Iisus a venit pe Pământ pentru a trăi şi nu pentru a muri!

Fragment interesant in cartea „Lacasurile secrete ale Leului”

Iisus a venit pe Pământ pentru a trăi şi nu pentru a muri! În viaţa Sa îşi află omul mântuirea! În cuvintele Sale, care au împlinit vechi profeţii, în felul Său de a trăi – iată unde este izvorul izbăvirii veşnice a omului. Moartea Sa nu trebuie socotită ca rezultat al voinţei Tatălui.

Fundamentaliştii de astăzi, care glorifică „sângele vărsat”, sunt aceiaşi păgâni de ieri, care căutau cu aviditate mirosul sângelui răspândit pe altare! Ei cred că aici se află adevărata mântuire, care-i va elibera de păcate. Sângele lui Iisus trebuia să fie vărsat; în parte, fundamentaliştii au dreptate. Dar ei nu văd sensul spiritual mai profund. Sângele lui Iisus trebuia să fie vărsat prin străpungerea coastei Sale. „Ci unul dintre ostaşi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă”. (Ioan, XIX: 34).

Profeţiile anunţaseră răstignirea lui Isus şi străpungerea coastei lui. „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns”. (Zaharia, XII: 10). „Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de răufăcători dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele”. (Psalmi, 22:16).

Sângele vărsat a eliberat anumite elemente, care au pătruns pământul de Spiritul lui Iisus; ele nu puteau fi altfel emise decât prin străpungere şi, de aceea, profeţiile o anunţă. Fiecare individ are o anume „frecvenţă” a sângelui, proprie lui. Nu există două astfel de „frecvenţe” identice între două fiinţe, în întreaga Creaţie. Din acest motiv, transfuziile sanguine nu sunt de dorit! Formaţia „cristalină” a sângelui transportă o anumită energie luminoasă prin tot corpul. Iată viaţa! Nu sângele, în sine, este viaţa. Dar, prin el, viaţa pătrunde în corp şi în toate componentele lui. Nimeni nu trăieşte numai graţie funcţionării inimii, ficatului, creierului sau a unei cantităţi de sânge. Viaţa este în altă parte, iar noi trăim după cum o asimilăm.

Cu alte cuvinte, sângele este „curentul vieţii”. Când sângele lui Iisus a căzut pe solul terestru, pe Muntele Golgota, omenirea a primit asigurarea că Iisus va reveni! El nu putea reveni decât dacă „frecvenţa” Sa particulară şi „vibraţia” Sa ajungeau în şi pe Pământ! A fost, deci, un angajament precis, o relaţie programată între el şi planeta Terra. Astfel stând lucrurile, el trebuie să revină!

După străpungerea lui Iisus, unii dintre martorii răstignirii s-au grăbit spre locul unde picura, în pârâiaşe, până pe pământ, sângele lui, spre a fi atinşi de puţin sânge. Ce înseamnă asta? Nu e prea plăcut pentru nimeni să se lase udat de sânge cald, omenesc! Să ne amintim că, în timpul Exodului, copiilor lui Israel li se spusese: „să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşilor şi pragul de sus al caselor…” (Exod, XII: 7). „Sângele va fi pentru voi ca un semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece mai departe, aşa că nu vă va nimici nici o nenorocire, atunci când voi lovi ţara Egiptului”. (Exodul, XII: 13).

Era vorba de sângele mielului pascal. Prin sângele Mielului, graţie frecvenţei particulare a vibraţiilor sale, evreii au fost cruţaţi în Egipt. Mulţimea îngrămădită în jurul Crucii lui Iisus cunoştea toate acestea. Ea spusese, în timp ce Iisus se afla în faţa lui Pilat: „Sângele lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei, XXVII: 25). Voia aceasta să însemne că oamenii se simţeau răspunzători pentru moartea lui Iisus, sau oare priveau, din nou, din perspectiva mântuirii? Reflectaţi!

Anunțuri

Cine sunt eu

 

Astazi a fost  ziua mea, am petrecut o parte impreuna cu familia si cateva ore m-am plimbat singur printr-un oras infrigurat, plin de ceata si de o burnita deasa. Am avut tot felul de ganduri in aceasta plimbare, e prima aniversare la care m-am gandit ce am simtit inainte sa ma nasc. Am simtit frigul pe pielea mea, am alergat cativa pasi ca sa simt cate ceva din placerea, privilegiile pe care le are un duh intrupat. M-am bucurat de burnita care mi-a inrosit obrajii si desi este post am infulecat o prajitura si am baut o coca-cola [da, stiu, e toxica…] intr-o cofetarie in care mergeam cand eram copil numai cand eram in super-bani, adica destul de rar.

M-am bucurat de toate senzatiile fizice pe care ti le ofera un trup. Am simtit cumva ca imi era dor sa anim din nou un trup, sa imi misc mainile, picioarele, sa simt frig si caldura, sa alerg si sa lenevesc. Toate aceste experiente banale pentru duhul intrupat sunt dorinte intense pe care le au duhurile destrupate, de aceea, cei care fac experiente extra-corporale trebuie sa isi pazeasca bine trupurile cand ies din ele pentru a nu fi preluate de duhuri neastamparate. Revenind la plimbarea mea de seara, am avut o senzatie de pace privind oamenii pe strada, as fi vrut cumva sa ii imbratisez, sa le spun ca totul e ok, ca scoala e grea, lectiile sunt dure pentru toti, dar totul e sub control. Cand mai reveneam cu picioarele pe pamant, am inceput sa imi reamintesc si mie chestiile astea pentru ca e atat de usor sa aluenci in grijile zilei de maine.

Am revenit acasa si mi-am privit fetita de trei saptamani, i-am admirat pacea de pe fata ei din timpul somnului, m-am amuzat de imensa ei curiozitate fata de tot ce o inconjoara si vesnica ei dezamgire ca din degetele ei nu iese niciodata lapte, indiferent de placerea cu care le baga in gurita ei.

Apoi, am iesit din nou afara din casa, am simtit din nou nevoia sa imi fie frig, sa simt burnita rece pe fata mea. M-au luat din nou gandurile, am inceput sa ma intreb de ce m-am nascut, ce nobila misiune mi-am asumat, cum voi salva planeta si intreaga umanitate. Mi s-a spus sa mai astept putin, ca voi primi toate raspunsurile si absolut toate instructiunile exact atunci cand trebuie. Tot ce am de facut este sa ma comport ca un soldat disciplinat, sa astept instructiunile de atac, de inaintare si de retragere. Toate la timpul lor. Mi s-a mai spus ca nu sunt singurul nebun care asteapta sa salveze planeta, si ca mai degraba ar trebui sa ma mai preocupe propria mea salvare.

Am intrebat ce sa mai fac cu mine, ce sa mai schimb la mine. Mi s-a spus ca ceea ce sunt este rezultatul a mii si mii de vieti, a miliarde si miliarde de ani de existenta si asta nu se schimba atat de usor. Poti sa te rogi o ora, o zi sau o saptamana sau chiar un an sa nu ridici genunchii de pe pamant dar asta nu te va schimba cu adevarat. Pentru ca ceea ce te schimba cu adevarat este ceea ce devii si nu ceea ce faci. Pentru ca ceea ce faci are un inceput si deci va avea si un sfarsit, dar ceea ce devii este un moment prezent care nu are inceput si nici sfarsit ci este doar o permanenta transformare. Mi s-a spus sa incerc sa fiu doar eu.

Mi s-a spus sa renunt sa mai incerc sa par altceva decat ceea ce sunt doar pentru a-i multumi pe altii, aceasta fiind o mare sursa de suferinta pentru multe suflete din totdeauna. Mi s-a spus sa nu ma ingrijorez ca nu simt nevoia sa meditez mai mult decat simt nevoia sa dorm. Mi s-a spus sa nu imi mai risipesc energia gandindu-ma cum ar trebui sa fiu si sa ma concentrez mai mult pe ceea ce sunt. Mi s-a spus ca orice incerc sa fac acum cand timpul ramas s-a scurtat ata de mult arata doar ca nu cunosc starea de fapt. Mi s-a spus sa nu mai incerc sa cosmetizez exteriorul ci sa cobor cat mai profund inauntrul meu.

Oho, multe chestii ar mai fi de povestit, dar deja am trecut de ziua mea, mai lasam si pe alta data.

Manipularea prin imagini in presa online – Geoana – „omul negru”

Trei imagini care ilustreaza manipularea prin imaginile alese pebtru ilustrarea unor articole in Evenimentul Zilei. In primele doua imagini, Geoana este prezentat intr-un fundal negru cu degetul mijlociu in gura, ca posibila aluzie sexuala. Este o imagine pe care Evz o foloseste frecvent pentru ilustrarea articolelor care il au ca subiect pe Geoana. In a treia imagine, foarte intamplator, s-a procedat la editarea imagii astfel incat sa apara cuvantul „soc”, pe fundal rosu deasupra capului aceluiasi individ. De urmarit, felul in care sunt ilustrate articolele cu Traian Basescu in Evz, intotdeauna pozitii decente, cel mai frecvent de la tribuna de unde tine conferintele de presa, cu steaguri in spate. Mesajul care se doreste cel mai probabil transmis: Geoana este omul negru care suge ceva, care aduce socul peste voi, Traian Basescu, omul de stat, sobru, echilibrat. Sau, din nou, totul este in capul meu.

Manelele si Ortodoxia – asemanari si deosebiri

La prima vedere, s-ar parea ca singura asemanare sau legatura intre manele si ortodoxie poate fi gasita la petrecerile de botez si mai ales la nunti, insa, dupa cum veti vedea in acest articol, in unele aspecte esentiale, manelistii s-au inspirat mai mult sua mai putin constient din ortodoxie.

1. Teza centrala: Sa moara toti dusmanii mei!”

Mi-am stors de multe ori creierii sa gasesc sursa inversunarii cu care manelistii canta in ciuda si in disperarea dusmanilor lor. Cred ca aceasta sursa este in dogma ortodoxa referitoare la vrajmasi. Daca veti deschide orice carte ortodoxa, vrajmasia cu diavolul este la loc de cinste. Tot ce face manelistul face in ciuda vrajmasiilor, in ciuda dusmanilor

2. Decoratiunile: Aur, cat mai mult, cat mai greu, cat mai ostentativ

Din pacate, aici constat cu regret ca traditia apostolica s-a transmis total neschimbata in Biserica Ortodoxa. Priviti manelisti de top si arhierei ortodocsi, oare nu este evidenta ostentatia cu care se poarta aurul masiv la gat atat pe grumazul profan cat si pe cel al preacuviosului, preasfintitului, al inalt preasfintitului? Oare Sf. Apostol Pavel si Petru purtau cruci grele de aur la gat? Ori ma insel eu ori ceva s-a modificat in aceasta Sfanta Traditie.

3. Dedicatii vs pomelnice

Credinciosii ortodocsi platesc pomelnice, adica platesc preotul sa citeasca numele de botez al celor apropiati, vii sau adormiti. Aici manelistii incearca ceva asemanator, vezi dedicatiile de la petreceri. Sacru si profan.

4. Venituri neimpozabile

Nu sunt eu fara de vina, nu sunt demn sa arunc piatra, doar mai constat o asemanare, atat veniturile din dedicatii cat si cele dein pomelnice contribuie cam in aceeasi masura la PIB-ul Romaniei.

Este Dumnezeu sadic?

Da, chiar asa: este Dumnezeu sadic? Ii face placere oare sa lase sufletele sa arda in Iad? Oare cum vine treaba asta cu chinurile vesnice ale iadului? Ma gandesc la un om care moare pe la 50 de ani, care a dus o viata „omeneasca”, nu a tocit usa de la biserica ci mai degraba pe cea a carciumii. Moare pe neasteptate si fireste, merge in Iad. Aici, este pus imediat la cazanele cu smoala, insa intrebarea care ma framanta pe mine este de ce nu are loc arderea instant, de ce trebuie sa ilarda vesnic? Inteleg ca a fost un pacatos, ca merita sa mearga in iad dar de ce trebuie Dumnezeu cel iubitor sa il chinuie vesnic? OK, nu e Dumnezeu, acolo e pe mana celuilalt, dar Dumnezeu,”facatorul Cerului si al Pamantului, al tutror celor vazute si nevazute” deci si creator al Iadului oare nu are putere sa opreasca suferinta unui suflet?

Deci, este Dumnezeu sadic? Se bucura sa priveasca vesnicia suferintei unui suflet amarat? De ce sa nu il arda in cateva clipe? Pana si omul este milos, omoara animalele la abator in cateva secunde, de ce Dumnezeu ar permite suferinta vesnica?

Andrei Criteanul – ieri si azi

In anii trecuti, imi placea sa ascult canonul cel mare al Sf. Andrei Criteanul, anul asta ceva s-a schimbat, de cand sunt mai atent la versuri. Cu tot dragul si cu toata bunavointa, nu ma mai regasesc in acest canon, nu ma mai grabesc sa ma biciuiesc nici sa imi spun sufletului meu ticalosule la fiecare trei randuri. Pocainta adevarata este o stare emotionala puternica, profunda in care abundenta cuvintelor nu pare foarte potrivita.

Cum sa accesezi puterile pe care le ai la nivel spiritual cand iti condamni sufletul in asemenea hal? Cum sa afli puterile lasate in tine de Dumnezeu Tatal cand iti biciuesti esenta fiintei tale?

Ascultam un mare ierarh care citea foarte frumos canonul si care isi numea sufletul pacatos si ticalos la fiecare trei randuri. In pauze si la finalul slujbei, diaconii il numeau prea-sfintitule! Treaba asta miroase usor a inconsecventa: ori e ticalos ori e prea-sfintit! Hotarati-va!