Andrei Criteanul – ieri si azi

In anii trecuti, imi placea sa ascult canonul cel mare al Sf. Andrei Criteanul, anul asta ceva s-a schimbat, de cand sunt mai atent la versuri. Cu tot dragul si cu toata bunavointa, nu ma mai regasesc in acest canon, nu ma mai grabesc sa ma biciuiesc nici sa imi spun sufletului meu ticalosule la fiecare trei randuri. Pocainta adevarata este o stare emotionala puternica, profunda in care abundenta cuvintelor nu pare foarte potrivita.

Cum sa accesezi puterile pe care le ai la nivel spiritual cand iti condamni sufletul in asemenea hal? Cum sa afli puterile lasate in tine de Dumnezeu Tatal cand iti biciuesti esenta fiintei tale?

Ascultam un mare ierarh care citea foarte frumos canonul si care isi numea sufletul pacatos si ticalos la fiecare trei randuri. In pauze si la finalul slujbei, diaconii il numeau prea-sfintitule! Treaba asta miroase usor a inconsecventa: ori e ticalos ori e prea-sfintit! Hotarati-va!

Anunțuri

Taina cununiei – intrebari pentru teologi

As avea o intrebare pentru teologii care ajung din intamplare pe acest blog. De ce trebuie sa jure pe Evanghelie tinerii miri ca vor ramane impreuna pana la moarte? De ce sunt fortati sa jure pe Evanghelie? De ce sunt impinsi la aceasta bravada? Ei vin in fata preotului sa isi marturiseasca iubirea si dorinta de a trai impreuna, biserica le acorda binecuvantarea dar trebuie sa jure ca vor ramane impreuna pana la moarte!

In noaptea in care Mantuitorul a fost arestat, Sf. Apostol Petru a promis ca va merge pana la moarte alaturi de El, insa Iisus stiind ce avea sa se intample i-a spus ca nu ca canta cocosul in acea noapte pana cand el nu se va lepada de trei ori de El. Este cea mai mare bravada facuta de un Sfant care a gresit atunci chiar fata de Iisus. Conform regulamentelor voastre pentru afurisenii si anatemizari, Sf. Apostol Petru trebuia pe loc anatemizat si dat afuriseniei, norocul lui a fost ca nu se infiintase inca acea comisie si nici nu ati apucat sa puneti de vreun Sfant Sinod in care sa inlocuiti legea Divina cu poruncile oamenilor.

Cum bine stiti, Iisus l-a iertat si apoi l-a intarit pe Sf. Apostol Petru, acesta devenind piatra pe care s-a intemeiat Biserica, iata ca dintr-un vrednic de anatemizare si afurisire, Iisus si-a creat piatra de temelie. De aceea va intreb pe voi, expertii in canoane si hotarari ale Sfintilor de ce va grabiti cu anatemizarea si afurisirea? Daca si voi sunteti tot oameni, de unde aveti curajul sa hotarati cine intra si cine nu intra in Casa Domnului!

Iubirea dintre doi oameni este o necunoscuta, poate tine o viata, sau 10 ani sau 10 zile. Nimeni nu poate sti cate zile are de trait cu un alt suflet langa el. Nimeni nu petrece nici macar o secunda mai mult sau mai putin alaturi de un suflet pereche decat i-a fost scris de Dumnezeu. Totul este scris, totul este hotarat. Dumnezeu nu doar uneste ci mai si desparte oameni.

Ceea ce Dumnezeu a despartit, omul sa nu uneasca.

Nu poti afirma ca Dumnezeu doar uneste oameni, Dumnezeu are puterea si de a desparti oamenii atunci cand misiunea lor impreuna s-a terminat, cand iubirea dintre ei s-a stins. Cand dragoste nu mai exista, ce rost mai are o convietuire impreuna in care doua suflete sa isi faca zile negre?

Din nou despre transmiterea neschimbata a Traditiei Apostolice in Biserica Ortodoxa

In postul precedent despre transmiterea neschimbata, am afirmat ca este putin probabil ca traditia apostolica sa fi iesit din mintile zecilor de generatii de teologi absolut neschimbata. Parintele Vasile mi-a confirmat ca desi se cenzureaza pe ascuns cartile de cult si de spiritualitate, Ortodoxia ramane neschimbata. Tao nu lupta niciodata, dar castiga intotdeauna. Perfect de acord.

Acum, sunt convins ca Traditia Apostolica s-a transmis neschimbata. Asta inseamna ca nici nu a suferit deprecieri dar nici aprecieri. Asta inseamna ca nu a evoluat. Adica a murit. Ori nici asta nu e posibil, caci totul este viu si supus legii divine a evolutiei: totul trebuie sa evolueze. Talantii trebuiesc inmultiti.

Daca nu a suferit deprecieri, atunci, ierarhii nostri ar trebui sa emane lumina si iubire, cei care s-ar atinge de vestmintele lor s-ar vindeca indata, ar face minuni oriunde ar merge. Sf. Apostol Pavel avea obiceiul ca oriunde mergea sa isi castige painea muncind in mijlocul comunitatii care il primea. Nu se imbraca cu haine de aur, nu isi punea caciuli imense pe cap si nici lanturi grele de aur la gat. Nu i se faceau plecaciuni si banuiesc ca nici nu i se cantau titlurile de zece ori in timpul slujbei. Simplitatea era cuvantul de ordine.  Daca voi vedeti acestea in biserica de azi, inseamna ca traditia apostolica a fost transmisa neschimbata.

Daca nu a suferit nici aprecieri, imbunatatiri inseamna ca am trait degeaba ortodox in ultimele 2000 de ani sau nu am trait deloc ortodox, inseamna ca nu am inmultit talantii. Tot ce am adaugat sunt scrierile Sfintilor Parinti si alte carti de spiritualitate, insa cele mai multe texte sunt atat de greoaie incat devin aproape inaccesibile chiar si absolventilor de teologie. Acolo unde Mantuitotul vorbea simplu in pilde, Sfintii Parinti talcuiesc in vorbe care sunt greu de priceput omului simplu. Ca sa nu mai vorbesc de canoanele adaugate de Sfintii Parinti, de fiecare data cand citesc vreun text canonic, nu simt pacea lui Hristos, nici iubirea Lui, ci doar o raceala pe care nu pot sa mi-o explic.

Intr-o comparatie, e ca si cum un tamplar s-ar mandri ca in familia lui, mestesugul tamplariei s-a transmis neschimbat de 2000 de ani. Lucreaza cu aceleasi scule cu care lucrau si stramosii lui, insa si rezultatele muncii lui sunt la fel cu ale stramosilor lui. Degeaba incearca cineva sa ii spuna ca s-au inventat utilaje electrice moderne de tamplarie, el este mandru ca are mestesugul neschimbat de 2000 de ani de la stramosii lui. Asa ceva este de apreciat, este un unicat si merita toata atentia, dar daca vreau mobilier modern unde credeti ca o sa comand?

Transmiterea neschimbata a traditiei apostolice in Biserica Ortodoxa

Biseria Ortodoxa afirma ca ea este pastratoarea traditiei neschimbata a traditiei apostolice de peste 2000 de ani exact asa cum au lasat-o Sfintii Apostoli.

Cuvantul cheie aici este „neschimbata”. Asa ceva suna ca total imposibil in urechile mele, de la Apostoli si pana in prezent traditia a trecut prin sufletele si mainile a zeci, sute de generatii de teologi care au fost preocupati permanent sa nu sminteasca mintea bietului mirean.

Numai in ultimele doua luni am auzit chiar in blogosfera ortodoxa, pe blogul lui Saccsiv, despre cenzurarea Prohodului din Vinerea mare si in urma cu ceva timp, in direct si live la Trinitas TV, un ierarh cenzura lectura unui diacon sau preot la sarbatoarea Sf. Parascheva. Sunt doar doua exemple banale, din viata curenta, cand dispunem de mijloace moderne de comunicare si avem marturii despre transmiterea absolut neschimbata a traditiei… ce sa mazicem atunci de primii ani ai crestinismului? sau de vremurile de dupa Constantin cel Mare, cand afluxul de crestini proaspat convertiti ii ingrijora pe capii bisercii??

Nu schimbam nimic!

„Nu vrem sa schimbam macar cu o virgula din Ortodoxie!
HRISTOS A FOST ORTODOX!”
Parintele Arsenie Papacioc.

Acum ceva timp, ma preocupa puternic teoria reintruparii/reincarnarii (pe care o voi trata foarte amplu pe acest blog). Mai aveam intrebari despre reiki, din abordarea ortodoxa: e de la Dumnezeu sau de la diavol (urmeaza o postare cu acest titlu). La vremea aceea care nu este foarte indepartata, cautam raspunsuri in afara mea si cautam duhovnici, parinti „vazatori cu duhul” care sa imi raspunda la intrebari. Drumurile m-au purtat si la chilia parintelui Arsenie Papacioc. Am intrat hotarat sa il intreb despre reincarnare si Reiki dar cand ochii mei au ajuns la venerabilul parinte din fata mea nu am mai indraznit sa il intreb nimic. Parea atat de slabit fizic, doar in ochii aceia patrunzatori mai pastreaza forta unui spirit inalt, incat am renuntat la orice intrebare. Eram impreuna cu sotia mea, ne-a intrebat ce dorim si i-am cerut o binecuvantare. Am ingenuncheat, ne-a spus o rugaciune, apoi s-a uitat intens la noi si ne-a spus doar atat: „va pomenesc cu placere”.

Timpul a trecut si legatura mea cu ortodoxia pare sa fie tot mai slabita. Trebuie sa fiu sincer cu mine si sa recunosc ca nu ma mai regasesc in ortodoxie, nu are rost sa ma mai mint. Am gasit in blogosfera ortodoxa interviul cu Parintele Papacioc si afirmatia lui ferma: „nu schimbam nimic” m-a pus pe ganduri.

Sa uitam ca discutam despre ortodoxie sau despre religie. Ma intreb cand nu doresti sa schimbi nimic? Atunci cand totul este perfect! Atunci cand toate functioneaza perfect! Acum sa ma intorc la ortodoxie: totul functioneaza perfect? Avem bisericile pline duminica de duminica? Avem ortodoxia traita si aplicata ca popor? Am reusit sa impregnam poporul roman de ortodoxie? Avem o biserica in centrul vietii noastre? Si cate astfel de intrebari nu se pot adauga, dar nu doresc sa continui rechizitoriul meu, nu vreau sa devin judecator.

Insa trebuie sa ai ochelari de cal sa nu vezi esecul plenar al ortodoxiei. Trebuie sa refuzi realitatea, sa te incapatanezi sa canti blasfemia: „Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati”, altfel nu imi pot explica orbirea asta.

Este o lege divina  a Creatorului nostru: legea evolutiei, toate lucrurile TREBUIE sa evolueze! Nimic nu se poate sustrage acestei legi, nici macar ortodoxia. Totul trebuie sa evolueze si sa se perfectioneze. Totul trebuie sa avanseze, totul trebuie sa progreseze.

Afirmatia „nu schimbam nimic” este o impotrivire a acestei legi divine, a legii evolutiei. Nu te poti impotrivi legilor divine, poti avea iluzia timpului ca este posibil. In realitate este imposibil sa lupti cu legea progresului si nu este in interesul nimanui.