Alimentatia corpurilor subtile – sfaturi despre hranire de la Maestrul Peter Deunov

IMPORTANTA ATITUDINII
Inainte de a minca, ginditi-va intotdeauna sa va spalati pe miini. Apoi straduiti-va sa intrati intr-o stare de pace si calm, constientizind ca veti primi elemente preparate in marele laborator al naturii. Va reculegeti, intrati in legatura cu Creatorul, faceti o scurta rugaciune si numai apoi, in pace sufleteasca si liniste incepeti acest proces de cea mai inalta magie alba: nutritia.

ROLUL MASTICATIEI
Trebuie sa mestecam alimentele cit de mult este posibil, pina cind dispar din gura fara macar a le fi inghitit. Gura, cea care primeste prima hrana, este laboratorul cel mai important, cel mai spiritual. Urmeaza stomacul, pe planul secund. In gura se realizeaza procesele cele mai subtile, pentru ca ea absoarbe particulele eterice, in timp ce elementele cele mai grosiere coboara imediat in stomac. De altfel, inainte chiar ca hrana sa fie absorbita, digerata si distribuita in organe, omul se simte deja fortificat; aceasta dovedeste ca inainte ca stomacul sa primeasca hrana, gura a absorbit elementele eterice care au alimentat sistemul nervos.

ALIMENTATIA CORPURILOR SUBTILE

A ne hrani, este mai intii de toate a extrage constient din hrana elementele care vor constitui materialele necesare edificarii corpului nostru fizic. Deoarece omul nu este format numai dintr-un corp fizic ci poseda si alte corpuri, mai subtile, important este ca el sa cunoasca cum sa-si hraneasca aceste corpuri subtile care sunt deseori subalimentate din cauza ignorantei sale. Intr-adevar, daca aproape toti stiu ce hrana sa dea corpului lor fizic, nu stiu sa-si alimenteze celelalte corpuri: corpuri eteric (sau corpul vital), corpul astral (sediul emotiilor) si corpul mental (sediul gindului).

1. ALIMENTATIA CORPULUI ETERIC
Trebuie bine masticate alimentele, dar masticatia este pentru corpul fizic. Pentru corpul eteric trebuie adaugata respiratia. Deci, mincind, trebuie sa va opriti din cind in cind si sa respirati profund pentru a permite corpului eteric sa retina din hrana particulele cele mai subtile. Numai respiratia profunda permite acest proces. Dar, daca se vorbeste in timp ce se inghite hrana rapid si automat, ritmul respirator corect este perturbat, reactiile fizico-chimice nu se fac normal si apare o stare de greutate, de rau, care dovedeste ca nu s-a mincat corect. Pentru a se hrani corpul eteric trebuie sa se manince in liniste.

2. ALIMENTATIA CORPULUI ASTRAL
Deoarece corpul astral se hraneste cu sentimente si emotii care sunt facute dintr-o materie si mai subtila si mai pura decit particulele eterice, putem sa-l hranim avind sentimente de dragoste pentru aceasta hrana care a fost pregatita in atelierele Domnului. Daca corpul astral a absorbit aceste elemente, are toate posibilitatile sa trezeasca sentimente de o factura foarte inalta: dragoste catre toti oamenii, senzatia de a fi fericit, in pace si armonie cu natura.

Dupa ce corpul astral si-a primit hrana, incercati o senzatie de bine, va simtiti generosi si in situatiile pe care le aveti de rezolvat va aratati larg, rabdator, binevoitor, stiti sa faceti concesii. Dimpotriva, daca corpul astral n-a fost hranit, pentru ca ati mincat bombanind, criticindu-i pe ceilalti, suparindu-va, va veti manifesta imediat cu acreala, nervozitate si partialitate sau daca aveti probleme dificile de rezolvat, balanta va inclina totdeauna de partea negativa si nejusta. Imediat cautati scuze spunind: ce vreti, sunt nervos! Pentru a va calma veti cumpara medicamente de la farmacie, dar veti continua sa va simtiti nervos atita timp cit veti ignora ca modul in care mincati este de o extrema importanta pentru bunul vostru echilibru fizic si psihic.

3. ALIMENTATIA CORPULUI MENTAL
Pentru a-si hrani corpul mental, discipolul se concentreaza asupra hranei sale, inchide ochii si nu-si priveste nici chiar vecinii, pentru a se concentra mai bine. El stie ca hrana este o scrisoare de dragoste trimisa de Creator si se straduieste s-o citeasca interiorizat. Hrana reprezinta pentru el o manifestare a Divinitatii si se straduieste sa se gindeasca la ea din toate punctele de vedere. Se intreaba de unde vine, ce contine, care-i sunt calitatile, ce entitati s-au ocupat de aceasta hrana. Fiindca discipolul stie ca niste fiinte au lucrat asupra fiecarei plante, fiecarui fruct si ca daca cresc si se coc intr-o perioada determinata, aceasta corespunde influentelor planetare.

Spiritul sau este deci preocupat de toate aceste reflectii si mediteaza profund. Astfel, corpul sau mental se hraneste si extrage din hrana elemente superioare celor din planul astral. Va beneficia prin aceasta de luciditate, claritate, o patrundere profunda a vietii si a lumii. Dupa o masa luata in asemenea conditii, se ridica de la masa cu o intelegere atit de luminoasa incit este capabil sa implineasca o munca intelectuala foarte sustinuta.

4. CORPUL CAUZAL, BUDIC SI ATMIC
Dincolo de corpurile eteric, astral si mental, omul mai poseda inca alte corpuri mai subtile: corpul cauzal, corpul budic si corpul atmic, si aceste corpuri trebuie si ele hranite. Dar cum? Dupa ce a respirat, dupa ce a mincat hrana cu dragoste, dupa ce a meditat asupra ei, Initiatul se lasa cuprins de un sentiment de recunostinta fata de Creator; gratie hranei a putut realiza o veritabila comuniune cu El. Numai astfel isi alimenteaza cele trei corpuri superioare si are reverii, extaze.

SA NU MINCATI NICIODATA PINA LA SATIETATE
Stiti cu totii ca nu trebuie sa mincam exagerat. Da, nu este nimic mai rau decit sa plecam de la masa satui, ghiftuiti, caci ne ingreunam, ne materializam. Dar ceea ce voi nu stiti cu siguranta este ca foamea prelungeste viata, o tonifica, o amelioreaza. Daca plecati de la masa cu o saturatie lejera, veti da un impuls corpului vostru eteric care va atrage si va capta si alte elemente din atmosfera inconjuratoare. Numiti daca vreti aceste elemente vitamine, hormoni eterici… Corpul eteric gaseste aceste elemente si le absoarbe asa de bine incit, citeva minute mai tirziu, nu numai ca va dispare foamea, dar va simtiti mai usori, mai vioi, mai capabili de munca. In timp ce daca mincati mai mult decit aveti foame, prin placerea de a minca (cum fac atitia la reuniuni, banchete etc) va veti simti repede ingreunati si incapabili de a lucra.

Daca mincati prea mult, produceti in voi o supraincarcare si corpul eteric va fi obosit, surmenat, obstructionat in functiile sale. Atunci, nedoritii planului astral sosesc repede si ei pentru a lua parte la festin. De aceea, citeva momente mai tirziu, simtiti ceva ca un vid si incercati dorinta de a reincepe sa mincati pentru a umple acest vid. Dar indezirabilii sunt si ei prezenti si astfel deveniti o prada magnifica pentru infometatii din planul astral inferior care vin sa se infrupte la mesele voastre. Universul intreg este plin de creaturi de tot felul pe care initiatii le-au clasat in categorii determinate si care se amesteca deseori in existenta oamenilor; si numai astfel se explica un numar de fenomene si evenimente extraordinare care ramin inexplicabile pentru savantii contemporani. Deci, pentru a deveni tinta indezirabililor, nu trebuie niciodata sa depasim limitele si sa facem mese prea abundente.

Cu voia Tatălui ceresc, a Fiului şi a Sfântului Duh s-au întemeiat diferitele religii pe acest pământ.Toate s-au făcut cu voia Solarului nostru şi tot El a permis, prin apostolii Săi, răspândirea religiei creştine.

Extras din cartea „Din Tainele Vietii si ale Universului”, de Scarlat Demetrescu

Insă Adevărul este ca untdelemnul; de îl torni în apă, în oţet sau în spirt, el iese la suprafaţă. Adevărul Cerurilor noastre conduce lumile. Cu voia Tatălui ceresc, a Fiului şi a Sfântului Duh s-au întemeiat diferitele religii pe acest pământ. In templul brahmanului, al budhistului, al evreului, ca şi în giamia musulmană, se află adevărurile cereşti, mai mult sau mai puţin dezvăluite. Toate s-au făcut cu voia Solarului nostru şi tot El a permis, prin apostolii Săi, răspândirea religiei creştine.

Noi, reprezentanţii Tatălui central, propovăduim religia care domneşte în univers, una şi aceeaşi pretutindeni: Religia-ştiinţă, predicată în templele viitoare, unde ruga va porni din inima fiecărui om, înălţându-se prin mentalul său, sub formă de unde-gânduri, până la Creator; temple unde nu vor exista statui, icoane şi semne. Noi vom predica Adevărul în vecii vecilor, dar fără silnicie.

Vom vorbi în sfântul Templu al Adevărului, iar cel ce se va face nedemn, speculând Adevărul nostru, va fi înlăturat şi altul mai vrednic va fi chemat. Preoţii templelor noastre vor fi profeţii noştri, care fără să primească plată, vor fi în grija noastră, ca să aibă cele necesare vieţii lor. Aşa, treptat, toate religiile se vor hrăni din Adevărurile noastre şi toate se vor închina Templului universal.

Sunt fericit că se vor răspândi aceste Adevăruri cereşti, pentru că mâine şi noi vom coborî în trup şi dorim să găsim casele unde vom auzi aceste Adevăruri eterne. Mă bucur de pe acum că voi găsi poate chiar aceste rânduri ale mele şi citindu-le, sufletul meu se va întări şi cu vrednicie voi străbate prin valurile vieţii trupeşti. Atunci tu, îndatoratul meu de azi, îmi vei vorbi, fiind în Cer duh, ca mine acum. îmi vei spune Adevărurile cereşti, cunoscute de mine ca duh liber, dar neştiute ca duh întrupat, acoperit de hainele fizice. Peste 50-60 de ani voi fi iarăşi jos, om întrupat şi sper să mă adap cu aceste Adevăruri, aşa după cum Cerul a hotărât şi cu tine. Vrând-nevrând, lumea se îndreaptă către Adevărul ceresc. Adevărul va lovi încet, dar sigur, în sfera socială şi în prejudecăţile religioase, învechite şi alterate.

S-a strecurat şi neghină printre slujitorii bisericii. Prin viaţa şi faptele lor, aceştia au pierdut legătura cu Cerul şi neavând lumina de sus, au scris, înlocuit sau introdus idei inexistente în textul original al sfinţilor apostoli evanghelişti

Extras din cartea „Din Tainele Vietii si Ale Universului”, de Scarlat Demetrescu

Fiecare duh râvneşte să cunoască din toate ramurile cugetării omeneşti, dar îi place să se dedice înurmărirea şi adâncirea unui anumit domeniu. Prin urmare, există specializare şi la noi. Să nu crezi că specializându-se într-o anumită direcţie, marile duhuri rămân neştiutoare în alte domenii.

Ca exemplu l-aţi avut chiar pe Divinul nostru Solar. Ce inteligenţă! Ce cunoştinţe! Ce putere! Prin ordinul Său,’duhurile atomilor aerului se supuneau şi furtuna înceta. Prin ştiinţa Sa înaltă, inimaginabilă vouă, El lucra asupra apei şi o transforma în vin. Prin gândirea şi voinţa Sa, crea pâini din eterul spaţiilor şi umplea sute de coşuri, hrănind mii de oameni şi rămâneau câteva coşuri cu firimituri. Pe toate le-a făcut cu puterea Sa divină, cu puterea Sa creatoare.

Cu imensa Lui putere, Domnul nostru Iisus Christos comanda materiei şi duhurilor. Din ordinul Său suprem, de neînvins, comanda duhurilor umane să se întoarcă în trupurile lor părăsite, pentru a le reda viaţa. Astfel a înviat pe cei morţi. Cazurile de învieri au fost cu mult mai numeroase decât cele pomenite în Sfânta Scriptură. Pentru El nu exista nici un secret, citind gândul omului ca într-o carte. Ştiu că vă este greu să înţelegeţi asemenea fenomene şi în sufletul celor mulţi relatările din Sfânta Scriptură par simple poveşti.

Dar noi, care vrem să vă ridicăm, să vă luminăm, nu avem nici un interes să vă minţim. Pe Tatăl central nu L-a văzut nimeni. Pe Fiul L-a văzut toată suflarea de duhuri a Pământului în două ipostaze: ca Om trupesc şi ca Duh. Pe Sfintele Duhuri le vedem mereu cei ajunşi la gradul de a sta în faţa lor. Ele sunt aici, lângă noi, şi au scaunul lor de judecată şi învăţătură pe Lună. Noi ne plecăm şi’ le executăm ordinele, căci ştim vechimea, înţelepciunea şi puterea lor.

Smeriţi ne adresăm şi ascultăm ordinele Fiului, căci cunoaştem Gloria Sa divină. Dar nu ne închinăm nici Sfintelor Duhuri, nici Solarului nostru, ci numai Unicului Tată, ce domină peste toată creaţia Sa. Dragul meu frate, să mă ierţi dacă prin vorbele mele zdruncin oarecum părerile tale.

Asemenea adevăruri nu se pot spune celor plini de prejudecăţi, pentru că prejudecăţile îi limitează şi îi ţin pe oameni scufundaţi în întuneric. Cu câteva sute de ani în urmă, omul se ruga şi făcea mătănii crezând că fulgerul şi tunetul exprimă mânia lui Dumnezeu. In zadar i s-ar fi spus să nu se mai roage pentru că sunt simple fenomene ale cerului, a trebuit să vină ştiinţa de azi, cu demonstraţiile ei, ca omul să fie pus pe calea adevărului. Nici un duh din lumea Cerului n-ar cădea în naivitatea omului simplu de jos, de a se ruga Divinităţii să-l apere de fulgere şi tunete, ci va căuta să evite zona electrică pentru a nu se vedea dezbrăcat de haina sa planetară.

Multe păreri greşite, ale oamenilor neştiutori, vor fi înlăturate de ştiinţa umană de mâine. Tot graţie ştiinţei, lumea va înţelege şi cunoaşte eterul, undele, sufletul şi spiritul, dorind să intre în legătură cu noi. Omul de ştiinţă va fi un Sfânt Ioan, antemergătorul, pregătind calea noastră, a oamenilor spaţiali, care vom lumina şi laicul, şi preotul religiei viitoare.

Bietul vostru preot învaţă în seminar despre atâtea fenomene psihice, biologice, fizice şi chimice, descrise în Sfânta Evanghelie. I s-a explicat cum s-au făcut acele „minuni”? Nu, deoarece nici profesorii săi nu cunosc Adevărul. Va veni omul de ştiinţă, un mare spirit din ceata preoţilor şi arhiereilor cereşti, care fiind întrupat, le va da toate explicaţiile, cunoştinţele primite de la noi, cerienii, şi comunicate lor ca oameni, cu învoirea Sfântului Duh şi a Divinului nostru Solar.

Nu acuz pe nimeni, dar pot spune că de-a lungul veacurilor s-a strecurat şi neghină printre slujitorii bisericii. Prin viaţa şi faptele lor, aceştia au pierdut legătura cu Cerul şi neavând lumina de sus, au scris, înlocuit sau introdus idei inexistente în textul original al sfinţilor apostoli evanghelişti.

Astfel au plăsmuit falsul referitor la învierea morţilor în trupurile lor. în care? Căci duhul uman a îmbrăcat mii de trupuri, făcute praf şi ţărână. Astfel au introdus ideea învierii şi înălţării Domnului la Cer, cu trupul Său. Pentru ce? Ce să facă cu un trup în Cerurile Lui?

Şi astfel s-au născut foarte multe erori, aflate azi în evidentă contradicţie cu datele ştiinţifice umane. Noi citim limpede, în inimile multora, îndoială în fenomenele scrise în Sfânta Evanghelie. Mulţi, care n-ar mai trebui să întineze cu mâinile lor sfânta Carte, îşi zic în sinea lor: „Toate cele scrise aici sunt bune numai pentru popor, pentru inculţii noştri. Să mulţumim domnului – dacă o mai fi şi el pe undeva – că mai sunt unii care să ne ceară să le citim cele ce noi, ca înţelepţi, ştim că nu au fost”. Vai de sufletul lor! Pentru ce au mai îmbrăcat sutana, dacă sufletul lor n-a simţit chemarea cea sfântă?

Să ştii că pe umerii tăi, în spatele tău, se află un spirit – echivalentul Sfântului Gheorghe – care te va apăra, nu ca o forţă unitară, ci ca o forţă treimică.

Extras din cartea: Din Tainele Vietii si ale Universului de Scarlat Demetrescu.

Iată un exemplu. în cartea vieţii unui om trupesc este prevăzut să treacătprintr-o suferinţă, ca urmare a unei greşeli din trecut, din altă viaţă sau chiar din viaţa actuală. într-o noapte, spiritul întrupat a luat cunoştinţă că într-una din zilele următoare va trece printr-un eveniment în urma căruia va avea de suferit. Dimineaţa acest om se scoală neliniştit; o tristeţe grozavă îl apasă, fără să aibă vreun motiv. Are o presimţire vagă că i se va întâmpla ceva, că va trece printr-un mare necaz. Nu ştie nimic şi mâhnirea nu-l slăbeşte. Pleacă la drum, se produce un accident şi se alege cu un braţ sau picior rupt. Presimţirea s-a realizat; durerea a sosit. Spiritul ştia de tot ce va veni şi îşi reflecta mâhnirea trupului său, care înregistra, dar nu putea preciza ce anume.

Viaţa e o luptă în care eşti invingător sau învins. E nevoie şi de o şcoală, şi de alta. Forţa învingătoare este pozitivă, forţa învinsă este negativă. Ceilalţi factori, judecătorii din spaţiu, au determinat cursul evenimentelor. Omul trupesc este asemănător unui cal de curse. Noi, cei din spaţiu, facem ori pe jocheul, ori pe cei care”-pariază pentru sau contra. Bietul animal, omul trupesc – aleargă, mânat de jocheul său şi în acelaşi timp este supus privirii a două tabere opuse, pro şi contra, care pariază pentru o anumită acţiune, unii zicând că va reuşi, alţii afirmând contrariul. Vezi, frate, ce legătură este între lumea voastră şi a noastră?

Pe această temă am să-ţi explic un simbol reprezentat în bisericile voastre. Pe unele icoane este înfăţişat Sfântul Gheorghe călare pe un cal falnic, omorând cu suliţa un balaur. E o icoană ce reprezintă un simbol cunoscut de cel ce l-a pictat iniţial pe lemn, zid sau pânză. Ciudat simbol pentru voi, căci s-ar putea naşte în mintea voastră întrebarea: „Cel ce a reprezentat acest act trebuie să fi ştiut că şi balaurul simbolizează o fiinţă creată de Tatăl. Cum de şi-a permis să introducă în casa Domnului reprezentarea uciderii unei făpturi?” Aşa raţionaţi voi, pentru că nu cunoaşteţi tainele cereşti.

Nici preotul care a privit ani de zile icoana nu-i ştie înţelesul. Aici avem de-a face eu un frumos simbol, o reprezentare tainică a unui adevăr ceresc. Calul simbolizează un biet om trupesc. Frumos şi bine ştie să alerge omul, dar el – ca orice animal – nu poate decât să reprezinte o forţă oarbă, neştiutoare, lipsită de puterea de a pătrunde înţelesul tainic al lucrurilor. Balaurul care îi iese în cale este o reprezentare simbolică a evenimentelor viitoare, triste, şi dureroase ale vieţii pe acest pământ, o forţă mare, inevitabilă şi invincibilă de om. Dar sfântul încălecând calul, omoară cu suliţa sa balaurul. Sfântul este spiritul ajutător din spaţiu.

In acel eveniment simbolic s-a constituit ad-hoc o treime de acţiune. Sfântul este forţa pozitivă, balaurul este forţa negativă iar calul – simbolizând omul – este forţa neutră, care se supune şi execută. In acest caz Sfântul Gheorghe este o forţă pozitivă, pentru că vrea uciderea balaurului. Balaurul este o forţă negativă, opunându-se uciderii sale. Sfântul nu l-ar putea birui, dacă lâ voinţa sa nu s-ar alipi şi forţa a treia, calul – omul trupesc. Rezultatul este executarea faptei care a avut două aprobări.

Sfinţii părinţi, întemeietorii bisericii creştine, cunoscând puterea forţei treimice, fie ea şi de ocazie, au exprimat această ştiinţă, simbolizând-o, în icoana Sfântului Gheorghe. Acum revin la marile împrejurări ale vieţii: un examen, o mare înfăptuire omenească, o căsătorie etc. în preajma unor asemenea evenimente capitale din viaţa omului, se constituie imediat o forţă treimică, pentru ajutorarea sau împiedicarea executării actului sau împrejurării respective.

In ajunul evenimentului, omul începe să se neliniştească, să necheze ca şi calul Sfântului Gheorghe la apropierea balaurului sau a evenimentului chemat de destinul său. Omul nu se va linişti până la finalul evenimentului. Prin urmare, omul nu e lăsat singur în faţa hotărârilor decisive şi a întâmplărilor importante prin care va trebui să treacă. Fapta ta, omule, nu este o forţă oarbă şi nu eşti lăsat singur în lume. Să ştii că pe umerii tăi, în spatele tău, se află un spirit – echivalentul Sfântului Gheorghe – care te va apăra, nu ca o forţă unitară, ci ca o forţă treimică. Acest spirit, ajutător şi iubitor, este veghetorul tău, prieten sincer, care va sta în preajma ta, până la moartea trupului tău.

Când omul soseşte în preajma marelui eveniment – o probă sau examen de evoluţie – veghetorul cunoscând perfect destinul protejatului său, cheamă imediat pe fraţii din grupul spiritului întrupat, pentru a constitui treimea ad-hoc, necesară trecerii acelui eveniment.

In taină, Domnul a revelat acest adevăr ucenicilor Săi, dar nu a fost consemnat de sfinţii evanghelişti, pentru că era imposibil de înţeles de lumea neiniţiată. El le-a spus ucenicilor: „Nici un fiu al Meu nu va fi lăsat singur, când va trece probele destinului său, ci totdeauna va fi asistat de cei din treimea sa necesară”.

Dumnezeu nu este un moş cu barbă albă, ci o Asociaţie infinită de Duhuri divine.

Extras din cartea: Din Tainele Vietii si ale Universului de Scarlat Demetrescu.

Materia din Infinit, particula a, absorbită de sfera-cosmos va ajunge cu timpul la Centrul transformator, în Laborator. In drumul ei spre Centru, am spus că particula haotică este absorbită de universurile fizice, iar aici este întrebuinţată de marile duhuri, pentru diferitele lor operaţii. Uriaşa forţă de atracţie a Sferei centrale cheamă la ea mereu particule haotice, care în prima etapă se adună în sânul Sferei-Mamar, de unde trec în Pectoral şi Tătar, unde vor suferi anumite prefaceri. De la o vreme, preaplinul conţinut al Sferei-Tatar goneşte materia pregătită înapoi în Mamar, şi de aici, va peregrina spre unul din cele patru universuri, sub formă de mase mari de materii şi duhuri, formând ceea ce numiţi nebuloasă.

Din expunerile făcute până acum s-a înţeles că Dumnezeu nu este un moş cu barbă albă, ci o Asociaţie infinită de Duhuri divine. De asemenea, Mama sau Mamarul nu este o personalitate feminină, ci tot o Asociaţie de Entităţi divine. Ambele Asociaţii divine urmăresc un scop comun, împărţindu-şi rolurile şi munca, una lucrând ca o Forţă activă, şi cealaltă ca o Forţă pasivă. Intre aceste două mari Asociaţii, am spus altădată, se află o a treia Asociaţie, numită Respirator, pentru că prin mişcările ei, materia primă pregătită în Mamar şi prelucrată de Tată e trecută înapoi în Mamar, pentru ca mai apoi de aici să fie trimisă în unul din cele patru universuri. Prin urmare, Respiratorul este o Asociaţie de Divinităţi care fac legătura între cele două Asociaţii mari – Tătar şi Mamar.

Dacă Tătarul, are rol de asociaţie activă, iar Mamarul – de asociaţie pasivă, Respiratorul joaca rolul de neutru. în definitiv, Sfera-Laborator este formată din trei sfere concentrice. Când Sfera centrală, Tătarul este activ, Respiratorul este neutru, iar Sfera periferică, Mamarul este pasiv sau primitor. După aceea Mamarul devine activ-negativ, Respiratorul rămâne tot neutru, iar Tătarul lucrează ca o forţă pasivpozitivă, adică El primeşte. Activitatea Tătarului şi a Mamarului alternează, iar Respiratorul rămâne centru de suspensie al pârghiei unei balanţe, dând ajutor atât Tătarului, cât şi Mamarului, după trebuinţă, pentru a se putea face schimbul de materii necesare, în vederea noilor creaţii şi chiar a propriei lor evoluţii. Respiratorul o dată ajută la trecerea materiei prime din Mamar la Tătar, şi apoi ajută la trecerea înapoi în Mamar, a materiei prime prelucrate de Tătar.

Acestei Sfere uriaşe, compusă din trei Asociaţii într-una, i s-a dat numele de Dumnezeu. Ea este Dumnezeul tuturor religiilor de pe pământul nostru. Acestui Laborator infinit, acestei uzine uriaşe a creaţiilor, ne închinăm noi, duhurile. Acestei Forţe vaste şi neînchipuite ridicăm osanalele noastre. Duhurile de pe miliardele de planete şi sori se pleacă cu smerenie acestui Centru creator, pentru iubirea ce o poartă întregii Sale creaţii, operei Sale. Acolo este ştiinţa ştiinţelor, acumulată din eternitate. De acolo porneşte puterea infinită ce ţine cosmosul închegat într-un tot. De acolo pleacă, din timp în timp, materia ce va da naştere unei nebuloase, cu tot ce-i trebuie pentru ca într-o perioadă de zeci de miliarde de ani să dea naştere la tot ce există, de la fluidul număru-unu până la piatră, şi de la plantă până la om. Acolo e Lumina ce luminează lumile.

De acolo am luat şi eu naştere cândva, în noaptea veşniciei trecute, pentru ca după ce voi face lunga mea şcoală, să devin unul din cei mai modeşti colaboratori din ceata fără număr a divinilor Creatori ce alcătuiesc acest Centru atotputernic. Acesta e purul adevăr cunoscut numai de duhurile superioare. Orice altă concepţie referitoare la Dumnezeu este omenească, nereală, potrivită ignoranţei omului trupesc.

Dar acest Adevăr nu trebuie făcut cunoscut omului simplu. El trebuie lăsat să creadă că există o singură fiinţă, mare cât infinitul creat, care conduce cu puterea lui infinită miliardele de corpuri cereşti. Dacă vei îndrăzni să spui omului simplu adevărul, dacă vei distruge din inima sa divinitatea cu chip de om bătrân şi adânc înţelept, îi vei tulbura mintea şi concepţia despre dumnezeul atotcreator, şi nu-şi va mai găsi un sprijin în existenţa sa terestră.

Omul simplu cere Tatălui ceresc să-i dea ceea ce crede că îi lipseşte. Iniţiatul ştie că Centrul creator nu a pierdut din vedere absolut nimic şi că totul a fost prevăzut şi acordat, pentru ca duhul să-şi facă şcoala perfecţiunii în eternitate. Noi ştim că nu ne este permis să cerem, căci totul ni s-a dat. Ruga noastră este numai de mulţumire şi slăvire a infinitei Forţe creatoare, a uriaşei Asociaţii de trei-una, ajunsă la cele mai înalte cunoştinţe şi la o desăvârşită forţă creatoare şi conducătoare a tot ceea ce vedem şi nu vedem, a tot ceea ce ştim şi nu ştim.

Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa socială, cu toate însuşirile fiinţei sale pământeşti, sufleteşti şi spirituale, este rezultatul unei serii nesfârşite de cauze, produse de el în alte vieţi. In existenţa omului nu intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare”

Extras din cartea: Din Tainele Vietii si Ale Universului, de Scarlat Demetrescu

Tot ce există are o cauză creatoare. Orice faptă produsă de un om are un mobil, o cauză determinantă. Prin urmare, fapta este efectul unei cauze. In anumite împrejurări efectul poate deveni o cauză, generând la rândul său un alt efect. Cu alte cuvinte, în scurgerea timpului fără sfârşit, cauzele şi efectele se înlănţuiesc la infinit. Originea tuturor cauzelor este Creatorul. Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa socială, cu toate însuşirile fiinţei sale pământeşti, sufleteşti şi spirituale, este rezultatul unei serii nesfârşite de cauze, produse de el în alte vieţi. In existenţa omului nu intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare„.

Lumea neştiutoare crede că întâmplarea face ca unul să fie norocos şi altul nefericit. Omul face asemenea afirmaţii pentru că nu-şi cunoaşte vieţile trecute, nu ştie ce conduită a avut în acele existenţe, nu poată să facă o legătură între viaţa actuală şi faptele, sentimentele şi gândirea ce i-au frământat fiinţa în alte existenţe. Din acest motiv, când întâlnim un eveniment în calea noastră, avem impresia că întâmplarea a făcut să trecem prin acel eveniment, că puteam să-l evităm dacă în timpul acela nu eram acolo.

Dacă am deţine facultatea spirituală stăpânită de foarte puţini oameni – de a vedea în urma veacurilor şirul nesfârşit de locuri, familii, naţiuni în care am trăit altădată – am putea examina fiecare viaţă, cu faptele noastre, cu dorinţele ce ne-au mânat existenţa, cu sentimentele ce ne-au călăuzit, cu gândurile ce ne-au determinat toate acţiunile, am vedea că am produs când bucurii, când mâhniri, am comis când fapte juste, când nedreptăţi – păgubindu-i pe alţii, că în unele vieţi am comis comploturi, crime şi ne-am torturat semenii; cu alte cuvinte, am generat o mulţime de cauze care acum, în această viaţă, sau în cele viitoare, îşi produc efectul. Prin aceste fapte, gânduri şi sentimente ne-am creat un destin bun sau rău, care trebuie plătit neapărat, asemenea unei datorii.

Numai astfel ajungem la cunoaşterea perfectă că suntem ceea ce am cauzat altădată, că suferim pentru că i-am făcut pe alţii să sufere, că ne bucurăm pentru că am mângâiat altădată, şi aşa la infinit. Vălul ce acoperă trecutul ascunde cauzele stării noastre din prezent. Insă toate vor fi descoperite la vremea lor. In planul creaţiei Tatălui este cuprins ca lucrurile să fie aşa cum sunt acum, adică să plutim în neştiinţă, până când, prin suferinţă şi dureri, pârghia cunoaşterii ne va ridica la o viaţă înţeleaptă.

Trăim azi – în ceea ce priveşte problemele spirituale – asemenea sălbaticului care nu cunoaşte nimic din legile lumii fizice. El considera ploaia, vântul, fulgerul, cutremurul etc, ca fiind fenomene produse la întâmplare, fără cauze. Pe parcursul timpului, trecând prin numeroase vieţi terestre, el se ridică la cunoaşterea fenomenelor fizice, ajunge să cunoască materia fizică şi legile care o conduc. Din acest moment, când va sta în faţa unui efect va cunoaşte cauza care a generat-o, ori văzând o cauză, va şti ce va urma – efectul ei. După cum din neştiutor, omul a păşit încetul cu încetul spre cercetarea naturii, câştigând mereu cunoştinţe şi stabilind, pe parcursul a mii şi mii de veacuri, legile şi condiţiile care determină un anumit fenomen fizic, tot astfel, ridicându-se din ce în mai sus, pe scara spiritualităţii, omul va ajunge, în veacurile ce vor urma, să cunoască în lumea metafizică, în lumea invizibilă, materiile şi forţele care le pun în activitate, va şti să mânuiască aceste materii şi forţe.

Atunci va fi conştient că în domeniul moralei şi al vieţii spirituale, lucrurile se petrec ca şi în lumea fizică. După ce va înţelege că orice acţiune este urmată de o reacţiune, va duce o viaţă mai cumpănită, mai iconştientă, ţesându-şi în mod conştient destinul. Işi va sădi o viaţă viitoare mai fericită; nu va mâi fi jucăria naturii, ci îşi va aservi natura scopurilor sale. Trăind mai înţelept, iubind şi ajutându-i pe cei nefericiţi, rugându-se Celui Atotputernic, omul nu va mai avea un destin greu, iar ca urmare a acestui fel de viaţă, curând va rări pelerinajul de la pământ la Cer şi de la Cer la pământ.

Roata morţii şi a naşterii se va învârti mai departe, dar nu pentru a-l readuce la suferinţă. El va deveni un spirit luminos, ducându-şi de atunci în veci o existenţă spirituală, ajutând — de sus din spaţiu, şi jos pe pământ – pe cei slabi şi neştiutori, pentru ca şi ei să-şi sfârşească evoluţia pământească. Insă până atunci omenirea îşi va târî existenţa din greşeli în greşeli, suferind pentru a se îndrepta şi învăţa. Până atunci, bietul om crede că totul îi vine din lumea înconjurătoare, că el nu este decât un biet fulg purtat de vânt, la voia împrejurărilor, că în faţa destinului nu se poate face nimic.