupa, biserica creştină ortodoxă nu va mai fi dependentă de stat. Atunci ea va ieşi din letargia actuală şi din exoterismul simplist de azi.

Noi, mirenii, vom desfăşura mai cu spor ştiinţa revelată, iniţiatică, ajutând la ridicarea bisericii ortodoxe şi străduindu-ne să iniţiem pe fraţii noştri preoţi în adevăratele taine – învăţături ezoterice sau secrete ale lumii spaţiilor şi a vieţii de pretutindeni. La lumina acestor adevăruri, preotul şi biserica vor redobândi prestigiul avut în veacurile apuse ale vechii Indii, Asiriei şi Egiptului. Tu ştii, frate, că Tatăl ceresc guvernează în centrul sferei cu creaţii, divinul nostru Solar îşi are tronul conducerii în Soare, iar tronul Guvernatorului suprem al Pământului este în Lună. Azi, biserica ortodoxă nu mai posedă asemenea cunoştinţe, cu toate că ele erau deţinute de preoţii egipteni timp de aproape douăsprezece mii de ani. Conştiinţa stării de veghe a omului e de o miopie de necrezut. El nu vrea să ştie decât ceea ce cunoaşte sau a citit în lucrările religioase. Luminarea acestui întuneric al omului şi, în special, al preoţimii mă interesează pe mine. Acesta va fi programul meu de activitate. Noi, duhurile, vedem marea lipsă a bisericii creştine. Ea nu posedă cunoştinţele iniţiaţilor altor neamuri. Din diferite motive şi interese, vechile sinoade au înlăturat partea ezoterică a învăţăturilor creştine. E drept că înlăturarea părţilor secrete ale creştinismului a atras preoţimii o mai mare libertate de acţiune omenească, dar acest fapt s-a întors în contra ei, azi nemaicunoscând nimic. De la Constantin cel Mare, preoţia a devenit o carieră, pe când în veacurile îndepărtate preotul era un învăţător, un luminător, care trăia din munca sa, dintr-o meserie oarecare, iar nu din capitalul de taine dobândite prin revelaţii, din Cer.

Lipsa legăturii bisericii creştine de azi cu lumea duhurilor, cunoaşterea numai a cultului şi literelor celor câtorva cărţi religioase au contribuit ca religia să rămână în urma datelor ştiinţifice, asupra cărora se îndreaptă atenţia întregii omeniri. Omul trupesc are nevoie de templu, de biserică. Ce s-ar face bietul om fără această mângâiere şi speranţă? Ce ne-am face dacă întrupându-ne, am fi lipsiţi de căldura sfintelor învăţături ale Solarului nostru? In spaţiu, unde am rangul de arhiereu ceresc, sunt în ceata celor ce posedă multe taine. Când voi fi jos, pentru toate comorile pământului nu voi abjura de la ceea ce am făgăduit sus: Să propovăduiesc cunoştinţele ezoterice în lumea slujitorilor altarului. Ca să am un îndreptar al acţiunii mele, am dictat aceste rânduri pe care, citindu-le, să am tăria de a forma şi în lumea creştină asociaţii de iniţiere, după modelul preoţilor egipteni, asirieni şi indieni – pe unde am trăit odată –şi aşa cum au evreii în zilele de azi. Cunoaşterea lumilor superioare, această activitate producătoare de fericire, nu o voi pierde din vedere cât voi trăi. Evoluţia mea cere această activitate, spre fericirea mea, a fraţilor mei creştini şi chiar necreştini.

A venit vremea ca după 1.800 de ani de întuneric, biserica creştină să cunoască adevărurile înalte pe care le-a pierdut. De acum înainte, faţă de progresul ştiinţific, de prefacerile naţionale şi sociale aflate în perspectivă, şi acest colţ al pământului, ţara aceasta, va deveni un loc prielnic pentru întruparea entităţilor spirituale superioare, putând să se hrănească cu mana Cerului, cu tainele mărturisite de lumea invizibilă.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Ierarhia în lumea duhurilor albe. Lumea spiritelor albe se împarte în: preoţi, călugări şi sfinţi.

 Observaţi viata semenilor voştri şi luaţi în considerare şi respectaţi pe cei ce cred în Divinitate şi au o conduită morală ireproşabilă. Nu vă’impresionaţi de averea unora, de rangul social al altora. Cel ce va crede în Divinitate, în lumea sfinţilor, în existenţa lumii noastre, va fi împodobit cu fericirea cerească. Pe frontispiciul cimitirelor voastre scrie: „Gloria pământească, fericirea cereasca”. E un mare adevăr, neînţeles nici de cel ce l-a scris acolo. Gloria pământească este una, fericirea cerească este alta. Una se’ dobândeşte pe pământ şi este efemeră, iar cealaltă – în Cer şi este veşnică. Cei mici doresc gloria pământească, cei evoluaţi – fericirea cerească.

Cele mai multe entităţi spaţiale doresc ca atunci când se vor reîntrupa, să se bucure de toate bunurile pământului şi de gloria omenească, căci, deocamdată, pentru ele este foarte greu de dobândit fericirea cerească. Cine se poate bucura, chiar întrupat fiind, de fericirea cerească? Numai cel ce a atins rangul de sfânt. La exterior, sfântul e un om ca toţi oamenii, dar toate gesturile, vorbele, dorinţele, întreaga lui conduită dovedesc că e din ceata marilor Lumini ale spaţiilor. El va trăi modest şi retras, pentru că rangul său nu se poate împăca cu agitaţia şi goana după averi, onoruri, plăceri materiale. Să nu faceţi confuzie între situaţia unui sfânt, şi noţiunea ce o aveţi voi despre sfinţi. Prin sfânt, noi înţelegem un spirit care a urcat trepte peste trepte în existenţa lui plurimilenară pe această planetă sau pe alta. El a atins sau obţinut de la Stăpânul sistemului – după recomandarea Guvernatorului planetar – rangul de sfânt. Rangul de sfânt este un titlu care conferă în Cerul acestei planete dreptul la anumite atribute. Dar acest rang nu înseamnă că el a devenit infailibil. Nicidecum. E posibil ca într-o întrupare, să-1 prindă mrejele vieţii pământeşti, şi într-un moment de slăbiciune, de întunecare a conştiinţei sale, să greşească. Dar, într-o altă întrupare, îşi va plăti amarnic greşeala, pentru că el nu este un spirit oarecare din lumea acestei planete, ci este o entitate care posedă unul din titlurile supreme ale ierarhiei umane.

Lumea spiritelor albe se împarte în: preoţi, călugări şi sfinţi. Primul grad este preotul ceresc, dar el nu trebuie confundat cu preotul pământesc. Poţi fi preot în Cer şi să nu fii niciodată preot pe pământ. Urmează călugărul spaţial, un spirit ce nu are nimic comun cu călugărul de prin mănăstirile voastre. Deasupra rangului de călugăr urmează diferitele grade de sfinţi părinţi. Fiecare din aceste trei trepte are o mulţime de subtrepte.

‘” Noi căutăm să influenţăm pe fratele nostru sfânt în Cer, îl supraveghem când este pe pământ, ca nu cumva să cadă. Nu’-l părăsim un minut, deoarece o greşeală a lui atrage automat o stare sufletească deplorabilă pentru întregul grup de sfinţi. Ne silim ca viaţa lui să fie un model de viaţa. Interesul şi solidaritatea ne împing să apărăm pe fratele din grupul nostru. Viaţa noastră e urmărită de mai-marii noştri, atât în Cer, cât mai ales când suntem întrupaţi. De dimineaţă până seara un membru al ordinului nostru stă de gardă pe lângă întrupat, mspirându-l spre bine şi oprindu-l de la greşeală. Când, prin neatenţie, cade un membru de-al nostru, o jale nemaipomenită îi cuprinde pe toţi din gruparea noastră. Sfântul nostm a renunţat de mult la fericirea materială. Când ne întrupăm, nu ne mai preocupam de fericirea asigurării unui trai în mare belşug. Dar demnitatea ordinului nostru cere ca unul dintre ai noştri, când se află jos printre întrupaţi, să nu ducă o viaţă mizerabilă, neavând nici măcar strictul necesar. El va avea ce-i trebuie, fără să fie bogat. Numai când i se dă o misiune importantă, i se impune o sărăcie completă, dar va fi pe deplin sănătos.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Adevărul propovăduit de Domnul nostru Iisus Christos – greseala nu se iarta!

Acum mă întorc la adevărul propovăduit de Domnul nostru Isus Christos. El a comunicat ucenicilor Săi rugăciunea dominicală Tatăl nostru. Dar să vedem cum au fost predicate învăţăturile SaleA cum le-au propovăduit apostolii şi cum au fost ele scrise. Invăţăturile Mântuitorului nostru au fost date apostolilor potrivit gradului lor de evoluţie. Nici apostolii n-au fost de aceeaşi evoluţie. Mântuitorul a vorbit cu fiecare în parte şi mereu le-a spus unora un adevăr mai dezvoltat, şi altora un adevăr mai restrâns. Misterul acesta l-au cunoscut şi evangheliştii, şi ei au scris evangheliile potrivit gradului de evoluţie al omenirii de pe atunci, ca să se poată creştina sau boteza în ideile Domnului nostru, preamărita Lumină a sistemului nostru. Tot ce s-a spus a fost conform mentalităţii de atunci.

Celor de azi – şi, mai ales, celor cu o evoluţie personală mai avansată – li se poate spune conţinutul superior al ideilor, deoarece evoluţia lor le permite să afle fără nici un pericol de a se tulbura şi fără nici o responsabilitate, pentru entitatea care le-a prezentat conţinutul respectiv. Adevăr grăiesc, când vă spun că greşeala nu se iartă. Dar de acest adevăr nu trebuie să afle omul de rând. Nu există iertare când s-a făcut o greşeală. Legea e lege, e dreaptă şi veşnică, nici Tatăl ceresc neputând-o încălca. Autorul legii nu poate încălca propria Sa lege. Cine a făcut o greşeală trebuie să plătească, până la ultima centimă.

Dar cui poţi să-i spui mai pe larg acest adevăr? Negreşit, celui care nu mai are înclinare de a mai greşi. Cel ce nu mai poate greşi poate să afle că greşeala nu există şi deci Dumnezeu n-are ce ierta. Acest adevăr este cunoscut de noi, dar nu îndrăznim să-l afirmăm în orice cerc şi oricărei persoane venită acolo, deoarece nu ne permite evoluţia lor. Voi generaţi suferinţe şi dureri aproapelui vostru. Creatorul nu e vinovat de acţiunea voastră. El, ştiind cât de reduşi sunteţi, vă iartă, prin infinita Sa bunătate, dar de suferinţa produsă cum vreţi să vă dezlege?

Cineva a ucis. Creatorul îl iartă, pentru că îi ştie nepriceperea. Să presupunem că, venind sus la noi, victima iartă şi ea, dar cu suferinţa produsă victimei cum rămâne? Se poate ierta? Da, ar fi posibil, dacă s-ar distruge efectul greşelii, dar nu s-a făcut o greşeală, ei o acţiune ce are un efect. Acţiunea – în chip de cauză – poate fi iertată, dar cum rămâne cu efectul acestei acţiuni? Tatăl şi victima iartă pe ucigaş, dar trupul ucis se mai poate reface? Nu. Dacă ucigaşul nu poate învia trupul distrus, efectul aşa-zisei greşeli nu mai poate fi anulat. Atâta vreme cât efectul acţiunii nu poate fi distrus, prin nici o forţă din lume, iertarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh nu poate produce nici un efect, pentru că între victimă şi autorul crimei s-a interpus efectul, care nu poate fi distrus în vecii vecilor. Efectul trupului ucis a rămas întipărit în memoria autorului. Nu va fi uitată, ştearsă din memoria sa spirituală decât în cazul când autorul ar fi distrus ca spirit, ceea ce nu o poate face nimeni în lume.

Aşadar, efectul neputându-se distruge dm memoria entităţii care a produs suferinţa, rezultă că ea trebuie să repare – prin iubire – suferinţa aplicată semenului său. Să presupunem că Tatăl şterge din memoria autorului efectul acţiunii comise de ei. Ca urmare ucigaşul comite crime la infinit şi nu va mai evolua niciodată. Omul care a greşit – producând aproapelui său o pagubă, insultă, durere, crimă – trebuie să repare greşeala sa. între victimă şi autor s-a stabilit din acel moment un raport, o legătură spirituală. Nici autorul, nici victima nu se pot dezlega de legătura nevăzută, fluidică stabilită între ei.Domnul nostru Isus Christos a recomandat să ierţi mereu, de şapte zeci de ori câte sapte. Pentru ce? Pentru că tu, victimă, iertând pe cel ce ţi-a greşit, prin însăşi acest fapt ai rupt legătura stabilită între tine şi autorul greşelii. Nu mai eşti nevoit să vii, în altă viaţă, în preajma autorului, pentru a-i da ocazia să repare paguba, durerea, acţiunea produsă asupra ta. Destinul tău e liber de acest raport. Se schimbă situţia în ceea ce-1 priveşte pe autor. El va căuta mereu să urmărească reîntruparea victimei sale, pentru ca într-o altă viaţă să repare acţiunea sa. El trebuie să repare, ca să şteargă din arhiva sa scrisul faptei sale. Reparând greşeala comisă, el se eliberează de înregistrarea în memorie a imaginii acţiunii sale, care, altfel, îl va apăsa în veşnicie. O dată ce va face un act oarecare de iubire, se va şterge din arhiva lui fluidică orice urmă a faptei sale şi de acum înainte \ destinul său îşi va urma calea. Legea Tatălui a fost satisfăcută. Ura, paguba, durerea s-au transformat în iubire – temelia existenţei tuturor lumilor.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului

Adevărul deplin şi adevărul redus

După cum învăţământul terestru îşi are gradele sale progresive, de la clasa a I-a primară, până la cea universitară, tot astfel cunoaşterea Adevărului are gradele sale.  Adevărul cuprinde în sine o sumă de noţiuni sau cunoştinţe cu atât mai înalte, cu cât înaintezi în lumea spirituală. Acelaşi adevăr poţi să-1 dezvolţi cuiva diluat sau concentrat, dezvoltat sau restrâns.

Cine se roagă în Tatăl nostru: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, spune un adevăr, dar un adevăr restrâns, potrivit omului simplu. Dacă ai urcat multe trepte ale vieţii spirituale, faci cunoştinţă cu legile de neînfrânt ale Tatălui ceresc şi din ele vezi că o greşeală comisă nu se poate ierta, oricâte rugăciuni ai face; ea trebuie ispăşită. Atunci afli acelaşi adevăr asupra greşelii în mod mai dezvoltat, mai amplificat. Din această cauză trebuie să studiem fiecare idee. Studiind, constatăm că fiecare idee are o evoluţie, adică un conţinut numit cunoştinţă. Or tocmai acest conţinut evoluează.

Am spus că totul evoluează în univers – deci şi ideile, Bineînţeles, unele mai încet, altele mai repede; evoluţia nu este uniformă. Spiritul mineral, vegetal, animal şi uman evoluează, dar fiecare într-un ritm diferit, unul faţă de altul. De asemenea, şi suportul spiritului sau trupul mineralului, plantei, animalului sau omului evoluează în timp inegal. Chiar entităţile umane evoluează în perioade de timp diferite. Duhurile roşii necesită un timp de evoluţie diferit de cele albastre şi aşa mai departe. Evoluţia valului nostru ţine aproximativ 25-30.0,00 de ani. Evoluţia sistemului nostru planetar va dura peste zece miliarde de ani. Fiecare corp – mare sau mic – îşi are termenul său de evoluţie. Spiritul mineral va fi încătuşat în corpul mineralului atâtea miliarde de ani cât va dura această planetă. Durata evoluţiei plantelor este cu mult mai scurtă; unele şi-au terminat evoluţia pe această planetă,’ dispărând ca forme. Terminându-şi traiul pe această planetă, unele animale au plecat, lăsând tiparul formei lor în straturile pământului sub formă de fosile.

Aşadar fiecare regn îşi are durata de evoluţie. în afară de ce este viu pentru voi – impropriu spus, căci totul este viu – în spaţiu circulă vietăţi numite idei. Am spus că ideea are o formă şi un conţinut, iar conţinutul ei se numeşte cunoştinţă. Dacă m-ai întreba ce este o idee, ţi-aş răspunde: o formă vie. Ce conţine forma? O cunoştinţă. Ideile sunt la fel? îţi voi răspunde că nu. Fiecare idee îşi are forma sa. Duhul va interpreta conţinutul unei idei după gradul său de evoluţie. Să mă explic.

Iau ideea casă. Toate ideile de casă sunt identice ca formă, dar conţinutul lor va diferi, după gradul de evoluţie al entităţii spirituale şi, în general, al mediului său înconjurător. Casa este o construcţie în care omul se adăposteşte de intemperii. Bordeiul ţiganului e tot o casă; locuinţa gospodarului de la oraş e o casă mai confortabilă, mai civilizată; palatul marilor milionari e tot o casă. Dacă ar veni un om de pe o planetă inferioară Pământului şi l-ai întreba ce este o casă, el îţi va descrie o construcţie asemănătoare unui bordei. O entitate de pe planeta noastră, întrebată de ideea casă, îţi va descrie construcţiile frumoase din marile oraşe. însă există planete unde casa este o construcţie cu mult mai artistică, cu dispozitive ce asigură un confort necunoscut încă aici. întrebată ce înţelege prin ideea casă, entitatea de pe planeta respectivă ar descrie o locuinţă prin idei al căror conţinut noi, cei de aici, nu l-am cuprinde, deoarece nu am ajuns încă la gradul cunoaşterii.

Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vietii si ale Universului