„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Iubeşte-ţi chiar şi duşmanul”

Extras din cartea „Din Tainele Vietii si ale Universului” de Scarlat Demetrescu

„Domnul nostru Iisus a spus: „Iubeşte-ţi aproapele cape tine însuţi. Iubeşte-ţi chiar şi duşmanul”. Această recomandare nu a fost o simplă învăţătură, ci e o necesitate absolută, cerută de legea solidarităţii universale. Toate duhurile, toate particulele trebuie să fie solidare între ele, pentru a menţine creaţia într-un tot unitar. La început duhurile mici vor fi obligate la acest comandament prin constrângere. Când devin mai înţelepte, vor înţelege folosul acestei sublime solidarităţi. Prin urmare, universul este trup din trupul divin, menţinut întreg prin faptul că fragmentele plecate din el, deşi separate, formează un tot, printr-o conlucrare perfect solidară. Cu toate că soarele este departe de planetele sale, se exercită o atracţie puternică între ele, formând blocul sistemului nostru planetar. Deşi stelele sunt la depărtări incalculabile unele de altele, se atrag puternic între ele, formând o unitate – sistemul sideral sau universul nostru. Cu cât o stea, un sistem planetar, este mai avansată pe scara evoluţiei, puterea ei de atracţie este mai mare. Prin urmare, individualitatea este aparentă în univers, părţile lui fiind puternic legate între ele.

Fiecare entitate evoluează pe scara ei şi pe măsura avansării, cunoaşte din ce în ce mai amănunţit legile cereşti. Pentru duhul-copil nu există lege. Mai târziu el ia cunoştinţă de existenţa unei singure legi – A.In decursul timpului, duhul avansând, află că legea A are anexa a. Timpul trece şi află şi de anexa b, curând află şi de anexa explicativă c şi aşa mai departe. După ce, prin practica vieţii, a aflat toate aspectele şi anexele legii A, în drumul său evolutiv va afla şi de legea B, prezentându-i-se, rând pe rând, sub toate aspectele şi anexele ei. Astfel, pe măsura urcării sale în înţelepciune şi ştiinţă, duhul află de legile C, D, E şi aşa mai departe.

Să luăm un exemplu. Divinul Iisus a zis: Iubeşte-ţi aproapele”. Omul simplu va aplica această lege iubindu-şi părinţii, fratele, sora, soţia şi copiii. Nu înţelege că trebuie să iubească pe bubosul şi zdrenţărosul cerşetor de la poarta bisericii. Din viaţă în viaţă, noţiunea acestei iubiri se lărgeşte. Acum îi iubeşte pe toţi de acelaşi neam cu el. In alte vieţi, când mila se va săpa adânc în el, pe lângă omul de acelaşi sânge cu el, va iubi, vă avea milă şi va ajuta pe orice om, de orice religie, rasă sau stare socială ar fi. Sfera iubirii sale se va tot lărgi, până va cuprinde orice om de pe acest glob.

Dar înţelegerea iubirii trebuie să meargă şi mai departe. Omul va trebui să aibă milă de orice animal, pentru că şi acesta este opera aceluiaşi Creator care l-a născut şi pe el. Omul va trebui să iubească florile câmpului, copacii pădurilor; cu alte cuvinte, tot ce trăieşte, căci toţi sunt fraţii săi mai mici. Toţi sunt copiii Tatălui şi prin stările lor am trecut şi noi odată, cu multe miliarde de ani în urmă, pe alte planete, dispărute. La început entitatea iubeşte din interes, apoi din obligaţie, ajungând să iubească din convingere, din fericirea produsă de ajutorarea celor din jurul său, înţelegând că toţi fac parte din marele Tot.

Anunțuri