Povestea cersetorului

Un imparat era foarte indispus de modul de viata ales de fiul sau. Era singurul sau fiu, dar destrabalarea lui l-a scos intr-o asemenea masura din minti pe tatal sau, incat acesta l-a expulzat din imparatie. Fiind un fiu de imparat, nu stia sa faca nimic, nu avea nicio calificare – cai aceasta este specialitatea imparatilor. Nu a invatat niciodata nimic pragmatic, caci toate dorintele ii erau indeplinite pe loc.  Nici macar nu isi daduse seama ca pana atunci tot confortul sau era asigurat prin munca altor persoane.

De aceea, fiul de imparat s-a apucat sa cereseasca. Canta la sitar si cersea. Daca un imparat isi pierde tronul, el nu poate face altceva decat sa cerseasca. Acest contrast are un anumit farmec, caci arata ca in adancul fiintei lor, toti imparatii sunt niste cersetori. Ei nu isi dau seama de acest lucru din cauza imparatiei lor, care ii orbeste. Daca aceasta le-ar fi luata, ei nu ar sti sa faca altceva. asadar, fiul de imparat a cersit timp de zece ani. Zece ani este o perioada lunga de timp, asa ca el a uitat ca este fiu de imparat. Daca trebuie sa cersesti in fiecare zi, de dimineata pana seara, cum sa-ti mai amintesti cine esti?

El a devenit un cersetor si a uitat complet de sine. Chiar si amintirile din copilarie i-au disparut. Mintea doreste intotdeauna sa scape de amintirile care nu-i convin, ca sa uite complet de suferinta pe care o incumba acestea. Cine ar suporta sa isi repete la infinit: „Sunt fiul unui imparat, dar sunt nevoit sa cersesc?” Viata ar deveni prea dureroasa in aceste conditii. De aceea, el a preferat sa uite complet de viata sa de dinainte, identificandu-se cu cersitul. Dupa zece ani, tatalui a inceput sa i se faca dor de copilul sau. Chiar daca aveau diferite viziuni asupra vietii, era totusi unicul sau fiu. De altfle, imbatranea, iar moartea i se parea din ce in ce mai aproape. Fiul sa era unicul mostenitor al tronului, asa ca trebuia adus inapoi cu orice pret. De aceea, imparatul si-a trimis vizirul in cautarea fiului sau.

Cand vizirul a ajuns in piata in care cersea fiul imparatului, el l-a recunoscut imediat. Chiar daca acesta uitase complet de sine, chiar daca se identificase cu cersitul sau, el avea ceva distinct, o anumita noblete interioara, care nu facea parte din memoria sa, ci din fiinta sa. Chiar si cand cersea, arata exact ca un imparat. Oamenii se simteau obligati sa ii dea de pomana, caci avea ceva poruncitor in privire. Mersul sau era regal. Hainele sale erau ponosite si rupte, dar erau aceleasi haine pe care le purtase odinioara ca print. Era murdar, dar sub acea murdarie, se ascundea o fata frumoasa. Dar cel mai mult il trada privirea. Chiar daca mintea sa constienta uitase complet cine este, subconstientul sau nu uitase si se reflecta in privirea sa.

Asadar, vizirul l-a recunoscut imediat. Cand alaiul sau s-a oprit in piata, printul cersea. Langa el se aflau cativa oamenu care jucau carti. Era o dupa-amiaza calda, iar el nu avea incaltari in picioare. Era scaldat in sudoare si cersea cu voce umila: „Dati-mi un gologan, caci nu am mancat nimic de doua zile!”. Vizirul l-a recunoscut, s-a dat jos din caruta sa si i s-a inchinat la picioare. Printul l-a privit  si l-a intrebat:

– Ce s-a intamplat?

– Tatal tau, imparatul, te cheama inapoi, caci te-a iertat, i-a raspuns vizirul.

Intr-o singura clipa, cersetorul a disparut. Printul s-a trezit din nou in el, asa ca i-a spus vizirului cu o voce poruncitoare:

– Du-te la piata, cumpara-mi haine si incaltari si aranjeaza-mi sa fac o baie.

S-a urcat apoi in trasura si i-a poruncit vizitiului:

– Du-ma la cel mai bun hotel din oras!

Vizirul a fost nevoit sa-l urmeze pe jos.

Aceasta este o poveste sufita si seamana ca doua picaturi de apa cu situatia in care va aflati voi. De indata ce va veti recunoaste tatal, pe Dumnezeu, cersetorul din voi va disparea instantaneu. In rest, nu va mai trebui sa invatati sau sa faceti nimic, pentru ca intotdeauna ati fost fiii Lui. La suprafata, in partea cea mai superficiala a mintii voastre, voi ati uitat de adevrata voastra identitate, dar partea profunda a fiintei voastre nu a uitat. In adancuri, voi stiti ca sunteti fiii lui Dumnezeu. Acest lucru se va intampla insa numai daca va vet i cunoaste pe voi insiva. Atunci intregul univers va va recunoaste. Iar Iisus spune: „Daca nu va veti cunoaste insa pe voi insiva, atunci veti ramane in saracie si veti fi una cu aceasta saracie”.

Extras din cartea Samanta de mustar, volumul II de Osho.

Anunțuri

Osho despre suferinta si fericire

Mişcarea spre interior, mişcarea îndreptată spre centru face să rezulte beatitudinea, în timp ce mişcarea îndreptată spre exterior provoacă, simultan, bucurie şi suferinţă.

Bucuria este momentană, însă suferinţa domneşte în permanenţă. Bucuria este prezentă doar în mod intermitent, când există speranţă sau aşteptarea unui lucru.

Rezultatul real se manifestă însă întotdeauna prin suferinţă. Fericirea voastră constă în aşteptare, speranţă, dorinţă, vis, care nu fac decât să vă elibereze de povara voastră; este un proces complet negativ.

Ea nu există în realitate, ceea ce experimentaţi fiind doar o absentă momentană a suferinţei. Si această absentă voi o numiţi fericire.

Extras de aici.

Ce este dragostea

Daca iubesti, nu este in nici un caz necesar sa-ti distrugi libertatea. Pot sa existe laolaltă; nu exista nici un antagonism intre ele. De unde și convingerea călugărilor ca mirenii sunt nebuni, precum și faptul ca mirenii sunt convinși in străfundurile lor ca nebuni sunt calugarii – pierd toata bucuria vietii.

Un mare preot a fost intrebat: „Ce este dragostea?”

Preotul a raspuns: „Un cuvânt format din vocale, consoane si doi nebuni!”

Aceasta este condamnarea dragostei in viziunea lor. Pentru ca toate religiile au condamnat dragostea; au prețuit foarte mult libertatea. In India numim experiența suprema „moksha”. Moksha înseamnă libertatea absoluta.

Extras din cartea lui Osho: Cand Iubesti

Numai marii căutători ajung sa înțeleagă inutilitatea cuvintelor. Dialogul interior trebuie sa înceteze

Fragment de lectura din „Cartea despre Tao”, scrisa de Osho, apăruta la editura Mix.

„Gata cu cuvintele. Gata cu teoriile si cu dogmele. Gata cu doctrinele. Acesta este momentul suprem din viata unui cautator autentic. Toti oamenii trebuie sa treaca prin testul cuvintelor, caci asa sunt antrenati de mici. Ei trebuie sa treaca prin testul teoriilor caci acestea li s-au inoculat inca din copilarie. Educatia pe care o ‘primim  nu este decat o suma de prejudecati, de teorii, de doctrine – ce spune biserica, ce spun profesorii… Copiii cresc si ajung astfel creștini, hinduși, mahomedani, căci asa au fost condiționați. In clipa in care te intrebi : „Ce este adevarul?”, mintea incepe sa-ti furnizeze cuvinte; ea cunoaște  dinainte  răspunsurile. Toate aceste răspunsuri sunt false, împrumutate, dar suna atât de frumos.  Ele te satisfac pentru o vreme, iar in cazul in care cautarea ta nu este suficient de intensa, te pot satisface chiar pentru totdeauna.  Numai marii căutători ajung sa inteleaga inutilitatea cuvintelor. 

Poarta catre realitate nu este limbajul ci tacerea. Dialogul interior trebuie sa inceteze; numai asa apare luciditatea.Numai atunci se reveleaza realitatea asa cum este. Voi continuati la infinit dialogul vostru interior, iar mintea voastra nu tace nici o clipa.Ea functioneaza intr-una neobosita, obsesiva, ca un maniac. De fapt, mintea chiar este un maniac. Ea creează intr-una noi cuvinte, noi combinații, noi teorii. Speculatiile ei nu se opresc niciodată. Inventează  continuu noi si noi argumente si nu va permite nici o pauza, cat de scurta, pentru a privi realitatea in fata. Dialogul interior trebuie sa inceteze. Abia atunci, subit, obstacolele dispar; ele par sa nu fi existat niciodata.

Călugării Zen obișnuiesc sa afirme ca adevarul nu este nici o clipa ascuns; el se afla chiar in fata voastră. Ce anume căutați atunci? Dupa ce alergați? Voi aveți ochii închiși din cauza prejudecăților.’

Osho: Sa nu ceri niciodata perfectiunea!

Sursa : Osho, Fragmentul face parte din cartea Cand iubesti, aparuta la PRO Editura si Tipografie

Daca un barbat iubeste o femeie sau o femeie iubeste un barbat, apar imediat pretentiile. Femeia incepe sa aiba pretentia ca barbatul sa fie perfect, doar pentru ca o iubeste pe ea. Ca si cum ar fi comis un pacat! De-acum trebuie sa fie perfect, de-acum trebuie sa se descotoroseasca de toate limitarile lui brusc, doar din cauza acestei femei? De-acum nu mai poate sa fie om? Trebuie sa devina fie supraom, fie un fals, un prefacut. Natural, este foarte greu sa devii un supraom, asa ca oamenii devin niste falsuri. Incep sa se prefaca, sa joace teatru, sa se prefaca. In numele dragostei, oamenii nu fac decat sa devina niste prefacuti. Prin urmare, trebuie sa-ti amintesti sa nu ceri niciodata perfectiunea. Nu ai nici un drept sa pretinzi nimic de la nimeni. Daca nu te iubeste nimeni, fii recunoscator, dar nu cere nimic pentru ca celalalt nu are nici o obligatie sa te iubeasca.

Atunci cand cineva iubeste, este un miracol. Fii impresionat de miracol. Insa oamenii nu sunt impresionati. Pentru niste nimicuri, distrug toate posibilitatile de a exista dragoste. Nu sunt prea interesati de dragoste si de bucuria ei. Sunt mai interesati de incursiunile in alte ego-uri. Fii preocupat de bucuria ta. Fii cat se poate de preocupat de bucuria ta, sa nu te intereseze altceva decat bucuria ta. Toate celelalte sunt neesentiale. Dragostea ca functie naturala, la fel cum respiri. Iar atunci cand iubesti pe cineva, nu incepe sa ai pretentii; altfel, de la bun inceput vei inchide portile. Nu te astepta la nimic. Daca ti se iveste ceva in cale, fii recunoscator. Daca nu se iveste nimic, nu este nevoie sa se iveasca. Nu poti sa te astepti la ceva. Insa urmareste-i pe oameni, urmareste-i cum se trateaza unii pe altii ca si cum ar avea obligatii reciproce. Daca sotia iti pregateste masa, nu-i multumesti niciodata. Nu spun ca ar trebui sa dai glas multumirilor, insa ar trebui sa se vada in ochii tai. Insa nu-ti bati capul, iei lucrul acesta ca fiind de la sine inteles asta e treaba ei. Cine ti-a spus asta? Daca sotul tau castiga bani, nu-i multumesti niciodata. Nu simti nici un fel de gratitudine. Asta e treaba barbatului. Asta se petrece in mintea ta.

Cum ar putea sa creasca dragostea? Dragostea are nevoie de un climat de dragoste, dragostea are nevoie de un climat de gratitudine, de multumire. Dragostea are nevoie de o atmosfera neconstrangatoare, de o atmosfera lipsita de asteptari. Acesta este al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti. Iar al treilea lucru este urmatorul. In loc sa te gandesti cum sa faci sa primesti dragoste, incepe sa o dai. Nu exista nici un alt mijloc. Oamenii sunt mai preocupati cum sa apuce si sa ia. Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca nimanui nu-i face vreo placere sa dea. Atunci cand dau, oamenii o fac cu o mare reticenta chiar daca dau, dau numai ca sa primeasca la randul lor si au o atitudine comerciala. Este un targ. Totdeauna au foarte mare grija sa primeasca mai mult decat dau in felul acesta au facut un targ bun, o afacere buna. Iar celalalt face acelasi lucru. Dragostea nu este o afacere, asa ca inceteaza sa ai o atitudine de am de afaceri. Altfel iti vei irosi viata si vei rata dragostea si tot ceea ce este frumos in ea pentru ca tot ceea ce este frumos nu are nimic in comun cu afacerile.

Afacerile sunt lucrul cel mai urat din lume un rau necesar, insa existenta nu are nimic in comun cu afacerile. Copacii infloresc, nu este o afacere; stelele sclipesc, nu este o afacere, si nu trebuie sa platesti nimic nimanui pentru asta si nimeni nu cere nimic de la tine. Vine o pasare, se asaza la usa ta, canta un cantec si nu-ti cere nici un certificat si nici un semn de apreciere. A cantat cantecul si apoi pleaca fericita in alta parte, fara sa lase vreo urma. Asa creste dragostea. Da si nu astepta sa vezi cat de mult poti sa iei. Da, ea vine, inmiita, dar vine natural. Vine dupa propria vointa, nu este nevoie sa o chemi. Cand o chemi, nu vine niciodata. Cand o chemi, o ucizi. Prin urmare, daruieste. Incepe sa daruiesti.

La inceput va fi greu, deoarece intreaga ta viata ai fost antrenat nu sa dai, ci sa iei. La inceput va trebui sa te lupti cu propria platosa. Musculatura ti-a intepenit, inima ti-a inghetat, ai devenit rece. La inceput iti va fi greu, dar fiecare pas facut te va duce la un altul si incetul cu incetul, fluviul va incepe sa curga. La inceput descotoroseste-te de parintii tai. Descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de societate, descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de civilizatie, educatie, de totul deoarece parintii tai reprezinta toate acestea. Devii un individ. Pentru prima oara, nu mai faci parte din masa, ai o individualitate autentica. Esti pe cont propriu. Asta inseamna maturizarea. Asa ar trebui sa fie o persoana matura.

O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de parinti. O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de nimeni de care sa se agate sau sa se sprijine. O persoana matura este o persoana fericita in solitudinea ei solitudinea ei este un cantec, o sarbatoare. O persoana matura este o persoana care poate sa fie fericita cu ea insasi. Aceasta singuratate nu inseamna singuratate, faptul de a fi solitar inseamna solitudine, este meditativa. Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei. Daca ai fi ramas acolo mai mult de noua luni, ai fi murit nu numai tu, ci si mama ta ar fi murit. Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei tale; apoi intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera familiei tale, un alt pantec, ca sa te duci la scoala. Dupa aceea intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera scolii, un alt pantec, ca sa iesi in lumea larga. Insa in profunzimea sinelui tau, esti in continuare tot un copil. Inca te afli in pantec! Exista straturi suprapuse de pantec si acest pantec trebuie spart.

Asta reprezinta ceea ce in Orient am numit cea de-a doua nastere. Cand ai ajuns la cea de-a doua nastere, esti complet liber de impresiile parintilor. Si frumusetea este ca o asemenea persoana le este recunoscatoare parintilor sai. Paradoxul este ca numai o asemenea persoana isi poate ierta parintii. Are compasiune si dragoste pentru ei, are sentimente extraordinar de puternice pentru ei, pentru ca si ei au suferit la fel. Nu este o persoana furioasa, nu, nici pe departe. Poate sa aiba lacrimi in ochi, dar nu este o persoana furioasa si va face tot ceea ce va putea pentru a-si ajuta parintii sa avanseze catre o asemenea plenitudine a singuratatii, la o asemenea inaltime a singuratatii. Trebuie sa devii o individualitate, acesta este primul lucru.

Al doilea lucru este sa nu astepti perfectiunea si sa nu ceri si sa nu pretinzi. Iubeste oamenii obisnuiti. Nu e nimic in neregula cu oamenii obisnuiti. Oamenii obisnuiti sunt extraordinari! Fiecare fiinta umana este atat de unica; arata respect pentru aceasta unicitate. In al treilea rand, da, si da fara nici o conditie atunci vei sti ce inseamna dragostea. Eu nu o pot defini. Iti pot arata calea pentru a o cultiva. Iti pot arata cum sa sadesti o tufa de trandafiri, cum sa o uzi, cum sa ii pui ingrasamant, cum sa o protejezi. Apoi, din senin, intr-o buna zi, apare trandafirul si casa ta e plina de parfumul lui. Asa se intampla si dragostea.

Homoerotismul la ortodocsii de astazi

Am citit intr-una din cartile lui Osho ca fiecare individ parcurge patru faze ale dezvoltarii erotice: auto-erotismul, homo-erotismul, hetero-erotismul urmata de transcendere, ultima faza, rezervata se pare numai pentru foarte putini dintre noi. Auto-erotismul este cel mai usor de observat la nou nascut care isi descopera cu mare placere manutele si mai tarziu piciorusele pe care le suge cu mare placere. Am auzit de unele cazuri in care parinti pudici interzic deja bebelusilor sa isi bage manutele in gurita ca nu e frumos 🙂

Homo-erotismul se declanseaza in perioada copilariei, cand suntem atrasi de persoane de acelasi sex. Fetitele se joaca cu fetite iar baieteii se simt mai in largul lor tot intre baietei, pentru ca pe masura ce crestem, sa incepem sa fim atrasi si spre personaje de sex opus, despre care descoperim ca nu sunt chiar atat de greu de inteles si acceptat. Ultima faza este cea in care transcendem erotismul, sublimam si consacram energia sexuala spre planuri mai inalte.

Aceleasi faze evolutive se aplica si capacitatii de iubire, bineinteles la alte proportii. Inainte sa poti sa iti iubesti aproapele, trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine insuti. Osho are mare dreptate cand spune ca cine spune ca isi iubeste aproapele sau chiar pe Dumnezeu dar nu se iubeste pe sine este un mare mincinos. „Autoerotismul” este prima faza, este treapta de baza si pana nu trecem de ea, pana nu invatam sa ne iubim si sa ne acceptam, nu putem invata sa iubim pe nimeni altcineva, om sau Dumnezeu.

Cand am invatat sa ne iubim pe noi insine, trecem la faza in care ii iubim mai intai pe cei din familiile noastre, apoi pe cei care sunt din acelasi neam cu noi, apoi pe cei care sunt din aceeasi credinta cu noi. Cuvantul cheie este „acelasi” sau „aceeasi”. Asta mi-a venit in minte cand citesc inca un articol pe blogul lui Saccsiv impotriva ecumenismului. Acum incep sa inteleg de ce ii revolta atat de mult homosexualitatea pe ortodocsi, pentru ca homo-erotismul lor religios se reflecta in homo-erotismul carnal, sexual. As merge chiar putin mai departe, imi amintesc un articol in care Saccsiv denunta practicile homosexuale, in special, scatofagia, care ii provoca, bineinteles, greata. E de inteles, ceea ce respectivii comit fizic, el comite spiritual, adica mananca rahat, destul de des.

Sfintia ta, ce este egoul?

„Odata, un mare politician, un prim-ministru, s-a dus la un maestru zen. El l-a intrebat: <Sfintia ta, ce este egoul?> Maestrul s-a invinetit la fata,  ca si cum ar fi fost  foarte deranjat de aceasta intrebare. Pe un ton plin de dispret, el i-a raspuns primului-ministru: <Ce intrebare idioata mai e si asta, tembelule?>

Acest raspuns neasteptat l-a socat pe primul ministru, pe a carui fata a inceput sa se citeasca mania. Zambind, maestrul Zen i-a spus: <Excelenta voastra, asta inseamna egoul!>

Maestrii Zen sunt foarte realisti, foarte pragmatici, foarte cu picioarele pe pamant. Ei cred in realitatea imediata, nu in explicatii desarte. Te lovesc in moalele capului, dar numai cu scopul de a te trezi. Daca primul ministru s-ar fi dus la un sfant hindus sau jainist [sau ortodox, nota mea], acestia s-ar fi lnsat probabil in explicatii interminabile. I-ar fi explicat tot felul de teorii, filozofia care se ascunde in spatele conceptului. Ar fi disecat totul pana la cele mai mici amanunte.

Maestrul zen a preferat sa nu se lungeasca prea mult, punand direct punctul pe i. In loc sa-i explice primului ministru teoretic ce este egoul, el a preferat sa ii demonstreze faptic. A creat o situatie in care acesta s-a enervat. Dintr-odata, egoul nu mai era o chestiune teoretica, ci una care tine de realitatea imediata. Egoul si-a itit capul, acoperind cu fumul sau claritatea constiintei acelui om. Tot ce i-a mai ramas de facut maestrului a fost sa-i spuna primului ministru: <Excelenta voastra, asta inseamna egoul!>”

Extras din cartea lui Osho, „Calea Zen”