Cine crezi ca esti tu in acest Univers incat sa te asculte direct Dumnezeu?

Acum cateva zile, in loc sa public ceva interesant pe blog sau sa fac ceva util cu viata mea, m-am apucat sa polemizez despre iertarea pacatelor cu Karin pe blogul ei. La final, ea mi-a pus intrebarea din titlu, la care am reflectat cateva zile, ca sa gasesc un raspuns.

Deci, despre cine sunt eu, am mai scris candva de ziua mea. Dar cine ma cred eu ca sunt ca sa ma asculte direct Dumnezeu nu m-am gandit ca ar fi cazul sa ma gandesc vreodata. E ca in chestia cu prezumtia de nevionavatie: cineva trebuie sa dovedeasca ca tu esti vinovat si nu tu trebuie dovedesti ca esti nevinovat.

Asa ca ar trebui sa pun intrebarea invers: Cine crezi tu ca sunt incat Dumnezeu sa nu ma asculte direct? De ce este nevoie de intermediari in relatia cu Dumnezeu? Nu ne-a invatat Iisus sa ne rugam Tatalui, in cuvinte atat de simple si de puternice? Deci, de ce nu m-ar asculta Dumnezeu, Tatal, direct pe mine?

Dar, ca sa nu ramana intrebari fara raspuns, astazi am decis sa imi divulg titlurile mele oficiale:

Viorel Mihai, THMAE – The Happiest Man Alive Ever!

Viorel Mihai, GFC. God’s Favorite Child

Diplomele care atesta aceste titluri sunt recunoscute in tot Universul, le am la mine in birou, nu le pot scana, asa ca o s ava rog sa ma credeti pe cuvant! Sa aveti o zi  minunata

Anunțuri

Judecata Divina. Codul Moral. Ce este pacatul? Ce este Adevarul?

Extras din cartea: Din Tainele Vietii si ale Universului, de Scarlat Demetrescu

„Ca om trupesc, iniţiatul cunoaşte legile şi alcătuirile lumilor de pretutindeni, tainele vieţii şi ale morţii. Aşadar ideile ce-1 vor frământa ziua să-i fie sfinte, ca şi cele ale spiritului când se află în spaţiu. O idee este sfântă când e conformă cu Legile Tatălui. Orice nedreptate ar suferi iniţiatul nostru, oricâtă desconsiderare ar întâmpina ideile sale, oricâtă suferinţă ar avea de îndurat de la mediul său înconjurător, el trebuie să se poarte conform ideilor Justiţiei divine, să se silească, din toate puterile sufletului şi conştiinţei sale, să nu greşească. Noi cerem iniţiatului nostru să nu greşească cu fapta, dar nici măcar cu gândul.

 Cu cât un duh este mai mare şi greşeşte fiind om trupesc, cu atât vătămatul, micul duh ce a suferit, va striga mai tare la Cer. Nedreptatea făcută duhului mic, suferinţa îndurată de la cel mare, îl face să-şi îndrepte protestul către centrul Creator.

Azi a sosit ziua să-ţi atragem atenţia: Fii atent la gândurile tale. Fii atent ca prin gândul tău să nu aduci vreo vătămare vreunuia din fraţii tăi, oricât de mici ar fi. Ca lupii înfometaţi iarna, vor striga la Cer: „Unde este dreptatea Ta, Doamne?”

Spiritul e o fărâmitură, dar el poate umple văzduhul cu plângerea sa, şi va zgudui chiar Tronul solar. Dacă este limitată libertatea spiritului de a hoinări prin univers, dacă fiecare spirit trebuie să-şi urmeze, ca un rob, destinul acceptat, dacă existenţa sa este zăgăzuită de o mulţime de legi, apoi are şi el o libertate deplină: de a se plânge Tatălui ceresc de nedreptatea sau suferinţa ce i s-a făcut de un semen al său. Spiritul poate protesta, blestema chiar Autoritatea centrală, că a alcătuit lucrurile astfel ca el să sufere pe nedrept şi că celui ce 1-a nedreptăţit nu i se aplică pedeapsă.

Atrag atenţia că nu este vorba de protestele şi injuriile aduse Divinităţii de către micul spirit în timpul conştiinţei sale de veghe, ca om trupesc, ci de protestele lui nocturne, când, ca spirit eliberat parţial de trupul adormit, se revoltă contra Tatălui care îngăduie asemenea dureri. în asemenea cazuri rare, la strigătele lui disperate se vor coborî nu numai duhurile treimice omeneşti, ci chiar îngerii, pentru a restabili ordinea.

Nu avem genunchi să ne plecăm, ne lipsesc cuvintele să mulţumim Tatălui ceresc pentru perfecţiunea orânduirilor Sale sublime.

Cel greşit va fi chemat înaintea Forului suprem, va fi tras la răspundere şi ca urmare i se va da pedeapsa. Dreptatea s-a făcut, căci legea s-a aplicat. Când greşeşte un spirit mare, nu mai aşteaptă ca vătămatul să ţipe, ci se prezintă singur înaintea Judecătorilor supremi. Recunoscându-şi greşeala ca om trupesc, îşi cere singur o anumită pedeapsă, care întrece cu mult echivalentul greşelii comise, deoarece este conştient că legea e lege şi trebuie respectată cu atât mai mult cu cât duhul este mai înalt. Induioşat de pedeapsa cumplită, pe care duhul superior şi-a cerut-o singur, vătămatul îl iartă şi se roagă: „Doamne, fratele meu mai mare a greşit, eu l-am iertat, iartă-1 şi Tu; vreau să mă împac cu el şi în viitor să-i slujesc”. El n-a mai avut nevoie să strige către cele patru zări, căci dreptatea a funcţionat aproape automat.

Aceasta este organizarea Cerului. Acesta este codul nostru moral.

Acum că ştiţi mecanismul legilor cereşti, şi după ce cunoaşteţi procedura de la noi, căutaţi să nu mai păcătuiţi. Dar parcă văd pe unii dintre voi întrebându-se: „Ce este un păcat? Cum să faci să nu păcătuieşti?” Păcatul este o încălcare a legii, chiar în gând. Ori de câte ori gândeşti ceva rău despre cineva, opreşte-te din gândire şi aminteşte-ţi că gândul se duce la destinaţie şi dreptaşul său îl primeşte şi ţine minte. La noapte îi va raporta pupilului său că cineva a zis, a’făcut sau a gândit ceva rău la.adresa lui. Aflând, duhul va protesta, va striga să i se facă dreptate şi în noaptea aceea te pomeneşti că eşti chemat în faţa Justiţiei, după care va urma pedeapsa. Orice pedeapsă are ca urmare aplicarea unui semn fluidic negru pe albul fluidic al corpului tău spiritual.

Din iubirea ce v-o purtăm, ne străduim să vă luminăm, ca nu cumva să greşiţi, neştiind, ca oameni, promptitudinea pedepsei care va urma în zilele viitoare. Acum, dragii noştri, cunoscând toate acestea vă veţi purta vorba şi gândul ziua ca şi cum aţi fi spirit în spaţiu. Am ţinut să vă împărtăşim şi acest adevăr.

„Ce este Adevărul?” a întrebat Pilat din Pont pe Domnul nostru Iisus.  Răspundem noi acum.”Adevărul este cunoaşterea Legilor după care se conduce universul. Dar cine poate cunoaşte aceste Legi? Cei aflaţi în legătură cu noi, duhurile din spaţiu care aplicăm Legile.