Timpul s-a terminat! Predati lucrarile!

La fiecare examen, sau chiar, la fiecare lucrare de control, extemporal, sau teza, la finalul lucrării, asta auzeam de la profesorii supraveghetori: timpul s-a terminat, puneti pixurile sau stilourile si lucrarile pe masa! Daca erau drăguți, ne mai spuneau și cum stam cu timpul: mai aveti 15 minute sau 30 de minute, chestie care era de ajutor de multe ori, te ajuta sa identifici problemele la care nu ai lucrat suficient si sa drămuiești mai bine timpul rămas.

Cam aceeași senzație trăiesc de câțiva ani buni, ca timpul este aproape pe terminate. Profesori supraveghetori nevăzuți ne șoptesc sa ne pregătim de predarea lucrărilor noastre, timpul este aproape de terminare. Scarlat Demetrescu spune printre multe chestii interesante în cartea „Din Tainele Vieții și ale Universului” ca fiecare suflet da mai multe examene periodice. Avem examinări la finalul fiecărei zile, la finalul fiecărei luni, fiecărui an, fiecărei vieti. Apoi urmează, Marea Judecata, la finalul ciclului de 26000 de ani, marele examen. Probabil ca acesta este motivul pentru care Iisus spunea acum doua mii de ani ca s-a apropiat Împărăția Cerurilor, pentru ca din cei 26000 de ani, au  mai rămas doar 2000 de ani.

Practic, fără sa o stim conștient, suntem judecați in fiecare moment al vieții noastre. Fiecare gând, fiecare emoție, fiecare vorba, fiecare fapta, totul este înregistrat si pentru tot vom da socoteala. Pentru toate vom fi judecați. De fapt, „judecați” suna mai grav, în viziunea mea, mai aproape de realitate este termenul de „evaluați”, pentru ca Marea Judecata este mai degraba Marea Evaluare.

Când timpul era pe terminate, atunci când se putea, încercam sa ne mai” inspiram” unii de la alții, copiind o soluție sau cei mai naivi, încercând sa copieze răspunsurile altora. Evaluatorii cu experiența isi dau seama imediat când un elev a rezolvat problema singur, prin propriile cunoștințe dar și când un altul a copiat sau a încercat sa potrivească doar răspunsul final.

Destul de similar stau lucrurile si când vine vorba de evoluția spirituala. Degeaba încercam sa copiem răspunsurile altora, degeaba încercam sa sărim peste lecții sau sa speram ca vom păcăli pe evaluatorii noștri. In fata instantelor cerești, totul este limpede, acolo se deschid cărțile si ni se arata lecțiile pe care le-am învățat si lecțiile peste care am sărit. Ni se arata punctele tari dar și deficientele. Totul se face in interesul cresterii si evolutiei fiecarui suflet, just, echitabil, drept. Totul din Iubire.

Anunțuri

Judecata Divina. Codul Moral. Ce este pacatul? Ce este Adevarul?

Extras din cartea: Din Tainele Vietii si ale Universului, de Scarlat Demetrescu

„Ca om trupesc, iniţiatul cunoaşte legile şi alcătuirile lumilor de pretutindeni, tainele vieţii şi ale morţii. Aşadar ideile ce-1 vor frământa ziua să-i fie sfinte, ca şi cele ale spiritului când se află în spaţiu. O idee este sfântă când e conformă cu Legile Tatălui. Orice nedreptate ar suferi iniţiatul nostru, oricâtă desconsiderare ar întâmpina ideile sale, oricâtă suferinţă ar avea de îndurat de la mediul său înconjurător, el trebuie să se poarte conform ideilor Justiţiei divine, să se silească, din toate puterile sufletului şi conştiinţei sale, să nu greşească. Noi cerem iniţiatului nostru să nu greşească cu fapta, dar nici măcar cu gândul.

 Cu cât un duh este mai mare şi greşeşte fiind om trupesc, cu atât vătămatul, micul duh ce a suferit, va striga mai tare la Cer. Nedreptatea făcută duhului mic, suferinţa îndurată de la cel mare, îl face să-şi îndrepte protestul către centrul Creator.

Azi a sosit ziua să-ţi atragem atenţia: Fii atent la gândurile tale. Fii atent ca prin gândul tău să nu aduci vreo vătămare vreunuia din fraţii tăi, oricât de mici ar fi. Ca lupii înfometaţi iarna, vor striga la Cer: „Unde este dreptatea Ta, Doamne?”

Spiritul e o fărâmitură, dar el poate umple văzduhul cu plângerea sa, şi va zgudui chiar Tronul solar. Dacă este limitată libertatea spiritului de a hoinări prin univers, dacă fiecare spirit trebuie să-şi urmeze, ca un rob, destinul acceptat, dacă existenţa sa este zăgăzuită de o mulţime de legi, apoi are şi el o libertate deplină: de a se plânge Tatălui ceresc de nedreptatea sau suferinţa ce i s-a făcut de un semen al său. Spiritul poate protesta, blestema chiar Autoritatea centrală, că a alcătuit lucrurile astfel ca el să sufere pe nedrept şi că celui ce 1-a nedreptăţit nu i se aplică pedeapsă.

Atrag atenţia că nu este vorba de protestele şi injuriile aduse Divinităţii de către micul spirit în timpul conştiinţei sale de veghe, ca om trupesc, ci de protestele lui nocturne, când, ca spirit eliberat parţial de trupul adormit, se revoltă contra Tatălui care îngăduie asemenea dureri. în asemenea cazuri rare, la strigătele lui disperate se vor coborî nu numai duhurile treimice omeneşti, ci chiar îngerii, pentru a restabili ordinea.

Nu avem genunchi să ne plecăm, ne lipsesc cuvintele să mulţumim Tatălui ceresc pentru perfecţiunea orânduirilor Sale sublime.

Cel greşit va fi chemat înaintea Forului suprem, va fi tras la răspundere şi ca urmare i se va da pedeapsa. Dreptatea s-a făcut, căci legea s-a aplicat. Când greşeşte un spirit mare, nu mai aşteaptă ca vătămatul să ţipe, ci se prezintă singur înaintea Judecătorilor supremi. Recunoscându-şi greşeala ca om trupesc, îşi cere singur o anumită pedeapsă, care întrece cu mult echivalentul greşelii comise, deoarece este conştient că legea e lege şi trebuie respectată cu atât mai mult cu cât duhul este mai înalt. Induioşat de pedeapsa cumplită, pe care duhul superior şi-a cerut-o singur, vătămatul îl iartă şi se roagă: „Doamne, fratele meu mai mare a greşit, eu l-am iertat, iartă-1 şi Tu; vreau să mă împac cu el şi în viitor să-i slujesc”. El n-a mai avut nevoie să strige către cele patru zări, căci dreptatea a funcţionat aproape automat.

Aceasta este organizarea Cerului. Acesta este codul nostru moral.

Acum că ştiţi mecanismul legilor cereşti, şi după ce cunoaşteţi procedura de la noi, căutaţi să nu mai păcătuiţi. Dar parcă văd pe unii dintre voi întrebându-se: „Ce este un păcat? Cum să faci să nu păcătuieşti?” Păcatul este o încălcare a legii, chiar în gând. Ori de câte ori gândeşti ceva rău despre cineva, opreşte-te din gândire şi aminteşte-ţi că gândul se duce la destinaţie şi dreptaşul său îl primeşte şi ţine minte. La noapte îi va raporta pupilului său că cineva a zis, a’făcut sau a gândit ceva rău la.adresa lui. Aflând, duhul va protesta, va striga să i se facă dreptate şi în noaptea aceea te pomeneşti că eşti chemat în faţa Justiţiei, după care va urma pedeapsa. Orice pedeapsă are ca urmare aplicarea unui semn fluidic negru pe albul fluidic al corpului tău spiritual.

Din iubirea ce v-o purtăm, ne străduim să vă luminăm, ca nu cumva să greşiţi, neştiind, ca oameni, promptitudinea pedepsei care va urma în zilele viitoare. Acum, dragii noştri, cunoscând toate acestea vă veţi purta vorba şi gândul ziua ca şi cum aţi fi spirit în spaţiu. Am ţinut să vă împărtăşim şi acest adevăr.

„Ce este Adevărul?” a întrebat Pilat din Pont pe Domnul nostru Iisus.  Răspundem noi acum.”Adevărul este cunoaşterea Legilor după care se conduce universul. Dar cine poate cunoaşte aceste Legi? Cei aflaţi în legătură cu noi, duhurile din spaţiu care aplicăm Legile.

Judecata si pedeapsa. Ce este un initiat?

Cu cât un spirit este mai înalt, cu atât e mai reverenţios cu ai săi şi se poartă cu toată bunăvoinţa faţă de cei mici. Spiritul este o particulă infinit de mică, dar trebuie să-1 tratăm cu toată atenţia. Vouă, iniţiaţii noştri, oameni trupeşti cu o conştiinţă limitată ziua, în timpul stării de veghe, trebuie să vă atragem atenţia să trataţi cu cea mai mare delicateţe pe semenul vostru, purtătorul micuţei scântei. Nu uitaţi că scânteia este un emiţător de gânduri ce străbat spaţiile infinite. Nu pierdeţi din vedere că toate scânteile au pornit din acelaşi Izvor, că sunt surorile voastre, poate mai mici, dar vă sunt surori şi le datoraţi iubire.

Auzind de ideile creştinilor, cum că omul trebuie să iubească pe orice om, un oarecare împărat s-a revoltat, zicând: „Cum să-mi iubesc sclavul, care e aproape un dobitoc? Cum să iubesc pe cerşetorul din stradă, plin de bube şi murdărie? E imposibil!”

Sărmanul vorbea astfel pentru că nu ştia că venind sus la noi, se va vedea mai mic decât cerşetorul suferind şi plin de răni. Atunci l-ar fi iubit şi ar fi vrut să-1 servească. Nu există om îmbrăcat în haina cărnii, să nu greşească; şi noi de greşeală vrem să vă ferim. Dacă omului trupesc nu-i este dat să fie un sfânt, pentru că mediul înconjurător nu-i dă pacea necesară, cel puţin îi dorim o viaţă sfinţită. Numai conducându-se astfel va putea primi iniţierea de la noi.

Citind cineva aceste rânduri, este tentat să întrebe: „Ce este un iniţiat?” Iniţiatul este un om ca oricare altul, dar gradul său spiritual cere ca ideile conştiinţei sale de veghe să fie îndreptate după ideile avute ca spirit noaptea, când s-a eliberat de trupul adormit.