Un om bogat nu poate accepta daruri de la un cerșetor!

Am primit o super-poveste pe email de la Elvira, multumesc mult!

Se spune ca un derviș stătea și se ruga sau medita pe o piatra, într un loc ferit, la marginea unei piețe  De ceva timp, un trecător îl privea și  de îndată ce dervișul a deschis ochii, i-a spus:

– Ești un om sfânt! Te rog primește o mie de dinari de aur de la mine. Sunt sigur ca ii vei folosi cum se cuvine, în sprijinul și în numele Domnului.

– O clipa, i-a spus dervișul. Ma pui in încurcătura… Nu stiu daca ar trebui sa iau acesti bani de la tine.

– Ce vrei sa zici?

– Spune-mi te rog, esti sigur ca acasa mai ai bani? Sau ca ai tot ce iti trebuie?

– Desigur. Am si bani, si o casa mare, multi servitori si alte avutii. Fii linistit.

– Daca ti-as da eu, acum, o mie de dinari de aur, i-ai lua?

– Desigur.

– Dar daca ti-as oferi inca alte doua mii de dinari de aur, i-ai lua?

– Evident, cum sa nu ii iau?

– Dar daca ar trebui sa te rogi pentru ca Dumnezeu sa iti trimita mai multi bani, ai face-o?

– Da, fara doar si poate, o fac deja. Fara ajutorul lui cum as face eu rost de bani?

– Ei, vezi, nu pot sa primesc acesti bani de la tine. Un om bogat nu poate accepta daruri de la un cersetor.

Trecatorul s-a facut rosu la fata, nestiind daca sa se infurie sau sa se sperie:

– De cand esti tu un om bogat si eu un cersetor?!

– Am impresia ca dintotdeauna, pentru ca eu sunt multumit cu ce am si Dumnezeu imi trimite mereu tot ce am nevoie si inca multe alte lucruri, desi eu nu i-am cerut nimic altceva decat intelepciune. Dupa cum se vede treaba, tu iti petreci viata vesnic nemultumit si cersind zilnic bani de la El.”

Anunțuri

Diferenta intre a crede in Dumnezeu si a avea incredere in Dumnezeu

[10] CliffhangersAcum cateva saptamani, in biroul unui prieten, de pe un raft, mi-a facut cu ochiul o carte,  ceva despre entuziasmul in afaceri. Desi titlul parea un cliseu expirat, nu aveam altceva mai bun de facut in asteptarea unei facturi, asa ca am luat cartea de pe raft, am rasfoit-o rapid si s-a deschis „intamplator” la capitolul: „Diferenta intre a crede in Dumnezeu si  a avea incredere in Dumnezeu”.

Acolo, am citit o poveste care mi-a mers la suflet si am adaugat-o la tolba cu povesti de povestit oricui nu are altceva mai bun de facut decat sa caste ochii in gura mea, probabil ca si voua. Deci, se facea ca era un alpinist cocotat pe varful unui munte, care face o miscare gresita, (atentie: exprimare cheie, metafora clientului, de explicat intr-un post viitor, sper anul acesta), intra in cadere libera. Cu un ultim efort, se agata de o tufa si ramane suspendat deasupra prapastiei! Fireste, omul nostru incepe sa strige dupa Dumnezeu-

– E cineva aici? Dumnezeul meu, esti aici? Ma poti ajuta?

– Sigur ca da! raspunse Dumnezeu pe o voce grava

In acest moment, ochii alpinistului erau plini de lacrimi, probabil simtea bucuria ca credinta lui era confirmata, tocmai intr-un moment atat de important, cand viata lui era in pericol. Asa ca i-a raspuns:

-Dumnezeul meu, stiam ca tu existi si ma iubesti, niciodata nu m-am indoit de tine! Iti multumesc ca ai aparut aici si acum, cand aveam atata nevoie de tine. Spune-mi ce trebuie sa fac si voi face intocmai.

-Bine, atunci, trebuie sa dai drumul la tufa!

Alpinistul privi in jos la prapastia de sub el, dupa care striga:

-Ajutor! Mai este si altcineva pe aici?

Sursa foto

Legenda Sfântului Cristofor

Sursa povestii aici.

Exista odată într-un ţinut îndepărtat un tânăr băiat care era de o forţă excepţională şi care a decis să pună această forţă în serviciul omului cel mai puternic de pe Pământ. Astfel, el a mers să se pună în serviciul regelui ţării vecine care l-a luat în escorta sa personală. Într-o zi, în care regele şi suita sa traversau o pădure, au fost avertizaţi că se găseau în apropiere de un loc bântuit de Diavol, iar regele a dat ordinul de întoarcere. “Oh! şi-a spus băiatul, dar atunci, nu acest rege este cel mai puternic, din moment ce-i este teamă de cineva care se numeşte Diavol!…” L-a părăsit şi a plecat în căutarea Diavolului pentru a se pune în serviciul său.

Într-o seară, el a observat o întreagă trupă sinistră de călăreţi negri. “Pe cine cauţi?” a întrebat şeful. “Il caut pe diavol.” “Eu sunt, ce vrei?” “.Am fost în serviciul cel mai puternic rege de pe Pământ, dar am văzut într-o zi că îi era fiică de tine. Tu eşti, deci, mai puternic decât el şi de acum înainte vreau să te servesc”. “Bine, este bine, vino cu noi” Şi el l-a urmat pe Diavol… Într-o zi a remarcat că trupa evita un loc unde se găseau cruci şi a întrebat ce erau aceste cruci pe care trebuiau să le evite. Istoria nu spune ce explicaţii exacte i-a dat Diavolul referitor la Iisus, dar tânărul om a înţeles că el trebuia să fie încă mai puternic decât Diavolul, din moment ce-i producea frică, şi s-a decis să meargă să-l servească. A căutat mult timp, mult timp, fără a putea să-l găsească. S‑a angajat atunci ca luntraş la malul unui râu şi era atât de puternic şi de mare că transporta călătorii pe umerii săi de la un mal la altul sprijinindu-se pe un baston lung.

Într‑o noapte, când era în mica sa cabană, a izbucnit o furtună teribilă: fulgere, trăsnete… Un adevărat potop! Cum el nu dormea, a auzit deodată un copil care plângea. Mirat, a ieşit şi, în obscuritate, a observat un copil mic. “Dar, micuţul meu, ce faci tu aici pe o asemenea vreme ?” “Aş vrea să traversez râul, dar nu pot, sunt prea mic!”. “Nu mai plânge, te voi duce eu.” L-a luat pe umărul său şi a intrat în râu… Dar apele erau crescute atât de sus şi curentul era atât de violent încât avansa cu foarte multă greutate şi, mai ales el, simţea că acest mic copil pe umerii săi devenea din ce in ce mai greu… “Dar, copilul meu, de ce eşti tu aşa de greu?” l-a întrebat luntraşul. “Cântăreşti tot atât cât şi Pământul!”. “Oh, răspunde copilul, eu sunt mai greu decât Pământul, eu sunt Iisus pe care tu vroiai să‑L serveşti. Începând de astăzi te vei numi Cristoforos, purtător al lui Hristos”. Iată legenda Sfântului Cristofor.

Cinci mere pentru cinci galbeni

Am primit pe email o super-poveste:

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. 


Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.


Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Un om si un caine mergeau pe un drum

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma… Se intreba: ” Oare unde duce drumul asta?”… Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra. Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina. Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare. Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou . Il intreba:

– Scuzati-ma, unde ne aflam ?

– Aici e raiul – răspunse acesta.

– Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?

– Bine’nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.

– Prietenul meu, poate intra si el ? – intreba calatorul aratind inspre caine.

– Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau. Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.

– Scuzati-ma ! – i se adresa el. Aveti cumva putina apa?

– Da, desigur… e o cismea ceva mai incolo.

– Si pentru prietenul meu ? – zise, aratand catre caine.

– Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea. Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

– Ce loc este acesta ? – intreba calatorul.

– Acesta este raiul.

– Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

– Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?… Acela e iadul.

– Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!…

– Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

E o capcana in casa!

Un soricel privi din crapatura sa din perete si ii vazu pe taran si pe nevasta acestuia deschizand un pachet.
-Ce mancare sa fi adus oare? se intreba soricelul… Cu groaza isi dadu repede seama ca era o capcana. Soricelul se strecura cu mare grija in curtea animalelor si dadu alarma:
-E o capcana in casa, e o capcana in casa!
Gaina cotcodaci si se infoie, ridica apoi capul si ii spuse:
-Domnule Soarece, vad bine ca acest lucru te afecteaza, dar pentru mine el nu are nici o relevanta.
-Nu pot permite ca acest lucru sa ma afecteze.
Soricelul se intoarse atunci inspre porc si ii spuse:
-E o capcana in casa, e o capcana in casa!
Porcului ii fu mila de el, dar raspunse:
-Imi pare foarte, foarte rau, Domnule Soarece, dar tot ce pot sa fac este sa ma rog. Te asigur ca te vei gasi in rugaciunile mele.
Soricelul merse atunci la vaca si ii spuse:
-E o capcana in casa, e o capcana in casa!
Vaca ii spuse:
-Vai! Domnule Soarece, imi pare foarte rau pentru tine, dar chiar nu este o urgenta pentru mine.

Si asa se intoarse soricelul in casa, cu capul plecat si cat se poate de amarat, pentru a infrunta de unul singur capcana pusa de taran. In chiar noaptea aceea in casa se auzi un zgomot… Cum ar fi zgomotul produs de o capcana in care s-a prins un soricel. Nevasta taranului se repezi sa vada ce s-a prins. Pe intuneric, ea nu isi dadu seama ca in capcana isi prinsese coada un sarpe veninos.

Sarpele o musca pe nevasta taranului. Taranul o duse cat putu de repede la spital, si cand o aduse acasa, ea mai avea inca febra. Oricine stie ca cel mai bun tratament impotriva febrei este supa proaspata de pui, asa ca taranul lua un cutit si se duse in curtea pasarilor, ca sa faca rost de principalul ingredient pentru supa. Dar nevasta lui nu se insanatosi, asa ca prietenele si vecinele ei venira sa o ingrijeasca si stateau cu ea mai toata ziua. Pentru a le da de mancare, taranul fu nevoit sa taie porcul.

Nevasta taranului nu se mai insanatosi, si muri la scurt timp. La inmormantare veni multa lume, iar taranul trebui sa taie si vaca pentru a-i hrani pe toti.

Soricelul se uita din crapatura lui din perete, cuprins de tristete.

Asa ca data viitoare cand auzi ca cineva se confrunta cu o problema si tu ai impresia ca acest lucru nu te priveste, adu-ti aminte: Cand unul dintre noi este amenintat, cu totii suntem expusi unui risc.
Suntem cu totii implicati in aceasta calatorie numita viata. Trebuie sa avem grija unii de altii si sa facem un efort in plus pentru a ne incuraja unii pe altii.

Explicatie

In prima zi, D-zeu a creat ciinele si i-a zis: „In fiecare zi sa stai in usa casei si sa latri la oricine intra in casa sau trece prin fata ei . Pentru asta iti dau 20 de ani de viata.” Ciinele a raspuns :”E prea mult timp pentru a sta si a latra. Ce-ar fi sa-mi dai doar zece ani si sa-i pastrezi pe ceilalti zece?” Si D-zeu a fost de acord.

 A doua zi, D-zeu a creat maimuta si i-a zis: „Inveseleste-i pe oameni cu maimutarelile tale si fa-i sa rida. Pentru asta iti dau o viata de 20 de ani.” Maimuta a zis:”Sa ma maimutaresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi sa-ti dau 10 ani inapoi cum a facut si ciinele ?” Si D-zeu a fost de acord.

A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis: „Tu sa mergi toata ziua pe cimp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata.” Vita a raspuns:” Asta e o viata destul de grea ,si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?” Si D-zeu a acceptat si de aceasta data.

 In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis: „Mananca, dormi,casatoreste-te si bucurate de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani.” Dar omul a zis:” Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei ,cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita,cei 10 de la maimuta si 10 de la ciine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?” ” Sigur !” a zis D-zeu ,”tu ai cerut-o ”

 Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mancam , dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca sclavii in soare ca sa ne intretinem familiile. Dupa care ne maimutarim timp 10 ani ca sa ne bucuram nepotii. Iar ultimii 10 ani ii petrecem pe prispa casei latrind la toata lumea . Acum viata v-a fost explicata! Nu e nevoie sa-mi multumiti pentru aceasta informatie pretioasa! Fac acesta spre folosul public!