Pana blogerului

In ultimul timp am scris foarte putin pe blog desi subiecte as fi avut destule. Am rumegat multe schite de articole insa nu le-am concretizat pe nici unul dintre ele pentru ca am cazut in ceva ce as numi pana blogerului, o chestie oarecum similara cu pana scriitorului. adevarul este ca dezarmez foarte usor in fata ignorantei. Intru pe blog zilnic si urmaresc dinamica blogurilor din platforma wordpress si cand vad topul celor mai bune bloguri ma apuca de multe ori disperarea.

In fruntea clasamentului, troneaza aproape permanent Saccsiv, urmat cand de Apologeticum, cand de Capitalism pe paine. Mai intra in top ocazional bloguri de penticostal, baptisti, designer de moda, o televiziune locala. Cel mai mult ma pune pe ganduri blogul lui Mihai Giurgea, capitalismpepaine.wordpress.com, pe care eu il consider personal cel mai citit blog din platforma wordpress. Am impresia ca cifrele lui Saccsiv sunt cam umflate din ratiuni despre care pot doar sa speculez, asa ca mai bine ma abtin. Cel mai usor se poate vedea acest lucru din numarul de abonati ai blogului. Saccsiv care este lider de platforma wordpress de ani buni are doar 640 de abonati, in timp de blogul lui Giurgea care a devenit foarte activ doar la sfarsitul anului trecut dupa ce a renuntat la colaborarea cu o publicatie online a strans in timp record peste 3400 de abonati.

Care este reteta de succes a lui Mihai Giurgea: texte acide, dure pline de incitare  la ura, crime. Pledoarii pentru revolte, reintroducerea pedepsei cu moartea, legalizarea experimentelor pe oameni, uciderea, linsarea „politrucilor”…

Care este reteta de succes a lui Saccsiv: habotnicie, igonoranta, intoleranta, indoctrinare, refuz de dialog cu oricine are pareri contrare. Lui Saccsiv trebuie sa ii multumesc totusi pentru cateva articole foarte interesante despre vaccinari si chemtrails.

Ce au in comun cei doi bloggeri de succes: pe mine la spam! La saccsiv a fost chiar simplu sa ajung la spam, am pus cateva intrebari incomode si ca sa nu „smintesc” alti cititori am fost bagat la spam. Lucru curios daca te gandesti ca pe acelasi blog sunt postate cateva articole cu incantatii satanice, care probabil ca ar fi mai usor de smintit, dar alegerea este a lui. Cat despre Giurgea, la el pe blog a fost si mai usor de intrat la spam pe acelasi considerent: parerri contrare bine argumentate. Cu Giurgea port niste dialoguri mentale pe care sper sa le concretizez in scurt timp ca articole, pentru ca blogul lui a devenit un loc de devarsat otrava, furie, ura, intoleranta, violenta.

Deci, cand vad ce bloguri citeste lumea chiar imi pun intrebarea daca are rost sa mai scriu ceva, daca ar mai ajuta pe cineva. Mi-am propus sa scriu mai mult si mi-am luat cateva saptamani mai libere, sper sa apuc sa scriu mai mult si sa trec peste dezarmantul top wordpress.

Anunțuri

Homoerotismul la ortodocsii de astazi

Am citit intr-una din cartile lui Osho ca fiecare individ parcurge patru faze ale dezvoltarii erotice: auto-erotismul, homo-erotismul, hetero-erotismul urmata de transcendere, ultima faza, rezervata se pare numai pentru foarte putini dintre noi. Auto-erotismul este cel mai usor de observat la nou nascut care isi descopera cu mare placere manutele si mai tarziu piciorusele pe care le suge cu mare placere. Am auzit de unele cazuri in care parinti pudici interzic deja bebelusilor sa isi bage manutele in gurita ca nu e frumos 🙂

Homo-erotismul se declanseaza in perioada copilariei, cand suntem atrasi de persoane de acelasi sex. Fetitele se joaca cu fetite iar baieteii se simt mai in largul lor tot intre baietei, pentru ca pe masura ce crestem, sa incepem sa fim atrasi si spre personaje de sex opus, despre care descoperim ca nu sunt chiar atat de greu de inteles si acceptat. Ultima faza este cea in care transcendem erotismul, sublimam si consacram energia sexuala spre planuri mai inalte.

Aceleasi faze evolutive se aplica si capacitatii de iubire, bineinteles la alte proportii. Inainte sa poti sa iti iubesti aproapele, trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine insuti. Osho are mare dreptate cand spune ca cine spune ca isi iubeste aproapele sau chiar pe Dumnezeu dar nu se iubeste pe sine este un mare mincinos. „Autoerotismul” este prima faza, este treapta de baza si pana nu trecem de ea, pana nu invatam sa ne iubim si sa ne acceptam, nu putem invata sa iubim pe nimeni altcineva, om sau Dumnezeu.

Cand am invatat sa ne iubim pe noi insine, trecem la faza in care ii iubim mai intai pe cei din familiile noastre, apoi pe cei care sunt din acelasi neam cu noi, apoi pe cei care sunt din aceeasi credinta cu noi. Cuvantul cheie este „acelasi” sau „aceeasi”. Asta mi-a venit in minte cand citesc inca un articol pe blogul lui Saccsiv impotriva ecumenismului. Acum incep sa inteleg de ce ii revolta atat de mult homosexualitatea pe ortodocsi, pentru ca homo-erotismul lor religios se reflecta in homo-erotismul carnal, sexual. As merge chiar putin mai departe, imi amintesc un articol in care Saccsiv denunta practicile homosexuale, in special, scatofagia, care ii provoca, bineinteles, greata. E de inteles, ceea ce respectivii comit fizic, el comite spiritual, adica mananca rahat, destul de des.

Da-ne Doamne un Mesia, fabricat in Romania!

Saccsiv preia un articol de pe Apologeticum, o rugaciune catre Dumnezeu pemtru a ridica barbati vrednici! Textul il preiau si eu mai jos, si pentru ca sunt bagat la spam pe ambele bloguri, o sa imi „depun” comentariile imediat dupa:

„Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!”

In primul rand, fireste ca „e” mai mult de un du rau care pluteste asupra tarii noastre, care fireste ca vrea raul tarii noastre. Noi suntem Alba-ca-Zapada si vrajmasii „ne vrea” numai raul. In cel mai bun caz, partea cu vrajmasii care „ne vrea” raul suna a manea ieftina iar in cel mai rau caz de inceput avansat de schizofrenie. In fine, e destul de greu de explicat partea cu binele si raul sunt relative, vorba bancului: „nu oricine te baga in rahat iti vrea raul si nu oricine te scoate din rahat iti vrea binele”, poate cu o alta ocazie, prefer sa ma concentrez pe restul textului deocamdata.

precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dragi prieteni, aici mai tem ca voi incepeti sa nu mai intelegeti nimic din ceea ce se intampla cu acest popor: nimanui nu ii este permis sa duca crucea altcuiva, sa ridice greutatile poporului pe umerii lui. Acum e momentul sa invatati „poporul” sa devina responsabil, sa inceapa sa isi duca singuri greutatile. Vremea pomenilor a trecut, suntem de mult trecuti de ceasul al doisprezecelea, nu mai cereti Mesia autohtoni, mai bine cereti-va iertare pentru indobitocirea „poporului”, pentru mentinerea lui in stadiul de turma, de oi proaste de la care nu va asteptati sa inteleaga nimic din Evanghelie.

Dar cum sa responsabilizezi poporul cand „ierarhii” tai vorbesc de milostenie imbracati in haine de aur si cu lanturi de aur la gat mai groase ca ale manelistilor! Unde va mai numiti voi biserica lui Hristos? In ce directie a simplitatii mai urmati voi lui Hristos? Nu mai visati la barbati vrednici care sa se sacrifice pentru „popor”, invatati „poporul” ca fiecare este responsabil pentru evolutia lui personala. Nu il mai chema sa stea in genunchi sa asculte aceeasi liturghie veche de doua mii de ani in care se preaslavesc de o suta de ori pe ora titlurile preafericitului manager la BOR! Offfff…..

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor 

Pai dragi prieteni, acest Mesia made in Romania pe care il asteptati, daca trebuie sa aiba „binecuvantarea” ierarhilor, ma tem ca il va costa prea mult. In spiritul transmiterii neschimbate a Sfineti Traditii Apostolice, Iubitii vostri ierarhi nu dau nici macar bataie pe gratis ca sa faca targetul la vanzari impus de PF Daniel. Nici nu am curaj sa ma gandesc cat ar costa „binecuvantarea” ierarhilor daca o amarata de parohie de tara se da cam la 3000 de euroi! Deci, „binecuvantarea ierarhilor” ma tem ca e cam scumpa, as prefera daca se poate fara, plus ca daca ma uit la gusturile PS Sinod al BOR, nu prea imi place pe cine au ales sa ii pastoreasca din VW Phantom!

Iata deci portretul robot pentru Mesia de Romania: in primul rand barbat, exclus femeie! Apoi, fireste, ortodox si obligatoriu cu binecuvantarea ierarhilor si iubiti de popor! Pe mine personal, nu m-ar deranja deloc daca Mesia de Romania ar fi o femeie spre exemplu, cum a fost Ioana D’arc in Franta. Ups, femeia aia era „eretica”… pe mine nu m-ar deranja nici faza asta. Oricine se ridica si scoate poporul din starea de imbecilitate, de turma si restaureaza responsabilitatea merita deplin titlul de Mesia de Romania!

Daca ati vazut filmul „Unora le place Jazzul”, poate va amintiti scena savuroasa cu Marilyn Monroe in care isi imagina ca iubitul ei trebuie sa fie un milionar, cu iaht, care sa citeasca ziare financiare si sa fumeze pipa. Cu alte cuvinte, Marilyn isi proiecta propriile ei asteptari asupra celui care trebuia sa fie iubirea vietii ei, fara sa stie ca de fapt, in acest fel, centrandu-se pe un stereotip, risca sa piarda sansa reala de o intalni.

Cam aceeasi greseala face acum Apologeticum, cheama un Mesia pentru Romania dar impune si cum trebuie sa arate: obligatoriu barbat, obligatoriu ortodox, obligatoriu binecuvantat de ierarhi. Ceea ce nu au inteles acesti mari teologi este ca smerenia inseamna printre altele si renuntarea la asteptari, adica, mai simplu spus: „Doamne, Faca-se Voia Ta!”. Partea asta lipseste din „proiectul” lor dar era obligatorie de inserat la final! Dumnezeu poate alege sa „salveze” acest popor cu ajutorul oricarui suflet, barbat sau femeie, ortodox sau „papistas, sau chiar eretic” cu sau fara aprobarea ierrahilor. Daca imi amintesc bine, nici Mantuitorul nu a avut binecuvantarea ierarhilor vremii…

La ce varsta trebuie duse vacile la taur?

Articol marca Saccsiv: Parintele Cleopa ne invata sa ne maritam fetele de tinere. Noi insa suntem niste razvratiti neascultatori si ca atare din ce in ce mai multe adolescente desfraneaza cumplit …

Pe lângă sintagma „răzvrătiți neascultători”, (oare cum arata un răzvrătit ascultător?), as prefera sa mai acord putina atentie constructiei „sa ne maritam fetele”. Marea problema este ca verbul este conjugat la diateza pasiva, parca asa se numeste. Adica, pe scurt, la ca varsta sa decid eu ca parinte sa se marite fetele mele. Si mai pe scurt, nu e treaba mea. Intrebarea lui Saccsiv s-ar potrivi mai bine pe un forum de zootehnie: „La ce varsta trebuie sa ne ducem vacile la taur?”

Lasand ironia departe, este trist sa vedem cat de lipsita de resurse este ortodoxia in domeniul sexualitatii umane. Confruntati cu problemele pubertatii la fetite, marii duhovnici si Sfintii Parinti recomanda maritarea fetelor la vartse fragede de 15 -16 ani, ca „sa nu desfraneze”. Cand am citit aceasta solutie, aproape mi-a venit sa urlu. Cum sa mariti un copil de 15 ani?? Cum sa pui un copil de 15 ani sa creasca un copil? Sau doi copii?

Decat sa se documenteze ce se poate face in acest domeniu, ce au descoperit orientalii in domeniul sexualitatii, SP aleg reprimarea sexualitatii sau maritarea fetelor de la varste fragede. Nu sunt un expert in domeniu, dar stiu ca energia sexuala poate fi cultivata, rafinata, elevata in chakrele superioare si sublimata prin meditatie, prin rugaciune. Energia sexuala este energia vietii, este unul dintre cele mai minunate daruri de Dumnezeu. Sa alegi reprimarea ei si sa recurgi la masura primitiva a incorsetarii unui copil intr-o cununie de la varsta de 15 ani mi se pare strigator la cer. Ce alegere poate face un copil la 15 ani??

Dar, fireste ca e mult mai comod sa spui ca „ratacirea indo-tibetana e de la diavol”. Cu siguranta de la Dumnezeu este sa fortezi un suflet de copil sa se marite la 15 ani, sa il duci in biserica si sa il pui sa jure cu mana pe evanghelie ca va iubi toata viata un alt suflet. De unde sa stie bietul copil ce va iubi la 20 de ani sau la 30 de ani sau la 40 de ani cand el nu stie nici ce face maine?

Este o absurditate să-i tratăm drept păgâni pe cei care nu adoră Divinitatea în acelaşi mod ca noi, cu acelaşi ceremonial, în aceeaşi limbă şi sub acelaşi nume

Extras din cartea „Din tainele vietii si ale universului”, de Prof. Scarlat Demetrescu

Divinitatea a orânduit lucrurile de aşa natură încât să învăţăm perfect, contrar ignoranţei şi inconştienţei noastre. Ea a dispus ca aceeaşi lecţie să se repete în fiecare zi, în fiecare an, în fiecare viaţă, pentru ca înţelesul ei să ne lumineze odată şi odată spiritul. Când nu suntem atenţi sau nu vrem să ne însuşim o lecţie, ni se impune prin suferinţă, pentru a reţine atenţia noastră dispersată; alteori, lecţia este însoţită de o plăcere captivantă, pentru a excita dorinţa noastră.

Cu o răbdare sublimă, mama iubitoare întrebuinţează mângâieri pentru a-şi face copilul ascultător, cuminte. Dacă am fi elevi buni, vieţile noastre ar fi mai puţin întunecate de suferinţă, dar pentru că nu ascultăm vocea interioară a conştiinţei, pentru că nu acordăm atenţie actelor noastre, vine durerea, bate la poarta vieţii, pentru a ne face ascultători. Dacă am fi mai hotărâţi să învăţăm, dacă am culege cu plăcere din fiecare eveniment o învăţătură, dacă am vrea să ne asociem cu dragoste evoluţiei şi să colaborăm cu Divinitatea – în loc să ne încăpăţânăm să rezistăm şi să ne revoltăm, creşterea noastră ar fi rapidă şi fericirea mai constantă.

Vom cunoaşte măreţia vieţii când ne vom aminti de experienţele din trecut, când vom vedea legăturile care le unesc, când vom poseda înţelepciunea, când vom şti sensul profund şi scopul spiritual al evenimentelor din viaţa, de atâtea ori repetate. Aşadar, înţelepciunea este esenţa descoperirilor, cunoştinţelor şi experienţelor, distilate prin filtrul suferinţelor. Dacă am cerceta esenţa materiei noastre şi am studia neîncetat gândurile şi sentimentele noastre secrete, am vedea că cele mai multe din dureri sunt cauzate de egoismul nostru, de dorinţa arzătoare de a poseda lucruri şi fiinţe.

Egoismul este tendinţa de a strânge avere, de a face din eul nostru personal centrul universului. In spaţiu, când ne legănam pe undele eterice, spiritul ştie că suntem uniţi cu toate fiinţele, dar când această înţelegere curată este întunecată de corpul fizic pe care-l îmbrăcăm, simţul nostru de unitate se limitează la cercul strâmt al trebuinţelor şi dorinţelor noastre, tranşformându-se în egoism.

In timpul când roata vieţii şi a morţii se rostogoleşte, suntem nevoiţi să lărgim hotarele egoismului nostru individual, pentru a cuprinde în el şi familia. Vom munci pentru soţia şi copiii noştri, căci înţelegem în mod clar că ei sunt uniţi cu noi. Cu vremea, stabilim legături cu prieteni, consacrându-ne şi lor, cu aceeaşi dragoste cu care ne-am dăruit familiei noastre. Mai târziu, în acest egoism colectiv vom cuprinde naţiunea noastră şi, în fine, omenirea întreagă. Astfel, încetul cu încetul, egoismul se transfornă în altruism.

Marii Luminători ai lumii au atins acest nivel, pe care îl vom ajunge cu toţii în veacurile viitoare. Incă nu am ajuns la acest nivel sublim de spiritualitate; cu toate acestea, spiritele noastre sunt foarte bătrâne şi în adâncurile conştiinţei noastre sunt înscrise toate amintirile unui trecut trăit în alte ţări şi în alte trupuri. De multe ori am iubit, dar de multe ori, orbiţi de pasiunile noastre, în timpul furtunoaselor noastre întrupări, am urât, am luptat, am ucis, cu inima plină de mânie. De multe ori durerea ne-a sfâşiat inima la moartea trupurilor celor dragi nouă, şi cu toate acestea, mereu ne-am întâlnit cu aceste fiinţe scumpe, cu care am trăit şi lucrat în alte întrupări.

Dar în acelaşi timp, ne-am întâlnit şi cu cei pe care i-am urât, jefuit sau omorât. De aici trebuie să înţelegem că este o absurditate să-i tratăm drept păgâni pe cei care nu adoră Divinitatea în acelaşi mod ca noi, cu acelaşi ceremonial, în aceeaşi limbă şi sub acelaşi nume. In alte vieţi şi sub alte orizonturi am avut naţionalitatea şi am iubit şi venerat Divinitatea sub numele şi cultul celor pe care acum refuzăm să-i recunoaştem ca fraţi.

Ce nebunie – să-i dispreţuim pe cei mai puţin dezvoltaţi decât noi; ei sunt fraţii noştri tineri, care încep să înveţe lecţiile vieţii, cunoscute deja de noi. Ce îngustime de spirit — să-i desconsiderăm pe cei care au un trup de o culoare diferită de a noastră; pentru că şi noi am trăit în aceste rase, şi nu se ştie dacă nu ne mai mână destinul, ca trimişi ai Divinităţii, ca misionari, în mijlocul acestor fraţi ai noştri, pentru că în plan spiritual toţi oamenii sunt la fel şi toţi suntem fraţi.

Cunoscând adevărul reîntrupării, nu am mai râvni la bunurile şi însuşirile altora, nu ne-am mai mâhni că alţii au şi noi nu avem. Astfel, ce nu avem azi, în această viaţă, vom realiza în viitor cu muncă, răbdare şi încredere în puterile noastre spirituale, căci Tatăl – binecuvântat fie numele Său – oferă bogăţiile Sale celui ce stăruieşte. Nu există ţel, oricât de îndepărtat, pe care să nu-1 putem atinge prin eforturi repetate, sacrificii, renunţări, chiar dacă pentru reuşită avem nevoie de mai multe existenţe sau întrupări.

Povestea lui Catalin

Catalin a ajuns la mine adus de familia lui, sora, mama, matusa si unchiul lui. Mama lui imi arata un teanc de scrisori medicale de externare, analize, recomandari. Catalin are tripareza spastica din nastere. Acum are cam 16 ani si de la nastere si pana acum a stat mai mult prin spitale decat pe acasa. A venit intr-un carut cu rotile tinandu-si membrele superioare flectate rigid aproape complet si asezat intr-o pozitie semilaterala care sa-i permita sa isi tina piciorul flectat sub sezut. Era cuprins de tramspiratii reci, abundente desi nu se misca deloc.

Comunica normal desi are un usor retard. Impreuna cu mama si cu unchiul lui am reusit sa il asezam cu greu pe masa de masaj insa provocarea pentru Catalin este sa ramana pe burta. Are si abdomenul contractat si curand imi dau seama ca trebuie sa fiu atent sa nu ma las lovit de gamba dreapta care revine violent din extensie in flexie pe coapsa, de parca ar fi trasa ca un arc foarte puternic. Incerc sa ii fac putin masaj shiatsu la coapsa cu mana dreapta in timp ce ii tin controlata glezna dreapta cu mana mea stanga pentru a nu ma lasa lovit de contractiile involuntare. Unchiul lui tocmai a terminat cursul cu mine si vroia sa vada in ce masura il putem ajuta pe nepotul lui. La momentul discutiei, nu a stiut sa imi spuna exact diagnosticul, a putut sa imi spuna doar ca este in carutul cu rotile. Mi-am facut o regula sa ofer un dram de ajutor oricui imi cere, asa ca am acceptat.

Dupa un masaj de de 30 de minute, Catalin nu a reusit sa scape de tripareza spastica. Insa s-a simtit mai bine in corpul lui in acea zi, noaptea a dormit mai bine si, poate fara sa isi dea seama, s-a simtit din nou ca o fiinta umana pentru simplul fapt ca cineva a pus mainile pe el, chiar daca era transpirat leoarca si avea miscari involuntare. Unchiul lui a preluat sarcina sa ii faca un masaj shiatsu cel putin o data la o saptamana, deoarece deplasarile din afara Bucurestiului sunt un chin si pentru Catalin si pentru familie.

Acum as vrea sa il vad pe orice preot sau chiar pe marele saccsiv cum il privesc in ochi pe Catalin si ii spun ca exista o singura sansa la mantuirea sufletului, ca reincarnarea este o iluzie. Poate ca retardul usor al lui Catalin il va impiedica sa aiba o discutie inteligenta cu argumente despre reincarnare, dar nu si pe mine.

Daca reincarnarea nu exista, Catalin are o singura sansa la mantuire. O singura viata pe care o petrece mai mult in dureri, de la trezire pana la culcare si de cele mai multe ori si in timpul noptii. Daca asta e singura lui viata si implicit singura lui sansa la mantuire, oare cum as putea sa ii vorbesc despre un Dumnezeu drept si milos dar care nu acorda sanse egale la mantuire?

Nu sunt clarvazator, nu cunosc cauzele care l-au dus pe Catalin in aceasta situatie, insa stiu ca povestea lui Catalin nu incepe la nasterea lui. Faptul ca a aparut sub ochii mei intr-un asemenea hal de suferinta inseamna pentru mine ca nu l-am iertat pentru orice mi-ar fi gresit.

Atunci cand un alt suflet iti greseste iar tu nu poti ierta si ceri sa ii vezi suferinta, atunci, Universul noteaza si iti indeplineste dorinta. Il vei vedea suferind, dar nu cand vrei tu, ci atunci cand decide Dumnezeu. Intr-o alta viata, il ai ca pe un membru al familiei tale sau iti apare in viata ta la un moment dat. Nimeni nu apare in vietile noastre intamplator. Toti ne aduc informatiile pe care am cerut sa le primim.

Mama lui Catalin s-a resemnat, nu mai cauta raspunsuri la intrebarea <De ce mie? De ce lui Catalin?>. Preotul ei din sat i-a spus simplu: <Pai, asa a vrut Dumnezeu! >. De parca Dumnezeu ar fi un tiran plin de mofturi, plin de ifose care unora le da sa se nasca in lux, altora in saracie, unora in boala si altora in sanatate, unii genii, altii retardati. Dar toti cu o singura sansa la mantuire! Ati mai auzit o aberatie mai mare ca asta? Nu merita oare sa il compatimesti pe unul care aduce o asemenea injurie lui Dumnzeu? Cum sa afirmi ca Dumnezeu este un dumnezeu al hazardului, care arunca la voia intamplarii suferinta si fericirea, agonia si extazul?

Dumnezeu este drept si iubitor, nepartinitor.  Scarlat Demetrescu va explica asta mai frumos decat am facut-o eu:

Suferinţele nu sunt jocul întâmplărilor, întâmplare nu există în natură. Totul e orânduit, totul se mişcă voit, şi după norme de o armonie şi exactitate necuprinsă de mintea noastra.

Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa socială, cu toate însuşirile fiinţei sale pământeşti, sufleteşti şi spirituale, este rezultatul unei serii nesfârşite de cauze, produse de el în alte vieţi. In existenţa omului nu intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare”

” S-a mai zis că ideea reîntrupării nu înalţă spiritul. Părerea aceasta e cât se poate de necugetată. Cum poate fi înălţătoare ideea că după moarte spiritul omului pleacă în cer şi acolo duce o viaţă de visare extrafizică, nefăcând nimic, stând alene mii şi milioane de secole?! Unde şi cum mai avansează el când a părăsit viaţa terestră din fragedă copilărie sau direct de la coarnele plugului? Adevărul este că după ce spiritul şi-a analizat toată viaţa pământească şi a tras învăţămintele folositoare, este cuprins de o iubire nesfârşită faţă de cei lăsaţi pe pământ, faţă de întreaga umanitate, în credinţa că – prin experienţa dobândită în suferinţele şi greşelile sale trecute – le poate fi de folos, doreşte să revină pe pământ, cu scopul de a-i îndruma şi sfătui să nu repete răul făcut de el altădată, îndemnându-i să se ridice la fapte bune, care i-au procurat fericire în spaţiu, provocând astfel, după puterea lui, progresul fraţilor săi pământeni.

Dorinţa duhurilor evoluate de a reveni pe pământ, pentru sprijinirea şi povăţuirea celor înapoiaţi nu este oare un act sublim, ce concordă cu iubirea la care ne-a îndemnat strălucitul Spirit, sublimul nostru Domn şi Dumnezeu Iisus Christos? Care concepţie este mai nobilă? Să trăieşti etern într-un paradis, în mod inactiv şi numai pentru tine, egoist, ori să revii periodic pe pământ şi să participi la progresul omenirii, să-i ajuţi pe fraţii tăi mai tineri, care şovăie ori cad în drumul evoluţiei lor?”

Extras din

Reîntruparea nu este o noţiune contrară credinţei creştine!

Saccsiv intreaba, poporul raspunde

Saccsiv se intreaba: Cum procedam pentru INTERZICEREA AVORTULUI IN ROMANIA? Sa scriem Ierarhilor, sa strangem semnaturi … Si mai ce?

Problema e pusa putin gresit. Nu trebuie sa interzicem avortul. Trebuie sa educam cat mai multe femei ce drama inseamna  un avort. Ce inseamna un avort. Care sunt consecintele unui avort. Nu pot decat sa sper ca intr-o buna zi vom trai intr-o lume in care nici nu se va pune problema avortului.