Dumnezeul meu, tot ce am Iti apartine. Serveste-te de mine pentru triumful si gloria Imparatiei Tale. Voi implini vointa Ta. Fie ca dragostea Ta, Intelepciunea , puterea Ta, sa se manifeste in mine! Exercitii de meditatie de Peter Deunov

Inainte de a intreprinde ce trebuie facut, trebuie sa va asezati in liniste pentru a introduce in voi pacea, pentru a va pune in armonie cu Universul si a va conecta la Atotcreatorul, consacrindu-i, prin rugaciune si meditatie, aceasta zi care incepe.Iata un exercitiu de practicat in fiecare dimineata:

-Va ridicati bratul drept, mina indreptata in sus, proiectind cu ajutorul gindului mina voastra astrala pina la Tronul lui Dumnezeu, rostind: “Dumnezeul meu, tot ce am Iti apartine. Serveste-te de mine pentru triumful si gloria Imparatiei Tale. Voi implini vointa Ta. Fie ca dragostea Ta, Intelepciunea , puterea Ta, sa se manifeste in mine!”. Sunt zile cind nu putem rosti aceasta formula din toata inima, pentru ca simtim in interior ceva care nu vrea sa cedeze. Trebuie sa ajungem sa putem spune sincer aceasta formula, nu din cind in cind, ci in fiecare zi.

Fericit este cel ce poate spune: „Dumnezeul meu, sunt servitorul Tau, dispune de mine dupa vointa Ta!”.

EXERCITIILE DE RESPIRATIE

Respiratia este o forma de nutritie si asa cum mincam trebuie sa mestecam incet, la fel cind respiram trebuie sa „mestecam” aerul. Cind inspiram, trebuie sa retinem aerul mult timp pina cind plaminii (care sunt un fel de stomac) au asimilat complet substantele nutritive. Daca eliminam aerul prea rapid, eliminam in acelasi timp toate aceste substante inainte de a putea retine toate aceste elemente utile.

DESCRIEREA UNOR EXERCITII

1. Astupati nara stinga si inspirati profund aerul prin nara dreapta numarind patru timpi.

2. Tineti-va respiratia 16 timpi.

3. Astupati nara dreapta si expirati prin nara stinga numarind 8 timpi.

Reincepeti exercitiul inversind:

1. Astupati nara dreapta si inspirati aerul prin nara stinga 4 timpi.

2. Tineti-va respiratia 16 timpi.

3. Astupati nara stinga si expirati pe dreapta 8 timpi.

Exercitiul se repeta de 6 ori pentru fiecare nara.

Cei care pot vor dubla timpii: 8-32-16.

Prin respiratie profunda va puteti vindeca sistemul nervos si multe alte boli. Medicii va vor prescrie injectii de calciu, de iod, de sodiu etc., pentru a va da elementele care va lipsesc, in timp ce Initiatii va vor sfatui sa luati aceste elemente in stare eterica prin respiratie. Metoda este foarte simpla, respirati concentrindu-va pe ideea ca sunteti pe cale sa preluati remediul care va lipseste. Da, fiindca organismul stie foarte bine de ce are nevoie, el contine o intreaga echipa de chimisti perfect competenti, capabili sa extraga din aer substantele necesare.

Iata de ce discipolul nu trebuie sa caute neaparat medicamentele la farmacie. El respira cu dragoste si cu convingerea absoluta ca este pe cale sa extraga din spatiu elementele care-i sunt necesare. Dar prin respiratie veti putea de asemenea sa extrageti forta si particulele din lumea superioara, adica lumina, pace si toate elementele vivifiante. Deci, cind respirati trebuie sa incercati sa atrageti elementele spirituale de care aveti nevoie, in functie de starea in care va aflati.

CITEVA EXEMPLE DE EXERCITII

1.Exercitiu:
Alegeti patru virtuti pe care ati dori in mod special sa le aveti.

a) Inspirind 4 timpi, pronuntati mental numele celor 4 virtuti, cite una in fiecare timp.

b) Retineti-va respiratia 16 timpi, repeteti de 4 ori aceste nume.

c) Expirind, spuneti: „Elimin din mine…” pronuntind numele defectelor contrare celor 4 virtuti pe care le-ati ales.

2. Exercitiu:

a) Inspirind, ginditi: „Iti multumesc Doamne, ca mi-ai permis sa primesc odata cu acest aer pur, viata divina pe care Tu ai pus-o in el”.

b) Retinind respiratia: „Fie ca aceasta viata divina sa patrunda in tot corpul meu si sa-i aduca viata si sanatatea”.

c) Expirind: „Voi manifesta aceasta viata pe care am primit-o in toate actiunile mele pentru gloria lui Dumnezeu”.

3. Exercitiu:

a) Inspirind: „Dumnezeul meu, sfinteasca-se numele Tau in mine”.

b) Retinind respiratia : „Dumnezeul meu, fie ca Imparatia Ta si dreptatea Ta sa se implineasca in mine”.

c) Expirind: „Dumnezeul meu, fie ca vointa Ta sa se implineasca prin mine”.

4. Exercitiu:

a) Inspirind: repetati de doua ori numele a patru virtuti.

b) Expirind: ginditi ca Ingerii celor patru elemente va elibereaza de impuritatile voastre. Ingerul focului in creier, Ingerul aerului in plamini si in inima, Ingerul Apei in stomac, abdomen si sex, Ingerul pamintului in tot corpul.

Fie ca Iubirea Divina sa-mi lumineze fata! Rugaciunile la trezire de Peter Deunov

RUGACIUNILE LA TREZIRE

Cind va treziti, trebuie mai intii de toate sa multumiti Domnului, nimic altceva. Primele cuvinte care trebuie sa le aveti pe buze cind va treziti sa fie: „Iti multumesc, Doamne, ca tu mi-ai daruit viata si sanatatea. Umple-mi inima cu iubire si da-mi forta sa implinesc vointa Ta, pentru ca tot ce infaptuiesc sa fie pentru gloria Ta si in numele Tau!

AMINTIREA VISELOR

De indata ce ati multumit Cerului trebuie sa cautati sa va amintiti visele. Daca faceti din aceasta o obisnuinta, veti constata curind ca deseori v-a fost dat un program in timpul somnului. Dar trebuie sa faceti asta imediat, in timp ce imaginile cele mai importante ale visului plutesc inca in creier, pentru ca mai tirziu foarte rar va mai puteti aminti. Uneori, chiar in timpul zilei pot reveni in memorie, dar e mai bine sa cautati sa vi le amintiti dimineata la trezire.

CUM SA NE RIDICAM DIN PAT

Imediat apoi trebuie sa va sculati. Cel care ramine mult timp in pat dupa trezirea sa este supus unor mari pericole psihice; va fi tentat intotdeauna de a ramine intr-o amorteala, intr-o betie astrala unde plutesc anumite ginduri de lene si senzualitate. Aceasta este suficient pentru a distruge caracterul, a ucide vointa si a le deforma pentru totdeauna. Aceasta obisnuinta creaza un lenes, o fiinta afundata numai in imaginatia sa si purtata spre placeri.

Trebuie sa coboriti din pat cu fata, niciodata intorcindu-va; piciorul drept trebuie sa fie primul pas pe podea. Fiecare miscare pe care o faceti la trezire trebuie sa fie constienta si executata corect. Aceste detalii va pot parea fara importanta, dar in realitate totul este semnificativ.

CUM SA NE SPALAM

Odata sculati, trebuie sa va faceti toaleta. Inainte sa va rugati, inainte sa faceti orice altceva, trebuie sa spalati miinile si fata, si mai ales sa nu va atingeti ochii inainte de a va spala pe miini. Este spus in Kabbala ca de indata ce omul adoarme, un spirit impur se ataseaza de corpul sau fizic si la trezire acest spirit ramine inca agatat miinilor sale si fetei sale. Deci, in momentul cind ne trezim, miinile si fata noastra sunt inca sub dominatia acestui spirit impur si de aceea nu trebuie sa facem nimic pina cind nu inlaturam acest strat fluidic de impuritati care ne-a impregnat.

Trebuie sa ne spalam constient si cu atentie ca este la fel de important a ne spala ca si a ne hrani . Nu faceti gesturi rigide sau dezordonate spalindu-va fata, fiindca in domeniul eteric exista o ordine foarte subtila a particulelor si gesturile bruste deranjeaza aceasta ordine. Observati-va si veti vedea ca spalindu-va in viteza va demagnetizati.

Cind va spalati, concentrati-va asupra senzatiei de prospetime pe care apa o produce asupra pielii voastre. Aceasta senzatie va va limpezi gindurile. Simtiti ca indepliniti un act sacru si spuneti:

1.”Fie ca Iubirea Divina sa-mi lumineze fata” .

2. „Asa cum imi spal chipul meu fizic, asa sa se spele si chipul meu spiritual „.

3. „In numele Iubirii nemuritoare si eterne, in numele Intelepciunii nemuritoare si eterne in care noi traim si existam, fie ca aceasta apa sa ma elibereze de toate impuritatile”

Si va rugati citeva minute.

Timpul s-a terminat! Predati lucrarile!

La fiecare examen, sau chiar, la fiecare lucrare de control, extemporal, sau teza, la finalul lucrării, asta auzeam de la profesorii supraveghetori: timpul s-a terminat, puneti pixurile sau stilourile si lucrarile pe masa! Daca erau drăguți, ne mai spuneau și cum stam cu timpul: mai aveti 15 minute sau 30 de minute, chestie care era de ajutor de multe ori, te ajuta sa identifici problemele la care nu ai lucrat suficient si sa drămuiești mai bine timpul rămas.

Cam aceeași senzație trăiesc de câțiva ani buni, ca timpul este aproape pe terminate. Profesori supraveghetori nevăzuți ne șoptesc sa ne pregătim de predarea lucrărilor noastre, timpul este aproape de terminare. Scarlat Demetrescu spune printre multe chestii interesante în cartea „Din Tainele Vieții și ale Universului” ca fiecare suflet da mai multe examene periodice. Avem examinări la finalul fiecărei zile, la finalul fiecărei luni, fiecărui an, fiecărei vieti. Apoi urmează, Marea Judecata, la finalul ciclului de 26000 de ani, marele examen. Probabil ca acesta este motivul pentru care Iisus spunea acum doua mii de ani ca s-a apropiat Împărăția Cerurilor, pentru ca din cei 26000 de ani, au  mai rămas doar 2000 de ani.

Practic, fără sa o stim conștient, suntem judecați in fiecare moment al vieții noastre. Fiecare gând, fiecare emoție, fiecare vorba, fiecare fapta, totul este înregistrat si pentru tot vom da socoteala. Pentru toate vom fi judecați. De fapt, „judecați” suna mai grav, în viziunea mea, mai aproape de realitate este termenul de „evaluați”, pentru ca Marea Judecata este mai degraba Marea Evaluare.

Când timpul era pe terminate, atunci când se putea, încercam sa ne mai” inspiram” unii de la alții, copiind o soluție sau cei mai naivi, încercând sa copieze răspunsurile altora. Evaluatorii cu experiența isi dau seama imediat când un elev a rezolvat problema singur, prin propriile cunoștințe dar și când un altul a copiat sau a încercat sa potrivească doar răspunsul final.

Destul de similar stau lucrurile si când vine vorba de evoluția spirituala. Degeaba încercam sa copiem răspunsurile altora, degeaba încercam sa sărim peste lecții sau sa speram ca vom păcăli pe evaluatorii noștri. In fata instantelor cerești, totul este limpede, acolo se deschid cărțile si ni se arata lecțiile pe care le-am învățat si lecțiile peste care am sărit. Ni se arata punctele tari dar și deficientele. Totul se face in interesul cresterii si evolutiei fiecarui suflet, just, echitabil, drept. Totul din Iubire.

Exteriorul este copia fidela a interiorului

Exteriorul este copia fidela a interiorului. Aceasta afirmatie am auzit-o cel mai frecvent de la cel pe care il consider  maestrul meu. De fiecare data cand ma plangeam de ceva din viata mea, asta auzeam de la el. Apoi am citit si recitit Zero Limite de Joe Vitale si Hew Len. Ideea centrala din ho’oponopono este ca trebuie sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru tot ceea ce experimentam. Inca ma mai lupt cu acest 100%, dar incep sa fac legatura cu exteriorul – copia fidela a interiorului. Daca experimentez ceva la exterior este doar o oportunitate, un semnal de alarma pentru a corecta ceva in interiorul meu, in subconstientul meu. Curata, curata, curata. Purifica, purifica, purifica.

PS: am aflat ca in curand va veni in Romania, doamna Mabel Katz pentru un seminar de ho’oponopono. Totul este minunat, mai putin pretul: 900 RON. Inteleg ca sunt costuri care trebuie acoperite, bilete de avion, cazare hotel, deplasari, hrana, tarif lector. Chiar nu putem gasi o modalitate prin care sa facem ho’oponopono accesibil mai multor oameni?

O cenzură veşnică şi severă există în Cer. Nu poţi vorbi orice. Nu poţi comunica oricând şi oricui.

Sublimul Iisus spunea: „Eu cu Tatăl una suntem”. Cum era să spună altfel acest strălucitor Duh, când El a plecat din Sfera divină şi când în noaptea miliardelor de ani ce vor veni se va întoarce la Tatăl şi va fi una cu El. Treptat, entitatea spirituală se deşteaptă din somnul în care a fost adâncită de primul zeu din Mamar, iar prin muncă amarnică, ce pare o eternitate, îşi dobândeşte ştiinţa ce-i fusese voalată.

Toţi îngerii afirmă: „Mi s-a luat şi mie odată ştiinţa, dar Tatăl a sădit-o în lume şi noi am citit-o din operele Sale şi am aflat-o de la marii Săi Slujitori”. Adevărul adevărat a fost, este şi va fi următorul: Duhului nu i se ia nimic, ci numai i se întunecă, i se adoarme memoria cunoştinţelor sale, i se produce o amnezie, şi ca urmare uită pentru un timp tot ce ştia de pe când era în sânul Tatălui central. Văzând şi studiind operele Tatălui său ceresc, ceaţa uitării se ridică treptat de pe memoria duhului, amintindu-şi, rând pe rând, ştiinţa cu care s-a născut. Trebuie muncă aprigă, de o veşnicie, pentru ca perfecţionându-se, să se simtă fericit de câte ştie şi poate, faţă de infinitatea de duhuri ignorante sau inferioare din jurul său. Dacă duhul era perfect, ştiutor din capul locului, ar fi fost tentat să divulge din secretele Tatălui. Dacă în baza cunoştinţelor sale ar fi posedat marea forţă a divinilor Creatori, bazându-se pe ştiinţa şi atotputernicia sa, ar fi procedat la creaţii fără prealabila învoire a Tatălui, după cum s-a întâmplat cu marile şi strălucitoarele Forţe cereşti căzute din Gloria lor, scufundându-se în abisul uitării, de nu mai ştiu cine au fost şi ce puteri au avut.

Lumile au fost create pe baza misterelor. Tot cosmosul a fost organizat în tăcere de Tatăl central. O muţenie absolută era în jurul Tatălui central. După mult timp, treptat şi într-o foarte mică măsură, Tatăl destăinuie din secretul operelor Sale marilor Săi Fii, Guvernatori de sori şi planete. Această atitudine a Fiinţei prime, această tăcere a fost adoptată de marile Forţe conducătoare de stele şi –pe cale descendentă – de toate duhurile cunoscătoare a ceea ce se află prin spaţiu. Duhurile cunosc mai mult decât întrupaţii, dar legea tăcerii şi a prealabilei învoiri le împiedică, sub sancţiunea pedepsei, să vorbească întrupatului despre ce a fost, este şi va fi. O cenzură veşnică şi severă există în Cer. Nu poţi vorbi orice. Nu poţi comunica oricând şi oricui. Dacă n-ar fi această  regulă, totul ar fi fost discutat, criticat sau lăudat, şi forţele externe, din univers, poate s-ar fi opus Forţei centrale din Sfera divină. Totul trebuie să fie organizat, ierarhizat şi solidar. Dacă nu ar exista legea solidarităţii şi legea evoluţiei, s-ar fi putut întâmpla ca multe creaţii să se întoarcă la Centru, înainte de timpul terminării şcolii respective, din care cauză Centrul s-ar fi dezorganizat şi el.

Dragul meu frate, noi vă iubim nu dintr-un interes personal, ci mânaţi de principiile legii evoluţiei prin solidaritate. Cu cât avansăm, cu atât sentimentul acestei solidarităţi este mai puternic.

Durerea este şi atributul Divinităţii centrale. Durerea este legată de viaţă, de existenţă.

Aveţi încredere în noi, în mandatul acordat de strălucitoarele Lumini care ne conduc. Vă vom iniţia până la maximul permis de evoluţia omului şi a globului nostru. Dacă ni s-ar permite, v-am uimi cu ştiinţa noastră. Cel mai savant om al pământului nu ştie nici a mia parte din cunoştinţele noastre despre operele Creatorului prim. Voi studiaţi în cărţile voastre, noi citim în marea carte fluidică, unde se înregistrează tot ce.se petrece pe Pământ, de la crearea sa şi până în ultima clipă a existenţei sale. Dacă ni s-ar permite să spunem totul, am revoluţiona lumea de pe glob, dar Tatăl îşi are înţelepciunea Sa şi ştie de ce a orânduit ca omul să păşească încet pe drumul evoluţiei. Avem aici, printre noi, lumea angelică, savanţii Cerurilor noastre, pe care îi întrebăm la anumite reuniuni, iar ei ne ascultă cu blândeţe, cu răbdare, şi ne răspund: „Tatăl doreşte ca fiecare duh să înveţe prin el însuşi. Eu atâta îţi pot spune. în problema pusă nu e aşa cum socoteşti tu, mai studiază şi apoi vino să-mi spui ce ai aflat. Nu pot să-ţi dau învăţătura de-a gata, ci doar normele de observat şi citit fenomenele, materiile şi viaţa de pretutindeni.

Iată, fiule, cartea fluidică e aici, citeşte-o cu puterile primite de la Tatăl şi noi îţi vom spune dacă ai văzut bine sau nu, dacă ai găsit sau nu adevărul. Observă, meditează, reaminteşte-ţi ceea ce ai mai aflat, compară şi trage concluzii. Citeşte şi învaţă, noi nu avem voie să vă dăm de-a gata. Nu te teme că întârzii în dezlegarea operelor Tatălui nostru, secole infinite stau înaintea noastră. Ce nu poţi afla azi vei afla mâine, peste un secol, o sută, o mie de secole şi odată tot vei izbuti să afli cum a lucrat Tatăl şi la ce operă a dat naştere. Voinţa Tatălui este să muncim cu toţii. Adevărul spus de mine îţi va intra pe o ureche şi va ieşi prin cealaltă, pentru că memoria ta nu poate reţine decât ceea ce ai aflat prin tine însuţi. Memoria oricărei făpturi reţine doar ceea ce a înţeles. Memorarea unei idei nu este atât de grea precum înţelegerea ei. Cunoştinţele referitoare la operele Tatălui nostru sunt atât de numeroase, încât n-ar putea fi memorate, dacă în prealabil nu au fost pricepute.

Totul trebuie făcut după chipul şi asemănarea celor făcute de Tatăl nostru central. Cine L-a învăţat pe Tatăl? Nimeni. Atunci şi noi trebuie să învăţăm singuri. Cum a învăţat Tatăl? Experimentând, creând şi observând. Observă şi tu şi află ceea ce a experimentat şi desăvârşit El. E drept că aceasta cere multă muncă, iar munca este soră cu suferinţa. Tatăl, muncind, cunoaşte şi El suferinţa. Noi, îngerii ştim din experienţele noastre că orice muncă, orice efort, cere durere, suferinţă. De aici tragem concluzia că Tatăl central suferă când face operele Sale creatoare. Nu există creaţie fără durere.”

Citesc în mintea ta, frate, mirarea şi întrebarea: „Cum se poate explica durerea chiar la Tatăl central?” Iată răspunsul meu. La început creaţiile nu sunt perfecte, pentru că totul pleacă de la simplu la compus, de la imperfect la perfect. Tatăl fiind perfect iar creaţia fiind imperfectă, trimisă pentru a se perfecţiona în eternitate, Tatăl suferă tot timpul, până la expulzarea creaţiei Sale. Tatăl nu produce nimic care să nu reclame evoluţie. Din această cauză El suferă mereu, pentru că mereu creează. Desigur, dacă Tatăl ar crea perfecţiuni neevolutive nu ar mai suferi. Trebuie să suferi, ca să te bucuri de fericire. Mama trece prin durerile naşterii, pentru ca apoi, privind pruncul născut din ea, să fie cuprinsă de fericire şi dragoste nesfârşită pentru omul venit în lume prin ea.

Divinitatea are două perioade alternante: una de durere şi alta de fericire, traduse prin actele Respiratorului. Când creaţiile ies din Tatăl, El resimte durere, pentru că face o operă imperfectă prin natura ei. Urmează un repaus, până la începerea unei creaţii noi. Acest timp de stagnare este momentul Său de fericire, când urmăreşte cu o dragoste infinită operele Sale pornite pe drumul evoluţiei. Din toate părţile universului se ridică osanale adresate Tatălui creator. El se bucură la nesfârşit de recunoştinţa copiilor Săi, aceste mulţumiri umplându-L de bucurie şi fericire. Dar alături de aceste sentimene de recunoştinţă, îi sosesc şi glasurile celor ce suferă în lumile începătoare, şi Duhul Său se mâhneşte adânc de suferinţele copiilor Săi; însă nu poate face nimic, căci nu poate opri cursul evoluţiei, nici să-şi anuleze legile stabilite.

Aşadar durerea este şi atributul Divinităţii centrale, şi tocmai din această cauză copiii Tatălui nu pot fi scutiţi de durere. Nici cel mai mare duh, cel mai apropiat Fiu al Său nu va fi scutit de durere. Durerea este legată de viaţă, de existenţă. Durerile au şi ele grade. In lumile materiale, pe lângă suferinţa spirituală duhul mai trece şi prin dureri trupeşti, care, combinate cu cele spirituale, dau o notă de durere superlativă. Durerile fizice se ridică în spaţiu sub formă de unde şi produc reflexe în lumile spirituale. în timpul marilor cataclisme, revoluţii sau războaie, durerile umane sunt atât de mari şi strigătul de durere al oamenilor este atât de puternic, încât străbat cele trei zone fluidice ale Pământului şi ajung până la îngeri. în faţa atâtor valuri de dureri sosite, îngerii sunt zguduiţi în simţămintele lor, reamintindu-le ceea ce uitaseră de veacuri: durerea, prin care au trecut şi ei odată. Tulburarea şi mâhnirea îngerilor pricinuită de atâta durere se transmit în lumile superioare, influenţându-le şi determinându-le să reflecte asupra încetării durerii.

Iţi traduc, dragă frate, acest ecou spiritual printr-un exemplu din lumea ta. Te-ai dus la cimitir să depui o floare pe mormântul părinţilor tăi. Tocmai atunci se înhuma unicul copil al unui bătrân gârbovit. El plângea sfâşietor pentru că îşi îngroapă copilul, iar prăpăditul de el rămâne să-şi târască zilele în neputinţă şi singurătate. Plânsul bătrânului era atât de zguduitor, încât lumea străină din jur, împreună cu tine, a început să plângă de mila lui. Durerea e transmisibilă, chiar de am fi îngeri durerile ne întristează. Bucuriile adânci şi recunoştinţa celor ce au pătruns în tainele Divinităţii îl umplu pe Tatăl de fericire, văzând în aleşii Săi pe viitorii colaboratori, la viitoarele Sale opere în vecii vecilor.

Ca şi fericirea, durerea are gradele ei. Pe măsură ce te cobori pe scara evoluţiei duhurilor, durerea fizică este mai intensă. Cu cât o entitate spirituală este mai de jos, cu atât durerea trupului său este mai mare şi cu atât se va bucura de suferinţa altora. Pe măsură ce te ridici pe scara evolutivă, durerile psihice sau sufleteşti sunt mai puternice. Cu cât un duh este mai evoluat, cu atât durerile aproapelui său îi produc o suferinţă sau fericirea altora îi procură bucurie. Fiinţa supremă, Cauza tuturor cauzelor, suferă de durerile creaţiei Sale şi se bucură de fericirea ei. Tatăl cuprinde în sine toată opera Sa, bucuria şi durerea tuturor.

Marile şi cutremurătoarele taine cereşti sunt încă rezervate iniţiaţilor. Mulţimii nu i se poate da decât religia.

Legile Cerului cer iubire, acordarea ajutorului, dar nu permit ca întrupatul să fie dus de mână, ca un orb, pe căile vieţii sale. Omul este chemat să înveţe să umbie pe cărarea dreaptă, ca şi copilul care învaţă singur să meargă pe picioarele sale. Duhul îi va da întrupatului sfaturi generale, poveţe de viaţă, dar nu-i va spune concret ce să facă, deoarece ştie .că îşi va primi pedeapsa cuvenită. Repet: conducerea, pas cu pas, a întrupatului ar fi de folos numai în această viaţă, căci în reîntruparea viitoare, fiind acelaşi cârmaci nepriceput, acelaşi spirit, şi nemaiavând proptelele din viaţa trecută, omul revine la propriile sale puteri. Numai forţa voinţei spiritului şi lumina conştiinţei îl vor îndemna la acţiuni conforme bunului-simţ, legilor omeneşti şi cereşti. Experienţa proprie este mama înţelepciunii.

Lumea duhurilor nu vrea ca cei care ştiu de tainele cereşti să iasă la răspântia drumurilor şi să strige în cele patru puncte cardinale despre existenţa spiritului, a nenumăratelor sale întrupări şi a evoluţiei veşnice. Din toate veacurile, Cerul a comunicat cu aleşii săi de pe pământ şi a căutat să-I organizeze în grupuri identice cu marile comunităţi cereşti. Astfel, în veacurile îndepărtate, a luat naştere casta preoţilor sau laicilor iniţiaţi. Cerul nu a rupt niciodată legătura dintre omul trupesc şi omul spaţial. Ea a existat întotdeauna, dar a dictat anumite norme de conducere: să lucreze în secret şi comunicările cereşti să nu fie împărtăşite celor nechemaţi. Intotdeauna trebuie să existe un fir de legătură între trecut şi prezent, pentru a pregăti calea celor din viitor.

Când vom coborî şi noi în întunericul hainei de lut, vrem să găsim lumina cu care te-am luminat, şi la razele ei să înfăptuim opera pentru care ne-am coborât. Dorim să ne ridicăm – ca oameni trupeşti – la nivelul cunoştinţelor tale, dictate de noi. Vă vom lua locul, dar voi ne veţi lumina de sus, cu ştiinţa cerească, şi astfel comorile Cerului vor trece din om în om, în toate veacurile. In trecut şi chiar în prezent, răspândirea unor taine constituie o profanare, atrăgând sigur pedeapsa. Marile şi cutremurătoarele taine cereşti sunt încă rezervate iniţiaţilor. Mulţimii nu i se poate da decât religia. Religia este publică, ea fiind hrana sufletească a poporului, a mulţimii. In programul religiilor pământului nu intră cunoaşterea marilor enigme, acestea făcând parte din proiectele divine, or programul divin cere ca făclia Adevărului ceresc să treacă din mână în mână, prin veacuri, prin diferite popoare.

Cerul recomandă: Organizaţi-vă, şi pe măsura dragostei şi a sfinţeniei voastre, daţi din comorile noastre celor chemaţi! Pentru că voi nu cunoaşteţi decât coaja, exteriorul omului, lăsaţi-ne pe noi, care vedem clar tot interiorul, să-i recomandăm şi aducem în calea voastră pe cei aleşi. Numai noi cunoaştem pe cel destinat să fie purtătorul făcliei noastre şi să ducă mai departe cunoştinţele despre viaţă şi formele ei. Numai noi ştim cine merită şi cine nu, deoarece vedem culoarea şi luminozitatea, gradul spiritual al fiecăruia dintre voi. Astfel s-au organizat brahmanii în India, iniţiaţii vechilor perşi şi preoţii egipteni, iar după ei s-au organizat şi evreii.

Scarlat Demetrescu, Din tainele vietii si ale universului